837 matches
-
să fug, cât mai aveam timp. Acum câțiva ani nu găsisem nimic aici. Nici acum nu era. Am început să merg pe coridor. Roșcatul nu era acolo. Nici unul dintre bărbați nu părea cunoscut sau poate că toți păreau. Aplecați sub șalurile lor de rugăciune, ca sfintele moaște în cutie, bătrâni, indiferent câți ani aveau, puteau fi recunoscuți imediat pentru ceea ce erau și unde fuseseră. Erau opt. Numărul mă excludea. Chiar dacă rămâneam, nu conta prea mult. Oricum mai aveau nevoie de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
spuse el în timp ce mă luă de braț, mă întoarse din drum și mă conduse în jos, pe culoar. Nu te-am mai văzut de mult. Îmi dădu o tichie. Stătea într-un echilibru îndoielnic pe capul meu. Îmi puse un șal de rugăciune pe umeri. Ridică în aer un nor de praf care dansa într-o rază de soare ce răzbătea prin fereastră. Îmi dădu și o carte de rugăciuni cu legături negre. I-am spus că nu pot să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și se aplecau, dar eu stăteam cu genunchii drepți și cu gâtul țeapăn. O dată, spre sfârșit, genunchii mei se îndoiră puțin și în acel fragment de amintire eram iar în Synagogengemeinde în Osnabrück, stând lângă tata, jucându-mă cu ciucurele șalului său de rugăciune, cel pe care aveam să îl port când împlineam treisprezece ani, doar că nu am mai apucat. Până să împlinesc eu treisprezece ani, am plecat din Osnabrück la Amsterdam. Până să împlinesc eu treisprezece ani, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să împlinesc eu treisprezece ani, nimeni nu își mai permitea să fie evreu. Un amin rostit în cor se ridică spre tavan ca un stol de păsări alungate dintr-o mlaștină. Ar fi fost ținte ușoare. Mi-am dat jos șalul de rugăciune și tichia, le-am pus pe una din băncile de lemn și am pornit-o pe culoar, dar roșcatul era prea rapid pentru mine. De ce ți-a luat așa de mult? întrebă el, în timp ce tropăia lângă mine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
câte ceva, pe ici, pe colo. Știam, în timp ce închideam ușa de la mașină, că o căutam cu lumânarea. Pe aceste străzi desfundate, mărginite de clădiri gata să cadă, desfigurate de furie, un Cadillac era o invitație la furt. Bărbații deja își împătureau șalurile de rugăciune, își strângeau filacterele când am ajuns eu. Nu îmi părea rău că pierdusem rugăciunile. Roșcatul veni pe culoar ca să mă salute. — Trec ani, și tu nu te apropii de acest loc. Acum dintr-odată ești un vizitator regulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Îl trântise și Îl spărsese În grabă. Poate că va fi nevoit să cumpere altul. Dar deodată Îi apăru În fața ochilor, atât de reală Încât avu senzația că o putea atinge, imaginea unui evreu est-european mărunt, fragil, miop, Înfășurat În șalul de rugăciune, rătăcind printr-o pădure neagră, murmurând doar pentru el versete biblice, picioarele lovindu-i-se de pietre ascuțite, sub zăpada moale care cădea Întruna peste el Într-o tăcere absolută, Întreruptă doar din când În când de țipătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
domnule. Arabii nu se vor evapora de aici, și nici noi, și suntem perfect În stare să trăim ca șoarecele și pisica. Asta e realitatea și așa e și drept. În Tora scrie că dacă doi clienți trag de un șal de rugăciune și fiecare țipă că e al lui, adus de acasă, trebuie să iei o foarfecă și să-l tai. Așa a hotărât Moise Însuși și poți să mă crezi că nu era deloc prost. Mai bine să tai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
rugăciune și fiecare țipă că e al lui, adus de acasă, trebuie să iei o foarfecă și să-l tai. Așa a hotărât Moise Însuși și poți să mă crezi că nu era deloc prost. Mai bine să tai un șal de rugăciune decât să fie tăiați tot timpul copii. Ce stradă ai spus? Fima zise: —Toată cinstea! Iar șoferul: Cum adică toată cinstea? Ce vrei să spui? Ce sunt eu, vreo pisică Învățând să zboare? Pentru asta trebuie să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să spui? Ce sunt eu, vreo pisică Învățând să zboare? Pentru asta trebuie să ți se spună toată cinstea. Ce vreau să-ți spun, și ascultă bine de tot, există În țara asta doar un singur om capabil să taie șalul de rugăciune fără să fie și el tăiat În două și fără să izbucnească războiul civil, iar ăsta e