1,207 matches
-
și l-a ținut pe James. —James, bătrâne. Bea asta. Îți va face bine. Haide. Se pricepea la asta mai bine decât mine. James s-a așezat în fund, ridicându-și fața îngrozită, roșie și în agonie, transpirată, cu ochii încremeniți. A reușit să bea laptele și i-a înapoiat paharul lui Sebastian. —Cum te simți? a întrebat repede Sebastian. Mai bine... mai răcorit... James a inspirat adânc și toată lumea din jur a răsuflat ușurată. —Mai bine, a bolborosit James, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spunea cu bunăvoință. Cred că se poate să fi înregistrat convorbirea. Nu că ar putea fi considerată o dovadă. O să o pun pe Belinda să verifice dacă ai vreun microfon sau altceva de genul acesta. —Dominic! a spus Suki, încă încremenită, cu urma de palmă arzându-i pe obraz. Fără a-și lua privirea de la el, i-a spus Belindei: —Spune-mi că nu este adevărat, Bells. — Normal că este, a răspuns Belinda enervată. Numai cineva atât de prost ca tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
A dispărut pe coridor și apoi am auzit o voce ridicată pe care am recunoscut-o, cineva care încerca să treacă rapid de Suki și care alerga prin casă, spre bucătărie. Sebastian a apărut în prag și s-a oprit încremenit, de parcă intrase într-un perete. —Sam, fața ta... L-am văzut trecând de Dominic, care zăcea la picioarele mele, de masa pe care o răsturnase el în cădere, de vesela de pe ea care era spartă pe jos, cu mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
arunca într-un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei răspândiți pe Bulevard, un popor de năluci, o cohortă de siluete încremenite, așa cum, țintuit locului, încă stau în ușa berăriei, ezitând să intru. Și dacă intru, ce se întâmplă? Dar dacă nu intru? Ar trebui, probabil, să știu. Măcar atâta putere scriitoricească să am. N-o am, din păcate. 7tc "7" Scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe Bulevard, am senzația aproape fizică a cufundării în text. Aproape simt cum, abia coborât din autobuz la Universitate, deja fac primul pas în text. Același vechi, cuprinzător și colcăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Olivia, ondulându-și părul galben peste umeri, Își Întoarse spre el fața, făcându-l pe Oliver să sară doi pași Îndărăt. Întreaga față a Oliviei era o scorbură din care ieșeau, revărsându-se afară, ciorchini-ciorchini Întregi de melci... Oliver rămase Încremenit. Melcii Își mișcau ușor cornițele, Înaintând prin aer spre fața lui. Masterandul scoase un răcnet și se Întoarse țipând ca din gură de șarpe În salon. Mult timp Lawrence nu reuși decât printr-un efort suprem de voință să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-l determina să se lepede nu numai de ideile privind universul creat și increat, ci și de credința În Dumnezeul său. Singurul lor scop era să-l păstreze legat pe om de munca lui... Noimann ocoli scaunul pe care stătea Încremenit omul ce semăna oarecum cu Oliver și se Îndeptă spre ieșire. Nu mică i-a fost mirarea când auzi În spatele său un croncănit. Un corb imens, vâslind greoi din aripi, făcu de trei ori Înconjurul sălii de așteptare și, profitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de parcă ar fi fost electrizate puternic și scoase brusc de sub tensiune. Partea Întunecată a norului era bolovănoasă și agitată, privirea putea descoperi În cuprinsul ei desene fantastice, o clocăială de trupuri umane sau animale mișcându-se lent sau surprinse și Încremenite În plin efort. În mijloc, norul avea o spărtură mai mare și cerul care se vedea prin ea nu mai era nici albastru din ce În ce mai Închis, cum devenise pe margini, și nici roșietic ca În celelalte spărturi mai mici ale norului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Și n-ai văzut cumva, accidental, pe cineva asemănător dând târcoale biroului tău? Gordean îi răspunse cu un chip imobil. Christopher își întoarse privirea de la oglindă, cu gura căscată. O scurtă strângere de mână din partea peștelui lui Băiatul Drăguț. Fața încremenită a puștiului. Danny zâmbi. — Asta e. Îmi cer scuze că v-am deranjat. În camera de zi își