49,940 matches
-
montărilor grandioase. Este vorba despre Petrică Ionescu. Aproape nimeni nu a uitat valurile de indignare produse de viziunea lui Andrei Șerban asupra acestei partituri acum opt ani, dacă nu mă înșel, valuri, o spun și astăzi, supradimensionate, emoționale și nu întotdeauna argumentate estetic. În fine, după atîția ani, tot un regizor de teatru vine să pună în scenă această partitură grea și să-i ofere o dimensiune epatantă vizual, modernă, în perfectă concordanță cu dinamica secolului 21. Petrică Ionescu a părăsit
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
compartimente": organizare, legislație promovată, finanțare. Lista de "așa nu" (sau ce nu trebuie să facă un Ministru al Culturii) a pledat, convingător, pentru descentralizare și imparțialitate în judecarea "produselor" culturale. "Votul", a mai precizat doamna ministru, trebuie să le aparțină întotdeauna celor care creează cultura, nu celor care o gestionează. Și-a anunțat, de asemenea, intenția de a fi foarte transparentă în gestionarea banilor (puțini) de la buget și foarte perseverentă în atragerea unor fonduri suplimentare. Dialogul local-național și cel public-privat se
Prioritățile culturii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12020_a_13345]
-
spectacolul unor mistreți împușcați. Iar imaginea bieților iepurași "cu sânge pe botic", oricât ar fi de dramatică, pălește, pentru mine, în fața realității "aurolacilor" ce dorm în găurile de canal. În povestea clasică Scufița Roșie, personajul înspăimântător mi s-a părut întotdeauna lupul, nu vânătorul. Drept urmare, lunga discuție în jurul partidelor de "asasinat în masă" la care se dedau mărimile zilei mi se pare cu totul exagerată. Aș nuanța, însă, într-un punct, și anume, în cel esențial: cine și de ce vânează? Or
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
de la Balc, mă mir că nimeni n-a invocat bestialitatea meseriei de pescar. Să smucești firul de nailon la capătul căruia se află un cârlig de oțel înfipt în cartilagiile fine ale gurii unui biet pește mi s-a părut întotdeauna un spectacol al violenței absolute, o cruzime născută din impulsuri de torționar. Probabil că unii domni pătrunși de filozofia adâncă a datului cu undița ar vorbi de "lupta" egală dintre omul cu mulinetă și animalul acvatic ce are de partea
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
nu m-am gîndit, dar care mi se par absolut plauzibile. Și, oricum, întărite de argumente scenice. Încă ceva, înainte să trec la analizele-flash ce urmează. În fiecare seară, după reprezentații, am stat de o vorbă, deschis, calm, constructiv, nu întotdeauna la unison, despre ce am văzut. Am vorbit, cu alte cuvinte, chiar despre teatru, dialog amorțit în breasla noastră, cu Valeriu Grama. Omul care știe ca nimeni altul istoria absolvenților și a Studioului Casandra, omul pentru care asta a contat
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
apărut în 2003, critica afirmă: "șH. J. Schädlichț este cel mai mare laconic printre autorii germani contemporani. Ficțiunile sale au o rigurozitate întîlnită doar la Uwe Johnson". Cred că ceea ce ne izbește de la primele pagini în textul unui scriitor este întotdeauna amprenta lui specifică, marca lui de fabricație. La unii e mai pregnantă, la alții mai greu depistabilă. Eu i-am preferat totdeauna pe cei inconfundabili; dincolo de alte considerente - nu-mi permite nici timpul, nici spațiul, să intru în detalii - mă
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
Gh. Asachi, iar în proză, Negruzzi (care: Costache sau Iacob? - bănuim că primul). Bacovia se află, pentru Constantin Călin, la capătul unei evoluții fructuoase a literaturii române. Exegetul nu-i analizează opera în sine, fără relații, contexte și deveniri. Face întotdeauna conexiuni neașteptate, întinde adevărate arcuri peste timp. E un expert în Bacovia privit în contextul mai larg al literaturii române. A restaura înțelesul originar al operei e o iluzie nobilă, în lumina căreia merită să scrii critică literară.
