1,197 matches
-
iar noaptea nu putea să doarmă. După atâta zăcut era convins că nu se mai scoală, așa că începuse a lăsa în stânga și în dreapta sfaturi și vorbe spuse cu limbă de moarte, să se împlinească atunci când el nu o mai fi. țața Antonica plângea întruna când îl auzea. Ieșea afară și rupea cu lacrimile ei gardurile vecinilor care trăgeau cu urechea, poate poate or afla ce s-a întâmplat cu bădia. - Scoală, taică, iaca a venit cumătru din sus pe la tine
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
tată, ia vino oleacă, fată... Sprintenă, fata ajunse repede lângă patul tatălui ei. I-a luat mâinile sloi între palmele sale moi. Ochii săi negri îl priveau pe bătrânul său părinte care stătea să se stingă. Afară, se auzea cum țața Antonica dădu drumul lacrimilor ce se amestecau cu glasul stins al cumătrului Eugel. - Să trimiți, cumătră, băietul la mine să-i dau cazanul cel mare de fiert apă, iar mâne o să vie și fimeia să vadă de cele trebuincioase, cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
a putea ajuta... - Of, săracan de mine... - Iar fata cea mică nu o mai lăsa pe lângă el că îi e dragă tare și nu s-a duce ușor dacă știe că i-a rupe sufletul. - Da cumătre, apoi da...suspină țața. Badea Gheorghe zâmbi la chipul blând ce îi era alături. - Nu te uita în gura lor, fata tatii dragă, că de ale lor sunt sătul. Da’ ce m-oi face eu că nu am stat destul cu tine? Of, lumina
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce era acum amestecată cu pământul negru. Să-i zică mamei? Să tacă? Ce să-i zică? Cum să-i spună? Cine să o creadă pe ea. Mai bine tace. Se îmbrăcă și merse în spatele casei, în bucătăria mică unde țața Antonica stătea chircită la vatră. Rămăsese cu un lemn în mână privind focul. - Dacă era tac’tu, mai tocmea și el oleacă hornu’ cela, da’ așa... o să-l rog pe Dorel să vie când o avea timp. Să-l strigi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
moștenise la un vechi lăutar din scripcă din sat, unchi cu Dorel, mort de multă vreme, că doar cei bătrâni își mai aminteau de el. Săraci, dar curați la minte, trup și suflet, vecinii se bucurau de aprecierea și încrederea țaței Antonica. Când pleca de acasă mereu îi lăsa pe ei în grijă la gospodărie. Se înțelegeau ca vecinii, cu bune, cu rele. - Mamă... - Ci-i, fa? - Aseară cred că ...aseară... - Ce codești atât, zi... ce-i? - A fost cam răcoare
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
vezi că te cheamă mamă-ta. - Măi, mamă, greu te mai dai trezitului, hai scoală că-i soarele sus, hai că avem de umblat. Mergi la fimeili din mahala și cheamă-le mai pe sară la făcut sarmale. Zi-i țaței Maria să vină olecuță mai devremi, să vadă de borș, iar pe Viorica cheam-o la frământat. Treci și pe la cumătru și zi-i să aducă niște rachiu pentru fimei și un caș. Hai, mamă, hai că amu’ îi noapte. Saveta
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Se uitau la Saveta fără să o recunoscă, se schimbase mult. Vorbea lumea prin sat că trece ca o nălucă, dar nu le venea să creadă. Acum vedeau cu ochii lor schimbarea. - Ce-i cu tine, Savetuco? se uită curioasă țața Maria. - Ce să fie, nimic, am închis oleacă ochii și acum am venit să văd cum să vă ajut. - Lasă, mamă, că le facem noi, mergi de te întinde iar. Auzi, ia stai așa. De fapt, treci și tu și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
liniștită. Zâmbea. Dar parcă femeile aveau dreptate, se împuținase la trup. Fața i se lungise, iar ochii păreau lăsați. Avea carnea galbenă, mânile îi erau uscate. “O fi de la oboseală? Oi mai lăsa-o să doarmă, muncește mult mititica”, suspină țața și se întoarse la ale ei să le ia de capăt câte îi rămăsese. - Mătrăgună, Doamnă bună Mărită-mă-n astă lună, De nu-n astă, în cealaltă Să nu șăd nemăritată. Așa ziceau fetele pe vremea mea când rămâneau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sat. Chipul blând, ochii calzi, trupul împlinit și mlădios, mirosind mereu a trandafir, făceau din tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o fi având ea ceva. Dumnezeu știe. - Da’ mai duce-ți-vă pe pustii cu gura voastră, cum să se stingă. - Dacă îți spun, Catinco, dacă-ți spun. O să se curățe, ia să vezi în două luni e
