1,028 matches
-
fărădelegea și-a cărui noblețe paradoxală e azi de căutat mai ales în nimicnicia mahalalei. Mai e ceva de sperat de la ignoranța criminală și megalomania agresivă a noilor îmbogățiți, de la fobia față de patrimoniu a noilor valuri de investitori antreprenori-constructori, care țopăie drăcește pe superbul stil neoromânesc al lui Mincu, de la incendiatorii de profesie și avocatura bestială pentru care trecutul e una cu scleroza, iar cultura e mama prostiei păguboase?!? S-a spus tot, s-au epuizat revoltele și resursele bunului-simț, ale
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Azi, n-am nici o șansă să mă simt "la mare". Nisipul de pe plajă e ud. Oribilă vreme! Undeva, la malul memoriei, valuri nevăzute aruncă, parcă, resturi dintr-o altă viață... reală? ireală? nu știu... un covor roșu, imens, pe care țopăie comic o maimuță... o tufă de dafin înflorit, la umbra căreia un bătrân își curăță plăgile de la picioare, în vreme ce, puțin mai încolo, avansează, stârnind praful roșcat, o procesiune... o femeie îmbrăcată în negru și tânără îmi explică a suta, a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
se vorbească aproximativ în perioada în care am descoperit că sunt patriot. Zâmbiți? N-aveți dreptate. Descoperirea am făcut-o pe coridoarele metroului, la Châtelet. Un câine se rătăcise în acel labirint. Mare, cu blana țepoasă, cu o ureche sfâșiată, țopăia, privind vesel și adulmecând picioarele care treceau. Am pentru câini o dragoste veche și credincioasă. Îi iubesc pentru că ei iartă întotdeauna. Am chemat câinele care ezita, vizibil cucerit, dând din coadă cu entuziasm, la câțiva pași în fața mea. Chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
era visul cel frumos al lui Fabian, visul de a fi sănătos. Dintr-o dată, băiețelul se simți bine, boala dispăruse. Medicul a venit și i-a spus că Dumnezeu a făcut o minune. Îngerașul tresălta de bucurie, iar Fabian spuse țopăind: - Acum știu cum se numește surpriza din cutie: MINUNE! Din clipa aceea, Fabian și îngerașul au plecat spre casă și s-au jucat cu toți copiii din vecini. Le-au dat și lor steluțe, și curcubeie, și ciocolățele în formă
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
ce se comunicau privind situarea celor doi candidați. Diferențele mari - voit afișate se tot diminuau, dar vine momentul fatal... când dl. Geoană jubilează și se bucură, exact „ca un copil care primește un dar nesperat de mare”, sare, în sus, țopăie în văzul lumii strigând repetat - am învins, am câștigat - se bucură copilărește, fără a încerca o minimă reprimare a puternicelor emoții ce-l stăpâneau. Și aici, diplomatul experimentat n-a dat dovadă că e diplomat. Pe o lege dreaptă dl.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
mai vedem, să mai vdem, domnu’ David. Din dugheană, negustorul își trecu clienta în atelier. La bancul de lucru se mișca un bătrân uscat, cu șapcă și ochelari. Din atelier intrară în magazie : când domnu David descuie, o găină neagră țopăi împiedicată după ușă ; neașteptat de sprinten, ovreiul o prinse și-o așeză într-un ungher. Cucoana se opri în treacăt lângă un șifonier. - Pe el cât ai să spui, domnu David ? - Asta ? făcu ovreiul meditativ. Hm, cam scump, da’ face
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
cum lunecau trăsnetele pe stâncile ude, ca niște șerpi luminoși, dar dacă furtuna ne prindea înainte de a depăși zona livezilor trebuia să ne mulțumim cu colibele de iarbă. După ce se oprea ploaia, aprindeam un foc, să ne uscăm hainele, și țopăiam, în jurul flăcărilor, goi ca niște sălbatici, până ce ne puteam îmbrăca. De coborât în sat cu vitele, nu putea fi vorba. Trebuia să așteptăm să se însereze. Așa învățasem că "trebuie". Respectarea datoriei care ne revenea în cadrul familiei era prima formă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se Întrista din pricina unor lucruri care n-ar fi trebuit să-l Întristeze. „Domnul Juan Lucas!“, strigă, văzîndu-l că apare În capul scării. Julius alungă senzația de vomă, amînÎnd-o pentru altădată și Începu să le facă semne cu mîna țopăind de bucurie. Într-adevăr, iată-l pe Juan Lucas, Îmbrăcat cum se cuvenea În Împrejurarea aceea (probabil că În ziua cînd se va produce un cutremur Juan Lucas va apărea strigînd: ajutor! crosele mele de golf! și va fi Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
voia să se oprească, o căuta printre perechi, o văzuse dansînd pe undeva prin fundul curții, acum nu mai era. Din nou maestrul Lobo schimbă ritmul, Susan zîmbi spre orchestră, acum cîntau „Butoiaș de bere“, „Polka!“, strigau Iugoslavii, perechile alergau țopăind, alergau de la un capăt la altul al curții, din nou apăru fetița cea drăgălașă, era nebună de fericire, „Veniți!“, Îi striga, pe toți de data asta și iarăși se Îndepărta, dispărea undeva În fundul curții țopăind, „Polka!“, strigau Atilio și Esteban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Polka!“, strigau Iugoslavii, perechile alergau țopăind, alergau de la un capăt la altul al curții, din nou apăru fetița cea drăgălașă, era nebună de fericire, „Veniți!“, Îi striga, pe toți de data asta și iarăși se Îndepărta, dispărea undeva În fundul curții țopăind, „Polka!“, strigau Atilio și Esteban, „fiecare dansează cum Îl taie capul!“, comenta fericit Juan Lucas, „tinerețea!“, exclama Luiș Martin Romero, polka!, tinerețea!, polka!, din nou fata cea drăgălașă, „Încîntătoare!“, exclamă Juan Lucas, „dezinvoltă!“, strigă Romero, „neobosită!“, adăugă un saltimbanc, „uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe Susan, care murea de rîs, cu ochii aproape Închiși de fericire, „da. draga mea, da, darling“, Îi spuse Susan, zîmbind cu ochii scăldați În lacrimi, „dansați cu noi, doamnă!, dansați cu noi, doamnă!“, striga În timp ce o luau cu ei țopăind, dansînd, Învîrtindu-se, drăguță foc, spre capătul grădinii, unde Julius o căuta uitîndu-se În toate părțile... — Luis Martin, spuse Juan Lucas, ocupă-te, te rog, o clipă de invitați. — Ce-i cu Susan? Nu știu; e puțin indispusă... Juan Lucas intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Iepurașul Este mic și drăgălaș, Stă-n păduri, nu la oraș. Are lungi urechile Și aleargă repede. Din fire-i cam poznaș Țopăind peste imaș. Și îl cheamă...?
