795 matches
-
poate scăpa de identitatea care i-a fost dată: prin scris, autorul de text creează realitatea dorită. Aceeași idee o întâlnim, mai recent, la Mircea Cărtărescu: ,,Cărțile sunt fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte, sub bolta uriașă a țestei noastre. Niciun aparat de zbor nu te-a dus atât de departe"235. Cărtărescu suprinde libertate nelimitată a creatorului de text de a proiecta lumi, asociind libertatea scrisului cu cea a zborului. Pentru a înțelege intenția și în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
voce tare și Fred, fără ca ea să-și dea seama, are rezervele lui mentale."224 Dacă celor doi ambasadori din tabloul lui Holbein moartea, sub chipul ei cel mai hidos li se înfățișează în momentul solemn al apogeului lor diplomatic, țeasta lui Yorrick îi apare lui Hamlet tot într-o situație triumfală, după un periplu în Anglia în care și-a răpus toți adversarii care erau tocmiți să-l piardă. A demonstrat că nu este laș ori ezitant, depășind o stare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Ajunge cu greu la Rouen și se pierde în mulțimea care venise să vadă supliciul Fecioarei. Arzând pe rug, ea va striga, până la ultima suflare, numele lui Iisus. În urma ei nu va rămâne decât un biet hoit, pe jumătate calcinat, țeasta cheală și un ochi explodat. În fața acestei nelegiuiri a Bisericii (care nu va ezita s-o reabiliteze în 1456, s-o beatifice în 1909 și s-o canonizeze în 1920) de a face dintr-o Sfântă o arătare a iadului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nesfârșit de ploaie). În ciuda potențialului anxiogen al temelor și simbolurilor recurente (cum spuneam, de regulă expresioniste: "umbra/ mai deasă decât norul de noapte", "putredele trepte", "draperii de neagră zgură", "dansul cimpoaielor negre", "pulberea/ răscolită de oase", "movila/ de oase și țeste, ucigașă" etc. etc.), această intensitate nu este totuși atinsă decât rareori, în pasteluri în totul negre precum Cangea ascuțită a lui Seth. Pentru că, în cele mai multe poeme, deși pare a privilegia paleta întunecată, instanța auctorială reușește să o atenueze prin utilizarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
închipui: singură, la țară, într-o casă în pereții căreia se adâncesc fisurile, trezindu-se înțepenită dimineața, făcând focul cu surcele și motorină, punând apa în oale, tăind lemne în fața geamului. Sau noaptea, în patul de lemn, sub plapumă, cu țeasta țiuind de singurătate și frică". În oricâte feluri va fi spus, înainte, Ovidiu Nimigean adio dragelor poezii, următoarea sa carte de versuri, Nicolina blues (Editura Cartea Românească, București, 2007) arată că ele s-au încăpățânat să ignore avertismentul poetului și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marile obsesii ale poetei (alteritatea interioară ca apanaj al artistului modern) este tratată cu solvent suprarealist: "Vând pălării la ușa spitalului/ rotunde, de paie, pălării de cowboy și jobene/ mulțimea dă ghes pe scările de gheață/ să cerceteze, probeze/ pe țeste scalpate, trufașe, spinoase, paranormale,/ anxioase, odioase,/ se admiră fiecare în geamurile spălate de ploaie./ Port coif de ziar, în mână cu o halebardă/ atârnă greu căldarea cu var/ deasupra ușii, la intrare/ imensa sală ne așteaptă, pătrundem voioși,/ și dispărem
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
început: "alba fantomă s-a oprit. A fost atât de neașteptat, încât nu mi-am putut curma goana și am trecut prin imaterialul veșmânt". Protagonistul este doborât în mlaștină de o lovitură puternică: "Ceva s-a prăbușit în creștet, tosnindu-mi țeasta; [...] am căzut cu fața în glodul vâscos". Universul acvatic mustește de viață elementară, iar insolitul explorator se crede înveșmântat în scafandru, contemplând adâncurile pline de "viermi, crabi, moluște și toate jivinele monstruoase și fantastice". Gușatul care-l extrage din smârcuri
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
hrana colivei, își pregătesc atunci răzbunarea, într-un tablou de respirație dantescă, precum puține sunt în literatura română: "Trei sute de morți, slăbiți de post îndelungat, dar însuflețiți de o mânie doar celor răposați cunoscută, își ciocneau acolo ciupercile livide ale țestelor și își foșneau veșmintele înnegrite [...] și își holbau orbitele goale, pline de viermi, unii la alții". Armata de revenants invadează, într-un contrapunct canibalistic al erotismului celor vii, satul Badislavilor și-i atacă pe locuitorii săi: "Strigoii năvăleau în tinde
