782 matches
-
câștigă pâinea), pe atât de mare le este varietatea temperamentală.Nu doar ce-ți explică omul de la volan e important, ci și felul în care o face: doctoral, metodic, detaliat, ca unui ins mai greu de cap; ori în tirade învolburate, pline de digresiuni; ori pe scurt, foarte pe scurt și esențializat, la modul apoftegmatic. Stilul de a purta conversația și a transmite clientului de-o jumătate de oră o întreagă filosofie de viață se suprapune ori nu stilului de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
a început să-i plângă de milă. „Nici Dumnezeu nu-l mai scapă“, a șoptit o femeie. S-ar putea ca vorbele femeii să fi stârnit orgoliul lui Dumnezeu, căci, sub privirile noastre uimite, câinele s-a aruncat în râul învolburat și a înotat voinicește spre mal, însoțit de chiotele de îmbărbătare ale copiilor. Când apa l-a purtat pe sub pod, bietul animal mai avea de parcurs jumătate de distanță. Ne-am întors cu toții, urmărind cum a reușit, prin miracol, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
fericirii intime... Undeva, departe, pe o pajiște lenevită la marginea unui râu lat și lin, lucrat în sepia, c-un cer profilând o imensă catedrală gotică, la periferia străvezie a orașului, se agitau niște domni mărunți, cu barbișon și mustăți învolburate, îmbrăcați în frac, acoperiți cilindric de jobene fumurii, având printre dânșii pe însuși Otto von Guericke (să fi fost prin 1654?). Nu patru, ci opt perechi de iepe roaibe, înhămate complicat, cu harnașamente bătute-n diamante, se chinuiau să desprindă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
care apărea la coborâre. Deși niciodată nu-mi dădeam seama când anume se schimbă cifrele, ele nu erau aceleași. Degeaba pândeam cadranul minuscul pînă-mi dădeau lacrimile. Găsea el o clipă să se schimbe. Când ieșeam din cabină, cerul acela albastru, învolburat, de țară, mi se părea uriaș. Soarele muia totul într-o apă galbenă. Umbrele erau negre și precise. Ne suiam în remorcă și-o luam pe Gigi de mijloc. Pisica era moale ca o cârpă, dar dacă o puneam în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bunicii - cam asta a fost viziunea comunistă), și după dispariția bălții, s-a format în amonte cu 500 metri, în mod natural, un nou loc de baie, datorită căderii de-a curmezișul apei a unui copac în timpul unui puhoi. Apa învolburată, oprită în parte de copacul răsturnat, a săpat în malul grădinii lui Șutu, rezultând o scăldătoare în formă circulară pe care noi am botezat-o „La ciubăraș”. Adâncimea nu era prea mare, vreo doi metri, iar noi toți săream, cu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
iulie 1965. La această zi am sosit în orașul Reșița, pe-al cărui caldarâm, desigur, nu călcam pentru prima dată. Reșița, acest oraș așezat pe ambele maluri ale râului Bârzava, râu ce își are izvorul în munții Semenic. Bârzava, când învolburată, când foarte lină, străbate întregul oraș, antrenând în cursul său toate deșeurile deversate, mai ales de întreprinderile construite odată cu orașul, de-a lungul albiei sale. În ținutul meu natal era o zicală, ridicată la rang de superstiție, care spunea că
Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
exterior. În prima clipă, Mihai a crezut că-l sună Ana. Inima lui s-a pornit să bată cu putere și a simțit cum se umple de-o bucurie profundă. Despărțirea a început deja să-i decanteze în suflet sentimentele învolburate. Este regizorul. Îi spune cu glasul plin de fericire că și-au făcut nervi de pomană amîndoi: sînt în plan! Adică tot în rezervă, dar vor intra în producție. Mihai încearcă un sentiment slab de bucurie. Ni se mai cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
spre a-l călăuzi la Kolonos, Oedip deplânge mai cu seamă nefericirea Antigonei pe care a atras-o pe un drum fatal, împiedicând-o să-și împlinească nuntirea hărăzită oricărei tinere : Te-am târât în nebunia mea, cum târâie oceanul învolburat pluta desprinsă de țărm. Te-am scos din rosturile firești ale fecioriei tale (I 3). Ca și la Sofocle, la Radu Stanca stau alături Oedip, păcătosul fără vină, și Antigona, copila care a ales fuga în locul nunții dorite de orice
