5,677 matches
-
pantofilor îi călcau ușor vârful pantofului ei drept. Privirile lor nu se întâlneau și nimeni nu-i spunea absolut nimic, ca și cum locul ar fi fost gol. La gară, Mara își făcu loc să coboare. În asfaltul moale tocurile i se înfigeau puternic, de parcă ar fi obligat-o să rămână; ea grăbi pasul și își cumpără bilet pentru o stațiune de la mare, apoi se duse pe peron să aștepte. La ora asta doamna Aurelia își ia cina și apoi temperatura. Mara stătea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în spirală, așa, ca în desene. Apoi mă lua de mână și hoinăream prin oraș până se întuneca și ajungeam acasă frânți. Amândoi pierduserăm noțiunea timpului, până în după-amiaza în care am băgat cheile în ușă și am simțit cheile tatei înfipte în mintea noastră. Normal ar fi fost să tresărim, să ne schimbăm la față, să tremurăm ușor de emoția revederii, dar trecuse prea mult timp pentru toate astea. Nici urmă de vină, nici un gest de a ne ascunde expresia feței
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
au ținut-o într-o petrecere. Zeci de invitați făceau cu schimbul ca la o uzină cu foc continuu. Muzica transformată în zgomot, pahare de sticlă prea pline, coji de pâine aruncate pe foi decorative de salată, tocuri de pantofi înfipte în mochetă, farduri uitate în baie și mult mult ketchup. Apoi a început să plouă în oraș, iar cei doi s-au retras în deltă. Singurătatea din apartamentul de pe același palier se prelungea în singurătatea mea și așa am început
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mă eliberez din strânsoare, dar, în ciuda tuturor eforturilor, eram incapabil de cea mai mică mișcare. Trupurile noastre erau lipite unul de altul. Mi s-a părut că înnebunise. Zbătându-mă, mi-am deplasat mâna involuntar și am simțit atunci cuțitul înfigându-se în corpul ei. Un lichid cald îmi împroșcă fața. Ea scoase un țipăt și mă lăsă. Țineau în mână un obiect călduț, căruia nu voaim să-i dau drumul. Am aruncat arma. Liber în sfârșit în mișcări, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
adineauri: "Tălică te-ai gândit vreodată că asta-i o mină de aur?" "Cum o mină dă aur? Adică de ce?" "Dacă-ți spun, îți dai cuvântu' că-mi faci cinste cu un kil dă coneac d-ăla turcesc, Napoleon?", se înfige șoferul. Dacă să merită, îți fac. Da' nu cu un kil, cu o sticlă de-o jumate. Acu' nu te-arunca și tu, doar suntem preteni!" " Dom'ne, deci faci cinste sau nu? Uite, mă-nvoiesc la o sticlă, na
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la melodie, umflatule care ești!" "Treaba ta. Io spre binele tău ți-am zis. Cum, na!, ți-o zic și p-asta: Ai dă grije dacă pân' la urmă te-o chema americanu'! Umblă cu mare atenție și nu te înfige din prima, că parcă ție ți-a prezis țiganca aia că o să mori înghesuit la o pomană, nu?" Nea Petrică se făcu negru la față, în timp ce Marinică se prăpădea de râs, arătându-l cu degetul unor martori imaginari (sigur, asta
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
găsi cândva, prostul. Sau ca și cum eu trebuia să fiu acela care trebuia să spele vasele mânjite de alții. Dacă Mona n-ar fi avut în partea de sus a gurii, vreo trei dinți falși care nu numai că stăteau strâmb înfipți în gingie, dar aveau o cu totul altă culoare decât cei originali (ca și gingia, în jurul celor doi dinți, de culoarea gălbuie a săpunului de rufe, în rest cu o culoare normală), și care, când râdea, îi dădeau un aer
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ar fi râs cu cinci guri) la gândul că puteam să-mi închipui, asemenea lui Mihai, camerele castelului de la Hust, împodobite cu covoare prețioase și cu tapiserii vesele și colorate în care scena de vânătoare mitologică, cea cu călărețul svelt înfigând sulița într-un licorn, îi dădeau lui Mihai gustul meditației grave. Tăcerea în care trebuia să știe să asculte sunetul cornului parcă venit din altă lume, îl fortifica și-i dădea siguranța de sine. Ce vrei să spui? - mă trezesc
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a unuia din ei, își ascuțeau auzul, dar afară de urletul vântului nu se mai distingea nici un al zvon. „În această nebunie nu ne mai poate ajuta decât norocul... Și totuși nu putea să dispară așa fără urmă” - gândea Mitruță în timp ce înfigea codiriștea biciului într-un troian... „Parcă-i ceva sub mormanul ista”. A lăsat biciul și s-a apucat să scormonească cu mâinile... I s-a părut chiar că aude un geamăt... Ioaneee! Aleculeee! Veniți! Veniți! L-am găsit! Îi aici
