967 matches
-
a fost un dezastru. Atingerea l-a zguduit și l-a mototolit ca pe-o foaie de hârtie. Și călugărul a simțit o fină atingere răcoroasă, ca o pală de vânt, și și-a făcut repede trei cruci. Mulți erau înfricoșați de mormântul lui și încercau să pășească fără să-l calce. Unii poate că îi ghiceau prezența, ca Giulia ori ca Andrei Ionescu, dar foarte mulți nu erau speriați decât de propriul gând, că mormântul unui om atât de sângeros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a oprit înfigându-și toiagul în pământ. Esau se arătase ochilor noștri la marginea unei vâlcele. Iacob s-a dus singur să-l întâmpine și la fel a făcut și Esau, iar alaiul fiilor îi urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful dealului cum cei doi bărbați se apropiau unul de altul. Într-o clipă, tata s-a aruncat la picioarele fratelui său. Am crezut un moment că a căzut străpuns de o săgeată nevăzută sau de o suliță aruncată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se ridica dintre niște ciulini deși și Înalți. Eram gata-gata să adulmec, dar m-am oprit brusc, astfel Încât cel ce mirosea astfel să nu-și dea seama că-l iscodesc. Mda. Cel ce răspândea mirosul ăla era un om nemișcat, Înfricoșat peste măsură, dar curios nevoie mare. Simțeam asta din felul În care acreala mirosului lui abia dacă-i acoperea izurile dulcege ale cărnii. Of, of. Omul speriat e În stare de mult rău dacă Îl stârnești, așa că m-am prefăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dat clisa jos de pe mine. Apoi, am rostit În minte, cât de tare puteam: - Hei, tu! Ia vino lângă mine, că se lasă seara și putem să legăm frăție! Mirosul celui ce mă pândea se făcu mai acrișor. Iar se Înfricoșase. De data asta am adulmecat cum știam eu mai bine. Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și Își ținea respirația - simțeam asta din felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
loc, na, așteaptă ploaia, na, ia și așteaptă ploaia... Aruncă scaunele unul câte unul pe fereastră.) Na, așteapt-o, na, na... Acum ai loc? Ai? Bestie ordinară! Vrei să mai aștepți? Cât vrei să aștepți? Na! Na! (HAMALUL, CASIERUL și IOANA, înfricoșați, îl pândesc o vreme, apoi se apropie de el încercând să-l liniștească.) HAMALUL (Amețit de alcool.): Se duce dracului. Totul s-a scurs. N-o să mai rămână nimic. Brrr! IOANA (Naivă și înfricoșător de aeriană.): Tata a înnebunit. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
așteptare... Când a băut din apă i s-a înnegrit apa în gură. Da! A scuipat-o și era deja neagră... CASIERUL (Vehement.): Nu-i adevărat, nu! Și-a pierdut mințile, s-a lăsat dintr-odată frigul și s-a înfricoșat... IOANA: Și la noi s-a lăsat frigul... Mi-au tremurat mâinile de frig și cuțitul a început să tremure în mâna mea... Am răsturnat o sută de cartofi pe jos... S-au rostogolit așa departe... CASIERUL (Intrigat.): Cum, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mea în brațe. De-abia mă țineam după el. Uneori mă opream și izbucneam în plâns. Însă nu trebuia să mă epuizez, căci aveam încă mult de alergat. Ghidul voise să mă ia și pe mine în brațe, dar mă înfricoșa prea tare să-mi văd sora plângând în brațele lui. Șarpele o mușcase. Acum ne grăbeam către campus, unde se găsea ser antivenin. Deodată, mă izbi amintirea aparatului de filmat. Îl mai aveam în mână și continua să ruleze. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
abia atunci când taică-său îl îmbrăca. Apoi hrănitul. —Theo, micul dejun, gâfâia Hugo, abandonând lupta cu chingile scaunului. Nu reușea să le fixeze decât până la jumătate. Spera să fie de-ajuns. Momentul când trebuia să-l hrănească pe Theo îl înfricoșa pe Hugo aproape și mai tare decât toate celelalte ritualuri la un loc. Copilul, acum în vârstă de patru luni, trecuse pe mâncare solidă, ceea ce, pentru Hugo, era un mare ghinion. Nici Amanda, nici asistenta Harris nu fuseseră nevoite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care vorbea cu el. Si, întorcându-se a văzut-o pe Vasilica într-un nor de lumină... în mijlocul lui, îmbrăcată într-un veșmânt alb, ajungând până la picioare, alb ca lâna albă, și ca zăpada. Când a văzut-o, a căzut înfricoșat la pământ, să se închine la picioarele ei. ”Iartă-mă, Fata... iartă-mă! ” Ea, pe un ton blând, îi spuse: Nu te teme, eu sunt. Vezi, nu face asta... Lui Dumnezeu săi te închini, El e bun și iertător!”... Stiu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
