1,477 matches
-
mai târziu, vara. Aceluia care voia să rămână îi fusese lipit cuvântul, aflat deja la ordinea zilei, care-l desemna pe musulmanul locuind pe teritoriu creștin: „subjugat“, „mudajjan“, cuvânt deformat de castilieni în „mudejar“. În ciuda acestei denumiri dezonorante, mulți granadini șovăiau. Consfătuirea pe șoptite din patio-ul casei noastre din Albaicin - facă Domnul ca ea să ni se reîntoarcă! - era la fel ca mii de altele asemănătoare ținute în anul acela în oraș și dezbătând toate soarta comunității, ba uneori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu de asta vorbeai? S-a uitat la mine îndelung, măsurându-mă parcă, înainte de a spune cu glas încet și apăsat: — Hassan, fiule, ai împlinit acum doisprezece ani și se cuvine să-ți vorbesc ca de la bărbat la bărbat (mai șovăi o clipă). Ascultă-mă bine. Ce am văzut eu în Orient e că sufiul Persiei se pregătește de război cu turcii, care sunt mai cu seamă preocupați de conflictul lor cu venețienii. Cât privește Egiptul, tocmai a primit de la castilieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înnopta într-un sat numit Rușinea. Imamul moscheii din locul cu pricina ne-a oferit găzduire în schimbul unei pomeni pentru orfanii de care se ocupa. Era un om fără prea mare știință de carte, dar foarte amabil, și n-a șovăit să ne explice de ce avea satul un astfel de nume. Locuitorii, mărturisi el, cunoscuți dintotdeauna pentru marea lor zgârcenie, sufereau că aveau această reputație. Caravanele negustorilor se fereau să se oprească în satul lor. Într-o zi, aflând că sultanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Era tăcut, îngândurat, cu fruntea încruntată, iar răspunsul lui mi-a venit împreună cu o întrebare: — Ce spui tu e adevărat. Ce trebuie să facem acum? Curioasă reacție! Pe vremea când Mariam nu era pentru el decât sora unui prieten, nu șovăia să aibă el inițiativa, trecând peste ezitările mele, făcând apel de pildă la Astaghfirullah și stârnind astfel un scandal bine pus la cale. Acum, părea mai puțin sigur de el, deși, dintre noi doi, pe el îl privea de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe cei mai buni meșteri, însărcinați să execute la perfecție fiecare dintre costisitoarele mele dorințe: tavane din lemn sculptat, arce îmbrăcate în mozaic, fântâni din marmură neagră, căci nu mă uitam la cheltuieli. Când o cifră mă făcea uneori să șovăi, poetul meu se afla prin preajmă ca să declame: „Înțelepciunea, la douăzeci de ani, este să nu fii înțelept“. E adevărat că-și dăltuia vorbele în aurul meu. Ziua în care au început lucrările a fost una dintre cele mai somptuoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că a vorbit despre omul acesta în mai multe rânduri, în cuvântările lui. Dumnezeu să-l îndrume pe calea adevărului! am adăugat eu prudent, ca să nu las impresia că aș împărtăși cumva părerile Șchiopului. Sultanul păru că stă să cugete, șovăind. Apoi, fără să zică nimic, își potrivi turbanul și se îndreptă în jilț. — Aș vrea să mergi să-l vezi pe Ahmed. Am plecat capul în semn că ascult ce are de spus. A continuat: — Ai să încerci să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își reluă goana, făcându-mi semn să vin după el. Șovăiam încă dacă s-o fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce m-am asigurat că aveam tot aurul asupra mea, am sărit pe fereastră și am luat-o la picior. Am petrecut nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
râdea în hohote, ca de altfel întreagă gloată. — Așa deci, zise el, îți plac femeile frumoase! Dar sunt mai multe pe aici! Pe care ți-ar plăcea s-o duci în spate? Animalul dădu ocol celor de față, păru că șovăie, apoi se îndreptă țintă spre o spectatoare înaltă care stătea la câțiva pași de mine. Purta niște văluri atât de dese, încât chipul îi era invizibil. I-am recunoscut însă pe dată înfățișarea. Speriată de râsete și de priviri, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
