767 matches
-
sunt trecuți printr-un filtru, dar nu și cei de la clasa întâi. Nu e rentabil.“... Dar mai e și un al doilea mister, un mister care persistă. În după-amiaza acestei duminici trec de la bucătărie la dormitor. Deschid ușile albe ale șifonierului și scot din el costumul pe care l-am purtat în ultima seară la New York. Iau pantalonul și îl întind pe pat, operație pe care am mai făcut-o de câteva ori. Pe cutele laterale care încadrează șlițul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
operetă, teatru evenimențial, fiecare trebuie să aibă ceva artă în viața lui... În viața noastră sălășluiește forma, conturul artistic, și vrem ca forma să ne fie dezvăluită, chiar dacă ne mișcăm în spațiul strâmt alcătuit din chei, portfard, cești de cafea, șifoniere, carnete de cecuri, rufe, coafură, galerii pentru perdele, garanții pentru frigider, pixuri, nasturi, bani. Sunt în căutare de bani, caut bani. Dă-mi niște bani. Hai. Fă-o. Ia, ține niște bani... Am încercat să încasez un cec azi-dimineață. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe osiile sale către primăvară. Victor străbătuse în lung și-n lat ținuturile stranii ale nefe ricirii. Scrisese poeme foarte lungi și înghețase pe străzi pustii. Nu-nțelegea cum ieșise viu din iarnă. Într-o zi, căutând ceva prin adâncul șifonierului părin ților săi, găsi un pachețel ciudat. Era o pungă de hârtie uzată în care părinții îi păstraseră toți din țișorii de lapte, dulci la pipăit și lucitori ca sideful. Își amintea cum i se clătinau și cum și-i
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pusesem acolo: în mod sigur un fermoar de la o fustă a mamei, o piesă de lemn vopsită în galben de la jocul de construit „Arco“ și parcă o lampă scoasă din soclul ei de la radioul cel vechi, cu ochi magic, de pe șifonier și ștearsă bine de praf... Am luat fiecare lucrușor în palmă, l-am ținut insistent în fața ochilor, l-am întors pe toate fețele, încer când să simt nițică inspirație. Parcă-parcă lampa de la radio îmi spunea ceva. Am dus-o a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
furnicilor pe care le ținea prizoniere Într-un borcan: un leu pentru zece furnici Înghițite spectaculos și inedit... Nu mai e nici casa lui Saulea, cel mai mare go lan din cartier, care Își bătea părinții și Îi Închidea În șifonier, după care se ducea și se Îmbăta, iar ăia strigau până le ieșeau mațele, până când venea miliția și Îi elibera, și pentru că erau la fel de scelerați ca fiul lor iubit făceau scandal, iar milițienii Îi luau și ei la bătaie. Acum
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
pregăti pentru vizita pe care avea s-o facă la părinții lui Petre. Se îmbrăcă într-un costum de mohair (fustă și bluză) de culoare roz, împletit chiar de ea și careia îi venea foarte bine, și-a ales din șifonier paltonul de culoare neagră din stofă, cu guler de astrahan și căciulă tot din astrahan, de culoare gri, făcute de comandă la un cojocar. Avea și un cojoc din piei de oaie dar paltonul i se păru mai elegant. Pregăti
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
și goale. Mă gândesc să inițiem un protest, zice. Să trimitem niște scrisori la ziar. Și zic: Păi eu sunt de la ziar. Parfumul ei se compune din mirosul scaunelor de mașină din piele, al trandafirilor de mult veștejiți și al șifonierelor cu furnir de cedru. Și Helen Hoover Boyle zice: — Stai un pic, Mona. Și, venind înapoi spre mine, zice: — Ce spuneați, domnule Streator? Flutură din gene o dată, de două ori, clipind rapid. Așteptând. Are ochii albaștri. Sunt reporter la ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Vai, domnule Streator, zice. Nu știți ce vorbiți. Din locul în care stăm, în fiecare direcție pornește, pe câțiva metri, câte un coridor îngust mărginit de piese de mobilier. Apoi, fiecare coridor cotește sau se ramifică în alte coridoare, cu șifoniere îngrămădite unul într-altul, cu dulapuri înghesuite laolaltă. Mobilele mai scunde, fotoliile, canapelele, mesele, nu lasă privirea să ajungă decât până la alt coridor de colivii, până la alt perete de pendule bătrânești, de paravane lăcuite și de secrétaire-uri în stil georgian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Veniți după mine, zice Helen Boyle. Eu parcă știam că mușchiul crește doar pe latura dinspre nord a unui dulap... Își umezește două degete în gură și le ține în sus. Vitrinele rococo, bibliotecile iacobine, comodele neogotice, sculptate și lăcuite, șifonierele în stil franțuzesc provincial se înghesuie în jurul nostru. Cabinetele de colecții edwardiene din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele neorenascentiste. Nuc și mahon, abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de colecții edwardiene din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele neorenascentiste. Nuc și mahon, abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc. Șifoniere în stilul barocului târziu. Tot nu se mai termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aminte cineva de soții Stuart? Se uită la toate suprafețele lustruite, la tăbliile meselor, la dulapuri, la uși, peste care plutește oglindirea ei. Oamenii mor, zice, oamenii dărâmă casele. Dar mobilele, mobilele bune, frumoase, rămân și durează, nu au moarte. Șifonierele sunt gândacii de bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece vârful de oțel al cheii de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva ascuțit. Cicatricea este adâncă și