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tresalte inima în piept. Ațipi pe bancă, dar neliniștea i se prelungi și în somn. Chiar înainte de a adormi își aminti că, pasămite, Ippolit va ucide zece oameni și râse de absurditatea acestei ipoteze. În jurul lui era o liniște splendidă, învolburată doar de foșnetul frunzelor care, parcă, făcea și mai multă liniște și pace împrejur. Visă foarte multe vise, toate alarmante, din pricina cărora tresărea mereu. În sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a telefoanelor unor subordonați. La porțile Orientului Însă nimic nu e normal. Nu știu dacă pentru vreunul din tinerii omorâți de mineri s-a scris măcar un cuvânt de recunoștință, un vers, un poem (așa cum Arthur Rimbaud, abia ieșit din Învolburata să adolescență, a dedicat sonetul Le dormeur du val tinerilor uciși În timpul războiului franco-prusian, În care francezii Își apărau libertatea), dar știu că, În schimb, președintele de atunci al țării, Ion Iliescu, le-a mulțumit cu căldură minerilor pentru „Înaltă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sprijin substanțial din partea sa, a familiei sale și a Fundației „Primăvară Lumii”, parteneri constanți și entuziaști În fiecare acțiune de promovare a tinerelor talente organizată de revista „Cronică”) m-au impresionat cu adevarat, arătându-mi că În acest pragmatic, materialist, Învolburat, sărac și trist Început de secol și de mileniu Încă mai există oameni (foarte puțini, e drept!) ce-și Înzidesc sufletul În fapte menite să-i ajute pe semenii lor. * Sigur că da. „Tăcu e un om tăcut, discret, modest
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pe copitele din spate, răsucindu-se în apă, încercând disperate să se elibereze. Oamenii și lucrurile sunt absorbite, luate pe sus de puhoi. Pentru câteva clipe, Moti Lal reușește să-și țină umbrela, proptindu-se țeapăn pe picioare în spuma învolburată, cu o expresie gen „iată că plouă“ întipărită pe față. Apoi, este măturat de puhoi și umbrela o ia la vale de nebună, plutind pe apele umflate. Apa îi pătrunde în plămâni, iar el se gândește iritat că va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Tom Hanks. Kara însăși devenise Jenny, iubita lui Forrest. Nu, nu , nu, se gândi Kara disperată, nu am reușit să ajung la timp. Sufletul mamei ei venise și plecase, lăsând în loc doar iluzia. Povestea femeii se transformase într-un șuvoi învolburat, trecând de la barca de creveți din Golf la o barcă de pescuit pește-spadă în Atlanticul de Nord, prinsă de ceea ce se numea „furtuna pefectă”, apoi la un vapor de croazieră care se scufunda în timp ce fratele ei, îmbrăcat în smoking, cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
duce această minunăție?” Câteva clipe de uimire făcură trecerea spre o altă lume, răspunzând întrebărilor mele. Acum, mă aflu într-o patrie distinctă într-o lume de legende și miresme tari; o lume încoronată cu piscuri înalte. În lumea aceea învolburată, pășeam încet către cabanele veșniciei, presărate printre ținuturile aceste înalte cu miresme puternice ale vegetației coniferelor. Din toate părțile cuprinsului, o panoramă de înălțimi adevărate măsoară enorma catedrală a pădurilor ca într-un templu uriaș ce străjuiește zi de zi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
care noi, cei din oraș, o trasasem pe pământ și în mințile noastre. Am ridicat ochii și am văzut-o. Era așezată fără nici un fel de ceremonie în iarba deasă, presărată cu margarete, iar țesătura deschisă la culoare a rochiei învolburate în jurul taliei m-a dus cu gândul la unele dejunuri în iarbă din picturi. Pajiștea și florile ce o-mpodobeau păreau create special pentru ea. Vântul îi răsfira din când în când buclele înspumate ce aruncau asupra gâtului ei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fără să știu încotro, vreau doar să mă mișc, supusă regulilor generale, să opresc asemeni tuturor în fața luminii roșii, să aștept copiii să treacă. Iată drumul către spital, nu mai devreme de ieri străbătusem acest drum topindu-mă de căldură, învolburată, cu Yael zăcând în spate, cu pruncul ei bătând la ușă, la ușa întregii lumi, eu mă lupt din toate puterile cu deschizătoarea, parcă eu aș fi portăreasa, dar astăzi nu mai am ce căuta aici, ea șade înfășurată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cei doi roboți-santinelă stăteau de pază, nemișcați și vigilenți. Liniștea nu era tulburată decât de bâzâitul ușor al detectoarelor de mișcare. C-ul scruta culoarul pustiu, iar lumina-martor de funcționare pâlpâia necurmat. Ceața pătrunse printr-o gaură din plafon, umplând, învolburată, pasajul. În contact cu pereții metalici, ceața se condensa în picuri care cădeau pe sol. Arma nu trăgea în această ploaie neașteptată; era prea inteligentă și selectivă. Ordinatorul ei putea să stabilească o distincție între un fenomen natural inofensiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
