934 matches
-
Hohotul de râs al lui Kasser stârni de această dată nu numai ecouri. De după un colț se auzi sunetul sec al încărcătorului unei arme cu proiectile. Se aruncară instantaneu la pământ și se rostogoliră la adăpostul unui demisol dezafectat. Așteptară înfrigurați să se deschidă focul asupra lor. Liniștea nopții era tulburată doar de zgomotul îndepărtat al unei muzici bizare. ― Hai să mergem, spuse Mos într-un târziu. Probabil că ni s-a părut. ― Am stat ascunși, ca niște babe fricoase, se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Audbert își spuse că, după spectacolul oribil al ambuscadei pentru prinderea lui Waldomar, fuga disperată cu hunii pe urmele lui și baia în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt, de parcă ar fi vrut să afle care dintre cei doi părea cel mai aplecat spre a-i arăta îndurare. în sfârșit, se întoarse iute către Sebastianus, prosternându-se înaintea lui - pentru că fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele sale păreau străbătute de un nebănuit șuvoi de energie. într-un contrast evident cu capul ras complet, barba îi era neagră, lungă și cârlionțată; ochii mari și întunecați, înfrigurați, păreau ochii unui nebun. Cum învățase galoromana pe când era tânăr și luptase ca mercenar al lui Etius împotriva burgunzilor, Balamber îl întrebă pe limba sa: — Deci? Ce ai de spus? Unde sunt consătenii tăi? îngenuncheat lângă cal, cu mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi și la fel făcu și Balamber. Acesta îl fixa stăruitor pe Inisius, care, cu toate încercările - inutile, de altfel - ale lui Gomerius de a-l ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
venind din dreapta ca să le închidă drumul spre pădure și își dădu seama că de acum tâlharii aveau puține șanse să se mai salveze. Trase sabia și își alese unul pentru sine; în vreme ce acela își oprise calul și privea în jur înfrigurat, căutând o cale de scăpare, îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei pentru a se preda, nebunul acela năvălise în spatele său, cerând cu putere să-i împărtășească soarta, și nu putuseră cu nici un chip să-l despartă de el. Balamber îl văzu, înfrigurat și cuprins parcă de o febră, în rasa sa călugărească toată sfâșiată, prăbușindu-se deodată la picioarele sale. — Te rog, îl imploră călugărul, demonule exterminator, sabie răzbunătoare: nu-l lăsa să mă umilească așa. Eu sunt cel mai demn. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i dau femeii cele trebuincioase în schimbul a feluritor fructe sau bomboane. Se făcea un troc autentic în acea perioadă. Bunica schimba lapte și ouă pe mere, pere, prune până ne încărcam cămara de gemuri și dulcețuri ce în zilele înfrigurate ne îndulceau orezul cu lapte. Nu mai sunt anotimpurile ce erau odată. Pe atunci vara era vară și iarna iarnă. Era lege să plouă aproape toată luna April și să fie ger de să crape pietrele după Bobotează. Nu era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
să-i dau femeii cele trebuincioase în schimbul a feluritor fructe sau bomboane. Se făcea un troc autentic în acea perioadă. Bunica schimba lapte și ouă pe mere, pere, prune până ne încărcam cămara de gemuri și dulcețuri ce în zilele înfrigurate ne îndulceau orezul cu lapte. Nu mai sunt anotimpurile ce erau odată. Pe atunci vara era vară și iarna iarnă. Era lege să plouă aproape toată luna April și să fie ger de să crape pietrele după Bobotează. Nu era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
cu ochii mei și să gândesc, pe cont propriu, ce este dincolo de ea. Pentru că Poezia nu e doar un text, ci și un mod de existență. În ultimă instanță, ea te învață că sensul vieții poate fi chiar această căutare înfrigurată a absolutului, care nu poate fi atins niciodată. Sunteți o persoană curajoasă, deschisă, fără frică. Totuși, care sunt grijile dumneavoastră, care e frica dumneavoastră? Nu știu dacă sunt o persoană curajoasă. Am dat această impresie pentru că am spus întotdeauna ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
