897 matches
-
vorbește Domnul: "Auzim strigăte de groază; de spaimă, nu este pace! 6. Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mîinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate fețele? 7. Vai! căci ziua aceea este mare, nici una n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea. 8. În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărîma jugul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
Valea Argeșului, acolo unde oamenii mari susțineau că 368-ul ar avea ultima stație, se întinde teritoriul umbrelor din care nici un muritor, poate cu excepția aceluiași Rahan, nu s-a mai întors vreodată. Era una din acele zile. Frunzele începuseră să îngălbenească și să acopere pământul, poate pentru că era toamnă, poate pentru că se plictisiseră să stea atârnate atât timp în copaci, dimineața era umedă, jilavă, Radu bălmăjea ceva despre un canar pe care avea să și-l cumpere, cerul stătea bosumflat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
te roadă până la os, până nu mai ai carne deloc si nu mai suferi. Până la urmă ajungi la capătul durerilor. În fața ferestrei, Iorgu încruntat privește afară în întuneric. E noapte, e liniște... Plopii înalți, fremătători din fața casei îsi scuturau frunzele îngălbenite de toamnă. Freamătul lor par glasuri omenești care povestesc întâmplări despre viața de demult. E trecut de miezul nopții... Iorgu, istovit de atâtea gânduri, căzuse într-un somn adânc si liniștit cu vise. ... Se făcea că Iorgu era în cimitirul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe urmă, ca să rătăcească slobod în adâncul văzduhului nemărginit...!”. Vântoasa trecu... Soarele a început din nou să lucească pe cer. Se simți singur și cu sufletul pustiit... niciodată, parcă, nu s-a simțit atât de singur. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată năpasta lumii are să se abată asupra lui. - Acuș, mă duc după Vasilica, Fata mea... Fata mea!... murmură el și, gândul îl purtă cu ani și ani în urmă, când ea îi spunea: ”- Huhu... Huhule
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Desprinse, intrau ca într-un fel de agonie... un zbucium, ca o neliniște înainte de a muri. Rătăceau prin aer o vreme, ca un zbor de pasăre lovită în aripă, apoi cădeau la pământ. Cine, oare, n-a văzut o frunză îngălbenită de vreme, care desprinzându-se de creangă plutește o vreme în aer apoi, cade. Oricine a văzut!.. Dar, nu toți privesc acest sfârșit de viață cu aceeași trăire sufletească... rătăcirea unei frunze în bătaia vântului, ca o poveste tristă... un
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spre cap... să ajung la începutul vieții mele!.. zise el năpădit de trisețe. N-am putere să pot face ordine în lumea din mine. Toamna... Toamna trupului și a sufletului!.. murmură el, privind pe fereastră departe, nepădit de gânduri. Frunzele îngălbenite de toamnă, din copacii din fața casei, continuau să cadă în legănări ușoare. -Suntem ca și ele... trecători!.. mai adăugă el înfiorat. Frunzele continuau să cadă în legănări calme... parcă, te întâmpinau cu celebrele vorbe ale trapiștilor. ”Memeno mori!” - Da, trebuie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și coboram, ieșeam iar în soarele omogen și placid, străbăteam iar străzi vărgate de linii de tramvai, mă înfundam iar în zone neștiute ale orașului. Blocuri roz, blocuri stacojii, cu balcoane sprijinite de atlași și gorgone cu țâțe de ipsos îngălbenite de umezeală, statui coclite pe care 12 nu le mai observă nimeni - eu le îmbrățișam în singurătatea mea, le mângâiam obrazul jupuit, le ajutam să renască la o realitate mai adâncă, într-un aer metafizic și radios. Cu cei trei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
transă, versuri lăbărțate în caiete, îmi inventam motive de nefericire și de damnare, împingeam izolarea până la schizofrenie, dar aveam în minte imaginea orbitoare a ceea ce aveam să fiu odată, omul complet și perfect, scriitorul total... Deși petreceam, singur în patul îngălbenit de transpirație, ore oribile, când frica și excitația, frica excitată, îmi ajungeau la zenit, știam cine sânt știam ce am de făcut, și perspectiva unei vieți moarte, osificate nu mă întrista: aveam să-mi dărui viața ca să mi-o câștig
