786 matches
-
flăcăii la ridicarea corturilor, tinerii mai răsăriți cu caii, catârii și măgarii la păscut, iar bătrânii, obosiți de timp, își luară luleaua și, aprinzând tutunul negru și iute cu mâinile tremurânde, începură să trimită spre cer rotocoale de fum, sporind întunecimea pe cale a se instala. Se aflau aproape de lăsarea întunericului. În scurt timp, noaptea avea să intre cu adevărat în șatră, cu toate ale ei. Focurile până atunci vii și vorbărețe începură să-și topească glasurile împlinitoare de lumină și cădură
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Intră încălțat cu pantofii plini de noroi, mănâncă repezit, ca să nu mai spun că nu-i înțeleg multe cuvinte, pentru că le pronunță în limba rromă. - Și ce ai dori tu să fac? - Să hotărăști, spuse el, pe fața sa apărând întunecimi, care din noi este copilul vostru! Ina, răscolită de reacția categorică a lui Mihăiță, pentru moment, rămase fără replică. Își reveni însă, căutând să formuleze un răspuns purtător de duioșie maternă: - Puiul mamei, și el este al nostru. Tu trebuie
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vorbă despre cele întâmplate pe terenul de fotbal, dar din ziua aceea, relațiile dintre Mihăiță și Vișinel luară un alt curs, încălzindu-se nebănuit de mult. Părinților nu le scăpă transformarea survenită. În sufletul lor înflori speranța că în locul unor întunecimi, își făceau loc câteva raze de soare. De-a lungul școlarității, Vișinel avu parte de mai multe altercații care s-au soldat cu pumni și picioare primite la nimereală, dăruite mai ales de către unii conșcolari din clasele mai mari. Aflând
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și murit. Îl apucă de un picior. Îl Îndemnă, totodată, pe tânărul Dan:ia-l și tu, de celălalt picior, și, să-l aruncăm În râu. Îl aruncară. Olovinaru puse ștergătoarele. Urcă la volan. Tânărul Dan urcase deja. Porniră, prin Întunecimea ploii. Mergeau Încet. Tăcuți. Înfricoșați. Acum, ce-o să facem?, Întrebă Dan. Păi, ce să facem? N-o să facem nimic. O să tăcem, și atâta tot! Nu nea văzut nimeni, În afară de șuvoaiele ploii. Și omul?, Întrebă, băiatul. Omul?, Îi răspunse, printr-o
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de același chenar auriu intens. Dacă vreți cu tot dinadinsul, firetul e din aur adevărat. Fiecare încăpere depinde de ce credeți. Înveștmântați în mătăsurile și catifelele ca din povești, acoperiți cu sânge uscat, grupul nostru e negru și se mișcă prin întunecime. În lumina slabă, domnul Whittier probabil pare să plutească în coconul lui de catifea stacojie, legat cu șnur de aur. Încetând să mai fie un personaj, domnul Whittier a devenit recuzită. Păpușa noastră. O constelație căreia îi putem alipi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
PATĂ DE METAL INCANDESCENT; APOI, ÎN SFÎRȘIT MULȚUMITĂ, SE URCĂ DIN NOU ÎN AUTOAVIONUL CU CARE VENISE. ÎN TIMP CE SE ÎNTORCEA LA PALAT, SPRE SFÎRȘITUL DUPĂ-AMIEZII, CERUL ERA ACOPERIT DE NORI DIN CE ÎN CE MAI NEGRI. zece Nu atît că s-ar fi luminat întunecimea aceea, dar Hedrock rămase multă vreme cu ochii deschiși. Era o noapte de abis. Și totuși parcă se schimbase ceva. A, da, firește, se gîndi el în cele din urmă: Acum era conștient. O clipă îi veni greu să prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
fără cadă, prin care pătrundeau tot soiul de arome, Începînd cu cele de bucătărie de la barul de jos și terminînd cu adierea țevilor și conductelor vechi de aproape un veac. Casa aceea zăcea Într-un perpetuu semiîntuneric, un balcon de Întunecimi susținut de niște ziduri scorojite. Mirosea a tutun negru, a frig și a absențe. Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă prefăceam că nu bag În seamă precaritatea locuinței sale. — Cobor În stradă să citesc fiindcă În apartament nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
1. Sunați din trîmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! 2. O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 3. Arde focul înaintea lui și pîlpîie flacăra după el. Înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
