9,278 matches
-
cu îndârjire, dar cărora le putem cădea pradă, oricând? De cine aș fugi eu? Cred că de ...mine, de acea frântură din „Eul” pe care nu-l cunosc sau îl cunosc prea puțin. În fiecare om sălășluiește și o parte întunecată, despre care evităm să vorbim, să ne întrebăm. O trecem sub tăcere, ridicând ziduri împrejur, negând-o până la respingere. Să te cunoști și să te accepți în întregime, cu bune și cu rele, pare cel mai greu lucru din lume
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nouă de toamne. Chipul ei a rămas însă de copil inocent. Și iată-mă aici, acum, descoperindu-mă. Cea care și-a promis cândva, în zorii vieții, că va păstra minunatul dar al Divinității, departe de tot ce e urât, întunecat și perfid. - Crezi că totuși este prea târziu pentru noi? - A, nu. Niciodată nu va fi. Important este doar ca tu să vrei, să-ți dorești cu adevărat, să poți schimba, cu tine ceva în tine. Eu sunt acolo. Și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mama, Aglae Franceschi sau Francisc, e de origine corsicană) și sângele albastru al unui nobil maramureșean (tatăl, Theodor Botha sau Botta, e descendent al unor aristocrați din Nord), Emil Botta e unul din subiectele ideale pentru criticul literar: scriitorul din Întunecatul April, Trântorul, Poeme, Pe-o gură de rai sau Un dor fără sațiu, dar și actorul de dramă, care "acoperă" roluri dintre cele mai diverse, de la tânărul Werther până la Ion din Năpasta lui Caragiale, stând în admirația lui Kirkegaard opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
zare după aeroplan, fluieră a pagubă și conchide: "Toate-s nimic". Astfel e jocul de-a cuvintele în poezia lui Emil Botta" sunt ale unui poet căruia îi stă bine în travestiul criticului. Se vede că, pentru Carmelia Leonte, poetul Întunecatului April este și o opțiune afectivă; îi place, adică e un "fan", cu o vorbă de astăzi. Întâlnirea poetului-critic cu poetul-actor are și alte efecte, plăcute, surprinzătoare, cum ar fi, de pildă, însăși povestea Poeziei și a Poetului; zice Carmelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
din lirica marelui "Comedianț". Personajele dețin taina unei uzurpări a realului, ele fac parte dintr-un spectacol ratat. Majoritatea personajelor sunt "negative": Neurastenie, Durere, melancolie, Desperare, Spaima-Pădurii, Terorile, Înșelătorul, Piaza Rea, dolenta Moarte (cu epitetul atenuant, care îi ambiguizează mesajul), Întunecatul April, personaj din ce în ce mai neliniștitor, ca și Craiul Amurg. Personajele "pozitive" sunt invocate mai curând in absentia. Ele se lasă așteptate fără a veni, ori, dacă sunt totuși prezente, starea lor este provizoratul, amenințarea. Pozitivul și negativul sunt niște ambiguități în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tigri și hiene? (Aedificabo et destruam) Uite, nemângâiatule, un trandafir. Ți-l dau ție! Și privindu-l prea des, cu ochii prea tulburi, l-am întunecat. Și bătrân se făcu trandafirul! (Crispate măști ale morții) Privind lucrurile prin această prismă, Întunecatul April este mai mult decât o sintagmă poetică. Trebuie privit ca metafora-cheie a teatrului în negativ. Un alt sens al formulei propuse este dat de însuși faptul că toate personajele, chiar și cele "pozitive", lasă impresia de goliciune dezolantă (în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în primul rând pe sine de veridicitatea sa, de tragismul său. În funcție de mijloacele alese, exhibiție sau interiorizare, poetul adoptă ipostaze aparent ireconciliabile: cabotinism sau damnare. Dar ambele căi îl conduc pe Emil Botta spre poezie. În primele volume de versuri (Întunecatul April, Pe-o gură de rai), gesturile largi, grandilocvente, corespunzătoare pozei de cabotin, își găsesc locul într-un spațiu proporțional larg: pământ și cer înfrățiți (Alegorie) Munților, nu mai bateți mătănii la altarul cerului... (Mila pământului) Școlarii (...) au vărsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza formal gravitatea insuportabilă a lucrurilor"19. Dar prea multă gravitate devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