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a deveni umană, am început să mă dedic lucrurilor neînsemnate, practice. Într-o seară, de exemplu, am făcut curat în sufragerie, am pus în ordine un teanc de hârtii. Vroiam să arunc totul la gunoi, când am văzut o fotografie îngălbenită din timpul când trăiam în România. Mă întrebam: oare cum se rătăcise fotografia asta pe masa mea din Stockholm? Mi s-a tăiat respirația. Inima a început să-mi bată cu putere, vrând să-mi iasă pe gură. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lumii! Vedeam clar ochii lui „Eros“ - se uita la mine deschis, cu o privire seducătoare. S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat pe gură. M-am înroșit plină de surpriză, apoi m-am îngălbenit. Tot sângele parcă mi se strânsese în inima care amenința să se spargă. Îmi mușcam buzele - îl recunoscusem și eu pe Mikael Woltz. Nu-mi găseam vocea ca să spun câteva cuvinte care ar fi putut să transforme totul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
broaștei țestoase m-a făcut melancolică. Am început să mă gândesc la papagalul meu care fugise acum zece ani. Mi se mai întâmplă să citesc cărțile pe care le citeam atunci și să găsesc în ele, între paginile palpitante, dar îngălbenite de timp, chiar penele iubitului meu papagal - pene albastre, verzi și galbene, cu reflexe aurii, pline de mister. Iau toate penele și-mi mângâi fața cu ele, mai ales buzele și nările, în care simt miros de pasăre. Ca și cum esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ai loc să treci. Totuși, în acel spațiu îngust se mai înghesuie și o măsuță, pe care se află un coș cu mere și o scrumieră. Sub măsuță sânt ziare și reviste, mai ales Luceafărul, Orizontul și, dedesubt, un număr îngălbenit din România literară. Lângă fereastră, în stânga, o nișă cu o chiuvetă și un rudiment de masă de bucătărie. Imediat lângă ușa de la intrare, baia cu WC și dușul. Pe pereții odăii, frumos zugrăviți, câteva gobelinuri în culori degrade: un apus
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Felix, îi cuprinse amândouă mâinile într-ale sale și-i vorbi astfel: - Felix, ești destul de mare și de cuminte ca să-ți spun o imensă veste tristă: mama ta n-are să mai vie niciodată acasă, mama ta s-a prăpădit. Doctorul îngălbeni și mai tare la solemnitatea propriilor lui cuvinte și strânse puternic mâinile copilului, spre a-i ocroti izbucnirea. Dar vestea era prea tare pentru experiența sufletească a lui Felix. El înțelese doar atât, că ceva foarte neobișnuit se petrece în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu! - Hm! făcu doctorul, în timp ce Stănică se-nvîrtea, frecîn-du-și mâinile, în prada unei vizibile satisfacții. Ați suferit de vreo maladie infecțioasă intimă, soția dumitale a făcut avorturi? Moș Costache se-ngălbeni, iar Pascalopol interveni: - Domnule doctor, eu cred că la o consultație de amuzament nu e nevoie de întrebări nepotrivite, când sunt de față și domnișoare. -De ce, de ce? sări țanțoș Stănică, domnul doctor trebuie să știe tot! Doctorul nechemat așeză
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
doamna Aglae Tulea, tot ce știu despre aventurile galante ale iubitului său frate. Un amic care-ți vrea binele" Dacă cineva ar fi pălmuit pe moș Costache, el n-ar fi fost mai zguduit decât de această banală anonimă. Se îngălbeni, și fruntea i se acoperi de sudori reci. Începu să se plimbe pierdut prin odaie, bolborosind vorbe fără înțeles. Aruncă scrisoarea, o ridică din nou și o citi iar, întorcînd-o pe toate părțile. Făcu gestul de a ieși din odaie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și rămâi dumneata moștenitoare unică! Așa, ce-ai făcut? Te-ai certat cu moș Costache, l-ai ambiționat, și omul se răzbună. S-au mai văzut zgârciți care mor pe o rogojină și lasă averea pe la aziluri, la stat! Aglae îngălbeni deodată. - Da, da, la stat! o sperie Stănică - Trebuie să fie nebun! - Asta e singura nebunie pentru care statul nu-l vâră labalamuc. Argumentația lui Stănică impresionă mult pe membrii acestui consiliu neoficial de familie. Aglae lăsase capul, îmblînzită. - Mamă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
