4,058 matches
-
sigur... Haide! adăugă el. E timpul să te ascunzi. Virgen Blanca virase la capul aflat În sud-vestul insulei și se Îndrepta spre coasta dinspre apus, coborînd velele În căutarea refugiului sigur al ansei de la nord, iar Sebastián Mendoza nu avu Încotro și trebui să-l urmeze pe răpitorul lui - cu supunerea unei vaci duse la abator -, incapabil de cel mai mic gest care să dea dovadă de neascultare, pe deplin convins că acea abominabilă ființă inumană era În stare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-se atît de mărunt și de neputincios cum nu se mai simțise niciodată de-a lungul extrem de dificilei sale existențe. Natura ținuse să facă o demonstrație a puterii ei uluitoare În acel colț al universului, iar Iguana Oberlus nu avusese Încotro și trebuise să se mărginească la a accepta, convins, că nici el și nimeni altcineva nu reprezentau și nici nu aveau să reprezinte vreodată nimic În fața unei asemenea demonstrații de forță. În zori, pămîntul se odihni, liniștit după nebuna noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Așa se Întîmplase de fapt, și revenindu-și după agresiunea brutală, se trezise atît de aberant pedepsită, Încît fusese cum nu se poate mai fericită, cu toate că penisul acela uriaș o sfîșia pe dinăuntru și În cele din urmă nu avusese Încotro și trebuise să implore milă. Dar chiar În această implorare supusă de a nu mai continua să o chinuiască găsise o plăcere specială, pentru simplul fapt că, după cum era de așteptat, stăpînul ei monstruos nu o ascultase. Soarele se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
repetă ea bîiguind cuvintele, uimită, iar cînd păru să-și fi recăpătat rațiunea, Întrebă disprețuitoare: Ai oare idee la ce distanță se află continentul? - La șapte sute de mile. - Și vrei să străbați șaspte sute de mile În asta? - N-am Încotro. - Dar În zona aceea sînt mereu curenți potrivnici... Și nu e niciodată vînt.... - Știu. E o zonă foarte liniștită. Dar la ce mi-ar sluji vîntul, dacă tot nu am pînză? - Și atunci cum vrei să ajungi? - VÎslind. Pierită, Niña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care-i întâmpina cu brațele deschise. Gropile ne fac tărtăcuțele să se lovească de podeaua camionetei. Mâinile stau lipite bine peste față ca să nu inspirăm rămășițele de rumeguș și balegă uscată răscolite. Ochii strânși bine din același motiv. Nu știam încotro merge, dar încercam să înțelegem. O curbă la dreapta, apoi una la stânga, apoi o porțiune lungă de drum drept mergând cine știe cu ce viteză, apoi o altă curbă la dreapta ne făcea să se prăvălim pe stânga. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu aveau vreun interes să se întîlnească. Dacă s-ar fi întîmplat, cine știe ce-ar mai fi ieșit, poate chiar cu moarte de om, dar nu din pricini de înverșunare ori de ură, ci pentru că n-ar fi avut încotro. Oricum, gazetelor, pe o vreme ca asta, cînd nu se întîmpla nici o nenorocire, și de fapt nimeni nu avea chef să afle că se petrec nenorociri, o poveste palpitantă cu alde Cocoș le ținea vînzarea. Dădea cu flitul la guvern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
definitivă în Serviciu. Iar de atunci, doar fleacuri, făcute pe jumătate, un soi de asistență tehnică temporară, misii pe care le-ar fi refuzat pe vremea cînd nu era decît un asociat, un colaborator extern al Serviciului. Acum nu avea încotro, cineva trebuia să spele și latrinele în lumea asta!, se achita corect, cu un sentiment de sastisire în suflet, învecinat cu greața de sine. Era un om la patruzeci și cinci de ani, în acel an, către toamnă va împlini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Era o întrebare-capcană. De asta a fost sigur din cauza tonului cu care o pusese. De fapt nu avea nici un ton. Era ca o întrebare la biroul de informații de la Gara de Nord. Nu întrebarea, ci răspunsul era important. Și pentru că nu avea încotro a zis la întîmplare: "Cum să o puneți, dom' Făinaru? Cum să v-o puneți așa, pentru că vrea șefu', doar nu sînteți un nătărău!" O clipă văzînd cum i se lungește fața, cum își face gura pungă, a crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zîmbească