1,038 matches
-
fixă pe Porfiri cu o privire neîncrezătoare, acesta se ridică de pe scaunul său și dispăru într-o încăpere din spatele biroului principal, de unde, apoi, se întoarse cu o bancnotă de o sută de ruble viu colorată. Fata, Lilia Ivanovna Semenov, protestă înfricoșată și dezgustată în același timp: ă Nu îi vreau. Nu-i vreau banii. Țineți-i dumneavoastră. ă Dar nu ne aparțin nouă, îi explică Porfiri. ă Dar eu nu îi vreau. Nu i-am vrut niciodată. ă Foarte bine, Lilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
visând la festin minunat. Abia apoi reuși să disocieze mirosul mâncării de visul său și înțelesese că această senzație puternică și ademenitoare era reală. Când în sfârșit își deschise ochii și se uită în jur, avea o privire uimită și înfricoșată. ă Poți sta ridicat? îl întrebă Porfiri. Virginski se ridică singur în coate și îi permise lui Profiri, așezat lângă el pe pat, să îl hrănească cu lingura. Din când în când își umplea gura cu pâine, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mi-am dat, mai rău ca atunci, în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o situație penibilă luându-mă după poveștile lui Aristide. Furios, am trântit o înjurătură. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
imediat, grăbindu-mă să-i demonstrez că moartea normală e cea mai scandaloasă; ea nu depinde de noi niciodată și uneori e ultimul număr de dresaj. Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, „acum, salt!”, și cu un suspin intrăm în neant. Nu cred că l-am convins, dar eu mă înflăcărasem, poate fiindcă pe atunci îmi era mai simplu să vorbesc despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu eram judecătorul. Soarta lor depindea de mine. Le-am dat pedepse grele, apoi i-am achitat, lăsându-i să plece, ușurați, fericiți că au scăpat, cu excepția procurorului. Acesta învârtea o pipă între degetele lui lungi și osoase. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau mereu de fulgere și trăsnete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a hotărât, se pare, sa devină vânător de cerbi, o să mă iau la întrecere cu el, vino, moșule, nu fi prost, să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Acum erau liberi, dar ce puteau face cu libertatea lor? Ea îi speria, lăsându-i la cheremul întâmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
regreți. Se poate, dragă, să regreți ceva atât de interesant?” Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. „Cum, n-ai murit?” am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lucru pe care-l dai. ― De fapt, regretul celor care nu-ți iartă abjurarea e că te-ai dovedit prea asemănător cu noi. Nu suntem niște eroi care n-au avut ocazia să-și demonstreze eroismul. Suntem niște biete ființe înfricoșate. Ne temem pentru viața noastră atât de tare încît n-am fi riscat să ajungem, ca tine, să simțim dogoarea rugului. Ne-am fi dat înapoi mult înainte. Dar, undeva în sinea noastră, am crezut tot timpul că există oameni
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
negri o gravitate aparte. "Știi, ai căpătat o privire mistică", i-am zis, jumătate în glumă, jumătate în serios. Am mers, împreună, pe la câțiva doctori, dar nici unul nu i-a putut spune din ce pricină slăbea. Cum o vedeam îngrijorată, înfricoșată chiar, am încercat s-o încurajez. M-a ascultat, fără să se lase convinsă, până într-o zi când, brusc, n-a mai vrut să discute subiectul. Mi-a zis, râzând forțat, că marile boli sunt un dar al cerului
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
necontenit din pricina aglomerației, a mirosurilor și a zarvei. Ne-am cumpărat de-ale gurii cât să umplem desagii goi și am vizitat, ca niște adevărați pelerini, biserica San Vitale. Pe rudimentarul Gundo a fost singura dată când l-am văzut înfricoșat, nu-și mai putea stăpâni mirarea, copleșit de splendoarea mozaicurilor. În fine, l-am zărit pe Aronne intrând în prăvălie, așa că l-am urmat. Pe față nu i-am citit nici că veștile erau bune, dar nici rele. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Tu o să fii papă. A parcurs papirusul și s-a făcu alb la față. Iar când i-am spus că, de fapt, ceea ce găsise el în legătura aceea era un fragment din crucea lui Hristos, s-a dat înapoi, fixând înfricoșat lemnul. Cu glas tremurător m-a întrebat: - Nu l-ai desfăcut niciodată până acum? Pe cuvântul tău? I-am confirmat solemn, drept care a îngenuncheat și, având grijă să nu-l atingă cu mâinile, a luat fragmentul de cruce cu tot cu învelișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a repezit în galop, învârtind în aer spada, neștiind de șiretlicul acela defensiv. Încât, căzând astfel în cursă, a fost omorât împreună cu alți oșteni de frunte care-l urmaseră. Alți câțiva au fost luați prizonieri, și samniții s-au retras înfricoșați, încetând orice atac. Dacă aș mai fi avut vreo îndoială privind dragostea lui Rodoald și a lui Grimoald pentru Aio, lacrimile lor ar fi