669 matches
-
o rezonanță adâncă pentru că sufletu-mi s-a zbătut mult aici. Dimineața intram uneori posomorât, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi arunc ochii spre spațiile imense cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă. Mai mult ca oriunde, în acest univers ne proslăvim înaintașii. Moștenitori ai lui Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, deopotrivă ai lui Vasile Lupu, Dosoftei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ochii arheologului. Culorile materiale, de la alb la negru, de la roșu și gri la nuanțele variate ale ceramicii (de Cucuteni) răsfrâng istoria veche, punând-o pe masa contemporanului. Picturile cupolelor din biserici înrădăcinează în cugetul pelerinului valoarea de rugă și credință, înseninează sufletul deznădăjduit iar mitul purificării prinde substanță. Orașul este acoperit de culori, de forțe pastelate ale realității dar și ale imaginației noastre. Să nu scăpăm din vedere însă că valorizarea lor poate denunța diabolicele și imundele culori amestecate, terne, murdare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
spre Copoul ieșean. El poate fi considerat, în ciuda ajustărilor moderne aduse, unul sentimental, mai ales dacă îl legăm de amintirea cântecului de pe vremuri. Pentru fiecare dintre noi pasiunea, fascinația, atracția pentru sensibil și afectiv este o cale de a ne însenina viața și încă una, la urma urmei, de a ne îndepărta de conflictele dintre întâmplare și haos, dintre haos și ordine, cum ar spune filozoful. Totul e să intri în acea ordine ineluctabilă, determinată de legile tainice ale frumosului, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pas orașul, ne arătăm sensibili la lecțiile pe care el ni le oferă, dar cărora trebuie să le descoperim valoarea într-o ordine a existenței înseși. Mă resemnez că nu pot scoate mai mult din trecutul istoric al Cetății, mă înseninez în schimb când își arată chiar și fața ascunsă unuia ca mine, de parcă aș putea-o citi descifrându-i toate trăsăturile. De la înălțime, urcat pe una dintre cele șapte coline, orașul meu pare mai spectaculos decât în orice închipuire și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cealaltă, obișnuită. Te auzi într-un ritm inconștient imprimat, vocea ta vine nu știu de unde, poate dintr-o angelică tăcere cu accentul depărtărilor inimaginabile. Vine ca dintr-o implozie sau mai degrabă ca o explozie de lumină, ca și cum s-ar însenina totul, tot universul aflat suveran în tăcere și așteptare. Revii la realitate și asculți vocile vorbitorilor din preajmă. Să asculți cu înțelegere și tolerant pe ceilalți, dar să receptezi și vocea-ți venită din adâncuri... 2 În mare parte, cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
În câmpul moșilor. Plajă, cred, că se face puțină. La hotel, la data de 16 iulie, sobele erau Încălzite. A doua zi În cursul dimineții, a trebuit să călătorim prudent și cu farurile aprinse din cauza ceții. Pe urmă s-a Înseninat. La graniță, alți doi gardieni, ultimii pe care-i mai Întâlnim, controlează pe cei ce intră În California. Oregon. Tragedia convoiului Donner. Cel mai mare restaurant al lumii Am intrat În vestitul Oregon. De numele Oregon este legată o perioadă
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
În egală măsură, este un merit al acestui document faptul că, înlăturate fiind detaliile profesionale, această corespondență rezistă prin substanțialitatea (mult mai redusă în cazul scrisorilor schimbate cu Pettazzoni) unei tonalități intime, uneori grave, când pot fi împărtășite eșecurile, alteori înseninate de proximitatea revederii. Firește, rămâne ceva în profunzimea acestei întâlniri și legături prelungite de-a lungul aproape a trei decenii care nu poate fi convertit integral în precizia elocvenței, tocmai pentru că greutățile așezate în balansul dialogului epistolar au o densitate
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
gând nu-mi trecuse că aș fi putut reuși. Toată familia mea vă mulțumește pentru că știe că de la dumneavoastră au fost acei bani, pentru dumneavoastră un mizilic, dar pentru niște oameni ca noi, o adevărată avere. Ziua lui Cristi se înseninase, iar afară, soarele începuse să se arate de după norii negri ce adormiseră orașul. Povestea ospătarului nu doar că l-a mișcat puternic, dar l-a făcut să -și aducă aminte câți oameni ajutase de-a lungul carierei sale, fie cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