Șaron. Nimeni altul nu-l va tăia. Doar de la el vor accepta să Înghită asta. Cu toate că are mâinile pătate de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lustrele de cristal cu penele de struț colorate pe care le găsise pe birou. Scoase cu mare grijă sunete delicate, plăcute, din serviciul fin de masă, din porțelan Rosenthal. Aruncă o privire peste grămezile de șervete brodate, batiste ușor parfumate, șaluri din dantelă și lână, peste mulțimea de mănuși din piele, peste colecția de umbrele, Între care găsi una foarte veche, din mătase albastră și verifică grămada de plăci cu opere italiene, care Îi plăcuseră tatălui său și pe care obișnuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
capotă de mașină acoperită de zăpadă, dintr-o pătură de lână curbată peste coama unui cal. Treceau butoaie și dulapuri așezate în stive, trecu și o încărcătură de pietriș, un camion cu bidoane de lapte. Paltoane grosolane, pălării de fetru, șaluri împletite și căciulițe cu moț în creștet, dar nimeni nu purta bască, așa cum aveam eu și fratele meu, și tramvaiul lăsa casele pătrate în spatele șirului de arbuști tuia, case din ale căror ferestre străbătute de o lumină opacă priveau fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
calitate. Și W. se întorcea de-a lungul străzii cu mapa neagră în mână, cu un abur vag din cuvintele și prospectele acelea încă în jurul lui, o atmosferă de afaceri care se dezlipea de pe el cu fiecare pas, ca un șal alunecând fără să-l observi de pe umăr. Deschidea portiera mașinii, arunca mapa pe locul din spate, se așeza la volan. Dar abia după ce parcurgeam câțiva kilometri și ajungeam „în câmp“, obrazul lui se destindea și acea bună dispoziție naivă revenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sunetul prelung și întunecat „down, down!“, în timp ce tata încă mai plutea în spatele degetelor lui, pe urmă se tupila, urmărind piatra cu privirea, până când zgomotul înfundat spărgea tensiunea. Dar jocul devenea acum aproape războinic. Domnii englezi în pantalonii lor bufanți și șalurile scoțiene, care ridicau prietenoși mâna strigând „good shot“ sau „next time better“, n-au mai venit, poate îmbătrâniseră prea tare pentru un joc care devenise între timp un sport. Nu se mai ridicau mâini, vocile sunau puternic și noii domni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de lemn a piciorului retezat, mi-o repezi în cap, deasupra urechii, chiar în secunda când se prăbușește. Peruca roșie cobora lent după dânsa și se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe a cărui coamă smolită șalul târfei fâlfâia: adioă Când mă înturnai de la fereastră, Omul cu ciocul de aramă dispăruse. - Greta începui, după ce m-am așezat lângă dânsa pe muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și când ne-am mai văzut vreodată? - Mă cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nădăjduia că o să mă Înscriu voluntar Încă de când izbucnise războiul. Care va să zică, gândeam amândoi la fel de două săptămâni fără să... O bătaie grăbită În ușa căsuței Îl făcu pe Burgess să Își Întrerupă povestirea chiar Înainte de final. Era Minnie Kidd, cu un șal aruncat pe cap și peste umeri, care parcursese În fugă cele câteva sute de metri pe West Street, de la Lamb House. — Burgess, trebuie să vii, spuse ea. I s-a făcut rău lu’ domnu’ James. Burgess nu era surprins. De când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceeași misiune, drept care Îl vizitară Împreună pe invalid, luând loc pe scaune cu spătar Înalt, lângă pat. Aspectul lui Kiki era șocant. Era tras la față, cu obrajii supți, parcă mai slab ca niciodată În cămașa de noapte, cu un șal aruncat peste umerii osoși. Suferea de mai multe boli, fiecare În parte inofensivă, dar care, Împreună, Îl scoteau din circulație: indigestie, gingivită și o tuse astmatică, șuierată, pe care Încăpățânarea de a fuma, În ciuda sfatului medicului, nu o Îmbunătățea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la întâmplare, cum voi face chiar acum, întinzând mâna după o cărțulie cu copertă verde pe care o am pe masă și pe care scrie Li-Tai-Pe : „O, preafrumoasă clipă,/ Și fără de egal!// S-o învelim, prieteni,/ În cel mai moale șal.“ Iată - trăiască hazardul obiectiv! - cum se potrivește cu ce spun eu aici! Erau clipe pe care le nveleam în cel mai moale șal (păstrate pân-acum). Nu pot să zic că nu m-am gândit pe vremea aia că s-