lucruri adânci, printre care așa zice: cum că omul nu ar fi (cum spune el), fideist Însă Pamfil Duran, care-i mai cusurgiu și mai dușmănos de felul său, mocnea în el ascultându-l pe Ali Străilaș cum hăulește în întunecime, jelind rugăciuni către Alah, pe limba și în legea lui Și, în lumina lămpii, pe care eu o mai aprindeam, din când în când, ca să nu ne copleșească bezna, am zăpsit că nu numai mirarea domnea pe fața și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mea amorțită, grija cea mai mare a arapului, tot mai tare mă miram de așa un gând anapoda, minunându-mă și bătându-mă cu palma peste gură Și simțind fremătarea mea, Cornel Braiu s-a dezmorțit și cercetându-mă prin întunecime, s-a interesat, întrebându-mă cu voce firavă: ce faci, Bade Ștefane, că nu ai astâmpăr? Iar eu i-am răspuns că Ali Străilaș se teme să nu ne întreacă foamea și să facem precum corăbierii rătăciți de soartă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tăinuit de ascuțișurile crivățului. Căută cu priceperea și consecvența unui grăbit greieraș, surprins de năvala iernii, să scurme sub zăpadă, în grămada de frunze, spre a-și încropi un cuibar, bun pentru oploșire de ger. Nu tresări nici atunci când, în întunecime, între picioarele lui, simți zbaterea înspăimântată a unei bâzdâganii, care protestă drăcuind împotriva celor ce-i deranjau hodina și dreptul primului ocupant. Lui Vladimir nici nu-i trecu prin cap că în culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
suferință, din durere și îndoială. Apoi începuse să recite. Te-au strigat toată dimineața, spuse într-un fel care îi făcu lui Sampath pielea de găină. Zece rude pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude. Ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mamă! Cât m-oi mai gândi, să mă las așa, ușurel, pe-o coastă... (Adoarme. Lumina scade. Din iaz iese Codârlic. Îl contemplă pe Dănilă.) CODÂRLIC: Iaca unde și-a găsit cumătrul Dănilă să-nvârtă negoț; aici, la hotarul împărăției noastre! Întunecimea Sa, stăpânul bălții, Săcăluș, se bucură foarte de cele întâmplate. Să ne bucurăm și noi, bre. Așa-i porunca, așa facem! Altfel nu-i chip. Hai, ieșiți și voi la vedere. (din iaz ies, cu grijă, trei draci doi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cum spune reglementul, fiecare cu prețul lui. Și să nu vă-mpingă păcatul s-o luați razna, c-atâta aștept: fulgii vi-i scot pe nas. Cine-i șeful? DRACII (în cor): Tu ești șeful! CODÂRLIC: Apoi așa! A spus Întunecimea Sa Săcăluș că, dacă vă șmotresc cum se cuvine, îmi mai dă vreo doi în samă și-mi sporește simbria. Măi amărâților, țineți minte: dacă o duc eu bine, vi-i bine și vouă. Dacă nu, rămâneți cu coarnele boante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aproape ieri noaptea, când am mas aici. CODÂRLIC (râde încântat): D-apoi? Am fost, eu și cei doi și jumătate ai mei. DĂNILĂ: Așa! Și cine te-a învățat să-mi spui ce mi-ai spus mai înainte? CODÂRLIC: Apoi, Întunecimea Sa taica Săcăluș, carele este mai mare și mai tare la noi, în fundul bălții. Și el ne poruncește, ca unul care-i meșter la încurcat ițele. Și noi stăm la ascultare strașnică, altfel ne-am ras! DĂNILĂ: Foarte mă bucur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
da' de când îs eu prepeleacul tău? Vezi că-nșfac cel buzdugan, și când te-oi mirui cu dânsul fac din tine puzderie de draci mărunței! CODÂRLIC (spăsit): Nu te mânia, bade Dănilă... DĂNILĂ: Așa mai merge. Hai, spune! CODÂRLIC: Zice Întunecimea Sa Săcăluș așa: dintre noi doi, cine-a zvârli buzduganul ista mai tare și mai sus, acela să aibă și burduful cu bani. DĂNILĂ: Bun cap are Săcălușul tău, nimic de zis! Om face-o și pe asta, da' mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Intră! (vine Regizorul) Cu cine-avem onoarea? REGIZORUL (înclinându-se): Noi suntem regizorul. Și ne-am pierdut răbdarea De când, afară, noaptea în falduri moi s-așterne, Iar tu îndrugi pe scenă atâtea baliverne. De-aceea, înainte de cele trei semnale, Rugămu-ne fierbinte Întunecimii Tale Să termine povestea cu morții și cu viii Și să se ducă unde... (reverență) și-a înțărcat copiii! Se aud trei bătăi de gong.) Piei, drace! DRACUL: Imposibil! REGIZORUL: Piei, drace! DRACUL: Nu-s grăbit... REGIZORUL: Piei drace, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
