2,073 matches
-
erau absolut posibile. - E bine... spuse Clarvăzătorul. - Și Oană? Întrebă mongolul. - Oană va muri, spuse Clarvăzătorul. Nu știu exact când și nici unde, dar am avut viziunea lui, căzut sub iataganele ienicerilor. Va fi Într-o iarnă, căci zăpada era Înroșită de sânge. Mai mult decât atât, moartea lui Oană va slăbi enorm puterea lui Ștefan. Nu vor trece mai mult de șase luni de la uciderea căpitanului, și voievodul va fi Înfrânt de Semilună. - Allah și Eternul Cer Albastru vor veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o secundă o problemă pe care, cu spada, o rezolvi În minute lungi de efort. Asta era, nu? Erai supărat că nu te las să lupți... - Nu doar asta... - Deranjez? se auzi deodată vocea Erinei. - Erina! Erai aici! exclamă căpitanul, Înroșindu-se ușor. Am Întârziat puțin... - Ai noroc că ai Întârziat cu Alexandru, deci te iert. Altminteri... - Mai e timp să ieșim În jurul cetății, spuse Oană. Toți trei. - Toți trei e bine, spuse Alexandru, căci asta e doar Începutul unei discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Pietro simțea că era prea târziu. Mult prea târziu. Aceeași zi, ora 17.30, Murgești, În lunca Bârladului - Te-ai hărnicit deodată, Erina, sau mi se pare mie? Întrebă bătrânul Litovoi, intrând În bucătărie sprijinit În toiag. - Poate... răspunse Erina Înroșindu-se. Ultima dată mi s-a ars cozonacul. Când s-o Întoarce Cosmin, vreau să fie masa plină. - Dar ai femeile din casă, nu trebuie să te muncești tu cu năzdrăvanul ăla de cozonac! Uite, te-ai umplut toată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
că așteptarea era inutilă. Făcu semnul de Începere. Unul din călăi Îi smulse bandajul de la umărul În care simțea durerea. Celălalt luă de capătul Învelit În cârpe un fier lung, Încovrigat la capăt, și Îl ținu În foc până se Înroși. Al treilea se postă În spatele lui. Ogodai rămase În față, privind calm. De jos se auzeau zgomotele războinicilor tătari care scoteau cadavrele spahiilor din mica escortă a lui Ali beg ca să le Îngroape În pădure. Fierul se apropie de umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-i vină În ajutor se apropia. Chiar cuvintele sfântului Daniel erau de foc. Ardeau. Ridicau la luptă. În depărtare, poate mai jos de Cetatea de Scaun, zările se aprinseseră. Nu era soarele, care răsărise demult. Era chiar Focul. Cerul se Înroșea și orizontul se frământa În vâlvătăi. Tunete se auzeau, Înfundat, ca și cum o furtună neașteptată s-ar fi apropiat, distrugând totul În calea ei. Răzeșii Începură să-și facă cruce. - Foc În cer, În zi sfântă... , murmură cineva. Se schimbă crugul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-mi permită să lucrez doar seara și să studiez dimineața îmi părea acum mai aproape ca niciodată. A venit mai spre urmă și întrebarea: "De unde sunteți originar"? Spun că din România și văd cum omul se schimbă la față, se înroșește discret încercând să-și ascundă nemulțumirea. A terminat pe un on vous appellera plus tard (vă vom suna noi mai târziu). Adică niciodată. 12 septembrie Consulatul Regatului Unit al Marii Britanii de la Geneva mi-a refuzat cu grație cererea de viză
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a fost nevoie ca Mihail de Gerend să aducă martori care au arătat că cei doi muriseră în timpul luptelor din Moldova. Românii Alador și Nicolau din Visacna au fost purtați prin oraș, smulgându-li-se bucăți de carne cu cleștele înroșit în foc, fiind decapitați până la urmă. Au avut loc și alte represalii, mulți dintre nobilii din Transilvania, care participaseră la răscoala din 1467, refugiindu-se în Polonia. Maramureșanul Coroi din Oncești, la 12 km mai jos de Sighet, pentru că l-
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Dacă este de acord. Nu vreau să stau singură. Că stau eu destul, acasă! Fiindcă, al meu este mai mult oaspete pe-acasă... Da? Sunteți de acord? Îmi ceru doamna să precizez. M-am fâstâcit. Am zâmbit. Și m-am înroșit din sfială, ori din teamă sau, mai exact, dintr-amândouă motivele și am rostit un "da" abia auzit, înclinând ușor fruntea, aprobator. Rectorul ne-a dat fiecăruia câte-o cheie. Și începând de-a doua zi am devenit colegi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