avut darul să o risipească pe loc. Apoi Rodoald s-a mâniat și a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să plângă. Se învinovățea și ar fi vrut să dea timpul înapoi. Nu vrusese să-i facă vreun rău acestui om. Pur și simplu, atunci era speriat, i se părea că este încolțit, nici măcar nu se gândise, acționase ca omul înfricoșat. Cu sufletul răvășit de vinovăție, a coborât pe-o cărare tăiată în pajiștea abia înverzită. În vale se vedea satul, iar lui Zogru i se făcuse teribil de foame. Era un sat mic, își aduce aminte și-acum, în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre bărbatul care acum îi apucase ușor mâna dreaptă, o privise până în fundul sufletului, apoi o sărutase, luându-i buzele între buzele sale ca pe nișe boabe de struguri. Îi plăcea, dar mai mult era curioasă, era flatată și totodată înfricoșată. Era un sărut delicat, dar fără fior. Și în timp ce cântărea în minte valoarea sărutului, privindu-i inelul cu piatră neagră, pe care era gravată inițiala numelui său, el îi dusese ușurel mâna dreaptă, pe care o ținea încă în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Stroe îl duceau la Snagov, ca să fie călugărit, împotriva voinței lui. Când a văzut unde e dus, a vrut să se strecoare și să-l părăsească, dar suferința lui Stroe i-a ajuns până în miezul sufletului. Era un om disperat, înfricoșat, cuprins de o teroare pe care Zogru n-o cunoscuse decât o singură dată în viață, când l-a întâlnit pe Achile Vintilescu. Dar atunci, în 1670, nu știa ce este groaza, iar sentimentele lui Stroe l-au impresionat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ele în ritmul timpului, ca un borcan de gem. Era epuizat și adus la punctul de sosire. Se vedea plecând din Comoșteni, printre Iscru și Ioniță, conștient că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și până unde va ajunge. Își vedea pașii lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce-și puteau căra singuri apa. Îi învăța totul despre oi și capre, despre pășunile potrivite, despre obiceiurile drumurilor lungi și-i învăța să tragă cu praștia și să arunce cu săgeata. Acolo, departe de cortul mamelor, le spunea povestea înfricoșată a lui Isaac, tatăl său. Când stăteau împrună pe pășunile cele mai îndepărtate, atenți să nu vină șacalul despre care se spunea că dă târcoale sau când pur și simplu stăteau și se bucurau de aerul răcoros al unei seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fac casa cu cea mai mare grădină din ținuturile de la sud. M-a îmbrățișat și m-a ținut de mână de multe ori în zilele de dinainte de plecare. Își purta bărbia ridicată ca nu cumva să cred eu că era înfricoșat sau nefericit, deși, bineînțeles, el era doar un băiețel, care își părăsea mama și casa pentru prima oară. L-am sărutat pentru ultima oară în grădină, lângă bazinul unde se uitase de atâtea ori cu încântare la pești și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu noroc din moment ce ți-a adus o cutie prețioasă și un soț, pe deasupra. Am dat din cap înspre prietena mea și am zâmbit de parcă ea ar fi glumit, dar n-am zis nu. N-am zis nimic. Eram rușinată și înfricoșată. Simțeam o tensiune ciudată între picioare și obrajii îmi ardeau. Și totuși, nu-mi înțelegeam inima pe deplin, pentru că nu semăna cu ce simțisem când îl văzusem prima dată pe Shalem. Nici un vânt fierbinte nu bătea dinspre Benia înspre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Zafenat Paneh-ah așa cum arăți acum. Lasă-mă să-ți fac o baie și să-ți aranjez părul. Și cu o haină cum se cuvine, ca să-ți pledezi cauza ca o doamnă și nu ca o cerșetoare. Am aprobat din cap, înfricoșată brusc de scena care avea să urmeze. Ce vorbe ar fi trebuit să folosesc cu un frate pe care nu-l văzusem de o viață? M-am ghemuit în baie în timp ce Shery turna apă rece pe mine și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
semn psihanalistului care se aplecă spre Pierric. - Ești liniștit, Pierric, liniștit, foarte liniștit... Și te gîndești la bebeluș, la bebelușul tău. Ai găsit un bebeluș? Unde l-ai găsit? - Pe nisip, plînge, se teme, ca Pierric... Puștiul de șase ani, Înfricoșat, tocmai ajunsese la poalele stîncilor din golful Jefuitorilor, trudindu-se să se țină după ceilalți care nu făceau niciodată caz de el. CÎnd puse piciorul pe nisip, auzi un plînset nu departe, o văzu atunci pe tînăra naufragiată, inconștientă. Ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În dragoste și romantism. Crede că, Într-o zi, viața ei se va transforma peste noapte și va deveni extrem de palpitantă și de minunată. Are și ea, ca toată lumea, speranțele, temerile și grijile ei. Uneori, se simte pur și simplu Înfricoșată. Se oprește, apoi adaugă pe un ton mai blînd: CÎteodată, se simte neiubită. CÎteodată, simte că nu va avea niciodată parte de aprobarea și aprecierea persoanelor care contează cel mai mult pentru ea. Mă uit la chipul lui cald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]