667 matches
-
mișcare de expert În jiu-jitsu, a frânt membrul de plastic și l-a aruncat cât colo. Apoi, cu puterea disperării, Guido a săltat În brațe voluminosul sclav al curățeniei și l-a prăvălit la podea. — Veniți! Repede! a gâfâit omulețul, Încovoiat de efortul depus, deschizându-ne ușa care dădea spre casa scărilor. Am sucit gâtul mopului electric, iar cu coada lui am pocnit robotul, astfel Încât drujba a sărit cât colo, dându-ne timp suficient pentru a trece pe lângă Guido. El Însă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fată sportivă trebuie să se gândească la altceva. Rainer are în el prea multe lucruri urâte. Acestea apasă îngrozitor asupra copilului, iar apoi adolescentul nu mai poate să scape de ele așa ușor. Prea des și‑a văzut copilul mama încovoindu‑se sub loviturile tatălui asemenea unui cal bătrân. În scopul ăsta erau folosiți papuci vechi care puteau fi aruncați după întrebuințare. Bătăile au început, se pare, chiar în ziua în care s‑a pierdut războiul, fiindcă înainte tatăl bătea oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
brâu. Cămașa e aruncată pe canapea, de sub pânza ei albă ies picioarele Andreei, tolănită. Trebuie să mă ridic În picioare să văd mai bine. Andreea e În sutien, stă pe burtă, cu fața Îngropată Într-o pernă. - Andreea! Spatele se Încovoaie, șira spinării lucește, până și umerii delicați au sclipici. De-acolo vine mirosul de pepene: Andreea e unsă cu ulei Înmiresmat. Și mâna agățată de aer a senatorului e unsă, a inversat omul rolurile din fantezia cu masajul, Încercată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe piciorul mai scurt către fată. Doctorul în estetică ! O cunoaște... i-a fost studentă la artă bizantină... — Lumea așteaptă o invitație. Am vorbit cu câțiva băieți să ne întâlnim. Restaurantul de lux al urbei, nu ? îl întreabă pe sărbătorit, încovoindu-se parcă puțin pentru a atenua diferența de înălțime. Înalt, ciolănos, binedispus și energic, ca de obicei, estetul rotește privirea verzuie. Ne dăruie glasul său gros, vălurit : — Tocmai se făceau propuneri să mergem acolo. Așa că ar fi bine dacă ați
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-a întâmplat. În ușă, au apărut un bărbat scund, șaten, într-un costum albastru și o doamnă mai în vârstă, înaltă, cu o cască de păr des, de-un arămiu înnegrit și bizar, ca și ochelarii mari, fumurii. Ușor încovoiată peste bastonul din dreapta. — Ăsta e directorul teatrului local, își pune în sfârșit în valoare cunoștințele studentul. Urmărim cum gazda noastră strânge dreapta direc torului, rămas cu pălăria în stânga. Apoi, îmbrățișează îndelung, înălțându-se, doamna într-un statuar taior verde, care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Strihan ! Ca să mă respectați. Mi s-a părut că reușisem să vă trezesc interesul. E singura formă de stimă. Știu și despre mine destule. Deși sunt un, asta voiam să spun adineaori, sunt un diletant. Iremediabil diletant, asta sunt. Își încovoiase umerii deasupra biroului, deasupra sticlei cu băutură ? Capul îi căzuse între umeri, nu-și mai privea publicul. — Mi se tolerează. Neglijența, lenea, capriciile, slăbiciunile, fantezia. Mi se tolerează ! Au acceptat până la urmă să mă considere un rău necesar. Pentru că le
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
e de vină pentru toate, ar fi trebuit să fugă, să încerce orice. Acceptase, treptat, toate loviturile, murdărită de porcăriile lui, de serviciul în care o aruncase, să se descurce, să câștige bunăvoința, să suporte nervii, exigența, ironiile, să se încovoaie în fiecare dimineață pe același scaun, să-i asculte, să-i servească, să-i supravegheze. Bieții de ei, habar n-au. Și sunt urâți, urâți de-a binelea. Ortansa i-ar filma cu încetinitorul înaintea și la sfârșitul programului de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
