1,250 matches
-
lumea stranie a nopții. Sufla un vânt înghețat, dar el încă păstra cu sine căldura patului, așa că amănuntul nu păru important. Picioarele goale începură să-l doară când atinse pământul, de la asperitățile pe care călca. Dar el o ținu înainte, încruntat, până ce ajunse la o suprafață tare și netedă. Îi atraseră atenția două lumini aflate la distanță, pe strada slab luminată, deoarece se mișcau. Și se făcea un zgomot puternic. Luminile și sunetul îl fascinară. Intrigat, păși spre ele, ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
că poporul meu a băut vârtos și atunci când avea credință și se Închina lui Dumnezeu. Între acum și atunci, În acest sens, aproape că nu e diferență. - Luați, vă rog, și o bucățică de sălămior, Îl Îmbie Mașa, văzându-l Încruntat și ambalat În această discuție care nu prevestea nimic bun. Sau serviți măcar un ou... - Nu te deranja, Mașenca, spuse vizitatorul. Dacă o să mi se facă foame, am să mănânc și salam, deși eu, de felul meu, cum să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-te, Mașa: În fond, ce reprezintă bărbatul? Din ce este alcătuită viața lui? Șaizeci la sută din timpul său bărbatul și-l petrece la cârciumă. Restul timpului și-l ocupă cu alte porcării: războaie, politică, desfrâu etc. Mașa Îl asculta Încruntată. Vizitatorul avea dreptate. Toți bărbații erau niște descreierați. Dacă nu-și pierdeau timpul pe la cârciumă, umblau după fuste sau se apucau de politică. Ceea ce era și mai rău. Dacă până și un pârlit ca fostul ei soț Își luase lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fiecare musafir să-și ducă treaba până la capăt, oferindu-le pene de gâscă sau chiar Își băga ea singură degetele În gâtlejul oaspeților, ca să le ușureze stomacul de surplusul de mâncare. Din când În când, se uita cu un ochi Încruntat la Ippolit, dezgolindu-și cu un rânjet dintele de platină. Pe Subotin Îl apucă transpirația. Veselia nevestei nu prevestea nimic bun. „Vasăzică așa, Îi spuse ea, cineva mă va vinde?“ „E vorba de mine, nu de dumneata“, răspundea Ippolit. „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lui gazdă: nu-l gratificase măcar cu un singur cuvânt”. Dar, atunci când se aștepta mai puțin - deja adormise - Carla trase plapuma de pe el articulând abea auzit: „E timpul să te scoli... N-ai auzit soneria ceasului?” Tony Pavone tresări, bolborosind Încruntat. „ Te credeam plecată...” Se răsuci de câteva ori În așternut, făcând considerabil efort de-a deschide ochii. Reuși s’o privească rugător: „Fă-mi te rog un ceai, În mod sigur... am răcit!”. Carla surâse ironic. La trei ore după
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
arunce primul zarurile, iar sorții au decis: Gică picior de lemn avea dreptul la acest privelegiu. Cu mutra concentrată la maximum, acesta Își așeză cât mai confortabil piciorul său de lemn, adresându-se tuturor: „Faceți jocul...!” În prealabil, cu sprâncenele Încruntate, participanții dădură la iveală câte un cuțit vânătoresc, așezându-l alături - la Îndemână. Tony Pavone, se Înfioră de teamă, punând o firească Întrebare. „La ce folosesc...!?” Doctorul, permanent cu zâmbetul lui caracteristic, nejustificat În asemenea momente, Îl informă. „Mai mult
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de Mobilă unde era așteptat. Atunci Însă, când se aștepta mai puțin, șeful de echipă intră cu fetișcana de mână, pe care o prezentă. „Domn’inginer...scuzați Întârzierea, am adus fata pentru angajare!” „Numai asta mai lipsea acum”, privi el Încruntat la noii veniți. Curiozitatea Însă, Îi temperă elanul nervos; o studie pe furiși, iar după primele investigații, rămase dezamăgit! Ochii de o culoare incertă nu-i spunea nimic, părea blondă dar nu era sigur, fața o avea acoperită cu o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Cum nu descoperi nimic suspicios pe fața lui impenetrabilă, suspină. „Am Înțeles...Totuși, când pot intra În posesia analizei care mi se cuvine...?” „Păi, după părerea mea, În două-trei luni s’ar putea să terminăm cu clasificarea hârțoagelor...!” Văzându-l Încruntat, Atena nu Îndrăzni să-i mai pună vreo Întrebare Însă atunci, când Tony Pavone opri un taximetru, dând șoferului adresa „Institutul Medico Legist”, murmură nedumerită. „Iarăși...?” „Dacă nu reușesc să opțin rezultatul analizei, fac mare tărăboi...!!” Afișând un zâmbet de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de materiale pentru ziua următoare, să Întocmească pontajele de sfârșit de lună, iar În după amiaza acestei zile să lucreze cu Atena la Întocmirea situațiilor de lucrări pentru a Încasa banii dela beneficiar. „Ce ai de gând...? Îl apostrofă Atena Încruntată - De tine, de sănătatea ta nu vrei să te ocupi câtuși de puțin...?” „După cum vezi, timpul se evaporă destul de repede. De altfel, mă simpt perfect sănătos, În mod sigur am făcut din nou alergie căreia nu trebue să-i dau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
limbă română Îi reveni În memorie Înțelegând de fapt: milițianul dorea s’o legitimeze. Dar, cu ce se făcuse vinovată? Nervos, milițianul În slujba dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, o bruscă Înpingând-o către intrarea În duba miliției. Ridică vocea privind-o Încruntat. “Ce te zgâiești așa la mine...? Vezi bine, eu nu glumesc...!” Biata fată schiță un gest de-a dechide poșeta Însă, Își aduse aminte Îngrozită, pașaportul se afla acasă. Înălță din umeri neputincioasă În timp ce de frică dispăru din memorie toate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