sufletească... rătăcirea unei frunze în bătaia vântului, ca o poveste tristă... un apus de viață... Și, Emil copil de nici cincisprezece ani, rememoră Iorgu, a observat și a trăit destinul frunzei... așezându-l pe hârtie. ”Stătea nemișcată, zburlită, pe ram înfricoșată de tot și de toate. Stătea solitară și zbârcită Dar nu cădea. O păsărică pierdută și ea Scutură creanga încet Dar frunza tot nu cădea Rămânea acolo la locul ei. Vântul începu încet să șuiere Mișcând frunza încolo și-ncoace
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
altei sălbăticiuni (nota bene, cea mai mare parte a drumului aceluia trecea prin pădure, iar călătoria autoarei spre gară și Înapoi s-a desfășurat la ceasul serii), iată, așadar, ce caracter neînfricat a putut să fie Pazi! Nu s-a Înfricoșat de niciun patruped sălbatic și, cum vom vedea Îndată, nici de bestiile bipede care o vor hăitui ca pe o căprioară inocentă. „Era timpul, când Cineva mă chema la asumarea jertfei. Nici nu trecuseră două zile de la venirea mea În
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
un picior. Îl Îndemnă, totodată, pe tânărul Dan:ia-l și tu, de celălalt picior, și, să-l aruncăm În râu. Îl aruncară. Olovinaru puse ștergătoarele. Urcă la volan. Tânărul Dan urcase deja. Porniră, prin Întunecimea ploii. Mergeau Încet. Tăcuți. Înfricoșați. Acum, ce-o să facem?, Întrebă Dan. Păi, ce să facem? N-o să facem nimic. O să tăcem, și atâta tot! Nu nea văzut nimeni, În afară de șuvoaiele ploii. Și omul?, Întrebă, băiatul. Omul?, Îi răspunse, printr-o Întrebare, cel de la volan, după
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
pe dos. Poate nu m-am integrat eu, dar... Nu! Nu-mi place și gata!” hotărî doctorul Tomescu, înciudat pe sine, privindu-și pacientul mai insistent decât o făcuse până atunci. Tainicele cărări ale iubirii - Domnu’ doctor, sunteți bine? Mă înfricoșați cu tăcerea asta, se explică asistenta, aproape în șoaptă. A trecut așa mult timp, că mă sperii, adăugă ea, în timp ce se ridica din colțul cel mai îndepărtat al salonului și se apropia temătoare. Acolo rămăsese retrasă, într-o liniște plină
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Era interesată doar de odihnă și studiul dosarului, însă nu optase pentru varianta odihnei în cameră, alegând să iasă la schiat, săniuș și tot ce putea prinde în acest sezon. În primele zile a mers să schieze, dar s-a înfricoșat după câteva tentative finalizate, toate, cu lamentări prin zăpada în care cădea după câțiva metri. În ultima parte a concediului a realizat că nu și-a făcut timp pentru săniuș, jocul ei preferat din copilărie, amintindu-și, chiar, că se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Se îmbrățișară, ferindu-și privirile. Amândouă aveau lacrimi în ochi și nu doreau să-și etaleze slăbiciunea. Iuliana se întorcea de pe o parte pe alta în pat, încercând să adoarmă. Se simțea vlăguită, stoarsă de energie, cu moralul deteriorat și înfricoșată de toate relele ce se abătuseră pe casa familiei sale. Erau oameni serioși, cinstiți și muncitori, apreciați în colectivele de muncă și societate. Părinții se adaptaseră mai greu la noile standarde de viață, la noile principii implementate „fără discernământ politic
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apropiere. Cineva trecea mâinile cu jovialitate pe deasupra clapelor, cântând cu multă dexteritate un exercițiu complicat, care varia la infinit o temă. Felix își aminti numaidecât de mâinile lungi ale Otiliei și nu se mai îndoi că ea era cântăreața. Sări înfricoșat din pat. Soarele era sus pe cer și pătrundea în odaie din două părți. Tânărul își îndreptă puțin hainele, potrivi locul pe care dormise și avu intenția să se spele. Dar în cameră nu găsi nimic trebuitor. Scoase atunci din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu pot să-i las pe drumuri. Tu trebuia să ai răbdare până o scoteam la un fel cu păcătosul ăsta. Simion ridică numai capul, și buzele îi tremurau cu intenția parcă de a spune ceva, dar tăcu. Moș Costache, înfricoșat de a trebui să ia vreo atitudine, lăsase capul adânc spre cheseaua cu tutun. Atunci Pascalopol luă cuvântul împăciuitor: - Nu e bine să mergeți prea departe. Lucrurile se pot aranja.Ce zici, domnule Simion? G. Călinescu Simion avu o tresăritură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are destul venit ca să nu meargă mereu în oraș cu mâinile goale. Are nevoie de haine, de cărți, de o mulțime de lucruri și-i trebuie bani. În definitiv, vrea să știe odată care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G.