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
tac’su la el. Eu așa zic, fa Antonică. Lui i-o fost scumpă, că o fost cea mai mică și ținea tare la ea. Cred că vrea să ți-o ia. O duce-o cu el acolo. - Ce zici, țață? Așa să fie? - Te-ai utat la ea? Ceară topită în lemne, s-a stins și văpaia ochilor, sunt goi, ai văzut? - Am văzut și am simțit-o așa de rece, de a trecut prin mine. Of, hâdo, că nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce faci tu? Gheorghe lasă fata în pace, unde o duci? Dă fata înapoi. Ce gânduri ai, măi Gheorghe?! Gheorghe, las-o, las-o să vie acasă. Măi, omule, măi, nu-mi rupe inima în două. Dragul meu, gospodarul meu... țața Antonica ieșise de după casă cu o covată în mână. O scăpase însă când îi văzu pe cei doi aproape de poartă. Pe jos s-au împrăștiat rouri de lapte alb ca zăpada. Se prelingeau printre firele de iarbă de un verde
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că ne apucă noaptea. - Ei, hai, măi Vasile, hai că doar n-o dat turcii și n-or avea cu ce hărăgi via. Carul se smunci din nou. Ieșeam pe poartă și coboram hudița ca într-un leagăn. Urcam pe la țața Tinca lu’ bădea Vasile Graur, apoi pe la poartă pe la Tofan. Când am ajuns la drumul mare, cel care urcă spre cimitir, ne-am întâlnit și cu celelalte care. Mirosea frumos a primăvară, iar noi mergeam la pădure. Din coșul carului
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
el, parcă e fată ce așteaptă să fie pețită și să i se arate soarta. Măi băiete, aici nu stai așa. Aici e ca la mă-ta în bucătărie. Vrei, îți iei sau zici. Nu? Bună pace, rabzi așa! - Da’ țață... zâmbii rușinat. - Ia te uită, mie îmi zice “țață”, iar ție îți zice “oi”, hai că asta e bună. Da’ nu mă mai “țăți” atâta. Râse cu poftă, lăsând să se vadă printre buzele roșii, ca sfintele ouă de Paști
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și să i se arate soarta. Măi băiete, aici nu stai așa. Aici e ca la mă-ta în bucătărie. Vrei, îți iei sau zici. Nu? Bună pace, rabzi așa! - Da’ țață... zâmbii rușinat. - Ia te uită, mie îmi zice “țață”, iar ție îți zice “oi”, hai că asta e bună. Da’ nu mă mai “țăți” atâta. Râse cu poftă, lăsând să se vadă printre buzele roșii, ca sfintele ouă de Paști, dinții albi ca zăpada. Auzi, da’ ia spune, tu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și-a întors Dumnezeu fața de la păcătoși, maică. Ah, bine spune popa Cucoș. Suntem o mână de oameni și ne mai lăsăm fărădelegilor. Toate porcăriile o ieșit acum, nu-i a bună, ascultați ce vă spun eu... Da’ mai taci, țață Ileană, nu mai vorbi atâta cu păcat, ci ai și matale acum, lasă-ne nu ne mai băga în boale. - Ei, fa, Viorică, ești tânără fată, ce știi tu. Pe vremea mea nu era așa, mamă. Dădea Dumnezău ploaie când
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să meargă să i-o umple. Viorica, proaspăt întoarsă în sat cu doi copii, după ce se despărțise de bărbat-su, și vecina de peste drum, ieșise și ea cu golu’. A trecut însă bombănind și neluând în seamă găleata goală a țaței Ileana. - Iaca di asta mamă, iaca di asta, cî s-o întors lumea cu curu’ în sus. Di-anapoda ci stă nu mai dă Sfântu’ ploaie. Vorbele femeii zburau neluate în seamă de nimeni. țața Ileana mai merse odată la fântâna
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
neluând în seamă găleata goală a țaței Ileana. - Iaca di asta mamă, iaca di asta, cî s-o întors lumea cu curu’ în sus. Di-anapoda ci stă nu mai dă Sfântu’ ploaie. Vorbele femeii zburau neluate în seamă de nimeni. țața Ileana mai merse odată la fântâna ei cu cumpănă. Se uitase în adânc. Nu vedea luciul apei. Apucase găleata și cobora ușor cumpăna în fântână. - Ale dracu’ că-s și împuțite astea de azi, nicio mână nu-ți întind. Cari