larg, cît mai larg cu putință, cu toate că știa că așa nu face nici un fel de impresie bună. Se studiase îndelung în oglindă și se judecase aspru, dar exact. Cînd zîmbea era la fel de caraghios ca și numele. Dar nu avea încotro, Ali Mehmet ăsta era pe jumătate adormit și în puterea nopții putea să-i dea cu ceva în cap înainte de a se dumiri cu cine are de a face. "Cine-i?" Vedea cine este, dar nu știa ce vrea. "Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alta asemănătoare. De fapt asta era cauza pentru care viața oricărui inspector simplu era nu grea, ci îngrozitoare. Oamenii se uzau repede, căpătau ticuri, se apucau de băut, sufereau accidente. Umblau ca pe sub pămînt, fără să vadă, fără să știe încotro și de ce sapă tunele, șanțuri, primind îndemnuri să se oprească, să o ia îndărăt, să cotească brusc, să-și țină respirația, să înghită pămînt, să dispară și toate astea fără putință de a înțelege ceva. O dată intrați, nu mai puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
te uitai la ochii lui, asta era considerat un mare avantaj, pentru că între timp George Stan își putea face de cap cu pușcociul pe care îl purta în buzunarul interior al hainei, zi și noapte, a clipit cu prefăcută uimire, "încotro, șefule? Voiam să te scot la un schwartz!" S-a prefăcut nemulțumit. ,,Ei, fir-ar să fie, iar mă cheamă Mihail, cine știe ce-o fi visat astă-noapte și acum îi zbîrnîie creierașul, treci Bîlbîie de-l mulțumește." Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de gură la un pahar de vin în crîșmă, cu privire la calitatea îndoielnică a pînzeturilor cumpărate de la Strudel și Iacobovici. Nimeni n-a venit la el cu așa ceva, cu o bucată de pînză ori cu o hîrtie scrisă, dar n-avea încotro auzise, aflase. Și a aplicat metoda la care se gîndise încă din primele zile de cînd fusese mutat la Vladia. Băieții de prăvălie, vînzătorii celor doi negustori ce aveau mai multe dughene, care, culmea, își făceau concurență unele altora sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai puține mărfuri la prăvăliile de pe Strada Mare, în anii ce au urmat lucrurile au devenit limpezi. Cîteva din dughene s-au închis, proprietarii au vîndut la preț de nimic ce mai era prin depozit și s-au dus care încotro. La Bercu, la Iacobescu, la Șmil deverul era tot mai scăzut, s-au făcut reduceri de prețuri, s-au inventat tot felul de tertipuri, o "săptămînă a veseliei", o zi pe lună cu loterii, Iacobescu s-a dus special pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt. Numai dacă citești gazetele, te-ai și lămurit!" Vorbea sibilinic, nu se angaja prea mult, nu dădea amănunte, nu pomenea nici un fapt. Ca o conversație începută în tren cu un ins care te-a confundat cu altcineva, n-ai încotro și mergi mai departe ca să nu-l pui într-o situație ridicolă. Tehnica escrocilor. Șerban Pangratty lăsă o umbră de nedumerire pe obraz care se șterse repede, recăpătă expresia sa amabil-ironică, detașată. Era prea bine educat, ori numai un prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de complexă, de subtilă, de paradoxală, numai pentru a fi scutit de tot felul de explicații, în munca lui important era să cîștige. Să ucidă era absolut secundar, dăunător chiar. Dacă a făcut-o, a fost pentru că nu a avut încotro. Prima dată a fost o întîmplare stupidă, un soldat austriac sau neamț, nu și-a dat bine seama, era întuneric, a dat peste el din întîmplare. Se găsea într-o ascunzătoare pe malul Dunării, lîngă Măcin, așteptînd să vină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai departe, fără să-și dea seama de nimic. Dar după ce a aprins felinarul barcagiul nu mai avea de ce să se teamă, poate peste cîteva clipe chiar o să-l strige, se încredințează cu totul în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre ce este vorba cînd o să-l audă pe cel din barcă ori cînd o să audă numai tîrșîitul lotcii pe fundul nisipos al Dunării, cînd va acosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai mult, făcîndu-te că nu vezi, te lipsești singur de avantajele pe care le ai cînd vezi, intrarea lor în ilegalitate nu a rezolvat chestiunea, ci a făcut-o mai primejdioasă