655 matches
-
pentru transport pe calea ferată. Șenilele de transport reduceau lățimea tancului, pentru a fi mai ușor de transportat.Cu șenilele de transport tancul putea fi condus și pe distanțe scurte pe sol stabil. Era de așteptat ca echipajul să schimbe șenilele la cele de luptă în cel mai scurt timp după ce ajungeau pe front. Presiunea la sol era de 0.76 kg/cm2 Versiunea de comandă a tancului Tiger II era denumită Panzerbefehlswagen Tiger Ausf. B.Avea două subvariante,Sd.Kfz
Tiger II () [Corola-website/Science/319740_a_321069]
-
sau MG 42 ulterior) montată pe suprastructură și acționată de încărcător din interior. Acesta observa țintele printr-un periscop, însă totuși trebuia să iasă în exteriorul vehiculului blindat pentru a reîncărca arma. În comparație cu Panzer 38(t), noul vehicul beneficia de șenile mai late, blindaj mai gros, armament superior și un motor mai puternic. Blindajul frontal era înclinat la 60° și avea o grosime de 60 mm. Vehiculul era fiabil, ieftin și avea o siluetă joasă. Din cauza suprastructurii complet închise, Hetzer cântărea
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
puștile antitanc și schijele artileriei. Tunul nu putea fi folosit eficient pe teren accidentat în cazul atacului din flanc, fiindcă avea câmp de tragere orizontal limitat: vehiculul trebuia rotit cu totul. Această manevră era deosebit de periculoasă pe teren accidentat din cauza șenilelor fragile, existând riscul real ca Hetzer să rămână imobilizat în mijlocul luptelor. Deși planul OKW era ca producția să atingă 1000 de unități pe lună până în luna martie 1945, "Jagdpanzer 38(t)" nu a fost produs decât în aproximativ 2500-2600 de
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
Lebedenko, Nikolai Zhukovsky, Boris Stechkin și Alexandru Mikulin. Proiectul a fost casat după testele inițiale considerându-se că vehiculul consumă mult și că este vulnerabil la loviturile de artilerie. Este diferit de tancurile moderne, în sensul că nu a folosit șenile ci un proiect triciclu al roților. Două roți se găsesc în față și au aproape 9 metri (27 picioare) în diametru; roata din spate este mai mică, doar 1,5 metri (5 picioare), roata triplă este folosită pentru a asigura
Tancul Țarului () [Corola-website/Science/319102_a_320431]
-
Între primii doi galeți există un spațiu proeminent, la fel ca la tancurile sovietice T-54/55. Din cauza acestor modificări, tancul avea o greutate mai mare, de aproximativ 46 de tone. TR-580 era dotat cu scuturi laterale de protecție pentru șenile. Sistemul de evacuare al gazelor (eșapamentul) este amplasat pe aripa din stânga, la fel ca în cazul modelului T-55. Tunul ghintuit de 100 mm nu avea decât un ejector de gaze, nefiind dotat cu manșon pentru protecția termică a țevii
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
137". Turela avea un blindaj mai gros (200 de mm în partea frontală și între 125 și 160 de mm în lateral). Tancul era înarmat cu două mitraliere medii SG-43 de 7,62 mm montate pe aripile de protecție ale șenilelor în cutii fixe. Acestea erau manevrate de către mecanicul conductor și aveau câte 500 de cartușe fiecare. Pe turelă a fost instalată o mitralieră antiaeriană grea de tip DȘK de 12,7 mm. Capacitatea rezervorului a crescut la 545 de litri
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
avea o subtăiere în partea din spate prin care putea fi ușor diferențiat de modelele ulterioare. De asemenea, inelul turelei era mult mai mic. Mitralierele de pe aripi au fost înlocuite cu o singură mitralieră jumelată. Transmisia a fost modernizată, iar șenilele utilizate erau mai late (580 mm). Modelul T-54-2 a intrat în producție în 1949 la fabrica Stalin Ural Nr. 183 (Uralvagonzavod). În 1951, un alt model a fost adoptat, denumit T-54-3 ("Obiekt 137Sh"). Turela acestui model nu mai avea subtăierile
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
și turela în formă de dom în centrul șasiului. Oblonul gurii de accces al mecanicului conductor este poziționat în partea frontală, în stânga, deasupra cutiei blindate. Comandantul tancului stă în stânga, ochitorul stă în fața sa, iar încărcătorul stă în dreapta. Roata motoare de la șenilă este în partea din spate. Sistemul de evacuare (eșapamentul) este amplasat pe aripa de protecție din stânga. Între primii doi galeți din față, la ambele șenile, există un spațiu proeminent, foarte ușor de recunoscut. Din cauza acestui spațiu, seria T-54/55
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