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că mai fac și pacate... d’apoi da, să n-am ce spune apoi sub sutana popei? Își lăsă capul în barbă zâmbind rușinată. Iete cum mă dau ele la alte alea, ei tu’le’n ele să fie. Bodogănind, țața Ileana nu observase că ajunsese cumpăna la capăt. A ridicat găleata. Pe fundul ei o apă galbenă, nisipoasă, un fir de apă... - S-o dus, maică, și cea mai bună fântână din sat. De amu’ care s-o mai duce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
apă galbenă, nisipoasă, un fir de apă... - S-o dus, maică, și cea mai bună fântână din sat. De amu’ care s-o mai duce pe vale să aducă niște căzi de apă. Sî îi dau oare polobocu’ cel mare? țața Ileana rămăsese pe gânduri cu găleata în mână, vorbind doar cu ea și făcând socoteli doar de ea știute. Popa Cucoș stătea în dreptul porții la biserică, în cealaltă parte a satului, pe pământul ungurenilor. Ieșise din casa pariohială cu gândul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
vor învăța ei că sunt datori cu o viață? Ploua. Pe fața popei Cucoș curgea apa. Pe fața sătenilor, câștigători, curgeau lacrimile. Singuri pe lume - Andrei, Andrei mamă, spune, tu ai luat proteza lu’ bunică’tu? Zii, măi, Andreiuț mamă... țața Tinca avea dreapta la inimă, iar stânga și-o sprijinea de stâlpul frumos lucrat al casei cele mari. Andrei, un copil de vreo șase anișori își arăta dințișorii printre buzele subțiri și roz. Nu zicea nimic. Își privea bunica cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cele mari. Andrei, un copil de vreo șase anișori își arăta dințișorii printre buzele subțiri și roz. Nu zicea nimic. Își privea bunica cu ochii ca două scântei gata să dea un răspuns. Nu o făcea, însă. O lăsă pe țața Tinca să-l roage, să audă de la ea că nu o să fie nimic rău dacă va mărturisi, dacă se va mărturisi. Era cu un pas în fața femeii plinuțe, cu carnea moale și cu fața schimonosită de o boală pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Să-i zică el mai bine? Bunica îl iubea, dar oare... Gândurile i-au fost curmate. A intrat în curte, apoi în casă, pentru el lumea s-a închis, așa cum se închidea în fiecare vineri seara. Când Lică a lu’ țața Tinca, a lu’ bădia Vasile Graur, a venit în sat, femeia a plâns de bucurie. Nu-l mai văzuse de ani buni și uitase cum arată chipul copilului său. Se făcuse un bărbat de toată pomina. Purta cu mândrie obrazul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sat cu soția și cei cinci copii. Trei fete și doi băieți, cel mai mic fiind Andrei. - Băiatul mamei, odorașul mamei, mi-o mai lăsat Dumnezeu zile să-ți văd lumina ochilor. Lumina ochilor mei, draga mamei. Plângea pe uliță țața Tinca atunci când și-a văzut feciorul. Acesta însă deschise rece brațele și și-a îmbrățișat mama. Ea nu a simțit. Vroia să-și stingă dorul. Cât stați, mamă? Nu plecați acum, așa-i? - Stăm mamă, nu plecăm, stăm. Hai în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
alți nărozi ca dânsul, să-i ia la pocăială... - Da’ ce crezi, că nu s-o găsi un prost or doi? - Fa, da’ Tinca, Tinca ce zice, da’ Vasile? Toate vorbele satului îi rupeau în două inima de mamă a țaței Tinca. Bădia Vasile, rece și distant, hotărâse să rupă legătura cu băiatul lui. Cu greu a cedat lacrimilor soției să își primească în ogradă nepoții, dar aceștia nu prea se îngrămădeau să vină, simțeau că nu-s doriți. Andrei însă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că nu-s doriți. Andrei însă și-a făcut curaj și călca des pragul celor doi bătrâni. Copilul cu părul drept și scurt, cu ochii bunicului și nasul bunicii se cuibărise adânc în inimele bătute de ani ale celor doi. țața Tinca încă mai spera să își poată aduce copilul pe drumul cel bun. Încerca cu vorbe bune, și cu lacrimi în rugăciunile pe care le înălța fierbinte în fața icoanei Preacuratei. Lică era însă de neclintit. - Măi mamă, Licuță, măcar nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]