707 matches
-
DE ATÂTA IUBIRE DE LUME în amintirea prof. Iancică Dobriță Să înțelegi lumea și să o iubești cu adevărat e ca și cum ai iubi zorile unui surâs înfrigurat în dispariția celor ce pier. Acolo poate locui înserarea cu sângele unui timp însingurat. Să înțelegi lumea e o prietenie dintre înghețul universului unde te poți strecura în diferite forme ale iluziei pentru a te adânci cât mai mult în luminile unor ființe ce au avut pasiuni emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cu aripi de pescăruș REGESC; Prin Zgura de iubire și nevăzute lumi, Și-n clipele adunate din cioburi milenare Sor troienii în CERURI, albastrele genuni, Și-oi viețuit legende, de dragoste-n VISARE. 25-11-2007, 2210h GERUL DIN VERTEBRE Din nopți însingurate, eu tânăr -am rămas, Jertfindu mă în taină ca un luceafăr blând. Și din tăceri durute eu am trecut în AZI; O adiere sfântă, pe un PĂMÂNT DE GÂND. Și port în suflet dorul de-o iubire Ce-n vremi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
chinul să-l alunge-n nori Să vină-n somn și să-mi mai cânte Durerea nemuririi dintre zori. AERUL DIN IERNI în memoria mamei ELENA COSTEA Măicuță dragă a trecut o săptămână De când ai plecat din viață supărată, Sunt însingurată și am imaginea cu mine, În suflet n-am să uit vreodată... Măicuță, dragă, dacă mai trăiai Să te bucuri maică și de mine, Eu te-ngrijeam și mai speram Să-ți fie mamă bine pentru tine. Am amintirile cu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de pușcă, de pilitură de oțele, de vremuri grele și nedrepte bariere. Și Crivățul bătea dinspre Siberii... Și în scurtă vreme a spulberat Hora și Doina, a pălit Codrul și Malanca și ne-a lăsat numai cu Dorul. Iar Dumnezeu însingurat, din bolți înalte de mândră Catedrală, a slobozit o lacrimă amară. Și de atunci Pantocratorul de la Catedrală a devenit cunoscut românilor pelerini ca icoana care a plâns într-o zi din miez de vară de la una mie nouă sute patruzeci. * * * Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
visat ca mine, cuceritor. Acum, fiind lăngă tine, Omphalos, simți și tu această dulce suferință. Și, V. tînăr, îl simt. Sînt mîngîiat de fantomele ce dorm în real ca poetul căruia visul îi luminează drumul. Lumea eterică e o mireasmă însingurată iar sufletul meu o inspiră și-o simte biciuindu-i instinctele. Fratele meu vede ceva. Nimic din perfecțiunea aceea nu poate fi adunat laolaltă. De aceea zîna gîndită nu e nici o femeie întîlnită în drum. E pur și simplu, muzica
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-l vedea și pe el cum se chinuiește în lume, cum își prostituează trupul și mintea pentru o bucată de pâine și un spectacol de circ, cum își caută adăpost nocturn sub un pod, zgribulit de frig, înfometat, nefericit și însingurat... Continui să-ți dorești să joci rolul meschin de păzitor și să-mi impui mie condiția păzitului? "Ce vrea Carol? gândea febril Filip. Ce e cu acest nou și ingenios tertip de a scăpa de mine, pentru a-și putea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
la pungă groși. Doamne ajută! Filip și Carol îl priviră cum întoarce în loc trăsura cu caii înspumați și nădușiți și o ia înapoi, pe același drum, dispărând așa cum apăruse, în întuneric și ceață, în lumea lui de călăuză tăcută și însingurată. Intrară într-o cârciumă și cerură rom și câte o porție de pilaf cu pește. Se spune că e bine să ocolești cât poți acest cartier. Și mai ales după lăsarea întunericului. Ne a zis și birjarul să fim cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acolo. Făcu câțiva kilometri pe drumul ce lega urbea de un sat vecin și găsi cu ușurință casa la vreo două sute de pași de drum. Se-ndreptă spre ea, străbătând un câmp verde de lucernă. La capătul drumului se contura însingurată o casă cu un cat cu ochii ferestrelor închiși de scânduri bătute în cuie. Părea să fi fost trainică și frumoasă într-o vreme, dar paragina unei neîngrijiri îndelungate o făcea să arate ca o epavă cu catargul frânt și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în propriile lor secreții, dar niciodată strigând după ajutor. înțelepți sau agresivi, senini sau damnați, domestici sau nomazi, rebeli sau docili, nobili