visare copilăroasă. Părinții probabil că tânjiseră peste măsură după bebeluși și prin urmare inhibaseră ceva În ciclul de dezvoltare al copiilor lor. Ultima privire a Angelei, Înainte să Înceapă să plângă În hohote, Îl uimi pe Sammler. Buzele Întredeschise, fruntea Încruntată, pielea exprimând predare necondiționată, trăsături ale persoanei inițiale. Un prunc! Dar ochii nu renunțară la expresia lor de experiență erotică. — A aflat despre ce? Ceva ce s-a Întâmplat la Acapulco. Nu am crezut că e așa grav. Și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
s-au șters. Bangs părea că stă să leșine. — O, am zis, îmi pare rău, eu... Sheba a dat din cap: — Te rog, n-are de ce să-ți pară rău. Elaine, Michael și Bangs își recompuseseră fețele, de data asta încruntate și triste. Îmi venea să-i dau palme. Nu, chiar îmi pare rău. Nu voiam să spun că regret... — Știu, m-a oprit Sheba. E doar una dintre acele informații pentru care nu există răspuns potrivit. Iată, ieșea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
i-am făcut semn chelnerului care îmi arăta masa. — Trebuie să plec. — Oh, dar de ce nu stai cu noi? Sheba îmi zâmbea luminos. Sue, care stătea în fața ei, bătea cu degetele ei ca niște cârnăciori în masa Formica și privea încruntată. — Nu știu... am zis eu. — O, te rog, insist, a zis Sheba. N-am comandat încă. Evident, nu știa nimic despre războiul rece dintre mine și Sue. Asta însemna o ușurare, dar și o vagă dezamăgire. Era posibil să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la maluri Și cochilii aduse din larg Sunt aruncate spre moarte Doamne, câtă nedreptate! Devin fire de nisip Grosier, apoi mai fin Este crudul lor destin. Cerul s-a învinețit Marea, fiară încolțită Dușmănoasă, urâțită Pescăruși țipă strident Zeul Mării încruntat Ține strâns acel trident Totul este iminent. Anne Marie BEJLIU Referințe critice “... despre Anne Marie Bejliu... prefața volumului Geometria sufletului scrisă de doamna Iolanda Malamen surâs (viața tablourilor uitate de zeci de ani în depozite) cap spadă, spadă, cap și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
plini de complexe, îmi spuse ea observând cum mi se întunecă privirile. În timp ce încerca să mă calmeze, eu îmi căutam adversarii prin sala aceea imensă, dorind să le pot memora figurile. Aveam destul timp să le plătesc polițele. Nu sta încruntat! În seara asta vreau să râzi împreună cu mine. Habar n-ai tu cât îi place asta Creței. De unde știi? Păi, împărțim aceeași cameră și ea povestește până se dă stingerea. Cumva, povestioarele ei ne fac pe toate să dormim mai
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mine jurnalul soțului... — Jurnalul? — Se pare că n-are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Scriptură care să o contrazică, să o facă imposibilă. Adevărul, profesore, ca să-l citez pe Holmes, «e ceea ce rămâne după ce eliminăm imposibilul, indiferent cât de improbabil este acest rest»”. Mircea Breaz ot Turda, profesor de română, stătea nemișcat în fața mea, încruntat, scormonindu-și memoria pentru un citat zdrobitor. Nu l-a găsit! Clopoțelul a sunat, ca la sfârșitul unei runde de box, iar profesorii au început să dea buzna în cancelarie. „Iuda, ereticule! Tovarășa directoare, pe ăsta trebuie să-l dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ochii căruia nu putuse desluși nimic precis. Auzea vocea lui peste întâmplările vieții, despre care povestea râzând, aducându-le în lumină ca-ntr-un bâlci al deșertăciunilor, n-ai fi zis că cel care povestea împărțea dreptatea, avea fața ușor încruntată, în mica judecătorie din comună. Dar de ce îi dăruise tabloul cu scurta dedicație spre amintire? Putea să-l lase fără nici o însemnare, printre celelalte câte rămaseră în casa lor. Și de ce, anume, ei? Arlechinul din tablou ținea în mână un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a doua arsură de cuțit. De pe brațul stâng, în lungul degetelor, curgea sânge fierbinte. Tălharii se încordau, veneau plecați pe furiș spre el, căutau să-l izbească o dată din două părți. Dintre ei patru, nimenea nu rostise nici un cuvânt. Tăcuți, încruntați, negri, se năpusteau cu cuțitele. Într-o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am mai apucat eu, cât îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că de multă vreme nu mai avea nimic cu fata picherului. Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire de sânge care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un tremur în toată ființa, o dorință întunecată a tuturor simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când a trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în prag cu ochii încruntați. Izbucni iar: Da’ ce-i aici? iarmaroc?... Femeile se trăgeau înapoi; Haia Sanis intră în maghernița roșie a Reizei; și de acolo și ea, și ovreica lungă și osoasă, pândeau scoțând în fiecare clipă capetele și cercetând casa de peste drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai s-ajungi! Poate să m-arate! Ce? am tăiat punga cuiva? Am omorât pe cineva? Mi-e drag un băiet! Cui stric eu? Lăsați-mă-n pace!... Totdeauna ajungea la vorba asta: lăsați-mă-n pace! Și toată ziua, încruntată, se gândea la cel care-i era drag, la cel care trecea din când în când cu pălăria pe-o sprânceană pe dinaintea casei ei. Ea-l înțelegea din ochi. Atunci îi trecea pe față singura lumină de bucurie și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar. Tu dacă-i sări la mine, eu te rup în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]