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și a defensivei: "Demonii-greieri [...] sloboziră-năuntru ouă prelungi, din care-ntr-o clipă ieșeau păianjeni veninoși, cu o sută de picioare. Dar preotul [...] îi pietrifica, stropindu-i cu apă sfințită. Demonii târâtori săpară găuri pe sub pământ [...]. Dar tămâia [...] le sfărâmă țestele șerpești în mii de țăndări. Demonii-lilieci înșfăcară steiuri de piatră [...], însă [...] (grație rugăciunii, n.m.) pietrele se opreau în aer și se deschideau ca niște boboci uriași". Un efort climactic concentrează energiile diabolice: "demonii se repeziră toți deodată asupra zidurilor, se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al familiei Cavacioni" și iar se apleca rapid asupra pantofului. [...] "Eu am cercetat cette lignee și am probe evidente despre afirmația mea...". Odată a îndrăznit să se zugrăvească cu această obîrșie în fața tatălui său. Ce rîs a fost! Caragiale, bătîndu-și țeasta, a exclamat: "Ce tot spui, mă! Străbunicul tău era plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sînt eu turtit în creștet!"..." Niciodată nu i-a iertat lui Caragiale că mama lui nu fusese cel puțin baroneasă, ci doar o fată
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Începură să scrâșnească și trenul se opri. Semnalul era tras, trenul nu avea intrare În gară. Cu o bucată de țeavă pe care o găsi În vagon, Ghițu Îl lovi În cap pe cendăr Încât trebuie să-i fi crăpat țeasta. Unul deschise repede ușa vagonului, iar alți doi Îl aruncară pe cendăr pe scări și acesta se rostogoli până-n Mureș. Săriți, măi! strigă Milu, după ce deschise ușa de vizavi a vagonului. Și unul după altul cei treisprezece flăcăi săriră din
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
un Șoarece mare, umblam încolo-încoace, când două dobitoace mi-au și atras privirea: întîiul blînd și pașnic, în totul plin de vrajă, au celălalt năprasnic, cu ochi tăioși, de strajă, și glas dogit și aspru, menit să te-nfioare... Avea pe țeastă creastă și ca un fel de brațe cu care vrea să zboare și-o coadă cu panaș (mai povesti hoinarul cel poznaș) și se izbea în coapse așa asurzitor, de răsuna tăria, iar eu, cu tot curajul și toată vitejia
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
33) Un flăcău negricios, cu înfățișare de maur, mare și hidos peste măsură era o ființă atît de urîtă încît nu găsesc cuvinte să o înfățișez ședea pe o buturugă, ținînd în mînă un ciomag. Mă apropiai de el: avea țeasta mai mare decît orice gloabă sau animal [o tufă de]** păr(ul) încîlcit, păroasă fruntea și ceva mai lată de două palme; urechi păroase și mari cît cele de elefant; sprîncene stufoase, fața turtită, ochi de cucuvea, nas de pisică
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Postului cel Mare și ale arătării din Chrétien de Troyes sînt transformate prin asimilare cu lumea animalieră sau a obiectuală. Din punct de vedere lingvistic, această operație se manifestă prin comparații (sistematice în (31) și (32), dar și în (33): "țeasta mai mare decît orice gloabă sau animal" și prin metafore: "[o tufă] de păr încîlcit", "urechi păroase" etc. J. Verne recurge la asimilare atunci cînd vorbește, în Douăzeci de mii de leghe sub mări, de "pești asemănători unui ou de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de colo colo într-o caldă convivialitate, și ei cu probleme de colesterol și de sînge îngroșat, alunecînd ușor spre hău, gata să fie înghițiți de grăsimi și-acoperiți de șunci. (p 6) Dacă nu, sînt cei scheletici galerii de țeste golite, stafidite, subțiate mult prea mult, cu trăsături sleite, palizi și roși de timp, cu pomeți scobiți, cu ochii șterși, sticloși, încercănați și înroșiți. (p 7) Totul formează o frescă de carne muncită, bătută parcă de furtuni, mototolită de golul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ai voit să intri în partid atunci. Apoi, d-l prof. Caraman s-a retras și Dobrescu i-a luat locul, dar pentru o foarte scurtă perioadă. Liviu Antonesei: Și mai spui că n-ai jurnal, notițe ori ordinator în țeastă! Așa că ... te cred că așa au stat lucrurile. Și... ai dreptate cu primul președinte, a fost d-l prof. Caraman. Eu, desigur, deși am fost pentru înființarea partidului, n-am intrat atunci, mereu am vrut să scap de politica partizană
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