Comandantul tancului stă în stânga, ochitorul stă în fața sa, iar încărcătorul stă în dreapta. Roata motoare de la șenilă este în partea din spate. Sistemul de evacuare (eșapamentul) este amplasat pe aripa de protecție din stânga. Între primii doi galeți din față, la ambele șenile, există un spațiu proeminent, foarte ușor de recunoscut. Din cauza acestui spațiu, seria T-54/55 poate fi relativ ușor deosebită de tancurile T-62. Tancurile T-54 și T-55 nu pot fi deosebite ușor între ele la prima vedere
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
principal de luptă relativ mic, fiind mai greu de ochit de către adversari din cauza profilului redus. Seria beneficiază de o mobilitate bună din cauza greutății reduse (care permite un transport facil pe calea ferată sau pe drumuri și traversarea podurilor mai mici), șenilelor late (tancul are o amprentă la sol redusă și o mobilitate excelentă pe teren moale), un sistem de pornire eficient în cazul temperaturilor scăzute și un tub de alimentare pentru aer (atât pentru motor, cât și pentru echipaj) pentru a
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
a construi noul "transportor ușor blindat de trupe" ("leichter gepanzert Mannschaft-Transportwagen", abreviat "le.MTW"). Vehiculul, denumit oficial SdKfz 250, avea la bază șasiul model D7 al semișenilatului SdKfz 10. Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
viteză maximă de 76 km/h, dar conductorii erau avertizați să nu depașească 65 km/h. Rezervorul avea o capacitate de 140 de litri cu o autonomie între 175 și 300 de kilometri, în funcție de teren. Propulsia vehiculului se realiza prin intermediul șenilelor, roțile din față nefiind motorizate. Din acest motiv, manevrarea semișenilatului era dificilă. Atât roțile, cât și șenilele erau utilizate pentru direcție. Pentru curbele largi erau folosite doar roțile din față, iar pentru curbele mai strânse frânele șenilelor erau acționate printr-
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
avea o capacitate de 140 de litri cu o autonomie între 175 și 300 de kilometri, în funcție de teren. Propulsia vehiculului se realiza prin intermediul șenilelor, roțile din față nefiind motorizate. Din acest motiv, manevrarea semișenilatului era dificilă. Atât roțile, cât și șenilele erau utilizate pentru direcție. Pentru curbele largi erau folosite doar roțile din față, iar pentru curbele mai strânse frânele șenilelor erau acționate printr-un sistem automat. Pinioanele de la caseta de direcție nu aveau dinți ca de obicei, ci rulouri. Suspensia
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
se realiza prin intermediul șenilelor, roțile din față nefiind motorizate. Din acest motiv, manevrarea semișenilatului era dificilă. Atât roțile, cât și șenilele erau utilizate pentru direcție. Pentru curbele largi erau folosite doar roțile din față, iar pentru curbele mai strânse frânele șenilelor erau acționate printr-un sistem automat. Pinioanele de la caseta de direcție nu aveau dinți ca de obicei, ci rulouri. Suspensia era de tip bară de torsiune pentru șenile. La roțile din față erau arcuri în foi și amortizoare (disponibile doar
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
erau folosite doar roțile din față, iar pentru curbele mai strânse frânele șenilelor erau acționate printr-un sistem automat. Pinioanele de la caseta de direcție nu aveau dinți ca de obicei, ci rulouri. Suspensia era de tip bară de torsiune pentru șenile. La roțile din față erau arcuri în foi și amortizoare (disponibile doar pentru roțile din față) pentru a absorbi șocurile. Echipajul era format din 2 persoane: mecanicul conductor care stătea în față în stânga vehiculului și comandantul (care opera și echipamentul
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
apă, 10,838 litri și 270 cai-putere. Transmisia era cu roți sincronizate "ZF G 65 VL 230", având patru viteze înainte și una marșarier. Vehiculul avea două rezervoare de combustibil: unul de 90 litri și altul de 230 litri. Atât șenilele, cât și roțile erau utilizare pentru direcție. La curbele largi erau folosite doar roțile. Dacă volanul era rotit mai mult, intra în funcțiune un sistem de frânare a șenilelor. Roțile motrice aveau role și nu dinți, în mod similar tuturor
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
combustibil: unul de 90 litri și altul de 230 litri. Atât șenilele, cât și roțile erau utilizare pentru direcție. La curbele largi erau folosite doar roțile. Dacă volanul era rotit mai mult, intra în funcțiune un sistem de frânare a șenilelor. Roțile motrice aveau role și nu dinți, în mod similar tuturor celorlalte semișenilate germane. Suspensia din spate consta în șase seturi duble de galeți intercalați montate pe brațele oscilante ale barelor de torsiune. Roțile de întindere a șenilelor erau montate
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
