922 matches
-
ȘADĂ PE SCAUNUL MULTIFUNCȚIONAL DE LA PANOUL DE COMANDĂ PENTRU CĂ RELAXAREA ERA SINGURA LUI METODĂ DE ÎMPOTRIVIRE; ȘI DE ACUM ÎNCOLO AVEA INTENȚIA SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ. ÎN TIMP CE AȘTEPTA, SE UITĂ ALENE LA TELEECRANELE STRĂLUCITOARE. TREI DINTRE PLĂCILE VIDEO ARĂTAU UN SPAȚIU ÎNSTELAT, DAR ÎN CEA RETROVIZOARE ERA IMAGINEA UNEI NAVE. CIUDAT, I SE PĂRU. BARCA LUI DE SALVARE NU MAI PUTEA FI ÎN INTERIORUL MAȘINII STRĂINE, SE GÎNDI ÎNCRUNTÎNDU-SE UȘOR LA ACEASTA ȘI APOI OBSERVĂ ALTCEVA. NU ERA DECÎT O SINGURĂ NAVĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
o iubesc? ea mi-ar fi alungat Urâtul și ar fi născut copii care la rândul lor, crescând, ar fi cultivat pământul și ar fi făcut alți copii. Sau să mă culc pe spate, cu fața la stele? la urma urmei, cerul înstelat se vedea și de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
În întunericul cald, pielea lui strălucea, era sidefie aproape, iar pe unul din picioare se așezase o pasăre. Am vrut să mă întorc, dar am rămas pe loc. Am ridicat doar privirea și m-am uitat o vreme la cerul înstelat înainte de a avea curajul să mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecîndu-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă urmărise, ne legase
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Un nor de muște mă escorta tot timpul. În schimb, noaptea era frumos. Mă vâram în sacul de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege care domnea peste o mare tăcere. Cerul înstelat strălucea parcă anume pentru mine și, deși mă durea piciorul, adormeam fericit. După ce mi s-a stricat căruciorul, mi-am luat sacul în spinare. Pe drum, de fapt care drum? în întinderea aceea nesfârșită de nisip am întîlnit un necunoscut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș fi avut poftă să-l întîlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat, trupul Laurei plin de alge și cu burta umflată, pentru ca totul să se prăbușească în gol... Abia în asemenea momente îți dai seama că nu poți înțelege moartea. Te izbești de ea ca de un zid vâscos. Cum adică? Ochii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și a zâmbit. "Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci". "Da, așa e", am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la ficat evolua; apoi s-a ridicat, ferindu-se să-și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai înțelege mare scofală de-atîta pisălogeală... dar dacă ești cum ești, de ce să nu fii și ca-n povești? Foaie verde fir de pai, dacă te preschimbi în strai ai alt trai și hai nu-i bai... foaie de cer înstelat este chiar adevărat... iată un soare-nsetat e deja verificat... semnat identificat... preschimbat eliberat... Foaie verde leuștean, ies ca murgul pe tăpșan și alerg cu mult elan, îmi caut mereu alean... de-oi găsi voi povesti, printre astre și hîrtii
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
o iubesc? ea mi-ar fi alungat urâtul și ar fi născut copii care la rândul lor, crescând, ar fi cultivat pământul și ar fi făcut alți copii. Sau să mă culc pe spate, cu fața la stele? la urma urmei, cerul înstelat se vedea și de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În întunericul cald, pielea lui strălucea, era sidefie aproape, iar pe unul din picioare se așezase o pasăre. Am vrut să mă întorc, dar am rămas pe loc. Am ridicat doar privirea și m-am uitat o vreme la cerul înstelat înainte de a avea curajul să mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă urmărise, ne legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Un nor de muște mă escorta tot timpul. În schimb, noaptea era frumos. Mă vâram în sacul de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege care domnea peste o mare tăcere. Cerul înstelat strălucea parcă anume pentru mine și, deși mă durea piciorul, adormeam fericit. După ce mi s-a stricat căruciorul, mi-am luat sacul în spinare. Pe drum, de fapt care drum? în întinderea aceea nesfârșită de nisip am întâlnit un necunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș fi avut poftă să-l întâlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat, trupul Laurei plin de alge și cu burta umflată, pentru ca totul să se prăbușească în gol... Abia în asemenea momente îți dai seama că nu poți înțelege moartea. Te izbești de ea ca de un zid vâscos. Cum adică? Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la ficat evolua; apoi s-a ridicat, ferindu-se să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin ea. Trebuie să te mai cultivi, Neva. — Iubito, e de presupus că e o casă medie. — Okey, okey, spune Sherrill. Stop! Robotul-chelner Încremenește și picturile dispar. Noapte! comandă ea și luminile se sting, tavanul se transformă Într-un cer Înstelat și de undeva Începe să se audă o nocturnă de Chopin. — Putem să vedem un film? Întreabă Wakefield, tolănindu-se pe o canapea ademenitoare. Canapeaua se ajustează pe formele trupului lui și Îi proptește o pernă perfectă sub cap. Somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cineva să i-l ia. Redbone se proptește cu umărul de raftul de cărți și acesta se dă la o parte, dezvăluind o ușă grea de lemn. Deschide și ușa și se trezesc brusc afară. Ploaia s-a oprit, noaptea Înstelată este luminată de o lună plină și Wakefield poate simți mirosul arborilor de sequoia și al oceanului. Redbone Îl conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care se împrietenise Gaston a apărut ca din pământ și a pornit șchiopătând în spatele lui. — Pur și simplu nu-nțeleg, bâigui Tomoe, așezându-se în prag. Pur și simplu nu-nțeleg. Stelele străluceau: unele puternic, altele slab. Privind cerul argintiu, înstelat, Gaston simțea că prinde aripi și că e chemat spre ele. Încă din copilărie i-a plăcut să privească stelele. În drum spre Japonia și-a petrecut cea mai mare parte a nopților pe punte privind la stele. Avusese parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
căsătorie. — Zău? Cred că individul nu e-n toate mințile. — Ōkuma, de la birou... — Tipul acela care arată ca talpa piciorului meu... Takamori s-a ridicat, s-a întins și a ieșit în grădină, tropăind cu saboții lui. Privind la cerul înstelat, a văzut o stea căzătoare brăzdându-l. Și-a întors privirile de parcă era un semn de rău augur. A sunat telefonul. Tomoe s-a ridicat să răspundă. Era ceva ciudat în glasul ei. — Ginza?... Bine. A pus receptorul în furcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-mi ochii cu-n giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici norii, căci vezi - lumina lor mă doare." Și-atuncia Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete lacrimile. MI-AȘTEPT AMURGUL În bolta înstelată-mi scald privirea - și știu că și eu port în suflet stele multe, multe și căi lactee, minunile-ntunericului. Dar nu le văd, am prea mult soare-n mine de-aceea nu le văd. Aștept să îmi apună ziua și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Să-ți înțeleg privirea! Lasă-mă să-mi pierd suflarea în tine, Să mă-nec de viață! Infinitul Aș vrea să stau în umbra unui nor de staniol Întinsă pe o floare cu zâmbetul gol Să-ți desenez pe cerul înstelat chipul, Să se oprească în loc timpul. Să alerg cu umbra ta printre nisipuri Pictând stele prin nimicuri Cu zâmbete de sticlă să ne alintăm, Printre ierburi infinitul să îl căutăm! Joc din plumb Mă desprind ușor - El nu mai e
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pasul meu, pulsând în inima Pământului Sunt un spirit pierdut prin Calea Lactee... Unde sunt? prin univers... căutând răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? Oare exist? nu e un vis Sunt suflul stelelor ce mă înconjoară o perdea din fantome cer înstelat De ce sunt? pentru a sculpta chipul Lui și-a slăvi sacrificiul Fiului Ce fac? mă duc în vârful cometei latine apoi mă duc la capătul galaxiei și găsesc scuarul dumnezeiesc sap până în interiorul pământului... mi-e frică de hăul începuturilor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
unduioasa mișcare a pendulului ce stă cu capul în jos, foșnind ca uitat de pedeapsa timpului. Și-a pierdut demult ultima fărâmă de atenție căpătată vreodată de la ochii strămoșilor săi de sus pe care îi vedea doar noaptea pe cerul înstelat, când fiind prezent în fața panoramei deschise pe bolta cerească recunoștea una dintre cele mai proaspete dâre de pulbere lăsate și aceasta acum milioane de ani; își recunoștea drumul și auzea încă urletele ca pe niște mângâieri aduse rațiunii unei entități
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]