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strâns o viață întreagă prin muncă cinstită. Așa e viața. Bătrânul înțelegea foarte bine manevrele, și ale Aglaei, și ale lui Stănică și nu se lăsa intimidat sub raportul pecuniar. G. Călinescu Veșnica amintire a morții însă începuse să-l înfricoșeze. O dată cu limpezimea creierului, dispăruse euforia și se încuibase spaima. Nu se gândise niciodată la moarte, nu mersese la biserică, n-avusese nici o convingere nici într-un fel, nici într-altul, deoarece sufletul tot îi fusese absorbit în realitatea existenței. Moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
testament! N-am nimicde lăsat! Ce testament? N-am murit încă! - Nu trebuie să te superi, am zis și eu așa, știu eu cădumneata ești un om bun. Moș Costache, îngrijorat și așa de prea marea consumație de alimente, se înfricoșase, însă nu știa cum să scape de Paulina. Lașitatea lui înnăscută îi răpea orice inițiativă. Privi deci cu mulțumire pe geam numai mimica unei scene pe care n-o putea auzi, și în care se vedea cum Marina, fioroasă, dă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au mâncat fasole și varză acră. Cânta mormăind, sughițând, trecând repede de la cele mai grave registre la un schelălăit înfricoșat spre hazul credincioșilor tineri. Babele îl mustrau de la obraz, dar îl venerau, și de altfel și el le certa, împroșcîndu-le cu numiri nemaiauzite de sfinți. Părintele titular îl ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor plin de emfază
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia medită mult la Felix și-și repetă pentru ea argumentul. Îl iubea, într-adevăr, pe tânăr. Totuși, simțea că Felix nu era pentru ea. Îl admira, îi purta grijă de soră, dar ținuta îndîrjită a acestuia în viață o înfricoșa. Deși tânăr, Felix avea priviri prea bărbătești. Otilia era o râzgâiată, conștientă de vițiul ei, care se simțea bine când o protejau oameni delicați ca Pascalopol, care îi dădeau imposibilul, fără să-i ceară nimic. Misiunea de tovarășă eroică, egală
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se plecă. Pumnul călifarului căzu în gol. O clipă îl avu în mină. Putea să-l împungă dintr-o parte, dar oboseala nu-l părăsise încă. Parcă nu mai avea vlagă în el. Bozoncea se îndreptă de șale și râse, înfricoșat: - Scăpași, ucenicule... Dar știa că și el trecuse pe lângă moarte și furia îi crescu. Cel tânăr dădea îndărăt pas cu pas. Deodată simți că nu mai are loc. Se proptise de un perete. Celălalt era aproape. Ridică cuțitul și el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a vreunui aliat. Și avem pilda lui de Gaulle în fața rebeliunii soldaților rătăciți din Algeria. Le Bon însuși nu își ascunde atracția pentru Robespierre, omul care, prin farmecul, pasiunea și energia sa și în ciuda jalnicelor sale daruri oratorice, domina și înfricoșa adunările. "Îmi place să cred că el avea, scrie Le Bon, un fel de fascinație personală care astăzi ne scapă. În sprijinul acestei ipoteze am putea aduce succesele sale la femei"203. (Și aici întîlnim, în locul rațiunii, asimilația: Robespierre seduce
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
130); această diversiune multiplă a fost sprijinită din străinătate, dar și din interior (prin agenți străini), cu scopul de a împiedica noua Putere să ia decizii coerente și juste, de a îngreuna activitatea Armatei, de a provoca victime pentru a înfricoșa populația, astfel încât opinia internațională să considere că singura soluție de salvare a României ar fi o intervenție din exterior (pp. 133-134). Cel mai activ spațiu de diversiune l-a reprezentat Televiziunea, unde informațiile haotice erau lăsate să circule fără discernământ
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]