1,700 matches
-
Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian”, crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă ca niște sfori lungi”, sturionii sunt „fluierele mute prin care cântă marea”, într-o anume seară „stelele sunt ca înflorite” și „șuvițe de nori, hașurate secret de lună, le dau ceva tandru”. În unele poeme se regăsesc inflexiuni din Saint-John Perse. Versurilor citabile în acest sens, ample, torențiale, le răspund „micropoemele” din ciclul astfel intitulat și „miniaturile” din Zodiac (1991). Concentrarea, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
în culori vii.” Pată de iubire Îmi plăcea atăt de mult să o privesc, încăt mă uitam benevol pe fotoliul cu pata cafea pe spătar, ore întregi, doar contemplănd-o. Mă fascina prin simpla prezență, prin modul în care își dădea șuvițele de păr după ureche sau cum se apleca să șteargă praful de pe măsuța din sufragerie. Adoram modul în care își încrețea fruntea ori de căte ori vedea ceva ce îi displăcea profund. Mă făcea să îmi doresc să o apuc
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
floare -, se rezema cu fruntea de pervaz și luna-i săruta sfințit obraz când i-asculta cuvântul, ca o boare: „O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă cu tine visul, peste unda moartă..., un ceas de vreme urcă-mă șuviță în Crama-Împărătească, rod-de-viță!...” De funia nădejdii viu s-agață și-n rugăciune treaptă-naltă suie..., amiezile simțirilor descuie și Îngerilor, iată-l, față-n față. L-au îmbrăcat cu-a cerului armură..., cu neaua-înțelepciunii-apoi l-au nins, purificându-i duhul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
luminii în vid, fumează și scuipă amăreala, o strivesc sub talpă pe hol, bătrînul și-a făcut din fereastră siluetă cenușie, viteza infirmă întîmplările similare, suprapuneri în geamul spre hol femeia, mîna prin părul dat pe spate, fata duce o șuviță din ochi, Roman trecere peste Moldova în zgomotul pod metalic, ce a rămas din rîu reflectă splaiul, jumătate de kilometru spre centru, ordinea de lumini orbenia luciului, țevi cu becuri aplecate din bonții stîlpilor, aici a mai urcat cineva? nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
stratul mumelor, Costinești Sfîntul Pavel sau Mediterana, mecanicul coboară în halat să se lămurească, vine și oprește motorul, numai pojghița dintre mare și soare, omul-litoral, deșertul stăpînirii singurul element, fundătură în cîmp verde crud, paleta verde o ridică tot femeia, șuvițe din cascheta roșie, km 250+600 mare peste crusta cîmpului, noroc de depărtare! arătura încolțește în lung pînă la ea, apeductul semicilindric pe picioare, lalele straturi, bătrînii pereche la vie, el cu bidonul de apă, cîmp cuprins de case, calcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cînd apreciezi, și fata de la Reghin, coborîtă la cîteva stații, era frumoasă, cum ați zis voi însevă, spontan, o priveați cînd se depărta, zîmbise cînd jucam noi fazan, la maimuțe te-au tras de păr, a studiat și a mîncat șuvița, era femelă geloasă! dar și tu, sîsîiai să vezi ce fac dacă le întărîți, te-ai și speriat și, cît de gătită, cu tocuri și fustiță, te-ai împiedicat cît erai de lungă, mare copil! peste un gard viu, două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cărunt, ondulat, era uscat și părea tocit, desigur în urma atâtor ani și ani de folosire a unor coafeze nepricepute. Depășise faza în care se mai sinchisea de felul cum îi arăta părul, și un bigudiu uitat atârna la capătul unei șuvițe răsucite. Fața îi era uscată, uscată, cu excepția buzelor nefardate pe care și le umezea cu limba, și a ochilor albaștri, acele eleștee straniu atemporale, care se umpluseră dintr-o dată de lacrimi reținute. Își mișcă umărul, degajându-se ușor din strânsoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la gât, cu ceva scris pe piept. Avea o față osoasă, de o paloare pistruiată care-i punea în lumină trandafiriul aproape dulceag al buzelor întredeschise. Părul blond-roșcat, mai curând încâlcit decât buclat, îi cădea în plete pe umeri, câteva șuvițe răspândindu-i-se și chiar lipindu-se de piatra zgrunțuroasă din spate. Mă fixa și el cu foarte concentrată atenție. Un vizitator nepoftit, care să-mi încalce promontoriul, nu însemna un lucru foarte neuzual. Dar acesta nu era un simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puțină ostentație, înota ca un delfin, grațios, jucăuș, o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față udă, exuberantă, luminată de râs, încadrată de șuvițe ce atârnau ca ierburile de mare. Părul întunecat de apă își schimbase cu totul înfățișarea, devenise închis la culoare și lins, lipindu-i-se de gât și de umeri, modelându-i conturul feței, făcându-l să arate ca o fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