săptămână, mă învinuiești că lipsesc. — Nu stau să număr zilele când te văd. Celelalte mi se par nesfârșite. Era într-o duminică și ne aflam lângă moscheea Ibn Tulun, în fața hamamului femeilor, unde Nur se pregătea să intre. Părea că șovăie. — Ai fi în stare să mă însoțești fără să pui nici o întrebare? — Până în China, dacă trebuie! Atunci, vino să mă întâlnești mâine dimineață, aducând două cămile și burdufuri pline, în fața Marii Moschei de la Ghizeh. Hotărât să mă țin de cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să asculți cele ce am a-ți spune înainte să pleci. Dar n-am de gând să plec din nou! — Ascultă-mă și ai să înțelegi. Și a vorbit astfel mai bine de un ceas, poate chiar două, fără să șovăie și fără să se întrerupă, ca și cum ar fi repetat deja de mii de ori ce avea să-mi spună în ziua întoarcerii mele. Nu vreau să-l blestem pe Harun, dar faptele lui au adus blestemul asupra tuturor. Pentru moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca un corsar. Am tăcut, scormonind după un pretext care să mă facă să scap de o corvoadă atât de primejdioasă, însă Harun mă hărțuia întruna. Glasul lui părea că vine drept din propria mea conștiință. — Nu ai dreptul să șovăi. Un mare imperiu musulman e pe cale să se nască în Orient, iar noi, în Occident, trebuie să-i întindem mâna. Până acum am suportat legea necredincioșilor. Au luat Granada și Málaga, apoi Tanger, Melilla, Oran, Tripoli și Bougie; mâine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă duc nicăieri, nu râvnesc nimic, nu mă agăț de nimic, mă încred în pasiunea mea de a trăi, în instinctul meu de fericire, cât și în Providență. Oare nu asta ne-a unit? Am lăsat în urmă fără să șovăi un oraș, o casă, o viață, ca să-ți urmez calea, ca să-ți ocrotesc înverșunarea. — Și acum, pentru ce ai încetat să mă urmezi? M-am săturat de obsesii. Firește, n-am să te abandonez aici, înconjurată de dușmani. Te voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe care trebuia s-o pornim pentru a-l lua pe Bayazid. Trebuia oare să încercăm totuși să fugim, cu riscul de a fi opriți din drum de o patrulă otomană, de dezertori mameluci sau de vreo bandă de jefuitori? Șovăiam s-o fac până în clipa când am aflat că sultanul Selim luase hotărârea de a surghiuni la Constantinopol câteva mii de locuitori. S-a vorbit la început de calif, de dregătorii mameluci și de familiile lor. Dar lista se lungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a lui Soliman. Și mai ales s-a produs vizita aceea a lui Abbad. La înapoierea lui de la Tunis trecuse să mă vadă, fidel promisiunii făcute, și, înainte chiar să-și fi descleștat buzele, ochii lui mă compătimeau deja. Cum șovăia să-mi spună veștile aflate, eram dator să-l fac să capete curaj: — Nu poți reproșa unui mesager lucrul de care răspunzătoare este Providența. Adăugând apoi, cu un zâmbet prefăcut: — Când ți-ai părăsit familia de ani buni, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
S-a dat o bătălie la Pavia și trebuie să-i suportăm consecințele. Răspunsul meu i-a plăcut în mod vizibil. Tonul lui s-a făcut amical și chiar admirativ. — Sunt fericit să aud aceste cuvinte, căci, la Roma, papa șovăie, iar prietenul dumitale Guicciardini îl împinge să se bată cu Carol și să se alieze cu Francisc, chiar dacă regele Franței este prizonierul împăratului. Din poziția mea, nu-mi pot exprima rezervele fără să dau impresia că mă tem de înfruntarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-ar mânia lui Dumnezeu până la sfârșitul veacurilor! Alții, în schimb, ar vrea s-o termine cu asediul și să găsească o soluție care să pună capăt umilirii creștinătății. Dacă Sanctitatea Sa ar încerca să iasă astăzi, cunosc regimente care n-ar șovăi să pună mâna pe persoana sa și să-l facă să sufere chinurile cele mai cumplite. Clement se făcu livid, în vreme ce vizitatorul său continua: — Acest lucru, nici eu, nici împăratul Carol nu l-am putea împiedica. Va trebui mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