făcură apariția doi bărbați. Purtau chiloței roșii de mătase. Unul din ei își scoase masca din țechini aurii. Amândoi erau tineri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a înfuriat? — Da. — Destul de tare încât să te iei la bătaie? — Da! Green spuse: — Noi am auzit o altă versiune, detective. Am auzit că Niles te-a făcut poponar. Danny încremeni, încercă să scoată o replică, dar continuă să rămână încremenit. Se gândi să-l toarne pe Dudley, dar se stăpâni. Nu-l vor crede nici în ruptul capului - deocamdată. Dacă Niles a zis una ca asta, eu n-am auzit. — Te simțeai vizat, fiule? — Să te fut! Polițaiul culturist îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
tocmai când acesta fluiera un punct! Nimeni nu îndrăzni să privească pe fereastră, dar peste un minut ușa clasei se trânti de perete și Cioc apăru congestionat la față, fierbând de mânie și cu paltonul lui Noica în mână. Rămaserăm încremeniți. ― Cine mi-a aruncat paltonui în cap, ființa lui Dumnezeu? Un moment de tăcere, care s-ar fi prelungit la infinit, dacă Cioc ar fi avut răbdare să asiste la această prelungire! ― Vă mai întreb, ființa lui Dumnezeu (asta era
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
nu existau nici În Japonia. Erau sute de arme secrete, făurite În atelierele de pe munții Koga și Iga, În locuri de nepătruns pentru cei care nu aparțineau clanurilor de luptători. Și apoi, privind de-a lungul șirurilor de tarabe, rămase Încremenit. Spre capătul lui nu mai erau arme, ci oglinzi. Sute de oglinzi, de toate formele și mărimile care puteau fi imaginate de fantezia omenească. Tânărul se apropie fascinat, absorbit parcă de cerul reflectat de oglinzi. Era un cer gri, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o jumătate de ceas să-ți pregătești trusa și leacurile. - Dar nu aveți aprobarea șefului garnizoanei, Ahmed Pașa! - Șeful garnizoanei se va Înclina În fața acestui semn, spuse Ali arâtând pe partea dreaptă a platoșei semnul șarpelui și săgeții. Doctorul rămase Încremenit. Alah Îl trimitea, În toiul iernii, alături de cei mai cruzi luptători ai imperiului. Începu să-și strângă În grabă lucrurile, În timp ce Ali se duse, neliniștit, la fereastră. Auzise un tropot de cal dincolo de ziduri. Curând, pe poartă intră una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
intră pe poarta palatului. Înainte de Închiderea porții, se Întoarse și privi mulțimea, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nimeni nu-i observase mișcarea. Nu fusese decât o fracțiune de secundă, după care poarta se Închise. Dar Alexandru rămase Încremenit și simți un fior trecându-i din creștet până-n tălpi. În acea fracțiune de secundă, ienicerul Înțelesese că fusese urmărit de pictor, iar pictorul Înțelesese că fusese reperat de ienicer. Doar ei doi știau că În palat avea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
răsturnă toate gândurile. - Ieși, Andà! Aici e un loc al morții! Du-te la malul mării! Amir rămase paralizat câteva clipe. Era, oare, posibil? Era, oare, adevărat? Omul care Îi Înfrunta pe Cuceritori putea fi Nimeni? Trase perdeaua și rămase Încremenit. În fața lui, În picioare, se aflau cei Patru Cuceritori și un tânăr Îmbrăcat În straie de ienicer. Nu mai avea cuca pe cap, iar părul lung, adunat Într-o coadă la spate, era de un castaniu deschis. Tânărul Își Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
val de furie. Ștefănel făcu un pas spre Cuceritor. Apoi Încă un pas. În locul În care pășise, focul se stinse. Brusc, tânărul ridică mâinile lateral și apoi le duse În față, ca și cum ar fi Împins o greutate imensă. Sub privirile Încremenite ale Cuceritorilor, În Încăpere porni o rafală de vânt. Un vânt rece, de iarnă adâncă, un vânt aspru de viscol și de codru uitat de timp. Ibricele de pe masă căzură și se sparseră pe jos. Chiar masa se dezechilibră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mă Întorc la numele meu adevărat. Sunt Ștefan Oană, fiul căpitanului Oană, comandantul gărzii măriei sale Ștefan, voievodul Moldovei. Amir nu mai traduse. Albi la față, se ridică de pe scaunul așezat În apropierea sultanului și se duse la fereastră. Sultanul rămase Încremenit fiindcă Înțelesese și fără traducere. Dar totul i se părea imposibil. Știa că Cei Patru Îi ascund multe, dar prinsese frânturi din discuții privitoare la căutarea unui copil. Revenirea acestuia era o primejdie de moarte pentru ei, dar și una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
