722 matches
-
aici să se uite la tablourile mele. Dar ce contează că nu le-a apreciat? A fost o prostie din partea mea să i le arăt. Mă tem că nu sunt foarte bune. Și se uită cu tristețe prin atelier. Pe șevalet era un tablou pe jumătate terminat, înfățișând un țăran italian zâmbitor, care ținea un ciorchine de struguri deasupra capului unei fete cu ochi negri. — Chiar dacă nu i-au plăcut, trebuia să fie politicos. Nu trebuia să te insulte. A arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dușumea. Indiferent al cui va fi fost, nu-l putea lăsa acolo în praf, așa că-l ridică. Dar apoi curiozitatea îl învinse, se gândi că ar vrea să-l privească, așa că-l trase de-o parte și-l așeză pe șevalet. Pe urmă se dădu câțiva pași înapoi ca să-l vadă mai bine. I se tăie respirația. Înfățișa o femeie întinsă pe o canapea, cu un braț sub cap și cu celălalt lăsat moale pe lângă trup. Un picior era ridicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că pot avea o perspectivă mai bună asupra lucrărilor pe care voia să mi le arate. Presupun că nu vrei să vorbesc? i-am zis. — Nu, lua-te-ar dracu’! Vreau să-ți ții gura. A pus un tablou pe șevalet și m-a lăsat să-l privesc un minut sau două. Apoi l-a dat jos și l-a înlocuit cu altul. Cred că mi-a arătat vreo treizeci de pânze. Erau rezultatul celor șase ani de când picta. Nu vânduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bună dimineață dispărea. Strickland ajunsese în Tahiti cam la șase luni după ce părăsise Marsilia. Reușise să traverseze oceanul muncind pe un vapor care făcea drumul între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o cutie cu vopsele, un șevalet și vreo douăsprezece pânze. Avea vreo câteva lire în buzunar căci găsise de lucru la Sydney și-și închirie o cămăruță în casa unui băștinaș de la marginea orașului. Cred că în clipa în care a ajuns în Tahiti a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Păru încântat să mă vadă și-i spuse Atei să taie o pasăre pentru masa noastră. Mă pofti înăuntru ca să-mi arate tabloul la care lucra când am venit. Într-un colț al încăperii era patul, iar în mijloc un șevalet cu o pânză pe el. Pentru că mi se făcuse milă de el, îi cumpărasem vreo două tablouri pe sume foarte mici și mai trimisesem altele prietenilor mei din Franța. Și cu toate că le cumpărasem doar din filantropie, după ce trăisem cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la ușă, dar se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l vadă și bodogăni împotriva întreruperii de către intrus. Însă doctorul tresări, rămase țeapăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vorbi. După ce-i privi o clipă reveni în încăpere. — Câtă vreme credeți că mai am de trăit? — Cine știe? Uneori boala durează și douăzeci de ani. E o adevărată binecuvântare dacă își parcurge drumul mai repede. Strickland se duse la șevalet și se uită îngândurat la tabloul așezat pe el. — Ați făcut o călătorie lungă. Se cuvine, să îl răsplătim pe purtătorul unor vești importante. Luați asta. Pentru dumneavoastră, acum, nu înseamnă mare lucru. Dar se prea poate ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ca în vis: păreau ceruri cu stele căzătoare sau poieni cu sclipiri de râuri, faruri mistuite de ceață, peisaje schimbătoare ca norii, pânze pe care uleiurile străluceau ca lumina filtrată prin vitralii. În partea dreaptă a odăii se ridica un șevalet uriaș, din lemn închis, care, nu știu de ce, îmi evocă deopotrivă imaginea înfricoșată a unui tron sumbru și pe cea a unei trambuline aflate la o înălțime amețitoare. Și bunica mea picta, dar șevaletul ei părea o scobitoare în comparație cu impresionantul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
dreaptă a odăii se ridica un șevalet uriaș, din lemn închis, care, nu știu de ce, îmi evocă deopotrivă imaginea înfricoșată a unui tron sumbru și pe cea a unei trambuline aflate la o înălțime amețitoare. Și bunica mea picta, dar șevaletul ei părea o scobitoare în comparație cu impresionantul instrument. De pe o etajeră, în dreptul geamului, m-au privit dintr-o fotografie înrămată Ioana și Sergiu, tineri, mergând cu ace lași pas, în același ritm, pe o stradă din Londra. Aveau pe chipuri aceeași
