3,639 matches
-
posturi și funcții au putut fi cuprinși aici; unii, probabil, nu sunt cunoscuți nici după nume. Ne cerem scuze celor care nu se vor regăsi între cei nominalizați aici: 444Arbureanu Gheorghe Dumitru - învățător, fost director al Școlii, a scris, împreună cu învățătoarea Maria Păvăluță, o primă monografie a școlii din Lunca. Arbureanu Dumitru a fost o fire sensibilă, a scrisă versuri, a și publicat o plachetă de versuri. - Gheorghe Călinescu - învățător, pentru scurt timp director, a îndeplinit funcții importante legate de viața
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nici o grijă, Bernarda, că sîntem doar prieteni. Păi chiar asta spun și eu. Spre a-și ilustra argumentele, Bernarda se pornea atunci să-mi relateze o poveste auzită la radio despre un băiat care se Îndrăgostise În mod necuvenit de Învățătoarea lui și căruia, ca prin lucrarea unei vrăjitorii justițiare, Îi căzuseră părul și dinții, În vreme ce fața și mîinile i se umpluseră de ciuperci recriminatorii, un soi de lepră a libidinosului. — Luxura e un lucru foarte rău, conchidea Bernarda. Vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu cele două bagaje! — O fată din nord. — Din nord, din care nord? Întrebă din nou negustoreasa. Nu știu nici eu, din nord, că n-or fi mai multe. — Și ce vrea? — Vrea locul. — Ce loc? — Locul lui Fracasse. — E învățătoare? — Așa zice. Și primarul ce-a spus? — O, a fost numai zâmbet. Nu mai spune! — I-a zis: mă salvați! — „Mă salvați!“ — Da, chiar așa. Încă unul care are și alte gânduri... — Ce gânduri? — Sărmana de tine! Gândurile din pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
l-ai făcut, cu un curent de aer? Jignită, Louisette le întoarse spatele și plecă. Cele două bătrâne erau mulțumite. Aveau despre ce să vorbească toată seara, despre nord, bărbați și apucăturile lor, despre tânăra creatură care părea orice numai învățătoare nu, și care, mai ales, era prea frumoasă, mult prea frumoasă pentru a fi învățătoare, atât de frumoasă că putea să nu aibă nici o meserie. În ziua următoare, știam totul, sau aproape totul. Lysia Verhareine dormise în camera cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Cele două bătrâne erau mulțumite. Aveau despre ce să vorbească toată seara, despre nord, bărbați și apucăturile lor, despre tânăra creatură care părea orice numai învățătoare nu, și care, mai ales, era prea frumoasă, mult prea frumoasă pentru a fi învățătoare, atât de frumoasă că putea să nu aibă nici o meserie. În ziua următoare, știam totul, sau aproape totul. Lysia Verhareine dormise în camera cea mai mare a singurului hotel din oraș, pe spezele primăriei. Iar dimineața, primarul, îmbrăcat ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și infernului său. La rândul lui, își strigase suferința înainte de a-i cădea pradă. Puțea îngrozitor, e drept, dar primarul nu era în fond decât un caracter mărunt, fără inimă și fără măruntaie. Mai puțin decât nimic. În schimb, tânăra învățătoare era o doamnă: ea care ieșise din locuință fără să judece pe nimeni și fără să se îngrozească. Privise cerul care ducea cu el aburii și norii rotunzi, făcuse câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de scaun și de masă. Râsete generale. Oamenii se întorc la mesele lor. Discuțiile reîncep. Se vorbește. Se vorbește. Și unul, nu știu care, pomenește numele lui Destinat. Iar un altul, iarăși nu mai știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că se gândise la asta mai înainte. Ceilalți își dădură coate cu subînțeles. Era târziu. Clopotul bisericii se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
compună o mască de tânăr elegant. Și apoi, a-i face procurorului o vizită în ținuta de bal însemna să fie dat afară din start. Celălalt l-ar fi privit cum privești o maimuță îmbrăcată în haine de om. Micuța învățătoare își păstra surâsul ei distant. Rochia sa era la fel de simplă precum cea din prima zi, dar în tonuri de toamnă și de pădure, tivită cu o dantelă de Bruges care-i dădea o gravitate religioasă. Primarul se împotmolea în nămolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Surâdeau, neștiind încă ce-i așteaptă. Aveau în ochi luminile vieții lor de până atunci. Nu rămânea decât cerul pentru a-ți păstra puritatea și voioșia, ignorând putreziciunea și