frânare a șenilelor. Roțile motrice aveau role și nu dinți, în mod similar tuturor celorlalte semișenilate germane. Suspensia din spate consta în șase seturi duble de galeți intercalați montate pe brațele oscilante ale barelor de torsiune. Roțile de întindere a șenilelor erau montate în partea din spate. Roțile din față aveau arcuri lamelare și amortizoare de șocuri. Caroseria avea în partea din față o cabină pentru echipaj, prezentă la toate versiunile. Cabina avea banchete pentru șofer, asistentul său și restul echipajului
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
blindate britanice FV 432 și cele americane M59 și M113. Armata americană a testat mai multe vehicule șenilate, însă în final, transportorul blindat M113 a fost ales pentru producția în masă. Aproximativ 80.000 de vehicule M113, poreclite „cutii pe șenile” sau „taxiurile câmpului de luptă”, au fost construite în total. Armata sovietică a proiectat seria de vehicule blindate pe roți BTR pentru transportul soldaților: BTR-40, BTR-152, BTR-60, BTR-70, BTR-80 și BTR-90. Acestea beneficiau de tracțiune integrală pentru o mobilitate sporită
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
folosite în cazul camioanelor mari sau autobuzelor. Vehiculul de fabricație americană M113, de exemplu, este dotat cu același motor folosit la autobuzele General Motors obișnuite. Majoritatea transportoarelor blindate folosite în prezent sunt amfibii. Transportoarele șenilate sunt propulsate în apă de șenile, iar transportoarele pe roți folosesc elice sau jeturi de apă. Pregătirile pentru traversarea cursurilor de apă constau de obicei în verificarea carcasei vehiculului pentru a fi etanșă și deschiderea plăcilor spărgătoare de valuri. Operațiunile amfibii necesită ape calme și puncte
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
fost proiectat cu intenția de a înlocui vânătoarele de tancuri improvizate apărute între anii 1941-1942, cât și mai târziu, care erau relativ ineficiente (precum seria Marder). Șasiul era bazat pe modelele Porsche Tiger I deja construite și era dotat cu șenile noi. Suspensia era formată din șase boghiuri așezate în perechi cu bare de torsiune longitudinale. Motorul era amplasat în mijlocul carcasei blindate, pentru a se potrivi cu turela proiectată de Krupp pentru versiunea Porsche a tancului greu Tiger I. Camera de
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
150100. Cele două motoare răcite cu aer Porsche au fost înlocuite cu două motoare Maybach HL 120 TRM cu puterea de 300 cai putere. Acestea acționau generatoarele electrice, care la rândul lor alimentau motoarele electrice conectate la roțile motrice din spatele șenilelor. Motoarele electrice erau folosite și la sistemul de direcție al vehiculului. Pe lângă consumul ridicat și performanța slabă, agregatul energetic necesita o mentenață atentă; roțile motoare ale șenilelor trebuiau schimbate la fiecare 500 de kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
electrice, care la rândul lor alimentau motoarele electrice conectate la roțile motrice din spatele șenilelor. Motoarele electrice erau folosite și la sistemul de direcție al vehiculului. Pe lângă consumul ridicat și performanța slabă, agregatul energetic necesita o mentenață atentă; roțile motoare ale șenilelor trebuiau schimbate la fiecare 500 de kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost nituite plăci de oțel cu o grosime de 100 de milimetri. Grosimea blindajului a crescut la 200 de milimetri, însă cu prețul a 5 tone de greutate
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
la atacurile infanteriei. Deși acest lucru reprezenta un dezavantaj important, majoritatea pierderilor au fost cauzate de mine antitanc și defecțiuni tehnice. În aproximativ patru zile toți vânătorii de tancuri Ferdinand erau scoși din uz datorită problemelor tehnice și avariilor la șenile și suspensie cauzate de minele antitanc. Pierderile datorate acțiunilor inamice au fost foarte reduse, datorită protecției mari oferite de blindajul gros, vehiculul fiind aproape imun la focul armamentului sovietic. Majoritatea vehiculelor distruse sau capturate au fost abandonate de către echipaj datorită
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
România. Compania este specializată în repararea blindatelor, dar de asemenea și produce mașini de luptă. Până în 1990 compania a realizat produse performante de concepție est-europeană, fiind în același timp și cel mai important producător român de mașini de luptă pe șenile (de concepție românească) - ca de exemplu tancurile românești TR 580, șasiul pentru tancul TR-800 sau obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]