făcea parte dintre acele femei a căror față variază uimitor pe scara dintre reală urâțenie și reală frumusețe. Azi, Lizzie se afla la capătul dinspre frumusețe, arătând tânără și luminoasă, ca un băiețandru în rolul principal, cu părul cârlionțat în șuvițe spiralate, suflate de vânt. Purta pantaloni negri și pe deasupra o cămașă lungă, în dungi verzi și albastre. {i fața ei exprima aceeași incertitudine canin-gilbertiană, la care se adăuga un aer ștrengăresc, confidențial și apologetic. Ne-am așezat pe banca de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
făcut gestul pe care l-a făcut. Cum ați văzut cadavrul? Era pus la vedere, să îl vadă toată lumea? Fiecare baracă a avut la mijloc o zonă în care era veceul și un spălător, o țeavă prin care curgea o șuviță de apă. Spălătoru’ ăsta avea intrare și dintr-o parte, și din alta, și puteai să ieși, practic, din baracă fără să fii văzut. Dar n-aveai voie, îți era oprită treaba asta... E, eu am ieșit de acolo și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
e plin de așa-numitele pahare Erlenmeyer, căci cu ajutorul lor Îmi câștig pâinea - neagră; à propos: e mai sănătoasă... Dar, În cârciumă, dau peste altele, din care vodca evadează, distilând, și doar vaporii de pe lângă perete mai condensează, creând acele mici șuvițe ce-o deosebesc de apa chioară și care se Întorc În ceea ce va deveni Însă, Încetul cu Încetul, majoritar În pahar: amintita apă. Și, privindu-le, meditez la profitul cârciumarului, nu al aceluia postdecembrist, dar al aceluia de dinainte de război
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cunoscute numai de adâncurile ei. Ploaia cădea din ce în ce nai tare. Pâlcuri-pâlcuri de oameni se grăbeau spre casele lor. Silvia nu avea baticul la ea. Ploaia îi udase părul ei blond și frumos din care se desprinsese o șuviță ce se odihnea rebelă pe fruntea șiroind de apă. Hai, Titi, că plouă din ce în ce mai tare! Hai, fuga, să mergem, acasă. Mi-e frig! Da, Silvia, hai, repede! Ploua. Sub acțiunea ploii, pământul se muiase. Sutele de picioare, care încălțate, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și, atras parcă de ceva anume, se desprinse de grupul celorlalți pășind sigur de el spre ușa larg deschisă unde aștepta, aparent impasibilă, tânăra femeie. Era un bărbat înalt, bine făcut, brunet cu ochi scânteietori și puțin migdalați; părul, în șuvițe lungi, îi atârna ușor după urechi pe gulerul cămășii strălucitoare. O salută respectuos, apoi îi explică, cu volubilitatea reținută de gesturile abia schițate, că de mult timp căuta o anumită carte, de negăsit în biblioteci și librării. Femeia îl invită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Ion Creangă, au vrut s-o facă și la cavoul lui Kogălniceanu. Coborâm treptele. Oroare! Zidurile criptelor și plăcile de marmură sunt proaspăt sparte. Sicriul, pare-se, de plumb, al soției lui Kogălniceanu este tras afară din criptă, găurit, scotocit. Șuvițe de păr albicios, stofe putrezite, oase gălbui... La plecare, pe treptele înguste, ne încrucișăm cu un echipaj al Miliției, venit să caute amprente. Le-au găsit pe ale noastre. Făptașii n-au fost prinși nici până azi. Fie ca această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pentru tractoare. Diseară vizita lui B.-A. cu soția. E momentul să sărbătorim depășirea cifrei de 25.000. 3 septembrie S-au executat regrupările de noapte. Fără incidente. Am inspectat azi-dimineață scurgerea de petrol dintre Vändburg și Heligholmen. Petrol în șuvițe groase de până la 100 m lungime și în pete de câțiva metri pătrați. Petrolul s-a lipit de țărm. Paza de coastă e la post. Au murit câteva păsări de mare (e extrasezon). Zona va face obiectul decontaminării chimice. Nu
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