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
bonome, chiar dacă arde Roma...Seamănă, schimbînd ce e de schimbat, cu zeii romanilor, coborîți în for, nestatornici și fustangii, imprevizibili și veseli. Știu, oamenii aceștia de demult, destulă istorie sau, mai bine zis, mitologie, cît să-și așeze faptele nu întotdeauna lăudabile într-o ramă care să le justifice și, eventual, să le înnobileze. Cînd spun că "a lui Cicero" nu poate fi, nici ea, Penelopa, vecinii din Arpinum scuză, cu anume delicatețe, infidelitatea bărbatului dispărut aproape un an. De aici
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
timp și mi s-a părut că-și construiește bine, atent, studiat, atacurile, hărțuiala, șantajul, pentru ca să lase masca să alunece și să zărim un chip gol, și el chinuit de neputința ei, de promisiunile lui neonorate. Scenele și confruntările sînt întotdeauna în doi: soț-soție, soție-amantă, amantă-soț, soț-soție. Din cînd în cînd, o mașinuță teleghidată rătăcește prin scenă. Ciclul acesta rotund însumează suferințele și neputințele fiecăruia în relație cu celălalt. Dozele de cinism cresc văzînd cu ochii. Cei trei actori sînt foarte
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
degrabă o ciudățenie a istoriei. Împotriva comunismului nu s-a putut lupta din două mari motive: Occidentului nu prea i-a păsat, iar românii sufereau de "boala rămânerii în urmă civice" (p.395). Omul e sub vremi și vina e întotdeauna a Istoriei. Tot ce era de făcut s-a făcut. Cu alte cuvinte, am avut ghinion. O resemnare mioritică pe care, culmea, scriitorul o găsește demnă de dispreț. De aceea oscilează în blamul comunismului de fiecare dată când vine vorba
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
cu cenzura, se va înscrie în partid din credința că Ceaușescu va fi un reformator, va urca apoi scara ierarhiei de partid din sacrificiu și convins că din interior va avea mai multă putere de influență, "figură atipică" va fi întotdeauna rezonabil, de partea binelui, se va situa în avangarda celor cu bune intuiții politice, va fi rezervat și îi va evita pe impostori, pe oportuniști, va spune răspicat ce crede, va deveni "liderul tineretului literar nemulțumit", criticii nu vor fi
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
asta serios de nenumărate ori, cu argumente. Am găsit prea puțini parteneri de dialog acolo. Prea puțini. Defilarea sub lozinci de tot felul - sîntem minunați, sîntem cei mai buni, sîntem toți de nota zece, sîntem geniali - mi s-a părut întotdeauna periculoasă, neproductivă. Și fără să formuleze nimeni critici sau comentarii, degradarea se vede pe scene. Cu ochiul liber. Cine și-o asumă? Se înțelege în proporție tot mai mică ce se rostește, limba - un instrument prețios - este călcată în picioare
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
la vîrsta aceea, dar printr-o ciudățenie pe care nu mi-o explic, cuvîntul se deforma pe măsură ce trecea de la unul la altul. Nu era nici o îndoială în această privință. Oricît de atenți am fi fost, ultimul din rînd înțelegea aproape întotdeauna altceva decît spusese primul. Mi s-a întîmplat deseori, citind diverse informații, în ziare ori ascultînd buletinele de știri televizate sau radiodifuzate, să-mi aduc aminte de telefonul fără fir din copilărie. Impresia stînjenitoare că mi se comunică altceva decît
Telefonul fără fir by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12052_a_13377]
-
bibliotecă, de la catedră". Pietatea filială pare plenară. Și totuși cîte o propoziție are o nuanță strepezită: "nu e chiar așa de rău să fii progenitura unui om celebru". După cum este exprimată, fie și printr-o pitorească indirectitate, putința unei decepții: "întotdeauna prima întrebare ce mi se pune este cum se trăiește în preajma unei personalități copleșitoare, covîrșitoare, ideea fiind a unei supraviețuiri și anume în stare de piftie". Trecînd peste "starea de piftie" ca peste un mic răsfăț, să încercăm a schița
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
sau cod de lectură Tarkovsky: nu căutați rezoluția narativă, pentru că, deși apare, nu va rezolva tot ce ați văzut înainte. Dați prioritate nu poveștii, ci compoziției. Dacă tot e să facem analiză, analizați temele care se desprind din vortexul narativ: întotdeauna relația explorator-explorat a fost concepută static. Primul element e cel activ, al doilea se definește prin pasivitate. Tarkovsky introduce reciprocitatea în această relație inegală: cosmonauții sondează planeta, iar planeta le sondează subconștientul. Le materializează amintirile și fantasmele, de exemplu soția
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
citi și comenta cărți care merită a fi susținute, lucrurile nu s-ar schimba fundamental. Dar... parcă ar sufla o briză de speranță în lumea noastră literară, iar publicul, cel inteligent și curios de beletristică care există și va exista întotdeauna în ciuda presiunii mass-media, ar ieși el însuși din expectativă, din fireasca-i nedumerire. Dar să mă întorc la Cluj, capitala voastră culturală, a ardelenilor, oraș pe care, din pricini absolut iraționale, îl iubesc, și să mai dau un exemplu, "la