spus, mirat de neașteptata amabilitate a femeii. — V-o încălzesc. — Dar de dormit? Putem dormi aici? Femeia a privit-o pe Italia mai mult decât ar fi trebuit. Câte nopți? Italia a mâncat doar câteva linguri de supă. Îi priveam întunecimea părului tuns scurt, cu care nu mă obișnuisem încă, chipul slăbit, făcut din scobituri și mici umbre, și rochia bleumarin, pe gât; părea o călugăriță fără văl. Îi turnasem un pahar plin cu vin și o obligasem să ciocnească, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu va mai putea să te lovească, du-te cu mersul tău ciudat de câine. Și să sperăm că acolo sus există cu adevărat ceva: o pătură, o aripă, pentru că ar fi cu adevărat nedrept să ai parte doar de întunecimea neantului. În salon erau risipite diferite lucruri: scaune, medicamente, aparatură.... am început să lovesc cu piciorul tot ce îmi ieșea în cale. Mi-am privit apoi mâinile. Erau încă albicioase după lungile ore în care stătuseră în mănușile chirurgicale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vântul de vară. Îi dădu moartei o dezlegare rapidă, cu un geamăt aproape mut, și plecă lăsând lumina aprinsă. Se făcu ziuă. Îmi țineam capul sprijinit pe cot și o priveam pe Italia de jos în sus. Un fel de întunecime începea să apară pe chipul ei, ca și cum noaptea ar fi uitat acolo o umbră. Nu era altceva decât întunericul sângelui oprit, primele semne ale unei degradări care se făcea simțită. Instinctiv, mi-am privit brațele, să văd dacă pielea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cei dinainte. El cu gâtul țeapăn, eu, cu fruntea sprijinită de geam. Dar în interior, în sufletele noastre diferite și totuși apropiate, eram ca doi lupi care au alergat după o pradă și au pierdut-o și respiră obosiți în întunecimea desișului și le este încă foame. Când am sosit, afară era o căldură sufocantă. Satul, așezat pe un povârniș, în înălțime, ducea cu gândul la craterul stins al unui vulcan. Casele de un ocru-deschis cățărându-se îngrămădite una într-alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italiei, bărbatul acela tânăr din fotografia îngălbenită. Tatăl ei, primul ei călău. M-am întors din nou, cu intenția să mă mișc, să mă duc la el. Dar dispăruse, nu mai era decât bătaia vântului dincolo de zidul de cripte și întunecimea fundalului unde nu se mai vedea nimic. Poate că nu era el, poate era un vizitator curios. Dar eu l-am iertat, Angela, și în același timp îl iertam pe tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încerc să restabilesc contactul pierdut. Am traversat cafeneaua deja de câteva ori și m-am dus la ușa ce dă în piața invizibilă; de fiecare dată, zidul de întuneric m-a alungat înapoi, în zona luminată, suspendată între cele două întunecimi, a mănunchiului de peroane și a orașului întunecat. Să ies afară și unde să mă duc? Orașul nu are încă un nume, nu știm dacă va rămâne în afara romanului, sau dacă îl va domina complet, în negrul de cerneală. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
care, în cafenele, dintr-un ordin superior, se întârzia pe atunci cât mai mult cu putință momentul aprinderii luminii. Crepusculul invada sala ca o apă cenușie, cerul roșiatic al apusului se reflecta în geamuri și marmora meselor strălucea ușor în întunecimea care începea să se lase. În mijlocul sălii pustii, Rambert părea o umbră pierdută, și Rieux se gândi că era ceasul uitării lui de sine. Dar era totodată și momentul în care toți prizonierii acestui oraș simțeau același lucru și trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vultur și să te plimbi în sânul norilor! Și să vezi soarele prin ei, tot ca pe o lumină încețoșată. Oh, vulturul! Ce și-ar spune vulturul din Patmos, cel ce privește soarele față către față și nu vede în întunecimea nopții când, fugind de lângă Sfântul Ioan, s-a întâlnit cu bufnița Minervei fugită din Olimp, cea care vede în bezna nopții, dar nu poate privi soarele!“ Ajuns aici, Augusto trecu pe lângă Eugenia fără a o fi observat. „Cunoașterea vine după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]