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cărăuș vechi deja. Costache abia o adusese pe Măriuța. Era o copchilă fragedă ca piersica. Când am văzut-o prima oară, am simțit că iau foc nu alta. „Nu-mi scapi, puicuțo, de aș ști că mor!” - mi s-o înfipt gândul în scăfârlie. Și din ziua aceea nu pierdeam nici un prilej de a mă afla față în față cu ea și de a-i șopti vorbe dulci. De eram treaz sau dormeam, o visam numai pe Măriuța... Până într-o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cu Costache Măriuța nu s-a arătat, ca altădată, dar... cu fără voia ei, privirile îi fugeau spre geamul dinspre poartă al bucătăriei... Îl vedea pe Hliboceanu cu înfățișarea lui de haiduc: înalt, bine legat, cu chip negricios, ochii tăciunii înfipți sub fruntea înaltă și străjuiți de sprâncene stufoase, ușor încruntate... Părul - cât se vedea de sub borurile întinse ale pălăriei - înspicat, la fel ca și mustața frumos croită deasupra buzelor pline... Sub cămașa albă de in i se ghicea fiecare mușchi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
lupii nu latră. Ei urlă. Numai că eu n-am auzit niciodată cum urlă lupii. Cine știe cum urlă jivinele?” - gândeam eu cu ultima licărire de viață din mine. Simțeam cum mă fac din ce în ce mai mic, devenind una cu troianul în care ședeam înfipt...Un nou lătrat! Ei! Pe aista l-am auzit parcă mai bine... „Și ce crezi, că un câine ca namila din fața mea îi un lucru de nimic? Dacă a ajuns la tine nu mai ai scăpare! Cu ce să te
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
numai jale din diblă. Atunci am început să bem în dușmănie parcă. Apoi ne-am răsucit câte o țigară și să te ții, băiete: beam, fumam și... plângeam!... La o vreme, Vasile numai ce scoate custura din chimir și... o înfige în masă! M-am speriat și m-am sculat să plec... „Stai! Unde pleci, Ioane? Nu ești tu fratele meu de suferință? Da! Da! Ești fratele meu, Ioane! Uite ce zic eu - zice el - uite ce zic: dacă tot am
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
întâmplat? Ia-o dămol, băiete! Mai bine gândește-te de unde îi iei pe lotri. Și dacă dai peste ei, cum îi faci să recunoască că ei te-au jefuit?... Costache tebuie să știe mai multe despre ei”. Cu acest gând înfipt în minte, s-a ridicat din pat și, clătinându-se ca unul care a întrecut măsura paharului, s-a dus la ușă. A deschis-o și a strigat: Costache! Costache! Ce-i, Hlibocene. Ce s-a întâmplat? - s-a auzit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
baie? intonă Presley. — Noi am fost primii, răspunse Împăratul, susținut de murmurele europenilor uniți. — Măi, măi, făcu Elvis, s-ar zice că voi ați fost primii peste tot. Chestia e că acum a cam venit vremea noastră. — Nu Încă, se Înfipse mai bine pe picioare corsicanul, indicându-i ceasul care arăta 8 și 25. Mai avem cinci minute. — Băieți, vă rog, interveni cu voce subțiratică un ins slăbuț, cu fața smeadă, din grupul yankeilor, cu părul negru și cârlionțat curgând de sub
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să și le acopere imediat: urletul de mânie emis În acel moment de Împărat ar fi putut asurzi chiar și un surd. Roșu la față, cu capul În piept, Napoleon se năpusti ca un berbec spre burdihanul generos al adversarului, Înfigându-și degetele În plantațiile de pe obraji. De durere, Elvis hăuli o notă prelungă și falsă, azvârlindu-l pe Bonaparte direct Într-un coș cu rufe murdare. Bătaia generală Începu. Fără să mai piardă timpul, Proust Îl puse la podea pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și busola. Grație mijloacelor de transport din ce În ce mai rapide, de la avionul supersonic până la ascensorul cu reacție, distanța devenise aproape o constantă, ajungeai la fel de repede cu mașina În partea cealaltă a orașului sau cu naveta În Țara de Foc. Luni dimineață, așadar, Înfigeam alpenștocul În moțul Himalayei, miercuri la amiază eram În plină scufundare În Groapa Marianelor și, după câteva ore de somn, pedalam ca o cometă prin craterul vulcanului Galeras, urmărit de o trenă de lavă, pentru ca sfârșitul de săptămână să mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