n-a mai comentat, s-a oprit apoi la câteva detalii epice pe care nu mi le mai amintesc și am cedat la unele, deși mi se păreau inutile, pentru a nu părea rebarbativ. Figura doamnei directoare nu s-a înseninat nici la a doua convocare în biroul ei, când aproape m-a rugat, dacă nu vreau să „schimb colonelul”, atunci „măcar câinele lup”. De ce e nevoie de un câine lup? La anchete de acest fel, dânsa s-a interesat, nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lord. N-aveați de ce să vă grăbiți. Aduceți-vă aminte, nu eu spun asta primul, cei din urmă vor fi cei dintâi. El zâmbește și-mi răspunde prompt, umorul englezesc are virtuțile sale. Și acum iată-l că se îndreaptă înseninat către enoriașii lui, urându-mi în ciuda a tot și a toate o fericită comuniune întru Domnul. La fel ca occidentalii de odinioară, orientalul meu consideră că valoarea unui lucru oraș, idee sau Biserică se măsoară după vechimea lui. Și că
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mi-au urat succes. Nu caut admirația nimănui. Dar și eu mă întreb din nou: ,,de ce?„ Nu am un răspuns clar, precis. Știu doar că simt în mine un fel de foc ce mă mistuie, o bucurie interioară ce- mi înseninează gândurile. în zilele anterioare, antrenându-mă prin împrejurimile Iașului, cu o oarecare neliniște, mă întrebam dacă o să reușesc, dacă nu o să-mi scrântesc piciorul și dacă nu o să mă lase puterile. Acum, în decolare spre Barcelona, ignorându-l pe
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
și primul, poet), deci dacă scriitorul ar fi disperat, criticul și-ar spune: dar atunci pot să-l citesc pe Dante, sau pe Shakespeare... Bănuiesc că un critic, cinic fiind, ar privi cosmic: s-ar întrista ziua și s-ar însenina noaptea. Altfel, ce ne lipsește pentru a avea ecou european real? Cum să ajungă scriitorii noștri pe tarabele din gările Parisului? Poate că tot de un critic ar fi nevoie, care să propună modele teoretice pornind de la scriitorii români. De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
îngrijirea dr. Neculai Ursulescu, care venea de la oraș cam de două ori pe săptămână. După cum relatează Leon Onicescu, administratorul așezământului, care s-a împrietenit cu Eminescu după vindecarea acestuia, Eminescu s-a făcut bine, deodată, în ianuarie 1887, când "se însenină ca prin farmec". Ulterior, însă spitalizat fiind, dar neclaustrat, Eminescu scrie "Vezi rândunelele se duc", închinată, după relatarea lui Onicescu, soției unui farmacist, doamna Czenkii, și publicată imediat, la 1 februarie în "Convorbiri literare" fiind trimisă de același administrator, Onicescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
s-a pus și el al șeselea oaspe între noi, căci de când își luase prânzul a avut vreme să flămânzască.. De noi nu mai zic nimic. Eram în așa hal, că parcă ne dormise șoarecii în pântece. Mâncând, el se însenina văzând cu ochii. Se vede că așa e făcut omul, cu cât i se umple burta cu hrană bună, cu atât i se deșartă inima de voie rea. Uitase el acum baș-buzuciile noastre și veselia își recâștigă iarăși drepturile dinaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe frate-so. Eu sunt de la Moldova, adaose el, am venit cu drumul-dă-foc, ș-acuma stau pe plecare, fiindcă nu prea a fost alijveriș 195 aici. Mergi sănătos, măi țigane, și să spui la ai tăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume... Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina. Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de-ai tuturora. Pașii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Și-apoi, privește! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea noastră l-a convins: fața i se înseninează și parcă descopăr chiar o urmă de zâmbet pe buzele sale. Veniți încoace să vedem ce se poate face, ne încurajează el. 2 TC "2" \l 1 Necazul cu ghetele „încununează“ o serie de ghinioane care a început în primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă grăbesc să vă scriu o carte poștală - ultima probabil, și iată de ce: azi este marți și încă n-am reușit să plecăm în munți. În ultimul timp a fost frig și pe munte a nins. Abia astăzi s-a înseninat puțin și s-a încălzit din nou. Dacă timpul nu se strică, mâine plecăm. Scrisoarea voastră cu rezultatele examenelor n am primit-o încă. O voi găsi probabil atunci când mă voi întoarce la Câmpulung. În caz că am reușit, voi fi nevoit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ce pleca cam pe la amiază ne putea transporta la Brașov într-o jumătate de oră, exact la timp ca să prindem aceeași cursă, dar chiar din stația de pornire, și prin urmare cu mult mai mulți sorți de reușită. Timpul se înseninase din nou și drumul până la Zărnești a fost o plăcere. Iar trenul, de un tip cu totul și cu totul arhaic, părea să fie pustiu. În vagonul în care ne-am urcat la întâmplare și care aducea cu o hală
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
rând, boabele de porumb "dintele calului" treceau în săcultețele noastre sub formă de făină albicios-gălbuie, până ce și ultimul bob a fost măcinat. Ei băieți, de-acu o luați și voi încet, încet spre casă. Văd că parcă s-a mai înseninat ceva. Dar nu ne-ați luat uiumul, domnule morar-șef, zise Mircea. Ce uium, măi Mirciucă, ce uium? Ce să vă mai iau și ce să vă mai las? Cât să vă iau? Cu ce să mai ajungeți acasă, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
că și pentru a fi clar trebuie să ai vocație. Căci vocația însângerării, a pierderii de sânge și de iluzii, o avem. 17: Creșterea taxei de scont în Statele Unite și Canada; pe 18 - în Belgia, pe 20 - în Olanda. Se înseninează; în aceste dimineți reci, Crowhurst străbate drumul tradițional spre Capul Bunei Speranțe, ruta cliperelor, a corăbiilor încărcate cu lână; plutind între Anglia și Australia, „Teignmouth” descrie un arc larg în Atlanticul meridional. 21: Scriitorii n-au inventat bomba atomică, habar
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
spre viitor cutezător, Ni-e scumpă țara-n cântec tuturor Și te urmăm, oricând, bărbat iubit!“ („Un simbol“, România literară, 26 ianuarie 1978) JEBELEANU Eugen Uniunea Sovietică, scutul primăveriiă (nota V. I.) „Ochii oamenilor cinstiți din întreaga lume s-au înseninat citind hotărârea Sovietului Suprem al URSS de a înceta unilateral experiențele cu armele atomice și cu hidrogen. Oamenii cinstiți de pe fața întregului pământ - sutele și sutele de milioane de oameni reprezentând însăși conștiința curată a lumii - au ascultat cuvintele de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Luminile în interior începeau a se aprinde strălucind ca niște adevărate steluțe din paradis. Se uită în vitrină și își văzu chipul. I se păru că are buzele prea groase iar alunița de pe obrazul stâng nu îi dispăruse, totuși se însenină la față. Părul destul de voluminos, de culoare acaju era lăsat să îi cadă în plete, atingându-i urechile într-un mod plăcut, iar frumusețea era accentuată de un breton formidabil, scotându-i în evidență fizionomia feței. Din cauza captivității în care fusese
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era plină de speranțe și trăia unul din acele momente minunate ca toate ființele și plantele când simt bucuria și mândria existenței lor pe pământ. Distanța dintre ei dispăruse odată cu demonii dintre ei. Ochii ei mari, expresivi și frumoși se înseninaseră căpătând naturalețe și o strălucire aparte. Era chiar foarte bine dispusă încât îi venea să țopăie de fericire. Se comportase ca o adolescentă răsfățată și apoi destul de rațională. Își iubea deopotrivă părinții și era pregătită să meargă înainte. Dar în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o duc prea strălucit; niște venetici, de aiurea, care s-au aciuat în sat la noi după război și și-au înălțat cu greu o casă, muncind cu ziua pe ici-acolo. Auzi, Ioane, zic eu în speranța că voi însenina atmosfera, săptămîna viitoare, la Radio-Iași, se transmite o nouă piesă de-a mea. Iar?! se miră el. Cum "iar"?! strîng eu din umeri nedumerit. Credeam că nu mai scrii. Te pomenești că-i tot despre viața de uzină... Dacă alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]