negru, ochii aprinși și glasul îngroșat, dar Ortansa n-o prea ascultă și n-o privește, se uită în altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Moru. De aici o luăm spre Apus. Runa și Enkim dădură din cap că da. Vedeam toți trei, cât se poate de limpede, cum lumea toată se termina la capătul mării, proptindu-se În cerul care urca din marginea apei, Încovoindu-se pe deasupra noastră și dispărând, hăt departe, către munții noștri, până la celălalt capăt al lumii. - Oare dincolo, la celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am privit cum ridică blănurile acelea subțiri În care prindea vântul: luntrea se legănă ușor peste brațul de mare, după care se opinti În valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi vine, ne spuse Runa atunci și se Încovoie toată. Enkim mai adusese prunci pe lume, dar de data asta se holbă la femeia sa cu ochii umezi. Ne uitarăm de jur Împrejur. Nu erau decât stânci, un pământ roșcovan, și câteva smocuri de iarbă. Cu chiu cu vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Runa În brațe cu rândul și ne-am repezit pe cât puteam de repede spre pâlcul de copaci. Femeia dădea când și când niște gemete groase și ne tot ruga să ne oprim. Se dădea jos din brațele noastre și se Încovoia pe pământ, dând acele sunete grele, fără să ne privească În ochi. - Măcar de-am da de apă la copacii ăia, zise Enkim. Nu-l mai văzusem niciodată așa de Îngrozit - nici măcar când ne fugăriseră uriașii sau când fusese cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și fugitivă, nu mai aprinde lumina însuflețită și simțirea ascultătorului. Nu mai aprinde tremurul de altădată din drama blândului Nazarinean, biciuit și țintuit pe cruce pentru eliberarea din moartea veșnică a omului. Banul, în zilele noastre, stăpânește interesul general. Românul, încovoiat de lipsuri, se bălăcește în propriile sale păcate și neputințe și nu percepe adâncul prăpastiei în care coboară și e târât, zi de zi, de cruzimea celor fără Dumnezeu și nu mai caută drum de întoarcere, care este unul singur
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
știut noi și acum sunt mândru că îmi este coleg! Normal, nu a mai vrut nimeni să adauge ceva despre Lică... se pare că epuizase subiectul. Când a părăsit sala i-a tras Berti mulțumit o scatoalcă de l-a încovoiat; era de două ori mai mare decât Laur, - Greu te mai prinde omul la ședințe! Ai văzut... n-ai murit! Peste câteva zile vine Radu, șoferul lui de pe basculantă și-i șoptește, - V-a lăsat Lică ceva! Îi lăsase 5
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
seama. Ar trebui să te duci din nou la doctor. N-a considerat că e ceva important. Nu mai știam ce să spun: stăteam acolo, țintuit locului. Fiona mă privi preț de-o clipă, apoi își încrucișă brațele și își încovoie umerii, retrăgându-se în sine. — Chiar sunt obosită, spuse ea. Trebuie să mă retrag. — Bine. Dar înainte de a pleca, mi-am lipit din nou mâna de gâtul ei și am alunecat amândoi într-o îmbrățișare stângace la început, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în timp ce vântul îți mângâia fața și îți șuiera în urechi și lacrimi plăcute de bucurie îți țâșneau în coada ochiului. Preț de-o clipă, am simțit cum anii se desprind ca o povară grea de pe spatele pe care mi-l încovoiaseră și Joan și cu mine eram din nou copii și coboram spre ferma domnului Nuttall. Mi-a spus după aceea că scosesem un chiot de bucurie. Eu nu mi-am dat seama. — Deci, spuse ea, ai de gând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oră, două, din când în când. Cel mult trei. De când a murit Rebecca. Pic. — Și ce noapte a fost! S-a întâmplat de mult, de mult de tot. Ce istovit eram! Sincer să fiu, nu credeam că voi supraviețui. Se încovoia în față, cu capul în mâini. Tare mi-aș dori să dorm, Michael. O să mă ajuți, nu-i așa? Michael luă seringa din mâna întinsă și privi în timp ce Mortimer își sufleca mâneca. — Nu cred că mai am putere în degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu sensuri ezoterice. În tabloul „Făt-Frumos” Ducipal strălucește muruit asemenea cu chipurile protagonistelor. El este doar vehiculul dintre