știut oare că îl ador pe Schubert ? Și cum reușește Dragoș să coloreze această improvizație de parcă ar încerca să sculpteze în ea clipele unice pe care le trăim ?" Dar iată că mișcările alerte ale spiridușului se prefac într-o cascadă învolburată. Dora este fascinată de degetele pianistului, care par prelungiri ale clapelor albe, aidoma reverberațiilor date de razele de soare când sărută zăpada. Melodia se sfârșește într-un ropot scurt care pare a opri curgerea timpului. Dragoș închide deja capacul pianului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
neagră o copleșește. O cuprinde un fel de amețeală stranie sau mai curând impresia că se află pe valurile unui ocean în care barca vieții ei începe să se scufunde. Patul, iatacul, casa, se mișcă pe valurile negre ale oceanului învolburat. Luciditatea este încă prezentă atât timp cât se poate întreba: "De ce? De ce mă simt atât de tulburată ?" În străfundurile ei se conturează răspunsuri la întrebări pe care și le mai pusese fără a fi cutezat să meargă până la capăt și să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sunt iarăși așezate una în fața celeilalte, la măsuța joasă din lemn cafeniu. Chipul Teodorei a devenit din nou ca un medalion care concentrează lumină. La simpla atingere a degetelor, cântecul pornește ca un murmur a cărui forță crește, crește , devine învolburat, pentru a se opri dintr-o dată ca tăiat de mâna unui dirijor nevăzut. "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Miluiește-ne pre noi." Teodora își ațintește din nou privirea verde, luminoasă și penetrantă în ochii Dorei ale cărei pleoape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cei doi colegi de birou ai Emiliei nici nu se gândeau să facă uz de mica interdicție, pluteau în cele opt ore de serviciu în mirosuri de parfumuri scumpe, în fum de țigară bună, fâșâit de ciorapi, scuturări ale coamei învolburate, se considerau mulțumiți că respirau aerul din jurul Emiliei. Mai era până la sfârșitul programului. Carmina plecă să se spele pe mâini și află de la Maria, care freca tronul unui WC, că băiatul ei cel mai mare se pregătea să plece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-a Întâmplat acolo? — A fost minunat. — Ce a fost minunat? — Spuma, spuse Harry și se adânci din nou În tăcere, privind absent În gol. — Spuma? reluă Norman. — Marea. Spuma. Minunată... „Vorbește oare despre luminițe?“ se Întrebă Norman. „Despre configurația Învolburată a licuricilor?“ — Ce a fost minunat, Harry? — Te rog să nu-ți bați joc de mine, spuse Harry. Promite-mi! — Bine, n-o să-mi bat joc de tine. — Crezi că am rămas neschimbat? — Da, așa cred. — Crezi că nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sedimentul mâlos din spatele ei, În Întunericul de dincolo de lumini. Era ceva ca o tornadă, ca un vârtej de noroi. Nu putu să vadă ce era În mijlocul norului, dar Îi simțea forța interioară. — Aproape... Nor... Beth se Împiedică și căzu. Norul Învolburat se apropia de ea. AM SĂ VĂ OMOR ACUM. Beth se ridică În picioare, privi Înapoi și văzu vârtejul coborând spre ea. Ceva În scena asta Îl umplu pe Norman de o groază profundă, o groază din copilărie, subiect de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nu se apropia. Se zvârcoli din nou, trăgând de Beth ca de o greutate inertă. Poate că deja murise. Plămânii Îi ardeau. Era cea mai groaznică durere pe care o simțise În viața lui. Se lupta cu durerea, cu apa Învolburată și furioasă, și continua să dea din picioare, pentru a se apropia de lumină; ăsta era singurul său gând, să se-apropie de lumină, să ajungă la lumină, la lumină, la lumină. Lumina. Imaginile erau confuze. Corpul lui Beth Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Basarabia la răscruce Basarabia - pământ Învălurit, Închingat Între două ape, când liniștite și străvezii, când Învolburate și revărsate peste maluri. Și soarta oamenilor de pe aceste plaiuri e când senină și blândă, când răscolită de copitele năvălitorilor. Când puținele zile liniștite bucură pe localnici, clopotele bisericilor răsună din zare În zare, oamenii Înfloresc ca florile câmpului, codrii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]