considerând că gestul, exprimat prin mimica feței n-ar fi nici suficient și nici destul de eficient, o pocni pe sub masă cu vârful pantofului, peste gleznă, încât Elvira icni scurt și abia-și stăpâni reacția de durere, trăgându-și picioarele și înroșindu-se; se foi în scaun, ca și când ar fi fost înțepată de un șoc electric. Își scoase brusc batista din poșetă, își suflă nasul și la scurtă vreme se ridică, își boți fața într-un zâmbet protocolar și zise, spre surprinderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de câteva ori pe Corina, în toamnă, când s-a reîntors din Austria. Și fiindcă i-a plăcut strașnic de mult, ba i s-a părut că și ea îi ieșea uneori anume în cale, îi zâmbea ștrengărește și se înroșea până-n vârful urechilor, el a stat ce-a stat și a meditat, nu prea mult, apoi, prin octombrie, după ce i-au sărbătorit împreună majoratul, a cerut-o în căsătorie. Costel Ursan și coana Zitta au părut în prima clipă surprinși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
rugat. Îl știa încă din studenție. Îl prețuia pentru ceea ce făcea. Secția se cunoștea. Mergea strună de când o conducea el. Totuși, după ce l-a ascultat, n-a ezitat și l-a întrebat: Ai deja un om potrivit? Bițu s-a înroșit până-n vârful urechilor. Și nu l-a putut minți: Domnule director general, e vorba chiar de soția mea... Directorul l-a felicitat pentru căsătorie. L-a întrebat despre unele porțiuni de drumuri aflate în lucru, despre ritmul lucrărilor și i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
după arestare? Păi, la puțin timp, pentru că un copil suge În fiecare zi cel puțin de trei-patru ori, nu? Vă dați seama că eu eram Închisă acolo fără nici o posibilitate, nici măcar să pun o cârpă rece pe piept... S-au Înroșit, s-a-nvinețit și era cât p-aci să Îi taie... Deci n-ați fost nici jignită, nici lovită În timpul anchetei? Nu, nu, nu. Doar la sfârșitul anchetei am Întrebat ce pedeapsă voi primi, că eram și eu curioasă, la 20 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
poartă trebuia să ieșim 50, dacă ieșeam 49, ne Întorceau Înapoi. Gardienii nu știau să numere decât câte 50-50. Odată, ne-au scos să turnăm un cub de beton de un metru la o ciupercă pe faleză, ca să nu se Înroșească fiicele lui Gheorghiu-Dej, Lica Gheorghiu sau cine a fost... Și ca să nu scot tot detașamentul de 50 de inși, am ieșit patru inși. Și a spus un gardian: „Luați cinci oameni!”. „Dar suntem patru.” Și ne-a culcat Între porți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
prieten de-al lui. Și Într-o noapte am fost chemat la un consiliu din ăsta de-al lor. „Ce discut pe șantier?” „Ce să discut?” L-a chemat pe un prieten, ne-a confruntat, săracul de el s-a Înroșit tot, a trebuit să spună ce-am discutat și mi-au spus așa: „De data asta te iertăm. Dar dacă mai vorbești cu cineva, mai spui la cineva ceva, s-a terminat cu tine”. Aicea cred că a fost influența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și din cînd în cînd mai scuipă coaje de semințe. Nu-i asta. Vreau să stau cu voi. Îmi place de voi. De-abia după ce-a spus-o și-a dat seama cît de nașpa sună și s-a înroșit, ceea ce-a agravat lucrurile. Uite, ai admiratori, a rîs unul, dîndu-i un cot ăluia care vorbise mai devreme. Nu unei fete, deși erau vreo două, ci unui băiat. Te plac băieții. Au rîs cu toții, ca la cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
el. Nu le avea din naștere a observat că, atunci cînd încearcă să ridice de bara din spate o mașină care împiedica trecerea lejeră spre intrarea în scara unde locuia, nu face altceva decît să-și zgîrie mîinile, umflîndu-și și înroșindu-și inutil fața. Ca omul-păianjen, a intrat în laboratorul școlii ca să se lase înțepat de un păianjen rătăcit pe lîngă o eprubetă. Cum laboratorul nu era dotat cu gîngănii exotice care să mișune prin cuburi din sticlă, așa cum văzuse în
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