între poet și lucrurile vecine, care se suprapun somnului său, deci timpului său. Rostogolirea în somnul "fabulos" asigură o dimensiune fantastică întâmplării. "La Emil Botta, ieșirea din fenomenal înseninează în primul rând o aventură aprilină (adică pretimpurie) într-o realitate întunecată (adică antisolară), amintind de cea plutonic eminesciană. Aventură în tragic. În paralogicul somnului fabulos..."27. De fapt, mai toate evenimentele curg spre un "fantastic interior"28, atât de caracteristic Școlarului Durerii. Uneori, prin "fotografierea" surprinzătoare a unei "cămări vrăjite", a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
livresc etc.) cunosc o electrizare lirică. Sintaxa se dezarticulează, ca reflex al dezarticulării paiațelor ce populează opera scriitorului. Avem de-a face cu un lirism obsesional, ale cărui diferite straturi transmit din aproape în aproape aceleași nuclee gestuale, aceleași spasme întunecate. De aici și până la manierism nu mai este decât un pas (pe care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără sațiu, unde reluarea acelorași motive poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Această rigiditate constituie comicul, a cărui pedeapsă este râsul".47 Să observăm că în opera lui Emil Botta există râs, dar fără comic, ceea ce aruncă fenomenul în absurd. Reținem însă funcția lui punitivă. Spuneam, la un moment dat, că sintagma Întunecatul April este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
există râs, dar fără comic, ceea ce aruncă fenomenul în absurd. Reținem însă funcția lui punitivă. Spuneam, la un moment dat, că sintagma Întunecatul April este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
stam singur în cavou..."), o spaimă de a nu fi "tras podul de la mal", Emil Botta, ca urmare a unui resort ce acționează cu sens schimbat, cunoaște dezolarea de a întinde un pod care duce în gol, în Absență. Autorul Întunecatului April este silit să își reprime expansiunea eului ("Romantisierung des Ichs") pentru că această aventură duce în neant. Nevoia romantică de proiecție în afară nu își mai găsește suportul. Și nu este doar o nevoie romantică. Heidegger ne-a învățat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ed. Univers, 1970. 13 Antonin ARTAUD, op. cit., p. 58. 14 Petru COMARNESCU, Prefață la volumul Poezii de Emil Botta, București, Editura pentru Literatură, 1966. 15 Jean-Paul SARTRE, La Nausée, Paris, Gallimard, 1938, p. 85. 16 Mircea IORGULESCU: " ... perspectiva poeziilor din Întunecatul April o dădea tocmai jocul; când renunță la joc, poetul își pierde, ciudat, și gravitatea, devenind discursiv și artificios" (Din vol. Emil Botta interpretat de..., București, Ed. Eminescu, 1986, p. 224). 17 Pompiliu CONSTANTINESCU, Scrieri, I, București, editura pentru Literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
conturat al cămășii personalizează subiectul, îmbogățindu-l cu sensuri ezoterice. În tabloul „Făt-Frumos” Ducipal strălucește muruit asemenea cu chipurile protagonistelor. El este doar vehiculul dintre lumi, simbolul „spațiu-timp” întrupat într-o ființă fantastică, vorbitoare, ce aparține și prin culoare - în contrast cu întunecata, pestrița ghionoaie - binelui și vieții. Deși încovoiați de efort, țăranii, aceste „combine” vii intrate cu secera în lanul de grâu, sclipesc optimist, incandescent în lumina orbitoare a soarelui de vară. Modul expresiv, în manieră naivă, în care este exprimată mișcarea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și subțiri umbrite și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Coborât în pantă, în umbră stă amăgitoarea și cernita plantă. S-au aburit de vreme și-au pierdut scânteia gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri întunecate și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Tablou uitat Am visat în această noapte, că mă plimbam prin grădinile din Ada Kaleh și prin cetate. Era un rai, să stai printre flori, smochini, măslini și chiparoase. Un fum de cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