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
fost imposibil să nu-l părăsesc. Sergiu era destinul meu. Iubirile de până atunci mă ținuseră captivă în vremelnic. Cu Sergiu am avut reve lația iubirii eterne. Prin el am întrezărit, ca printr-un vitraliu de muzică, prezența lui Dumnezeu. Șevaletul și bagheta Pe când locuiam în atelierul Ioanei, am observat că gesturile zilnice îmi deveneau din ce în ce mai lente. Chiar atunci când mă grăbeam, mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
în turnee? Lucrai în lipsa lui? Ioana începu să râdă. — Află că plecam și eu, cărând după mine pânzele, oricât de mari ar fi fost, fiindcă pictam prin hoteluri. Eram alături de Sergiu mereu, călătorind în toată lumea, el cu bagheta, eu cu șevaletul. — Deci muzica și pictura erau nedespărțite... — Apoi, trebuie să știi, continuă Ioana visătoare, Celibidache era un critic extraordinar și un mare pedagog. Cursurile lui de fenomenologie a muzicii, pe care le-a ținut pretutindeni, mi-au descuiat mintea, mi-au
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Morgenstern, a cărui lirică îmi aduce aminte de melo peele lui Topârceanu și de incantațiile rugăciunilor. Odată m-am amuzat ilustrându-i patruzeci de poeme. Arta e o joacă genială. — Tu cum faci când pictezi? — Mă joc tot timpul, la șevalet și în viață. Dacă n-ar fi existat Paul Klee, poate n-aș fi fost atât de atrasă de pictură. L-am urmărit în muzee peste tot în lume, am învățat enorm de la el. La un moment dat am avut
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ele. Jonas nu se mai mulțumi deci să fie doar binevoitor, așa cum fusese întotdeauna. Fu binevoitor cu ingeniozitate. Și astfel se scurgea timpul lui Jonas, care picta în mijlocul prietenilor și discipolilor, așezați pe scaune dispuse acum în rânduri concentrice în jurul șevaletului. Adesea, la ferestrele din față, apăreau și vecinii, mărind numărul privitorilor. Jonas discuta, schimba păreri, examina pânzele ce i se arătau, îi surâdea Louisei când aceasta trecea prin atelier, potolea plânsetele copiilor și răspundea călduros la telefon, fără să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în care era nevoit să lase jos penelul și să ia, cu recunoștință, ceașca pe care o fascinantă făptură o umpluse, anume pentru el, cu ceai. Își bea ceaiul, privea schița pe care unul dintre discipoli tocmai o așezase pe șevalet, râdea cu prietenii, se întrerupea brusc sprea-l ruga pe vreunul dintre ei să pună la poștă teancul de scrisori pe care le scrisese în timpul nopții, îl ridica de jos pe băiatul mijlociu care i se încurcase printre picioare, poza pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
te-o chema 'nainte. "Ai suferit deajuns" vei auzi atunci, Precum o adiere, o voce să îți spuie "Copila mea iubită, de astăzi ai să urci, Acolo unde omul cu nemurirea suie”. Alb pe alb Pe pânza albă, înrămată, Pe șevaletul tău imens, Pictezi din nou îngândurată, Cu-același tub, de-un alb intens. Din când în când, amesteci vise, Cu-același alb, imaculat. Iubiri și doruri interzise, Așterni plângând pe albul blat. Pe frunte se preling suvițe, Vopsite de curând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și Ramona pe atunci o fetiță grăsuță, purtând un corset care sigur o strângea al naibii de rău. Emmett ținând în brațe un copil brunet, surâzător. Ramona, cu ochii lipsiți de viață, dirijând mâna în care Martha ținea o pensulă spre un șevalet de jucărie. Mack Sennett și Emmett punându-și unul altuia coarne. Într-o poză de grup făcută la Edendale mi s-a părut că-l zăresc în spate pe Georgie Tilden - tânăr, arătos, fără cicatrice pe figură. Am simțit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vizavi și, ținîndu-se de balustradă, Își fluturară rachetele către un car alegoric care trecea pe sub noi. — Dumnezeule mare! Aia e Fiona Taylor? — Super-tare - e goală pușcă! Pe platformă, concepută de Clubul de Arte Costasol, era Înfățișat atelierul unui artist. Șase șevalete se Înșirau la un capăt al scenei, iar În fața lor stăteau artiști În haine de lucru victoriene, care făceau schițe În cărbune și creion. Un sculptor, Teddy Taylor, otorinolaringolog din Purley, lucra la masa lui, modelînd din lut trupul nevestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Cu un zîmbet vast, le făcea cu mîna turiștilor, ridicînd În cinstea lor un pahar de vin pe care i-l oferise un spectator În trecere. La un moment dat, autoduba aproape că atinse platforma, și atunci el sări lîngă șevalete, cît mai-mai să cadă grămadă peste ele, dar se redresă și-o Îmbrățișă pe Fiona Taylor, care radia de frumusețe. — Jos cu hainele! Bobby, nătărău frumos ce ești! — Jos, jos, jos! Charles, dă-i ordin să se dezbrace! Femeile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