prea mult, nu va păți nimic, mai ales că Marcu a luat un ștergar și l-a pus pe perete în locul unde Cornel urma să dea cu capul, asta ca să nu i se murdărească fruntea de var sau să nu înroșească peretele. Radu s-a oferit să țină cu mîna ștergarul lipit de perete. A numărat: Unu. Capul lui Cornel a nimerit cîrpa de pe perete și nu s-a auzit nimic. Doi. Iarăși nu s-a auzit nimic. Mai tare, a
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
peste, cum ar fi fost normal. S-a vărsat mare parte din ea, înainte să fi avut timp să rețină ce-a mai rămas din apă, și apa s-a revărsat peste tricoul și pantalonii lui Radu. Radu s-a înroșit la față de mînie, și a strigat, apucîndu-l pe Cornel de gît, mai să-l arunce peste balcon în locul pungii: Dobitocule! Prostule! Uite ce mi-ai făcut! Cît de idiot poți fi! Nu știu ce-am să-ți fac. Poți să
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cu profa de istorie, de care toată clasa se temea. Numai să intre în sală și toată lumea încremea și nici musca nu se auzea. Cînd se supăra, îți înfigea unghiile în ureche și ți-o frămînta așa pînă ce se înroșea. Nu făcea să-ți curgă sînge sau să-ți lase urme pronunțate, că nu era voie. Dacă țipai, ți le înfigea și mai tare. Puteai doar să strîngi din dinți și să înclini capul mai departe de mîna ei, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
lui Nichita, la început, când ne mutasem din cămăruța doamnei Lidia Unanian. Era o caniculă teribilă în București, și Nichita aranja biblioteca bând din când în când apă rece de la frigider. După câteva ore s-a simțit rău, s-a înroșit și a căzut pe pat asigurându-mă că-i va trece. Am alergat înnebunită pe scări și am dat peste soția șefului blocului care a venit la noi imediat, spunând că era vorba de o aprindere de plămâni. Peste o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
-l găsesc extraordinar în simplitatea lui foarte complicată. Este ora patru după-amiaza, și secretara a venit să mă anunțe, cu un surâs ironic, că nu e nici o scrisoare pentru mine. Păcat. Păcat că nu-mi pot controla chipul - care se înroșește, tresare -, inima care-mi bate mai repede decât de obicei, mâinile și subsuorile îmi transpiră, ca și cum aș fi înfruntat o frică subită și nervoasă - durerea mea e în mine, fără să mă părăsească. Oare se poate controla? Nimic? Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
puțin din Attar (în traducerea suedeză a marelui Erik Hermelin), unde găsesc exact ce trebuie stării mele pentru a mă simți tentată - ca și cum iubirea ar vrea din nou să mă „atace”, să mă prindă în plasele ei. „O pasăre spune înroșindu-se: Într-o zi am pierdut nordul... Inima mea a devenit un incendiu. Cum să fac să nu mă mai confrunt cu capcanele iubirii? Iubirea care vrea să mă arunce din nou în afara mea. Ce să fac, spune-mi? Pasărea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
o „trădătoare” etc. Tracasată la telefon de cineva. Un frustrat, bineînțeles. M-am plimbat puțin și l-am întâlnit pe poetul Peter Lindfors; a întors capul. M-am dus direct la el și l-am privit în ochi- s-a înroșit și s-a bâlbâit. Era beat sau drogat? El, de asemenea unul dintre „admiratorii” mei, ne-a dedicat chiar un volum de poeme, mie și lui René. Apoi și-a revenit, reproșându-mi că nu i-am trimis cartea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de haos de după „revoluție” e greu să se audă vocile celor care într-adevăr au competența etică de a dirija conștiințele paralizate ale bieților oameni. Cu Boni (Herlin), care are câteva degete bandajate. Îl întreb ce s-a întâmplat - se înroșește ca un copilaș, povestind despre fratele său bolnav, despre relațiile lor obscure. Mâinile i s-au acoperit deodată de o eczemă roșie. O erupție violentă, un protest al pielii ca un creier subtil, un creier laminat și întins, protejând corpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
căruia i-am dăruit un nai indian; l-a încercat ducându-l la buze, apoi mi l-a dat înapoi, să-l încerc și eu. Era un joc pervers, copilăros, să ne sărutăm pe gură prin naiul indian. S-a înroșit și a povestit despre prima compoziție făcută în școala primară. Era povestea unui cal (fratele său care acum a înnebunit) nărăvaș pe care nu-l putea stăpâni și domina, atunci l-a omorât, tăindu-l în bucăți, împărțindu-i carnea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]