puternice, care n-au știut ce e trăsura, tramvaiul (moș Costache exulta de plăcere), dar mai ales ascultați ce aparat digestiv are (Stănică îl lovi peste pîntece). Atunci se auzi un zornăit grozav de monede, rostogolite pe dușumea. Moș Costache îngălbeni, se ridică repede de pe scaun și se pipăi, în culmea agitației, în jurul curelei. I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica se aplecară și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au venit În salon, chiar În patul de lângă al meu, două femei modeste și sărace de undeva de la țară, aduse cu salvarea pentru analize urgente. Medicul de salon le-a povestit cât o să le coste analizele și ele s-au Îngălbenit și au spus că n-au nici măcar destui bani ca să se Întoarcă acasă. Degeaba. A doua zi dimineața când am intrat În salon, femeile plecaseră. Ce să mai spun ?! No comment !-cum spune la „Realitatea”. Și atunci vin iar și
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
gata pregătită să plece în vilegiatură, la Sinaia, cu tante Margot și cu oncle Alexandre. În vara aceea, i se explicase, Muti avea să rămână cu Papa la București, de-aceea la ferestre nu apăruse obișnuita hârtie albastră care se îngălbenea de soare până la întoarcere. Dar cuferele erau pregătite la scară și Yvonne gata îmbrăcată : cu pălărioara pe cap, cu pardesiul încheiat la toți nasturii, son sac à main atârnându-i la încheietura fragilă. Gata îmbrăcată, rezemată stângaci de ușa albă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
când am înțeles că sânt pe cale să-mi pierd "identitatea profesională", era prea târziu ca să mai pot să rectific ceva. Căzusem într-un gol cultural, pierdusem iluzia terenului ferm; eticheta care mă așeza undeva, într-o împărțitură a spiritului, se îngălbenise, se ștersese, căzuse. Eram "fără de țară". Discursul meu era inclasabil. Mai rău: absența unei încadrări prealabile amenința să îl facă să dispară. Reperul exterior care-i dă spiritului orientarea și certitudinea unui drum nu mai exista acum. Rătăceam printr-un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui, În care Își duce cititorul În fierăria care a fost locul copilăriei lui. Bunicul meu era fierar. CÎnd l-am cunoscut, ieșise la pensie. Era un bărbat Înalt de mai bine de un metru optzeci, cu niște mustăți mari, Îngălbenite de tutun. Era neamț și se instalase la Liège cu puțin Înainte de Primul Război Mondial. În 1914, decît să-l trimită la Închisoare, autoritățile din Liège Îl naturalizaseră la iuțeală Într-un mod prea puțin regulamentar. Bunicul n-a admis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față; chiar părea speriat când privea în jurul lui; însă, după ce își aminti totul și își dădu seama de situație, pe chipul lui se întipări o expresie aproape de spaimă. — Ce, pleacă? S-a terminat? Totul s-a terminat? A răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Dan Hatmanu Îl irită Însă pe un șef de echipă. „Țin minte cum unul din muncitorii mai codași a spus «Tovarășe președinte! Ce e asta? Un zar aruncat. Și o mulțime. Noi nu Încurajăm jocurile de norocă. Hatmanu s-a Îngălbenit la fața. Atunci am intervenit eu pentru a salva situația. I-am explicat lui Ceaușescu, care abia se Întorsese din Chină, că e vorba de un simbol și că soarta popoarelor depinde uneori de un singur om”. Ce a Inteles
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
eternitate Însuși simbolul Tradiției și al Sapienței. Iar turiștii plictisiți, care-și plătesc cei nouă franci ai lor la casă și duminica intră gratis, pot oare să creadă așadar că niște domni bătrâni din secolul al XIX-lea, cu bărbile Îngălbenite de nicotină, cu gulerele mototolite și unsuroase, cu cravatele negre gen lavalieră, cu redingotele puțind a tabac de prizat, cu degetele maronii de acizi, cu mințile Înăcrite de invidii academice, fantome din cărți de doi bani, care se numeau Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
eu m-am uitat la dumneata”. „Ajunge!” strigă Amparo și adăugă câteva cuvinte Într-o limbă pe care nu o cunoșteam. L-am văzut pe pai-de-santo făcându-se palid, sau vânăt, cum se zicea În romanele de aventuri că se Îngălbeneau la față bărbații cu pielea oacheșă. „Ajunge! Mi-e greață, am mâncat ceva ce nu trebuia... Fiți buni și lăsați-mă aici să iau o gură de aer, intrați Înapoi Înăuntru. Prefer să stau singură, doar nu sunt invalidă”. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]