30 și 31, În colțul dinspre nord) care găzduiau tablourile respingător de academice ale lui Șișkin (Luminiș Într-o pădure de pini și ale lui Harlamov (Cap de tânără țigancă) ne-au oferit un pic de intimitate prin prezența unor șevalete cu desene - până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să cheme poliția. De la aceste mari muzee am avansat la unele mai mici, de pildă Muzeul Suvorov, din care Îmi amintesc o sală foarte tăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Museum. Îmi spuneai uneori că, după ce asculți o piesă interpretată de Paganini, îți vine să arunci arcușul. Îți amintești? Sentimentul acesta l-am trăit și eu, după ce-am ieșit din Van Gogh Museum. Am vrut să arunc penelul și șevaletul. Omul e fabulos. Are gesturi de-a dreptul eroice în pictură; și nu numai. Am început să-l invidiez și pentru gesturile eroice din viața privată. Trebuie să ai un dram de geniu aparte, ca să-ți poți tăia urechea în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vină". Uneori îmi vine să caut un cabinet de terapie pentru dezrădăcinați, dacă există așa ceva. Dar eu nu sunt doar un dezrădăcinat de țară, ci o ființă care nu poate prinde rădăcini lângă niciun om. Umblu de colo-colo, legată de șevalet, ca un turist somnambul, îmi propun mereu un popas îndelungat, într-un fel de stație terminus, dar asta nu se întâmplă niciodată. Nu mă pot lipi mult timp, cu sufletul, de oameni și locuri, îmi place să văd soarele răsărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
zid", zice invariabil că a trăit sub microscop ca un microb... Mi s-a întâmplat, la Moscova, să mă simt și eu, din nou, ca un microb sub microscop. Purtată de valurile unui mai vechi vis, m-am dus cu șevaletul, deși unii mă avertizaseră să n-o fac, vis-à-vis de Liublianka. Am stat acolo, în fața șevaletului, câteva ore, și mi s-a părut că n-am captat în întreaga mea viață atâta energie negativă. Surprinzător, în pofida avertismentelor prietenilor, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Moscova, să mă simt și eu, din nou, ca un microb sub microscop. Purtată de valurile unui mai vechi vis, m-am dus cu șevaletul, deși unii mă avertizaseră să n-o fac, vis-à-vis de Liublianka. Am stat acolo, în fața șevaletului, câteva ore, și mi s-a părut că n-am captat în întreaga mea viață atâta energie negativă. Surprinzător, în pofida avertismentelor prietenilor, nimeni nu s-a sfiit de prezența mea. Peste numai trei zile însă, recepționera m-a sunat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
suntem liberi, cu adevărat. Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri. Îți amintești de vorbele astea, ale nu știu cărui filosof, de care ne amuzam la începutul căsniciei noastre? M-am temut de sclavia căsătoriei și am devenit sclava șevaletului, supusa unei bucăți nenorocite de lemn care mă târăște prin lume. Într-o relație conjugală, ca sclav, ai uneori ocazia să comunici cu stăpânul, înjurând, urlând sau consumând momente efemere, poate chiar ipocrite, de tandrețe, dar relația mea cu șevaletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
șevaletului, supusa unei bucăți nenorocite de lemn care mă târăște prin lume. Într-o relație conjugală, ca sclav, ai uneori ocazia să comunici cu stăpânul, înjurând, urlând sau consumând momente efemere, poate chiar ipocrite, de tandrețe, dar relația mea cu șevaletul este un tip aiuritor de dependență: sunt la cheremul unui obiect care tace, tace, tace, oricât de multe i-aș reproșa, tace și mă poartă prin lume ca pe o anexă. Anexa unui lucru, înțelegi? Pricepi ce libertate este aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]