Cernite gânduri se aștern Peste dorințe însingurate, Ducând cu ele în etern, Clipe de vis înfrigurate. Iubind, adânc ne scufundăm, Cătând mereu speranta-raza, Si suferind o-nmormantam, Adânc, sub pietrele din oază. De ne e dor umblam, din nou, Pe dealuri, ce aveau cărări, Si ascultăm un vechi ecou Întors, pribeag din alte zări. Privind cum
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93319]
-
cele din urmă, a reușit să se orienteze. „Iată stejarul din fundul grădinii și cumpăna de la fântână, ce străpunge pânza de fum de parcă-i un răzlog învechit uitat în zare.” În jocul de umbre nedeslușite, Costăchel răscolea priveliștea cu privirea înfrigurată. Când și-a descoperit casa, inima i-a tresărit cu zvâcnet nebun și o lacrimă - lacrima pe care o purta în suflet - a pornit să se rostogolească pe obrazul ars de soare... „Doamne Dumnezeule! Am ajuns, în sfârșit!” Era primul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a vorbit: Măi Costache! Tu ai dat în mintea copchiilor. N-o spus agronomul că îl întreabă pe șeful de post? O spus! Așa că mai ai răbdare o fărâmă de ceas și... Atunci, hai să grăbim pasul - a spus Costăchel, înfrigurat... Inginerul îi aștepta la poartă. Bine ați venit și poftiți în casă! Au intrat și au rămas într-o tăcere jenantă. Costăchel era preocupat de gândurile lui... Petrache - mai puțin îndrăzneț - tăcea chitic. În acest timp, inginerul își făcea de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
nu mai avea rost să aștept vreun autobuz. Am pornit fără grabă, drum lung, spre gazda mea ploieșteană. L-am văzut atunci pe trotuarul celălalt pe tânărul avocat pe care abia Îl cunoscusem. I-am urmărit, câteva lungi clipe, silueta Înfrigurată sub umbra Înaltă a pomilor bulevardului care ducea spre centrul orașului. Era Înfășurat Într-un trenci prea lung și Într-o solitudine care, departe de ochiul public, Își Îngăduia fragilitatea. Un tânăr frumos și singur, strâns În el Însuși, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să mă simt ca și cum niște spiriduși m-au lovit cu lopețile toată noaptea. Apoi m-am îndreptat spre Randolph Terrace. Făcând mai întâi un duș, bineînțeles. Nu sunt lipsită de maniere. Se lăsase deja întunericul când am plecat de la sală, înfrigurată și singură, lăsând în urmă vestiarul călduros cu pereții galbeni, scorojiți, plin de femei pe jumătate goale care vorbeau aproape toate în același timp. Purtam colanți de catifea, un pulover cu guler și haina mea de blană artificială și căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și că a reușit să-l sperie. Se pare că domnul îl are la mână cu niște fapte pe care mitropolitul le-a recunoscut inițial și pe care acum le neagă. Cei doi Cantacuzini schimbară priviri grăbite, căci gazda intră înfrigurată, frecându-și mâinile înghețate, și se îndreptă spre lada pe care o descuie cu greu pentru că avea trei lacăte deosebite. Ridicând capacul, mai mult pe pipăite decât văzând, scoase la iveală două volume cu legătura de piele roasă de vreme
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să fiu prietenul lui Debbie Reynolds - începe să iasă la suprafață Eddie Fisher-ul din mine, atâta tot, dorul de blondele suave și exotice, numite șikse, pe care-l purtăm în suflet noi, ovreiașii cei oacheși... Numai că în acești ani înfrigurați n-am aflat încă faptul că pentru că fiecare Eddie care tânjește după o Debbie există și o Debbie care tânjește după un Eddie - o Marylin Monroe care tânjește după Arthur Miller, ba chiar și o Alice Faye care tânjește după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
