1,005 matches
-
cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații lui”. Secvențele adunării spontane, din instinct, a ucenicilor la un loc, în „încăperea de sus”, ca a oilor rămase fără stăpân și păstor într-un țarc, ale stăruinței în rugăciuni (înfricoșate) țin de o relatare cu mult mai realistă. Căci despărțirea de Hristos a fost, cu siguranță, o tragedie pentru ucenici, încă neîmbrăcați „cu putere de sus”, încă niște bieți oameni, temători, somnoroși, gata oricând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ierburi aurii, o cățea puse șapte mici pui ruginii. Până spre seară i-a îngrijit, i-a pieptănat cu limba ei, goi. Zăpada topită curgea sub țâțele moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și totuși, lupul ăsta nu și-a pierdut deloc trăsăturile native: tot mai provoacă teamă. Numai Aia se poate apropia de el să-l mângâie; celorlalți le arată colții cu o uitătură cruntă de fiară. După ce a adus oile în țarcul lor, poate să se depărteze și să se întoarcă în pădure - atunci când un semn al Aiei i-o îngăduie. În dimineața următoare însă, se arată în fața porții ca să-și ia din nou munca de la capăt. Pe aici lupii sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
impuse unui ins care trăiește în societate, de comoditățile și de minciunile ei. Trebuie un eveniment violent, o ruptură care să te smulgă salvatoare din inerție. În ce mă privește, aceste evenimente benigne au sosit totdeauna la timp. Hăcuire Azi-noapte țarcul Aiei a fost atacat de lupi. Nu am simțit nimic. Au hăcuit oaia și i-au luat cu ei carcasa. Această oaie era extrem de importantă pentru mine, fiindcă botul ei fusese atins de mâna Aiei. Mă duceam să o mângâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ar lipsi pana și timpul necesar. Îl Întrebam deunăzi, stând amândoi, ca În fiecare seară, pe bordura grădinii Ateneului, dacă a constatat sau bănuit, ca și mine, sentimente religioase strecurându-se până În această lume a prostituatelor, urgisite ca Într-un țarc, departe de scutul tuturor legilor sociale sau morale. M-am luptat, nene Beldie - pe vremea când eram sublocotenent și băteam pavajul ăsta Împuțit al Bucureștiului -, cu una care nu voia În ruptul capului să se culce cu mine În noaptea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a vitalității creatoare“, exaltă „valoarea etică a forței“. Încercând să-și înaripeze cuvintele ca și Eminescu, profetul său pe care-l ascultă cu pietate și fervoare, Vasile Marin îi avertizează pe adversarii naționalismului: „să ia aminte rahiticii intelectului strânși în țarcurile democrației comunizante: nu cu zeama roză a conferințelor politice ori cumpăna muiată în cerneala de boz a indiferenței se pregătesc marile transformări“. El însuși devine profet: „Sunt semne. Încheieturile lumii vechi trosnesc de pretutindeni. Oamenii lumii care se duce au
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ce-și primește dreptul, se retrage spre umbra brazilor. Când vizitatorii pleacă într-un târziu, trompeta lui răgușită dă iarăși vestire cerului și pământului. Astă iarnă, ca și în alte dăți, gospodărioara schitului a suferit atacul câtorva lupi flămânzi. În țarcul de răzlogi nu se afla decât măgărușul. Oile fuseseră încuiate. Cei doi dulăi puși ei într-un adăpost, căci lupul are obicei să fure câni în lipsa oilor. Doi dintre lupi, care erau mai sprinteni și s-au socotit mai vrednici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Doi dintre lupi, care erau mai sprinteni și s-au socotit mai vrednici, au sărit peste împrejmuirea de răzlogi. Măgarul i-a simțit și s-a așezat într-un punct strategic, în unghiul păreților unei clădiri de bârne din marginea țarcului. S-a pus cu fruntea în unghi; iar cu copitele de dinapoi a făcut o apărare atât de dârză, încât, după câteva încercări, lotrii s-au retras chelălăind. Valea Frumoasei ediția III-a, pag. 18, rândul al patrulea de jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în călduri, câini linșați schelălăind dramatic sau asmuțiți sardonic, capre cu mestecatul placid, șobolani vioi circulând nestigheriți printre botinele doamnelor, oi mânate orb către un țarc, păsări în colivii sau cocoși puși să se lupte. Animalele se află pretutindeni într-o indiferen- țiere care devine manifestă nu atât pentru o urbanitate nedecantată de rural, cât pentru o umanitate nedecantată de reziduurile de animalitate. Ceea ce asigură distincția