și unde era vorba de primejdii, Serviciul, n-avea încotro, trebuia să se vîre, după dizolvarea partidului lor fierberea a devenit mai puțin vizibilă, dar nu mai puțin intensă. Din fericire au urmat anii "vacilor grase" și cînd vacile sînt grase toată lumea trăiește cît de cît mulțumitor. Numai că anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sănătos, pînă în urmă cu un an n-ar fi făcut așa ceva nici tăiat, slujba era slujbă și acolo trebuie să ai mintea mai clară decît un cristal, n-ar fi făcut, dar a făcut-o, pentru că nu mai avea încotro. Prea multe semne, și dinlăuntrul organismului său și din afara sa, îi spuneau că se apropie de un moment crucial. Celor dinlăuntru le găsise un sens îmbătrînea, era ceva surprinzător, dar se petrecea oricum și fără voia sa. Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint lucind în iarba întunecată. Îi părea rău că s-a întâmplat așa, dar n-avusese încotro. O săptămînă de insomnie l-ar fi ucis mai repede decît se aștepta să moară după toate semnele. Îl dureau mușchii după o noapte de somn, nu-i mai plăcea nici patul, a poruncit să i se aducă o saltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi acela ca, deși să descopere ceea ce era de descoperit, să nu poată zădărnici lucrarea lui. Era cam prăpăstios, le vedea pe toate în negru, ca în povestea cu drobul de sare ce ar putea să cadă, dar n-avea încotro, pășea pe nisip mișcător și trebuia să se aștepte la orice, și, mai ales, la ceea ce era mai rău. Era clar că nu avea timp de pierdut. Trebuia să acționeze. Să inaugureze o eră nouă în istoria Serviciului, un nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
obicei". Nu era nici un obicei, cerea cafea în birou doar de cîteva ori pe an, cînd venea vreun musafir mai important, ceea ce nu se prea întîmpla, nu-i plăcea să vină cineva străin în clădirea Serviciului, dar cîteodată nu avea încotro, mai ales dacă era vorba de Minister, nu era nici un obicei, dar voia să-l ajute pe Bîlbîie. E plăcut să știi că nu este vorba de ceva ieșit din comun cînd te cheamă șeful, că intri "într-un obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nimic și să suporți totul. "Domnule Bîlbîie, cu dumneata Serviciul va face primul său pas într-o zonă aproape necunoscută, mai bine spus, nefamiliară funcționarilor noștri. Nu știu dacă este o fericire sau o nefericire pentru dumneata, dar nu ai încotro. Dumneata ești cel care ai făcut primul pas, poate era vremea, poate vremurile ne silesc, oricum, Leonard Bîlbîie, vei fi primul dintre inspectorii Serviciului care va deveni operațional." Bîlbîie n-a înțeles din prima clipă ce anume va deveni. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnule Bîlbîie, fără sacrificiul cuiva. Serviciul este pus în fața unor evenimente grave și nu poate să le întoarcă spatele. Nu poate pentru că deja alte servicii și birouri au făcut-o. Nu știu de ce, doar pot presupune. Dar noi nu avem încotro, sîntem aruncați în apă și trebuie să înotăm. Chiar dacă nu știm, chiar dacă pînă acum nici nu ne-am gîndit la așa ceva. O s-o facem ca nou-născuții, din instinct, nu-i așa, domnule Leonard?" Sigur că era așa. De fapt îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în ilegalitate, caută acul în carul cu fin, nu-i și cînd te așezi binișor numai ce simți că te înțeapă și nu ai cum să-l apuci. Ăsta era un lucru pe care nu-l pricepea și n-avea încotro decît să dea vina pe mintea lui. Dacă ar fi avut altă minte poate ar fi priceput și dacă ar fi priceput ar fi fost mai mult decît un adjutant pus la păstrare, ca într-un șopron cu lemne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
distribuia porție cu porție zeama de cartofi ori de varză, ori de fasole, care îi punea pe toți în același rînd măcar de două ori pe săptămînă. Radul Popianu credea că pricepe mai mult decît ceilalți tîrgoveți ce vor și încotro se îndreaptă cei doi noi veniți în așezare, dar mai toate din cîte făcuseră îl amuzau și nimic altceva. Dacă ar fi putut, ar fi chicotit, dar la vîrsta lui așa ceva... Mai toată lumea era prinsă, cei mai bătrîni mai bombăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]