capăt, temându-se că, dacă ar zăbovi prea mult într-un loc, s-ar rupe vraja... Fusese o vrajă și un vis. Șirul gândurilor se rupea când venea Mugurel de afară de la sanie. Îi mânca sufletul copilul ăsta. Înfometat și înfrigurat, și smiorcăindu-se în draci că n-are lumină să-și facă lecțiile. Smiorcăielile o apăsau în capul pieptului și-i luau tot aerul. Simțea că se sufocă, iar Mugurel îi simțea slăbiciunea și se smiorcăia și mai tare, pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dintr-un coșmar permanent, unde chipurile celor din jurul său sfârșeau prin a deveni respingătoare fantome. Cu o ultimă smucitură, trenul lung și supraaglomerat cu permisionari oprește în Gara de Nord, furnicar uman pestriț de hamali, vânzători de semințe, ceferiști, precupeți, cerșetori, călători înfrigurați cu cearcăne adânci săpate de nesomnul nopții. Ușile vagoanelor se deschid cu zgomot și o adevărată maree de militari anonimi se revarsă peste peronul deja ticsit. Țipete, strigăte de bucurie, vocile scâncite ale unor copii, " De ce plânge mămica, tăticule?", se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
asta nu din pricina legăturii proaste. Aici soldatul Pantelimon...(bruiaj)...ambuscadă... Reglează odată sunetul, pentru numele lui Dumnezeu! urlă căpitanul Apostol, apropiindu-se de panoul operativ al centralei. Un țiuit ascuțit se suprapune peste toate zgomotele și transmisionistul începe să răsucească înfrigurat toate butoanele într-o ordine numai de el știută. ...nimicit...(bruiaj)... În ce sector sunteți? Recepție! ...(bruiaj)...rănit... Toți ascultă încordați respirația gâfâită, sincopată a celui care vorbește. ...nu pot să...(bruiaj)... Cu ce forțe inamice v-ați confruntat? Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
redutabilelor tunuri de 88 mm. Cele patru piese sunt amplasate "la linie". În jurul lor, câțiva soldați sapă cu spor în pământul dur locașuri individuale. În jur, nici urmă de tranșee sau alte poziții defensive. Sub plasa de camuflaj artileriștii efectuează înfrigurați manevre de încărcare, pregătindu-se pentru o nouă tragere. Ăștia se cred în excursie? Nu văd nici o gardă, șoptește Nicky locotenentului. Păi neamțul de mai înainte ce a fost? Și nu uita de reflectorul montat chiar acolo unde escaladarea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
locotenentul continuă: Vezi tu, pe front ești pus în fața unei opțiuni simple. Moartea lui este viața ta. Cât despre procesele de conștiință, lasă-le pe seama celor care declanșează războaiele. Tăcerea se lasă din nou între ei. Amândoi continuă să fumeze. Înfrigurat, Carol bagă mâinile în buzunarele mantalei. Începe să se lumineze, dom' locotenent? Nu, e de la lună. A ieșit din nori. Mai e destul până la ziuă. Niciodată nu te-am văzut fumând. Așa e. Mi-a trecut prin cap ca înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
va arăta el atunci lepădăturilor ălora! Pironește cu privirea santinela care traversează peronul din fața clădirii, ca o prevedere în plus pentru paza prizonierilor închiși într-o cameră la subsol. Simte un fior rece până-n măduva oaselor. "Brrr! Mizerabilă vreme". Ridică înfrigurat umerii. Fumul îi intră în ochi și aruncă nervos țigara. Întors la masă, parcurge rapid cu degetul o listă dintr-un dosar. Ridică receptorul și învârte manivela telefonului. Sturmbannführer Schultz la aparat! Să-mi fie adus prizonierul cu numărul doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un metru din preajma subsolului, acolo unde el și alți câțiva supraviețuitori își găsiseră adăpost. Novăceanu, așezat pe o manta, începe să se zvârcolească. Liniștește-te, zice Romulus cu voce blândă ca a unei femei, dar Darie continuă să se agite înfrigurat. Vor să mă omoare! Nimeni n-o să se atingă de tine, ești în siguranță. Încearcă să-i imobilizeze brațele, dar sublocotenentul se zbate și mai aprig. Oare de unde mai găsește putere ființa asta pe jumătate moartă, acoperită cu bandaje? Ascultați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Arm își luă încet gentuța de pe masă și se îndreptă spre ușă, cu ochii în lacrimi, fără ca el să se mai simtă în stare să-i mai spună ceva. În fotoliu, Bart gemu încet și se răsuci într-o parte, înfrigurat și însingurat. Atunci, în mintea sa, glasul lui Arm se făcu auzit, rostind cu tristețe: M-am tot chinuit să nu te mai caut. În fiecare zi, în fiecare ceas în care veneam către tine. Mereu ai învins. Azi a
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]