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de câteva zile. Am admirat-o, fără să am un răspuns la motivația pelerinajului ei. După vreo două ore de mers intens ajung la Viana. Aici atmosfera este încărcată, zgomotoasă, plină de muzică și veselie. Trec prin centru, pe lângă un țarc de unde vor pleca taurii la ora 14.30, pe o stradă principală, urmându-i speriați pe bărbații poate și mai speriați. Am mai văzut la televizor astfel de spectacole și mereu m-am întrebat de ce nu sunt interzise de lege
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
ea era foarte supărată și nici de feli voioasă. Și într-o sâmbătă am plecat la Boboești singur singurel prin pădure la Boboești. Și l-am găsit pe preotul Mihai Vasiliu la un stog, unde făcuse cu niște săteni, un țarc ca să nu-i mănânce vitele satului fân. Și cu el am venit acasă. Și când am ajuns la poartă un băiat s-a dus și a spus în casă: "tata cu domnu Rădășanu la poartă". Și atunci cică s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mașină de spălat; bucătăria - unde se poate prepara mâncare la cerere sau pot să-și prepare singuri având la dispoziție sobă cu lemne, aragaz, frigider și vesele necesare preparării mesei; locuri de joacă pentru copii; grădină de legume și zarzavaturi; țarc cu animale; animale de curte (câini, pisici); loc pentru parcarea mașinii; posibilități de excursii pe muntele Ceahlău cu însoțitor (cunoscător al muntelui); o seară petrecută la stână, o cură de apă minerală de la Borsec; o zi la recoltarea fânului; prepararea
PROFILUL GOSPOD?RIEI ??R?NE?TI ?I A SATULUI NEM?EAN DIN ZONELE CU POTEN?IAL AGROTURISTIC by Gheorghe GEMENE () [Corola-publishinghouse/Science/83109_a_84434]
-
tichie ca de portar grec, nu pentru a apăra de intemperii mașinile, aflate într-un etern repaus, căci fuseseră demult scoase ci pentru a proteja mai bine turma de oi pe care amiralul o adăpostea în sala cazanelor, într-un țarc improvizat, spre a asigura friptura zilnică la fasolea prăjită cu seu... În această lume arhaică, se instalau o dată cu mine la Salonic și noii actori pe scena teatrului Reformelor macedonene. Orașul, încă zguduit de explozia cargoului "Guadalquivir" și de o serie
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
alta, se aflau în vecinătate și astfel au făcut împrumuturi reciproce pe care latina lear fi preluat și supus legilor fonetice specifice evoluției sale, rezultând în română forme precum ceafă, grumaz, buză, mugur, zară, mazăre, sâmbure, viezure, mal, baligă, abure, țarc, țeapă, a grăpțăna, jimb „știrb, cu gura strâmbă”, cursă, fărâmă, bască, strungă, brad, căciulă, mânz, baltă, țap etc. Afară de cuvintele moștenite din graiurile strămoșești (traco-geto-dacic și ilir), pe care albaneza se crede că le confirmă, Pușcariu susține că „avem un
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
doar de „a-i încerca și pe ceilalți“. „Schimbarea“ avea, cu alte cuvinte, sensul strictei „al ter nanțe“ la putere și, ca atare, era pe cât de inconsistentă, pe atât de previzibilă. De o asemenea schimbare, oarecum mecanică și înghesuită în țarcul strâmt al acelorași portrete și „programe“, nu cred că mai avem nevoie. Nu mai avem nevoie de „schimbare“ pur și simplu. Avem nevoie să căutăm și să votăm diferența, noutatea radicală. Avem nevoie să ieșim din capcana unei „alternative“ gata
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