sau ocnași se lăsau consumați de frământări deșarte sau înălțătoare, nedispuși să se destăinuie decât unui om mai însingurat decât ei. Un sentiment de incertitudine îl apăsa. Se hotărî, după luni de zile, să deschidă ușa propriei sale claustrări. Un simț biologic îi dictase că afară e noapte. Animalele nocturne cu priviri fosforescente însuflețeau bezna cu trupuri arcuite și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să se instaleze acea stare de izolare, care ar fi putut să-mi erodeze persoana și modul meu personal de a ține pas cu vremea, cu lumea în care trăiesc. Pot afirma cu certitudine că nu m-am simțit niciodată însingurat, că totdeauna am fost între prietenii cei mai statornici - cărțile - și am și simțit întinsă o mână caldă din partea unor prieteni, apropiați care m-au stimulat pe plan moral, sentimental. Tuturor prietenilor de care am amintit le-am mulțumit și
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
le plătești partea lui Lenny, jumate din tot ce câștigi. Unul îți spune numele într-un microfon prins la rever, și ușile sunt deblocate cu un bâzâit puternic. Înăuntru sunteți doar tu, Angelique și Lenny. O să râdeți, dar, oricât de însingurată și izolată pare viața ta făcând joc de picioare, viața lui Lenny arată și mai rău. Închis aici în mansarda lui, îmbrăcat într-un halat alb de flotir cât e ziua de lungă, își numără banii și vorbește la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nunțiul papal de la Berlin, dar va fi respins...“ Sfârșitul Îi va fi pe cât de tragic pe atât de absurd: „În luna mai a anului 1945 trupele franceze Îl vor lua prizonier și‑l vor azvârli În Închisoarea Cherche‑Midi, unde Însinguratul și deznădăjduitul combatant va sfârși prin suicid, În luna iulie a aceluiași an.“ (Leon Poliakov, Bréviaire de la haine, P., 1951, pe baza studiilor lui M.H. Krausnicka, Documentation für Massenvergausung, Bonn 1956.) Gernstein Își va consemna mărturiile În franceză, din reticență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
solitar. Își așeză maleta dreptunghiulară, cu sutele de milioane de lei vechi lângă piciorul mesei, sprijinind-o cu genunchiul. Intră abrupt în subiect, interesându-se: Oare ăștia or fi având un whisky ca lumea, pe aici? Noul camarad de călătorie, însinguratul cu față de insurgent, îi atrase atenția cu o rafinată politețe: Ca să nu ai nemulțumiri, în viața aceasta misterioasă, așa spun înțelepții Indiei antice: este bine să nu ai dorințe! Eu, de pildă, nu caut băutura. Ea mă caută pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prima oprire a tramvaiului. O luă pe jos, înfrigurată, spre doctorul Marga. O oră de vorbe aiurea, ca între amici. Așa erau discuțiile cu Marga. Poate că profesia lui asta și era, până la urmă, prietenia, nimic altceva. Ieși obosită, ușurată, însingurată. Agonia zilei. Se deschidea, lent, marea ospitalieră a nopții care pe noi ne iartă și pre care o caut și pe noi nouă redă-ne... Pulberea fină depusă pe ochi, pe buze. Dintr-odată, frisonul acela, scuturare de umeri, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi anunțată prin ziare, Pentru că eu nu mă voi duce acolo Prin mica publicitate și nici prin ferpare. Eu am zapis de liberă trecere mai discretă. Dacă mă gândesc bine, eu am trăit ca un pusnic. și ce‐i trebuie însinguratului trâmbițe? E ca și cum te‐ai bucura mai curând: Uite, bre, va mai fi încă un praznic. 174 La capul meu, cuvântări nu doresc să se țină. La ce bun să aflu că am existat, Că am fost un om bun
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ghidul care m-au modelat ulterior în tot ce am trăit și creat, "steaua de care mi-am legat viața și de la care nu mi-am luat niciodată privirea", așa cum cerea Leonardo da Vinci. Încă din copilărie, simțindu-mă un însingurat, străin de lumea din jur, o puternică voință mă determina să-mi identific sinele cine sunt eu ? Astfel, după ce prin Eminescu, în adolescență, luasem contact cu gândirea indiană, budismul în primul rând (mai ales din cartea Bouddha et le bouddhisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