Starea criticii literare, azi by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/12101_a_13426]
-
ani, odată cu albumele editate de Taschen. Tema lui Edward Hopper este însingurarea omului modern. Peisajele și decorurile cât se poate de simple și de comune, economicoase, neîncărcate, însă curate, luminoase și intens colorate, accentuează starea de melancolie și solitudinea personajelor, întotdeauna în repaos și aproape mereu neînsoțite. Puține sunt tablourile în care Edward Hopper pune doi sau mai mulți oameni. Capodopera sa absolută, Nighthawks (1942), este considerată imaginea elocventă a omului modern alienat de mediul urban. Singura lumină din strada pustie
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
a se aduna în cete de simboluri înșirate pe foaia cu portative. Compozitorul e aidoma unui călător. Un călător deghizat, după cum constata cîndva Radu Enescu, în pelerin, misionar, explorator, conchistador ori peregrin. Cinci ipostaze ireductibile ale oricărui călător care știe întotdeauna de ce umblă, dar uită uneori ce anume caută. Cinci ipostaze care permit substituiri reciproce atunci cînd călătoria rezervă o suită de mici suplicii: ți-e prea cald sau prea frig, prea sete sau prea foame, ești precar găzduit sau prost
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
săi. Ca într-o dramă shakespeariană Mihai Berechet trăiește momente foarte dureroase la aflarea denunțătorului său: "Stările de torpoare, de nemișcare psihică în care cădeam, nu puteau aparține omului optimist, care știa să se bucure de orice, omului care fusesem întotdeauna, până de curând...." Pe lângă nenorocirile aduse de regimul distrugător ca naționalizarea farmaciei Berechet și aruncarea în stradă a părinților, arestarea nedreaptă a tatălui fără judecată, strămutarea, la bătrânețe, a părinților într-un sat din Transilvania, fără putința de a-i
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
greutății, dar care tânjește și după folosul ei. 4. Normalitate datorită aprecierii conform căreia istoria muzicii ar fi o succesiune de fraze consimile epocilor creatoare, perioadelor stilistico-estetice, fraze aflate în consecuție și conexate cu ajutorul semnelor de punctuație. 5. Stranietate căci întotdeauna există un aspect patologic al originalității, dar și căci diacronia artei sunetelor nu este altceva decât o propoziție care, chiar dacă tot ce se transformă și se primenește cunoaște tristețea și neliniștea, nu reclamă nici prezența suspensiei ori a hiatusului, nici
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
l-a luat în seamă pe Slavici (mort la 77 de ani, în 1925, când criticul avea 44 de ani); nu l-a luat în seamă decât cu totul fugitiv și tangențial de-a lungul bogatei sale activități critice - și întotdeauna cu accente negative, fie în judecata estetică, fie în aprecierea morală. O culpabilizare a lui Lovinescu, din motivul că l-a ignorat pe Slavici, ar fi exagerată și inutilă. Îndreptându-și o atenție specială și sistematică spre "Junimea", ca spre
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
a pămîntului pe care un cataclism îl răvășește și-i creează o înfățișare nouă. Trec prin fața Luptătorului cu scut. Privitorii se opresc în tăcere. E curios cum aici cei mai mulți uită să comenteze. Unii șoptesc. E spectacolul pe care-l urmăresc întotdeauna în fața operelor mari. Plec înconjurat de o plăcută singurătate. Am parcă dorința de a mă furișa să nu întîlnesc imediat oameni, să nu fiu întrebat despre lucruri mărunte. Am trăit aici dincolo de ele... Mă despart de Moore și mă întreb
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
pe mine povestea m-a emoționat profund și nu caut neapărat să o escortez cu o interpretare psihanalitică, am adăugat cu indiferență jucată. Că tot l-am citat pe Borges, nu spunea el că poveștile au ceva ce va supraviețui întotdeauna!? (va urma)
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
pentru proprietatea intelectuală pe care, mai grav, de fapt nu o înțelege. Majoritatea plagiatorilor sunt, inocenți. Dacă am putea accepta vreo scuză din partea lor, atunci aceasta ar fi: ei chiar nu-și înțeleg infracțiunea care nu e neapărat juridică, dar întotdeauna morală, mai întâi față de autorul al cărui text îl plagiază și apoi față de cititor căruia îi înșală încrederea. Luându-și drept motto dictoanele "Nimic nou sub soare" și "Cărțile se fac din cărți", plagiatorul nu imită și nu dezvoltă, el
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
relații umane. Să luăm spre cercetare, așa cum am promis, modul cum iubesc personajele sadoveniene. Detaliile, la care nu mă pot opri aici decât puțin, au savoarea lor. Nu pot evita în comentariu alunecarea în frivolitate, de care Sadoveanu e aproape întotdeauna străin. În Hanul Boului, boierul Dumitrașcu povestește cum s-a rătăcit la vânătoare, în tinerețea lui, și a ajuns, în ceață și noapte, epuizat, la un han ce părea fermecat și pustiu, până ce "deodată, două lumini fosforice, ca două stele
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]