greu, greu de cap tiocuș pungă din piele toaieș prostănac tragă, tânjală lemn aplicat la jug, cu care se trage apoi plugul triftor pâlnie tolumbă pompă de incendiu trăvălit rostogolit T țai drojdie de bere țanc stâncă, vârf (de munte) țarc loc pentru popasul de noapte al oilor țăv graniță țârâ puțin țâțână dispozitivul pe care se sprijină o ușă țâpa (a) a arunca țechere coș cu toartă U ulcică cană de pământ pentru apă ulcior damigeană V văxuit lustruit (despre
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
moartea animalelor? mi-am zis. — De ce nu li se construiește un adăpost? l-am întrebat pe Colonel în timpul partidei de șah. N-ar trebui protejate de zăpadă, vânt și frig? Nu să li se construiască cine știe ce adăpost, dar măcar un țarc cu acoperiș. S-ar salva multe vieți în felul acesta. — Vorbești prostii, zise bătrânul fără să-și dezlipească privirile de pe tabla de șah. Chiar dacă li s-ar face un țarc, cum zici tu, animalele n-ar intra în el. Ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu să li se construiască cine știe ce adăpost, dar măcar un țarc cu acoperiș. S-ar salva multe vieți în felul acesta. — Vorbești prostii, zise bătrânul fără să-și dezlipească privirile de pe tabla de șah. Chiar dacă li s-ar face un țarc, cum zici tu, animalele n-ar intra în el. Ar continua să doarmă pe pământ, pentru că acolo se simt ele bine. În mijlocul naturii. Chiar dacă știu că zăpada, vântul și frigul le aduc moartea. Colonelul și-a pus Nebunul în fața Regelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ziuă, ziarele nu apăruseră, trenurile nu circulau. Oamenii dormeau liniștiți fără să-și bată capul cu probleme ca ale mele. Am respirat adânc, m-am prins cu amândouă mâinile de funie și am început să urc. 24 La capătul lumii Țarcul Umbrei Cele trei zile consecutive de vreme splendidă s-au încheiat. Mi-am dat seama de asta de îndată ce m-am trezit, pentru că nu mă supărau ochii. Cerul era întunecat și norii groși nu lăsau să se strecoare printre ei nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ușor să umble pe zăpadă. Umbra locuia undeva între oraș și lumea din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei din buzunar, a deschis portița metalică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toate lucrurile din jur îmi judecau, tăcute, intenția de trădare. Am întins mâna după inelul cu chei, având mare grijă să nu mă tai în vreuna din uneltele sale. Am luat-o pe ușa din dos și am ajuns la țarcul Umbrei. Zăpada troienită acolo era neatinsă, iar în mijlocul ei se înălța, negru, ulmul cel bătrân. Mi-a trecut o clipă prin minte că era un teren sacru ce nu se cuvenea a fi pângărit de picior de om. Liniștea perfectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în jur, dar nu mi s-a părut nimic suspect. Nu se distingea nici o voce, nici un pas de om. Am deschis portița, m-am strecurat încet ca să nu fac nici un zgomot și am închis-o în urma mea. Zăpada adunată în țarcul Umbrei era afânată și adâncă. Mi-a înghițit imediat pașii, dar aceștia răsunau de parcă un animal de pradă pusese ghearele pe o vietate oarecare și o ronțăia cu poftă. Înaintam greu, lăsând în urmă două șiruri drepte. Am trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
miști repede, cu mine în cârcă, prin zăpada asta mare. — Am știut de la bun început că n-o să-mi fie ușor, dar nu contează. Mi-am târât Umbra epuizată pe scară-n sus, apoi am ajutat-o să iasă din țarc, sprijinită de umărul meu. Zidul negru și rece care se ridica în stânga ne privea de sus dușmănos, fără un sunet. Crengile ulmului s-au mai scuturat de zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele, spuse Umbra. Am tot exersat ca să nu amorțesc de atâta stat în pat, dar se pare că a fost prea mică încăperea aceea nenorocită. Am ieșit din țarc, am intrat în gheretă și am pus cheile la loc. Dacă aveam puțin noroc, Paznicul nu avea să observe prea curând dispariția noastră. — Încotro o luăm? am întrebat. — Spre lacul de sud, zise Umbra. — Lacul de sud? Ce naiba e acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]