lor, care e cea mai ciudată din câte se află prin alte țări, au capul pătrat la partea de sus, țuguiat Înspre partea de jos și zbârlit prin cușma de blană neagră ce o poartă, de unde atârnă pe obraz două șuvițe Împletite de păr de-alungul, pe când partea dinapoi a capului e rasă, iar o mică bărbuță În vârful bărbiei le prelungește fața și le dă Înfățișarea de capră de Angora” <endnote id="(124, p. 323, și 316, p. 412)"/>. Referindu-se
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și băutura îmi arde într-adevăr gîtlejul și răspîndește culori azurii în fața ochilor meu și-n viață. Între timp, Jackie întreabă pe fata de la tejghea dacă știe ceva despre satul pe care-l căutăm. Nemaipomenită, fata aceea desculță, murdară, cu șuvițe unsuroase de păr blond căzîndu-i în ochi, purtîndu-și cei maximum optsprezece ani pe care-i putea avea, într-o pereche de papuci rupți și tîrșiți pe cimentul rece al dughenii! Cunoștea satul, însă niciodată n-aș fi înțeles ceva din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
s-a jelit! Era vai de capu’ ei și răgușită-n ultimu’ hal Motănica și-nfofolită până-n dinți În capotul ăla de molton vinețiu, Încinsă peste mijloc c-un fular și legată la cap cu alt fular, pe sub care Îi scăpau șuvițe blonde și argintii. Câți ani o avea? O fi bătând spre cincizeci, s-o ia dracu’, ea-i cea mai mică dintre câte-au mai rămas și uite-o legănându-se În scaunul-balansoar și pufăind ca o locomotivă din țigaretul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
scoatem. Sunt pentru conservare. L-au pus la murat, da’ bine c-au lăsat uleiu-n el... Am io cu ce să-l Înfundăm. Scoase din buzunar niște dopuri cu cap hexagonal și un pumn de cânepă din care trase o șuviță lungă. O Înfășură strâns sub hexagon și scuipă pe ea și pe buricele degetelor În timp ce-o răsucea, pentru a asigura etanșeitatea. Strânse apoi dopurile pe rând cu cheia, păi Ortansa... — Mai dă o dracu’, făcu Viorel. Hai mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să o ajut pe mama la treabă; mă pune să am grijă de focul din cuptorul din spatele casei. Coace mama colaci cu zecile. Vreo trei cuptoare. Și ce buni sunt colacii scoși fierbinți și rumeni din cuptor... Cum se desprind șuvițele din ei, ce miros și ce gust! Dar nu uiți și de ai tăi, cu care ai pus la cale să mergi cu uratul. Ultimele pregătiri: trăistuța pentru colăcei, buzunarul de la haină În care vei pune banii, borșul pentru buhai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
răsturnat între cerul albastru și apa care îl reflectă, uneori văzut chiar ca „un măr între două ferestre”. Dar și mai obsedantă pentru el este ireversibilitatea timpului, pierduta Euridice, spre care nu poți întoarce privirea decât pedepsit de amintire: „Păstrez șuvița ta de păr, / răsplată, / pentru durerea de-a fi uitat” (Târziu). Tot așa cum, oscilând între scenă și realitate, se naște un ritm dureros între cotidian și etern, între superficialitatea vieții comune și nucleul rar al artei (Fugind din aproape). Versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287483_a_288812]
-
copilul este mușcat de vreun cîne, să ceară spălător (cîlți cu care se spală blidele), să puie la mușcătură și păr de-a cînelui, să-l afume. Tot așa face cînd se sperie din pricina vreunui om: să-i ceară vreo șuviță, să-l afume. Tot de speriat îi bun și părul de urs. Să nu dai cu mătura-n cîne, că turbează. Să nu se dea la cîni mămăligă fierbinte sau prăjită la foc, căci turbă. Lemn-de-cîne* să nu pui pe
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
crede că nu se vor deochea. Ca să nu-ți fie deocheat copilul, fă-i o crestătură la poalele cămeșii. Să nu se pupe copilul pînă nu împlinește anul, căci se deoache lesne. Ca să nu fie deocheat copilul, taie-i o șuviță de păr, leag-o cu un fir de ață roșie și pă streaz-o după icoană. Ca să nu se deoache copiii, li se leagă cîte-un fir roșu la gît sau cîte-o cruciuliță; cailor li se împletește fir roșu la coamă sau în
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
ca coadele noastre să crească ca coamele cailor.“ La Sf. Toader, fetele se lau cu fîn ca să le crească părul, pronunțînd cuvintele: „Toadere, Sîn Toadere, fă cosițele fetelor cît cozile iepelor!“ în sara de Sf. Toader, fetele își taie cîte-o șuviță de păr din cap și o pun sub o baligă semiuscată, zicînd de nouă ori: „Toadere, Sîn Toadere, fă codița fetelor cît codița iepelor!“ în ziua de Sf. Toader, fetele trebuie să se laie pînă în ziuă, ca să le crească
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]