răul care se răspândeau pe pământ sub arcul său înstelat. Tânăra învățătoare se instalase așadar în căsuța din parcul Castelului. Îi mergea mai bine decât oricui altcuiva. Făcuse din casă un sipet după chipul și asemănarea ei, în care vântul intra fără să fie invitat înăuntru, pentru a mângâia perdelele de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dacă punea piciorul afară. Când se întorcea din V. se închidea în biroul lui sau în bibliotecă, îi aduceam un pahar de apă pe o tavă, niciodată altceva, iar apoi cina la ora șapte. Asta era tot. Când a apărut învățătoarea, totul s-a dat puțin peste cap. Se întorcea mai devreme de la tribunal, iar apoi mergea în parc. Se așeza pe bancă, stând mult timp să citească sau să contemple copacii. Îl găseam adesea la vreo fereastră privind afară ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
despre Lysia Verhareine. Seara se lăsa în jurul nostru, cu răgete de animale închise în grajduri și cu zgmot de obloane trase. Mi-l închipuiam pe procuror mergând pe aleile parcului, spre apa râului Guerlante, privind ferestrele căsuței unde locuia tânără învățătoare. Nu era o noutate ca un bărbat care se apropie de moarte să se prindă în mrejele dragostei. O poveste veche de când lumea! În aceste cazuri, toate conveniențele se duc pe apa sâmbetei. Numai ceilalți mai văd ridicolul, cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
povesti și că, într-o seară, avu loc o masă mare. Destinat pusese să se scoată pentru această ocazie toată argintăria, șervetele de in și fețele de masă brodate. O masă pentru cincizeci de oameni? Nu. Doar pentru doi, tânăra învățătoare și el. Ei singuri. De o parte și de alta a unei mese imense. Nu Barbe a gătit, ci Bourrache, chemat special de la RĂbillon, iar Belle de jour a fost cea care i-a servit la masă, în vreme ce Barbe rumega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ceva diferit în ochii ei, ceva tăios, ascuțit, care semăna cu o rafală de pușcă. Era într-o duminică, în frumoasele ore dinainte de lăsarea serii, în primăvara lui 1915. Aerul mirosea a flori de măr și salcâm. Știam că micuța învățătoare își făcea duminica plimbarea în care ajungea pe colină, fie că timpul era frumos, fie că turna cu găleata. Mi se spusese lucrul ăsta. Și mie mi se întâmpla adesea să lâncezesc pe colină cu o carabină ușoară pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ușii. E acolo și astăzi. Și a trebuit ca toată lumea să fie moartă și îngropată ca să-mi reiau plimbările duminicale, de acum înainte mergând în locul acela de fiecare dată, ca în pelerinaj, până la acea pajiște unde o văzusem pe tânăra învățătoare așezată la marginea lumii noastre. Mă așez mereu în același loc, pe locul ei, și îmi trag sufletul. Durează minute bune. Privesc ceea ce privea ea, marea panoramă redevenită calmă și lentă, fără trâmbe și scăpărări, și îi revăd surâsul adresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
imagine filosofică, făgăduiala și răsplata, începutul și sfârșitul, nașterea și moartea. Nu ne-am spus nimic la început. Nu ne-am adresat nici un cuvânt. Ne-am privit, asta da, iar ochii noștri se căutau și apoi fugeau spre trupul tinerei învățătoare. Moartea nu-i răpise frumusețea, cel puțin nu încă. Era printre noi, cu chipul acela ce părea viu, deși palid, iar mâinile-i erau călduțe când le-am atins, pentru prima dată, ceea ce m-a făcut să mă jenez, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dintr-o singură privire, ne-a dat afară. Gravul, doctorul, procurorul și cu mine ne-am supus ca niște puștani. XI Bineînțeles că războiul continua. Și făcuse deja atâtea cadavre că nu le mai știai numărul. Dar vestea morții tinerei învățătoare, și mai ales o moarte ca aceea, dădu o lovitură orașului. Străzile erau goale. Mahalagioaicele, țațele, bătrânele gaițe dispuse oricând să bârfească stăteau pe la casele lor. În localuri, bărbații beau fără să spună nimic. Nu se auzeau decât zgomotele paharelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și noi ieșisem fără să știm unde ar trebui să mergem sau ce-ar trebui să facem. În zilele ce urmară, Destinat rămase invizibil în Castelul lui. Își petrecea timpul stând la fereastră și privind căsuța din parc de parcă tânăra învățătoare ar mai fi putut să iasă pe ușă. Barbe mi-a povestit și asta în seara faimoasă în care mi-a spus totul. Am căutat să aflăm dacă Lysia Verhareine avea familie. Mai puțin eu, mai mult primarul. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mă făcuse s-aștept trei sferturi de oră pe hol pentru a-mi arăta ce important e părea preocupat mai mult de mustața lui, pe care nu reușea să o netezească în ciuda pomezii cu care se dăduse, decât de tânăra învățătoare. Îi stâlci numele de câteva ori, se prefăcu că răsfoiește dosarele, se uită la ceasul lui de aur, își aranjă părul, își privi unghiile curate. Avea niște ochi de vită, în care-i citeai prostia și ignoranța, ca acele animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se mai plimbă prin parc. Ieșea din ce în ce mai rar. S-a aflat ceva mai târziu că el a fost cel care a plătit sicriul și monumentul funerar. Găsirăm cu toții că fusese un gest frumos din partea lui. După câteva luni de la moartea învățătoarei, am aflat de la LĂon Schirer, un băiat care era un fel de om bun la toate în palatul de justiție din V., că Destinat ceruse să fie pensionat. Schirer nu era genul care să îndruge gogoși, dar nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
întotdeauna ce reprezintă ceilalți pentru noi, dar nu știm niciodată ce reprezentăm noi pentru ceilalți. Oare o iubea la fel de mult pe cât îl iubea ea pe el? Aș vrea să cred asta, dar nu sunt tocmai sigur. Cu toate acestea, micuța învățătoare trăia prin această corespondență, sângele ei trecea prin cuvinte, iar lumina casei stătea probabil aprinsă până târziu, fiindcă, după ce corectase caietele elevilor săi, ea lua pana pentru a-și compune scrisoarea, apoi o transcria în carnețel. Toate scrisorile fuseseră transcrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cred că aceea este viața mea adevărată, iar ceea ce mă așteaptă ziua e numai un coșmar. Nu mai suport să nu fiu în brațele tale. Te îmbrățișez pe cât de tare te iubesc. A ta, Lyse. Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile tinerei învățătoare prindeau culorile amărăciunii, depresiei, uneori ale urii. Ea, pe care o văzusem întotdeauna cu un zâmbet luminos întipărit pe chip, având pentru oricine un cuvânt bun, era cea cu inima plină de fiere și de durere. Scrisorie ei exprimau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu mine ne-am aruncat ochii pe carnețel, ca și cum am fi privit un trup gol. Nu are rost ca alții să vadă mai ales ultima scrisoare, care este aproape sacră, un adio spus lumii, ultimele cuvinte, chiar dacă scriindu-le, tânăra învățătoare nu putea bănui că acestea vor fi ultimele. Iar după această scrisoare nu mai e niciuna. Nu mai sunt decât pagini albe, din nou și din nou numai pagini albe. Albul morții. Moartea scrisă. XXVI Când spun că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să-i privim pe cei vii? Că niciunul din noi nu a spus vreodată: „Ia uită-te la fetița lui Bourrache și la Lysia Verhareine, seamănă ca două picături de apă!“ Sau că Barbe nu mi-a spus niciodată: „Micuța învățătoare semăna leit cu portretul răposatei doamne Destinat!“. Dar poate că numai moartea putea să dezvăluie asta! Poate că numai eu și procurorul vedeam asemănarea! Poate că noi doi ne asemănam și eram la fel de nebuni! Când mă gândesc la cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parcă venită de pe scena Operei, făcea niște serbări grozave la școala unde lucra, copiii și părinții o divinizau, erau mândri de ea, când mergea printre rândurile de bănci, elevii o mângâiau pe fustă, pe la spate, să nu îi vadă tovarășa învățătoare, sperau ei că nu-i vede. Dar ea-i vedea și-i iubea. De la amândoi, zeii din familia mea, am luat, probabil, vocea asta care place atâta lumii. Părinți care mă iubeau cu o dragoste sufocantă, n-au mai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ei de actorie. De ce o fi mitic?, se întreabă fata, dar nu îi spune nimic marelui actor, el, numai, le știe pe toate. — Maică-mii i-a plăcut. Octavian Iacob... sună bine, băiete, e nume de artist. Mama a fost învățătoare... a mea a fost avocată!... a mea este o femeie teribilă, zice că învățământul e mai important decât mâncarea, adică zi-mi tu, băiete, cum se face că ăia din unele țări au grijă de copii și de bătrâni, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]