totuși, conform legilor statului, era viu. În același timp, nici mort nu puteai spune că era. Medicina a Încercat să rezolve problema existenței/nonexistenței sale prin metode moderne: un eminent chirurg a propus o operație prin care să i se-nfigă un țăruș În zona unde se bănuia că Gustav ar purta o inimă. Ideea a fost aprig contestată de către un alt chirurg eminent, care a susținut o lungă disertație, Însoțită de filme proiectate pe un ecran gigantic și de experimente
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fi avut acum virtuoasa consoartă, dacă virusul zăpezii n-ar fi smuls-o din brațele mele iubitoare, sau pe cei din momentul decesului? Din respect pentru adevăr, ar fi trebuit să pun 73, vârsta finală, Însă parcă-i auzeam vocea Înfigându-se În timpanele mele ca tirbușonul În plută: „Nu te-a lăsat inima să mă treci cu 69, ai, cărpănosule?“ Pe de altă parte, dacă tot aveam posibilitatea să aleg, de ce să n-o readuc un pic mai tânără, proaspătă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
curând va simți În ceafă aburul dens venit din nările cavalcadei urmăritoare, iar atunci ultima mână de praf se va transforma În mâzgă. „Vii odată?“ Deschid geamul și ploaia mă pălmuiește violent. Un șuvoi pătrunde În cameră, iar frigul Îmi Înfige În minte un gând: balena care-mi poartă numele și a cărei moștenire gigantică o vânez mă va Înghiți pe loc. Un fulger luminează bolta, apoi Încă unul și-ncă unul, iar când mă trezesc văd o corolă de chipuri
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
acoperind pasajele și căile de acces, bașca furtuna de fire blonde care se stârnise din senin. Am redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, mai ales că un antebraț apărut pe turnantă Îmi presa jugulara, iar două gheare mi se Înfipseseră În chică. Am reușit, probabil, o lovitură norocoasă, căci o blondă aflată În proximitate a scâncit scurt, ca o mobilă deplasată pe linoleum, Începând să-și dea ochii peste cap. În timp ce apăsam toate butoanele aflate la Îndemână ale flipperului uman
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
trăsături comune cu cea reală. Absurdistan e un teritoriu al absurdului, firește; dar se prezintă așa fiindcă România - personajul principal și cadrul în care evoluează toate celelalte - este o țară a simulacrelor. Judecata morală nu are în ce să se înfigă, întrucât reperele sunt mobile, culorile se amestecă, iar îndărătul unui fapt stau motivații și așteptări complet diferite. Dublul discurs e în floare. Analistul politic se ia cu mâinile de cap: în România, stânga nu e la stânga și dreapta nu e
În țara simulacrelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9161_a_10486]
-
experimentul le-ar putea omorî vitele sau distruge recolta. Mai mult, principalul său finanțator, George Westinghouse, a refuzat să-l mai susțină, aflînd că Tesla intenționa să ofere gratuit electricitate oricărui locuitor al planetei, care ar fi trebuit doar să Înfigă În grădina casei sale o tijă din cupru sau aluminiu. Rămîne Însă Întrebarea dacă adevăratul motiv al lui Westinghouse (el Însuși patronul unei mari companii de electricitate) era teama că ar putea da faliment, sau faptul că, Între timp, Nikola
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
asta. Viitoarea mamă rămase pe gînduri, destul de nehotărîtă. — Are să mai dureze, sunt abia În luna a patra, zise. Iar domnul e cam bătrîn. Dacă Între timp moare, cine va Îngriji copilul? La auzul acestor cuvinte, Christina simți cum i se Înfige un cuțit În inimă. Începea să Înțeleagă cîte ceva, dar Încă nu Îndeajuns de mult pentru a recunoaște că se Încadrase pe o bandă de circulație greșită; la fel ca atunci cînd se rătăcea stînd pe loc, se simțea complet
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cealaltă parte, locul se Învecina cu un fost depozit de cherestea. În spatele blocurilor se aflau garaje, dincolo de care, pe marginea terenului de fotbal, se ridicau mormane de gunoi menajer. La unul dintre capete, acolo unde fusese poarta de fotbal, rămăsese Înfiptă În pămînt aproape jumătate de stîlp. CÎțiva metri mai departe, printre bălării, se zărea o fundație de beton, semn că, mai demult, cineva Încercase să construiască ceva, dar se răzgîndise. Între timp, bălăriile invadaseră și curtea depozitului, atît de Înalte
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]