în variante privind înfățișarea păstorului; cu unele distincții deloc neglijabile. Ele vizează latura voinicească a eroului pierdut, alternînd cu reprezentări fioroase din lumea animalelor ucigașe. Așa se proceda în societatea veche a fratriilor războinice: Călușălul lui, Puiu zmeului; Șăulița lui, Țeasta zmeului; Chingulița lui, Două năpîrci negre, Din guri încleștate, Din coade-nnodate, La el pofil sunt date! Asemenea imagini se plasează într-o vreme eroică, de basme și balade fantastice, de lupte disperate împotriva unor năvălitori care pustiau totul în cale
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
-o pe Zamfira din pivniță și, ținând-o pe după umeri, au dus-o să și ia copilașul zdrobit. Cineva îi curățase fețișoara de sânge și-l lăsase așa pe trepte, cu ochii închiși, cu părul lung și des acoperindu-i țeasta. Zamfira îl privea fără să înțeleagă și prinse a-l striga ușurel, cu glas vinovat: — Fireleee..., mă, Firele.... Se opri, înghiți și scoase un urlet de fiară care răsună până dincolo de depărtări. — Firele, ce făcuși, puiule? întrebă ea încet. Se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
suflet, a primit Sfânt Sângele și Trupul lui Hristos și a închis ochii creștinește cu zâmbetul pe buze. Vedenii? Era boala și fierbințeala, că nu puteau doftorii lui vodă în nici un chip s-o răcorească. Îi ardeau cocoanei creierii în țeastă. Degeaba ține măria sa doftor grecesc și nemțesc, bașca și unul frâncesc pe deasupra tuturor, l-au chemat și pe spițerul de la sfânta mânăstire Colțea, cel de-l plătește domnia sa fostul mare spătar Mihai, moșul lui vodă, geaba au scos valurile de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să-l ajute pe călugăr. — Prea multă carne vie, oftă dânsa, altfel ar fi fost de folos nițică frunte de tescovină... Vodă îi zâmbi, încuviințând, și-i făcu un semn blând să plece din încăpere. Ea se miră, îi mângâie țeasta rasă pe care părul începuse să crească și ieși. În urma ei liniștea se înstăpâni, adâncită și mai tare de fluieratul unor păsări de prin pomii grădinii. Tăcură un timp. Monahul muia feșele în apă, le punea delicat peste rănile cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nesfârșită. Aveau de lucru, nu glumă. Fiecare spirit era supus la chinuri îngrozitoare în raport cu gravitatea faptelor săvârșite în viața pământeană. Arși în foc veșnic de catran și sulf, li se smulgea limba și ochii sau li se absorbea creierul din țeastă. Unora li se sfărma oasele, altora li se bătea piroane în cap șipiept, alții erau cuprinși de șerpi hidoși. -Aici este infernul, -mă atenționă Gabriel îngerul păzitor. Am întins brațul spre desimea dracilor și sufletelor chinuite, tăiam aerul. -Bine dar
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
nestăpânite. - Nu-i nimic, dragul meu, spunea întruna, nu-i nimic. RENEGATUL SAU UN SPIRIT CONFUZ Ce învălmășeală, ce învălmășeală! Trebuie să-mi rânduiesc gândurile. De când mi-au tăiat limba, o altă limbă, nu știu, mi se zvârcolește întruna sub țeastă, ceva vorbește, sau cineva, deodată se face tăcere, apoi iar ceva sau cineva vorbește, aud prea multe lucruri pe care nu le spun eu, ce învălmășeală, și dacă deschid gura, aud ca un scrâșnet de pietre ce se izbesc între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Nimic, nimic, cât vezi cu ochii în zare, în fața mea, acolo unde podișul se pierde într-un cerc de culori suave. Îndărătul meu drumul urcă până la duna după care se ascunde orașul Taghasa, al cărui nume de fier zvâcnește sub țeastă de atâția ani. Cel dintâi mi-a vorbit despre el bătrânul preot pe jumătate orb, venit să petreacă ultimele zile la mănăstire, dar de ce spun cel dintâi, singurul, ar trebui să spun, iar pe mine, în timp ce-l ascultam, nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care timp penitenții încercară să se înșiruie într-o oarecare ordine. D'Arrast îl văzu atunci pe bucătar. Tocmai ieșea din biserică, gol până la brâu și purtând pe capul lui bărbos un uriaș bolovan pătrat, așezat de-a dreptul pe țeastă, care nu-i era apărată decât de o foaie de plută. Coborî cu pas sigur treptele bisericii, cu piatra bine potrivită în arcuitura brațelor sale scurte și vânjoase. Când ajunse în spatele raclei, procesiunea porni. Din biserică se iviră atunci muzicanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care părea că-l așteaptă. Mergea într-acolo și trecuse de mijlocul pieței când, dintr-o dată, fără să știe de ce, o coti la stânga, părăsind drumul bisericii și silindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]