singurul care observase transformarea lui din cerșetor În ienicer! Tânărul aflat la pupa corabiei care se Îndepărta! - Amir! exclamă Ștefănel, tulburat. Alexandru a fost aici! Chiar aici, În fața palatului! Acest portret... e pictat de el! De fratele meu! Amir rămase Încremenit, iar Ștefănel făcu câțiva pași grăbiți prin Încăpere. - Încotro se Îndrepta corabia aceea? - Nu știm, Anda. Navele noastre au escortat-o doar până la ieșirea din strâmtoarea Bosfor. Dar mi-e teamă că marele vizir n-a renunțat chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poate cineva Își bătea joc de el. Cineva care Îi știa cele mai ascunse și mai nebunești speranțe. Și totuși, chipul lui Ali nu era nici răutăcios, nici ironic. Era sincer. Dar, după o clipă, același chip deveni alb și Încremenit În ultimul spasm, iar comandantul spahiilor se prăbuși, cu un pumnal Înfipt În spate. - Ogodai! Încercă să strige Oană, dar vocea Îi era ca sugrumată. Tătarul nu Îi dădu nici o atenție. Se duse la fereastră, pe care o deschise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trezi din gânduri vocea lui Angelo. Alexandru privi În jurul lui ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn lung și istovitor. Se simțea obosit. Apăsat de tristeți și de Întrebări. Era, Într-adevăr, În inima munților. Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri, grupate În jurul unor focuri de tabără. Tropote de cai se amestecau cu clinchete de săbii. Apărătorii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu arcul Încordat, iar apoi se prăbuși În zăpadă. Săgeata lui Amir făcuse mai mult decât să-l ucidă. Îi luase vederea de dincolo de viață, căci Îi străpunsese ochiul stâng. - „Căci nu vei mai vedea niciodată Eternul Cer Albastru”... murmură, Încremenit, Alexandru. Pedeapsa pentru trădare. Grupul Apărătorilor păstră liniștea. După clipe lungi de așteptare, Yves spuse, cu vocea lui baritonală: - Mon Dieu! O adevărată lovitură de maestru... Aproape neîncrezători, arcașii Apărătorilor se apropiară de cadavrul tătarului. Un murmur de admirație străbătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu o forță care Îi zdrobi pe loc oasele craniului. Iusuf se prăbuși, mort pe loc, Într-o baltă de sânge. Voievodul puse sceptrul la loc și făcu semn ca trupul solului să fie luat din sală. Însoțitorii acestuia rămăseseră Încremeniți, așteptând porunca de a fi decapitați. - Mai are cineva preferințe? Întrebă Ștefan, calm. Tocmai spusesem că sunteți liberi. Se mai consideră cineva jignit? Solii dădură din cap negativ și Îngenuncheară, cerând Îndurare. Știau că domnitorul Moldovei nu dă o ceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dumnezeu mă va lăsa În viață, Îi voi aștepta În locul numit Bradu Strâmb, nu departe de ținuturile Sucevii. Iar dacă acel loc va fi fiind năpădit de dușmani, voi da Înștiințare pentru un altul. Ștefan, domnul Țării Moldovei. Căpitanul rămase Încremenit. Reluă primul mesaj, care se termina cu un cuvânt greu: Supune-te. Deci Pietro știa. Poate știuse și spătarul Mihail. Hotărârea voievodului era dincolo de orice rațiune militară. Țara rămânea fără apărare În fața celei mai mari armate care atacase vreodată Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
măriți. Sesizând că ceva nu e În regulă, generalul Ali Mihaloglu dădu pinteni și se apropie de sultan. Garda de luptători africani scoase iataganele și făcu un cerc În jurul celor doi. Când ajunse În apropierea lui Mahomed, Ali se opri, Încremenit. Ochii mari și albaștri ai Marelui Maestru al Ordinului Cuceritorilor Îl țintuiră pe loc. Se gândi să arunce pumnalul ascuns la Încheietura mâinii drepte, dacă Maestrul ar fi făcut o singură mișcare Împotriva sultanului. - Nu cred că e o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]