scoate la iveală de sub furnir lemnul de pin brut și ieftin. Se oprește în fața unui șifonier cu uși de oglindă fațetată. — Gândiți-vă la toate generațiile de femei care s-au privit în oglinda asta, zice. Au luat-o acasă. Au îmbătrânit în oglinda asta. Toate femeile alea tinere și frumoase au murit, dar uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu uși de oglindă fațetată. — Gândiți-vă la toate generațiile de femei care s-au privit în oglinda asta, zice. Au luat-o acasă. Au îmbătrânit în oglinda asta. Toate femeile alea tinere și frumoase au murit, dar uite că șifonierul a rămas, și acum valorează mai mult ca oricând. Un parazit care-i supraviețuiește gazdei. Un prădător mare și gras în căutarea următoarei cine. Prin labirintul ăsta de antichități, zice, bântuie stafiile tuturor celor care au avut cândva mobilele de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Cum l-au găsit pe șeful dumneavoastră? Din poșeta cu alb și galben scoate un cleștișor lucios, argintiu, și o șurubelniță, atât de curate și de ascuțite, că ar putea fi folosite pe masa de operație. Deschide ușa unui șifonier imens, sculptat și lustruit, și zice: — Țineți-o nemișcată, vă rog. Țin de ușă, în timp ce meșterește un moment pe interiorul ei, iar broasca și mânerul ușii se desprind și-mi cad la picioare. În câteva clipe a luat mânerele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe interiorul ei, iar broasca și mânerul ușii se desprind și-mi cad la picioare. În câteva clipe a luat mânerele și ornamentele de alamă aurită, tot ce e metalic, în afară de balamale, și le-a pus în poșetă. Așa, despuiat, șifonierul arată schilod, orb, castrat, mutilat. De ce face asta? o întreb. — Fiindcă îmi place piesa asta, zice. Dar nu vreau să mă număr și eu printre victimele ei. Închide ușile și-și pune sculele la loc în poșetă. — O să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pădure de cuiere-pom și suporturi pentru pălării, rasteluri pentru umbrele și suporturi pentru paltoane. Dincolo, în depărtare, se vede un alt zid de rafturi și dulapuri. — Elisabetan, zice, atingând fiecare mobilă. Tudor... Eastlake... Stickley... Atunci când iei două mobile vechi, un șifonier și o oglindă, să zicem, și le îmbini una cu alta, îmi explică, experții numesc asta o piesă „măritată“. Ca antichitate, nu are absolut nici o valoare. Atunci când desparți două mobile, un bufet și un dulăpior, să zicem, și le vinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se află un birou baroc. Lemn de pin negru lăcuit, cu scene persane în incrustații de argint, cu picioare rotunjite și tăbliile laterale ornamentate cu bucle și cochilii sculptate. Și, pe când mă conduce și mai adânc în desișul de cabinete, șifoniere, biblioteci și bufete, printre cuiere-pom și rafturi, Helen Hoover Boyle îmi zice că trebuie să-mi spună o povestioară. Capitolul 10 Când mă întorc în redacția de știri, îi găsesc pe toți foarte tăcuți. Unii vorbesc în șoaptă lângă filtrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cartea de vizită are chenar aurit. Își îngroapă telefonul în părul roz, adânc. Zice în telefon: — Da, sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că nu o să reușesc să găsesc ieșirea singură. Se apleacă spre eticheta unui șifonier de două ori mai înalt decât ea. Zice în telefon: — Sunt lângă... - și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Da, sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că nu o să reușesc să găsesc ieșirea singură. Se apleacă spre eticheta unui șifonier de două ori mai înalt decât ea. Zice în telefon: — Sunt lângă... - și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu numărul trei. O întreb pe Helen Hoover Boyle ce-i codul 914. Și ea zice: — Un cadavru. Și eu zic că așa mă gândeam și eu. Zice în telefon: — Acuma trebuie s-o iau la stânga sau la dreapta de la șifonierul Hepplewhite din trandafir sculptat cu motive vegetale și capitonată cu mătase patinată? Acoperă telefonul cu mâna și se apleacă spre mine, zicându-mi: N-o cunoașteți pe Mona, zice. Părerea mea e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt dintr-o piatră verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și ea. Și răsucește rujul la loc. Își pune rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce, zice: — V-ați pus vreodată problema de unde vine poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce, zice: — V-ați pus vreodată problema de unde vine poemul? Din Africa, zic, stând chiar în spatele ei. — Dar cartea de unde a fost luat? zice. Mergând agale, pe lângă panoplii, cabinete și suporturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
într-o cutie pe undeva, printr-o casă, prin cine știe ce pivniță. — Nu în casa lui Frankie, zice Helen Hoover Boyle. I-am cumpărat întreaga proprietate. Gunoiul din bucătărie încă mai era sub chiuvetă, lenjeria lui era împăturită în sertarele de la șifonier și așa mai departe. Nu era acolo. Și - nu pot să n-o întreb - tot ea l-a omorât? — Ipotetic vorbind, zice, presupunând că mi-am ucis soțul după ce mi-am ucis și fiul, n-ar fi normal să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înzestrați cu liber arbitru sau mass-media și cultura noastră ne controlează - pe noi, dorințele noastre, acțiunile noastre - încă din clipa în care am venit pe lume? Îl am sau mintea mea e controlată de vraja lui Helen? Stând în fața unui șifonier neoclasic din nuc natur, cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]