n-a mai venit, a trecut ca un vis. Șaptesprezece ani a ales din stâncă în stâncă, fructele de pădure apa de izvor, floarea de colț și de cicoare; prin ele mi-a trimis semnul albastru din apa de mare, întunecat și violet mă învăluia în haina de dantelă încet. Eram frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii în amintiri cât vor sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să le trezească dimineața. Cântecul Arinnei îmi acoperă fața. Trecea iubirea cu mâinile legate în panglici roz de mătase, împletite dur peste pieptul alb de marmură rece, cu sunetul măsurat și pur. Știam că peste cetate orologiul sună cu timbrul întunecat și de lună, că totul va trece ca pofta flămândă, ca ochii surmenați de-atâta stat la pândă. Mâinile au rămas legate ca atunci, Cu panglicile roz, dure și ferecate peste evantaiul timpului, să mai râvnească la lumina împărătească. Arinna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
au bătut-o cu-n ciocan, în fiecare zi, în fiecare an. Din carton se făcuse de tablă ușoară ca un vânt, era tot mai greu la noi pe pământ. Iată că peste literele de atunci se lăsa un verde întunecat ca la cojile de nuci. Le curățam de învelișul transparent, laptele închegat, necopt și smălțat părea deocheat, neliniștit, echilibrat în găoace surpat! Era Echinox și la propriu și la figurat! Am luat foaia acasă; între zi și noapte, lumina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ierbii, spunea Dan, poetul, au tot crescut în nămol lăsând în lumină un gol. Când bat clopotele la Athos, se înalță în cer mănăstirile, cetăți ale credinței, harfe de voal, lumini de cristal își schimbă culoarea de ceară, de opal, întunecate ca marea. Călugării și strămoșii se roagă pentru noi, rămași să scriem ce ei au uitat. Reînvie, în lumânările aprinse, credința, în straie de mucenici, înnegrite de vreme. Mâinile albe de zăpadă ușoară omoară aripile timpului rămas. Sfârșitul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
să dormim la o pensiune. Eram deja acasă, pe teritoriu românesc. Și în acea zi am simțit cu toții fenomenul care planează aproape fizic asupra țării noastre. În momentul în care am trecut granița am simțit cu toții o apăsare grea și întunecată care plana deasupra țării noastre și am simțit că mai avem de luptat. Eu am tăcut până ce copiii s-au exprimat și încercau să-și explice senzația aceasta ciudată și rea. Atunci am înțeles că nu numai câțiva oameni mai
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
deci la fapte: spun ce mi s-a întâmplat, nu chiar în ordine cronologică, ci în ordinea importanței, așa cum o consider eu. 1. Mă văd urcând un munte. În vârful muntelui, chiar pe creastă, detașându-se frumos din fundalul destul de întunecat al cerului, stătea un călugăr. Eu m am oprit mai la distanță de el și îl priveam de jos în sus, dar el mi-a făcut semn să vin mai aproape. Am mai urcat, până am ajuns în fața lui. Atunci
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
să acceptați ajutorul de sus. Orgoliul fără rost, mândria prost înțeleasă nu fac casă bună cu echilibrul și înțelepciunea, cu Iubirea și Lumina. Voi nu știți să spuneți „Mulțumesc Doamne!”, la voi în casă este invocat aproape la orice frază întunecatul, în loc să invocați Lumina; voi nu știți să iertați și ce e mai rău, nu știți și nici nu vreți să vă recunoașteți greșelile proprii și le căutați numai la cei din jur. Îndreptați-vă spre Lumină și Iubire și veți
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
al XVII-lea. Eram nevoit să renunț la o prejudecată inoculată de manualul școlar „marxist-leninist”: în Evul de Mijloc oamenii nu puteau avea decât o viață sufletească extrem de simplă, fiind, cum se spunea, „înapoiați” și „inculți”. Totuși, în acest „ev întunecat”, în care nu vorbeau decât sabia, stiletul și otrava (conform unor istorici „progresiști”), scriitorul danez plasează o serie de întâmplări ce dezvăluie capacitatea sufletului feminin de a trăi subtil și dramatic, conform principiilor absorbite dintr-o cultură superioară. Apoi, alte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
că de-acum trupul dragei sale nu-i mai aparține! Da! Gândul egoist al bărbatului care nu acceptă cu toată inima schimbarea partenerei din amantă în mamă... Dorința de a întârzia în sfera de atracție a instinctului acuplării este partea „întunecată” a naturii masculine. Este ca o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]