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
care scrie Li-Tai-Pe : „O, preafrumoasă clipă,/ Și fără de egal!// S-o învelim, prieteni,/ În cel mai moale șal.“ Iată - trăiască hazardul obiectiv! - cum se potrivește cu ce spun eu aici! Erau clipe pe care le nveleam în cel mai moale șal (păstrate pân-acum). Nu pot să zic că nu m-am gândit pe vremea aia că s-ar putea să se termine cu mine, ca autoare, pentru totdeauna. N-aveam timp de nimic și, mai ales, nu mă puteam izola
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
dea drumul picupului și în încăpere a răsunat vocea lui Armstrong cântând „Blueberry hill“. A întredeschis ușa, scoțându-l afară pe Pisistrate, care se plimba agitat de colo-colo: „Cară-te, du-te la taică-tu“. Și-a strâns peste brațe șalul pe care îl purta pe umeri, ca și cum i-ar fi fost frig. Ochii îi sclipeau, îi scânteiau. S-a legănat un timp în ritmul muzicii. S-au privit unul pe celălalt. „Nu aprinde lumina“, i-a spus el când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se îndrepta spre comutator. „De ce?“ „Nu e nevoie de lumină.“ „Cum nu e nevoie?“ „Nu e nevoie.“ Se uitau unul la celălalt. „Andrei“, a zis ea, dar n-a mai continuat. Își încrucișase brațele pe piept, ținând cu palmele marginile șalului. Străbătu încet camera, apropiindu-se de el, să-l vadă mai de aproape, și șoptea iarăși „O, Doamne!“, abia auzit printre vorbele cântate ale lui Armstrong. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat. El a ridicat din umeri. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gândești și de asta mi-era cel mai teamă și de asta nu credeam că o să fii de acord. Da, știu sigur ce gândești, o, Doamne, știu sigur“, și își frământa cu palmele mâinilor încrucișate peste piept brațele învelite în șalul de lână. „Gândești că te-am forțat să spui asta. Gândești că te-am forțat să fii de acord. Te-am prins într-un moment slab și la ananghie și te storc cum vreau eu și fac un schimb cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în pantaloni și cizmulițe, cu părul, vârfurile urechilor și fruntea vârâte în căciula din blană cu fir lung, moale și lucios, și un șal de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului. În jurul lor pământul era înghețat, ici și colo pete de zăpadă plouată se transformaseră în mușuroaie cenușii de gheață, câteva petice de iarbă uscată sau fire de un verde murdar culcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
curaj. Ușa ducea într-o cameră de zi mare și veselă, unde un foc de bușteni ardea vioi, făcând să danseze umbre grotești pe pereți. Într-un fotoliu lângă foc ședea o femeie micuță, cu spatele încovoiat, înfășurată într-un șal și privind cu ochi atenți de pasăre andrelele pe care le mânuia cu degete îndemânatece. Aceasta era, bănui Michael, Tabitha Winshaw: asemănarea ei cu mătușa Emily, fata bătrână nebună interpretată de Esma Cannon în filmul Ce hăcuială, era inconfoundabilă. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Aerin Lauders, un ceas Încrustat cu diamante de la Donatella Versace, o ladă de șampanie din partea Cynthiei Rowley, un set cu pulover fără mâneci și poșetă de la Mark Badgley și James Mischka, o colecție de pixuri Cartier de la Irv Ravitz, un șal de șinșila de la Vera Wang, o jachetă cu imprimeu zebră de la Alberto Ferretti, o pătură cu imprimeu Burberry de la Rosemarie Bravo. Iar acesta era doar Începutul. Citeai acolo despre poșete de toate formele și dimensiunile din partea tuturor celebrităților: Herb Ritts
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o haină Dior stil aviator? În Dulap. Rafturile cu accesorii ocupau cei doi pereți mai Îndepărtați și cantitatea În sine de mărfuri - nu vorbim de prețurile lor - era incredibilă. Stilouri. Bijuterii. Așternuturi. Mănuși, manșoane și glugi de schi. Pijamale. Cape. Șaluri. Birotică. Flori de mătase. Pălării, așa de multe pălării. Și genți. Gențile! Erau acolo sacoșe și genți de bowling, rucsacuri și poșetuțe cu bratelă scurtă, genți de umăr, unele enorme, altele miniaturale, poșete-plic și genți de voiaj, fiecare cu marca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]