evreu sau creștin, vor fi nevoiți să te accepte așa cum ești sau să te piardă. Atunci când mintea oamenilor ți se va părea strâmtă, spune-ți că lumea lui Dumnezeu e mare, după cum mari sunt mâinile Sale și inima Sa. Nu șovăi niciodată să pleci departe, peste mări și țări, dincolo de orice fruntarii, patrii sau credințe. Cât despre mine, eu am ajuns la capătul călătoriei mele. Patruzeci de ani de aventuri mi-au îngreunat suflarea și pașii. Nu mai am altă dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ridicată a celtului și și-o imagina în jurul gâtului său, strângându-l până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest, Valerius recunoscu ușurat semnul de bun venit. Seara, cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rog. Banii nu-mi spun. Trăiesc fără nici o noimă în cochilia mea până - până când? Cum devine chestia asta cu experiența care se va termina până la urmă? Ridică-te, ieși, fă-o - acum, acum. Acum! Mă las purtat de valurile vieții, șovăind, bâjbâi, orbecăi... și, iată-mă, în cele din urmă aici, semiîmbrăcat, în bucătărie, cu țigări și cafele. Dependența se dovedește a fi uneori tare comodă: nu e nevoie decât să te dai jos din pat pentru ea. Mă uit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în urma sa. Este un loc în care te refugiezi. Răul nu intră aici. Vultur-în-Zbor este la adăpost. Dacă-l luați cu forța, Casa își pierde semnificația pentru voi toți. O să spânzurați o parte a propriului vostru oraș. Asta vreți? Mulțimea șovăi, morocănoasă. Flann O’Toole încetă să mai rânjească. — Ascultă, Iocasta! tună el. Pentru Dumnezeu, de ce-l aperi? Acum știi că noi n-am face așa ceva, să violăm sfințenia Casei ș-așa mai departe, dar Vulturul acela nu-i prieten nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dat să mă desprind ușor de el. Am văzut-o atunci pe ea sprijinită în ușorul ușii. Nu-i zăream fața, doar conturul trupului desenat în lumina firavă, stinsă a beculețului din capătul holișorului. O lumină pierdută, de înserare blândă, șovăind să pogoare în Lume. Mi-a făcut semn să nu mă mișc, să nu trezesc băiatul. A venit și s-a așezat pe marginea patului, lângă mine. A șoptit, amuzată: — Cu prostii de-astea îl adormi tu? — Mai știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
convins că, în acele momente, ei se percepeau cu aceeași intensitate cu care și-ar fi sorbit din priviri chipurile. Un simț inexistent, transmițându-și intensitatea dorinței din unul în altul, făcând corpul să vibreze de aceleași profunde plăceri. Încă șovăiam, în ușa berăriei, dacă să mă duc sau nu spre ei. Curiozitatea cu care îi urmăream odinioară descopeream acum că e simplă greață. — Șefu’, n-am volumul din treijdoi. S-a pierdut. Rămân în ușa berăriei și mă răsucesc spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Zâmbesc acum, privindu-mă cum aștept încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe care îl voi lua, peste ani, de la mult iubita mea gazetă. Pur și simplu a apărut într-o zi, fără contribuția mea, pe care o credeam esențială până în acea zi. Țineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-a preschimbat în duhoare de mucigaiuri, de urină, de hoituri de jivine moarte. De părăsire, de hoție, de nepăsare și ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă șovăi dacă să intru sau să mă întorc, să-mi continui căutarea obiectelor pierdute, de unde sunt convins că-mi voi recupera servieta și cheile garsonierei mele. Bătrânul de pe trepte e într-o manta fostă cândva albastră, de milițian, are un maldăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și a mă așeza la masa mea, cu cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin autobuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]