speriată: - Îți dai seama?! Și mai întrebi de ce nu ridicăm ochii. Nici la Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ascundem, și de care ne este atât de dor, omenescul de care fugim, și pe care îl căutăm exact atunci când nu mai avem lumină să-l vedem. Dar, în planul secund, în „jocul secund” al poeziei, Vasilica Ilie rămâne o însingurată. Asta pentru că vrea să iubească lumea aceasta deodată. Oare de ce ne plimbăm prin anotimpuri, oare de ce, iarna ca și vara, primăvara ca și toamna, sunt proiecții ale iubirii? Oare de ce peisaje pline de pictural ne invită la un sentiment... Drumul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ar vrea banii înapoi și s-a rățoit la el: ia vezi!!! Amărât, bărbatul a ieșit din vizuina aia călduroasă, muntele?, s-a luminat deodată, aaa!!!, Muntele Kogaion, el a deschis gura să țipe și un urlet prelung, de lup însingurat, a umplut lumea, nu i-a răspuns nimeni, că nu te ajută nimeni, niciodată. Bărbatul, în salturi înalte, fără să se mai gândească la femeia aia în tunică romană, se uita numai la munte, poate comori nenumărate mă așteaptă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-l petrecea mergând la concerte și la teatru, citind sau scriind literatură fără dorința de-a o publica și fără să fie văzut pe la cenaclurile literare foarte la modă În anii ,80 sau la frecventele lansări de carte. Era un Însingurat incurabil, fără doar și poate, dar, o mutație teribilă În viața lui avea nu peste mult timp, să-i aducă tatălui sfârșitul, iar lui să-i mute viața, Într-o zonă pe care nu și-ar fi imaginat-o vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aceste semne nu au o valoare comună, așa că sensul lor rămâne vag și nesigur. Încercăm în mod jalnic să le transmitem altora comorile inimii noastre, dar aceștia nu au puterea de a le accepta și deci noi ne urmăm calea însingurată alături, dar nu împreună, fiind incapabili să-i cunoaștem pe cei de lângă noi și rămânând necunoscuți lor. Suntem ca niște oameni trăind într-o țară a cărei limbă o știu atât de puțin încât deși ar avea de spus tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ispitei de a face vreunul dintre acele compromisuri cu lumea cărora le cedează cei mai mulți dintre noi. N-a simțit o asemenea ispită. Nici măcar nu i-a trecut vreodată prin cap că ar fi posibil vreun compromis. Trăia la Paris mai însingurat decât un pustnic în deșerturile Tebei. Nu cerea nimic de la semenii lui decât să-l lase în pace. Își urmărea de unul singur țelul și pentru a-l atinge era gata să se sacrifice nu numai pe sine - la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
înapoi și să povestesc ceea ce știam despre începuturile lui. Acesta era planul meu nu atât din pricina vreunui capriciu, ci pentru că doream să-l părăsesc pe Strickland pornind către insulele necunoscute care-i aprindeau imaginația cu nu știu ce fantezii ale sufletului său însingurat. Îmi plăcea imaginea lui pornind către o lume nouă la vârsta de patruzeci și șapte de ani, când majoritatea bărbaților s-au instalat confortabil într-un anumit făgaș. Parcă-l și vedeam pe marea cenușie cu valurile înspumate și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zăpadă veche și murdară. Pe urmă, în nori au început să apară spărturi din ce în ce mai mari. La un moment dat, avionul s-a înclinat. Hubloul prin care priveam a fost ars de lumină și, într-o spărtură, am văzut vârful pleșuv, însingurat al Olimpului. Mi s-a făcut teamă să nu ratez acel moment de excepție în care zburam deasupra zeilor, încît, din prea multă concentrare, m-am zăpăcit. Până să mă dezmeticesc, muntele sacru al grecilor a rămas în urmă... dacă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dintre orașele importante ale Imperiului roman, cu o vechime de peste un mileniu, rivalizând în prestigiu cu Alexandria. Trecuseră pe aici Brutus și Cicero. Trecuse, dacă nu mă înșel, și un împărat. Tiberiu. Efesienii duceau ofrande la templul zeiței Artemis (sălbateca, însingurată Artemis, care umbla prin păduri cu o haită de câini, dăruiți de Pan, și vâna animale cu săgețile făurite de Hefaistos), dar povesteau în șoaptă cum părinții lor îl ascultaseră pe apostolul Ioan, care venise la Efes, după răstignirea Învățătorului
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]