lumi, simbolul „spațiu-timp” întrupat într-o ființă fantastică, vorbitoare, ce aparține și prin culoare - în contrast cu întunecata, pestrița ghionoaie - binelui și vieții. Deși încovoiați de efort, țăranii, aceste „combine” vii intrate cu secera în lanul de grâu, sclipesc optimist, incandescent în lumina orbitoare a soarelui de vară. Modul expresiv, în manieră naivă, în care este exprimată mișcarea, se înscrie ca încă o reușită a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mare. De la un capăt la altul al ogorului se puteau vedea niște mogâldețe albe prăfuite pe un fond galben, auriu, uneori mișcându-se, alteori părând statice, toate în funcție de distanța de la care erau văzute. Când te apropiai de acele ființe umane încovoiate de șale, observai cum tăiau spicele de grâu cu securea și le făceau polog. Familiile care aveau copii mai mari îi puneau pe aceștia să adune poloagele de grâu și să le lege în snopi. Unde nu avea cine să
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
această lume, a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zîmbind, va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
așa cum se strîngeau În brațe, și ea Îl strîngea mai tare. — E mai bine decît să te bagi pe sub el. Mult mai bine. Hai, Înc-o dată. De data asta aleseră unul imens și, atunci cînd valul Înălțat Începu să se Încovoaie, gata să se spargă, Roger o ținu bine și se aruncă pieziș, iar valul Îi rostogoli pînĂ pe plajă, ca pe un buștean adus de ape. — Hai să ne curățĂm și să ne Întindem pe nisip, spuse ea. Înotară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani. 19. Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, și stă să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei și despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat și a născut, căci au apucat-o durerile nașterii. 20. Cînd trăgea să moară, femeile care erau lîngă ea i-au zis: "Nu te teme, căci ai născut un fiu!" Dar ea n-a răspuns și n-a luat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
puțin înduioșat și mișcat: Vreau să-ți arăt pământurile noastre, și care au fost, și care au mai rămas. De aici se văd toate ca pe o hartă... Dincolo de valea Teleormanului, ce se afla acum la picioarele lor, pământul se încovoia prelung și lin ca o spinare uriașă. ― Raul Teleorman e linia de hotar din partea asta, rosti Grigore, ridicîndu-se în trăsură și indicând cu mâna șerpuirea ușoară a văii. De la satul Ionești, care se vede colo, departe, în stânga, și până jos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și mai tare bărbia în genunchi și aștepți. Ai crede că ghemuiala asta e cel mult plictisitoare, dar nu și istovitoare. Greșești, orice supunere la nemișcare, vreme îndelungată, e o silnicie. Asta de care vorbesc îți amorțea ceafa și îți încovoia spinarea. Când aveam dreptul să mergem printre paturi sau, cu program, să ne facem nevoile, umblam tupilați, cu umerii căzuți și bărbia în piept, de parcă am fi fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înfierbânta mințile. Nu-i plăceau însă ochii ei care-l priveau nesupuși, îmbrâncindu-l parcă. Și atunci o întoarse cu spatele, strângându-i ceafa ca într-o menghină. Și, ca să înțeleagă ce vrea, îi trase un ghiont, încât femeia se încovoie, căzând în genunchi. O îmbrânci până pe marginea patului și o lipi cu fața de așternut. Îi ridică rochia peste coapse, îi smulse chiloții și îi aruncă într-un colț. — Ce faci ? strigă ea, privind fața îngrozită a fratelui ei. Ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzu că femeia îl privește neclintit. Pentru morți nu se ciocnește, părea ea să spună. Omul strânse din buze și lăsă încet mâna jos. Apoi, răzgândindu-se, duse paharul la gură și îl dădu pe gât. Începu să tușească violent, încovoindu-se. Rada rămase nemișcată, în picioare, fără să-i întindă un pahar cu apă ori să-l ajute în vreun fel. În cele din urmă, bărbatul se liniști și își șterse gura cu mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]