Iepura?ul by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83635_a_84960]
-
că nu ești nici maică-mea, ce naiba. Se întoarse din nou spre Weber. Scuze. Pur și simplu e dureros pentru mine. Ea are ideile astea. E greu de explicat. Dar când Karin o luă de-a lungul coridorului, se duse țopăind după ea, ca un cățeluș în lesă. Camera era o versiune modestă a celei pe care o ocupa Weber la MotoRest, deși era cu mult mai scumpă. Pat, măsuță de toaletă, birou, televizor, măsuță de cafea, două scaune. Pe măsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se agita pe treptele de la intrare, gâfâind înnebunită. Se ținea deoparte, scheunând, amintindu-și cum fusese maltratată de mâinile stăpânului la ultima lor întâlnire. Dar amintirile mai vechi triumfară. În timp ce oamenii se apropiau, ea sări pe peluză, bucuroasă și răbdătoare, țopăind înainte, dar ferindu-se într-o parte, gata să fugă la cel mai mic semn de tulburare. Mark rămase nemișcat, ceea ce-i dădu curaj animalului până când sări pe el, azvârlindu-și lăbuțele pe pieptul lui, aproape răsturnându-l. Cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o administreze tatăl lui. Locul unde a trăit de la opt la aproape paisprezece ani. Locul despre care sora lui vorbea mereu de parcă ar fi fost un fel de paradis pierdut. După toate aparențele, înlocuitoarea ei a fost instruită în materie. Țopăie ca o fetiță imediat ce-i iese invitația pe gură. Parc-ar fi invitat-o la balul de absolvire sau de-astea. Pleacă împreună, în micuța ei mașină japoneză. E ciudat de cald, ținând cont că mai sunt două săptămâni până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
turneu cu domnul Mansfield și lipsea cîteva luni. În orice caz, În seara aceea, cînd s-a sfîrșit spectacolul, am ieșit În stradă și am luat-o pe Broadway. Eram amîndoi atît de fericiți și de emoționați, că practic mergeam țopăind, așa era În seara aceea. Era una din primele zile frumoase de primăvară, aerul era curat și răcoros și totuși plăcut, iar cerul parcă era făcut dintr-o catifea liliachie pe care licăreau stele mari. Străzile din vecinătatea teatrului erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pierdu trei jocuri în fața unui câștigător încântat, își dădu seama cum putea să câștige al patrulea joc. După un moment de ezitare se decise să-l câștige. Reacția băiatului la victoria adversarului său fu... ei bine, acesta se porni să țopăie. O rupse la fugă în partea mai lărgită a camerei, izbind mese, scaune. Ceva mai târziu, năvălea pe o ușă frumoasă, albastră, aflată într-un colț, țipând: - Mamă, mamă, m-a bătut la scroob! Urmă o pauză. Apoi ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ceilalți, și de unde nu putea fi văzut, mărunțelul spuse cu o voce tremurătoare: - A dispărut. De sub ochii mei. Apoi bolborosi mai departe: - Știi cum e el când face lecții cu mine. O vreme stă liniștit. Apoi devine neastâmpărat. Îmi răspunde. Țopăie. Își mai ia câte ceva de băut. N-are nici un fel de maniere. Dar învață. De data asta, stătea pur și simplu pe scaun. Și pac, a dispărut. Avu nevoie de un minut până să perceapă sensul acestor cuvinte din spusele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
pe nimeni care să mă dorească, și acum nu mă mai voia de loc, iar eu aveam nevoie de altcineva, deși gîndul venirii copilului mă înnebunea și-mi făcea rău. Mă simțeam strivită sub o grămadă de femei și Sludden țopăind în vîrf, cu o coroană pe cap și rîzînd tot timpul. Apoi copilul se mișca în mine, mă calmam imediat și mă simțea împlinită. Atunci îmi părea rău de Sludden. Părea un copil lacom și zănatec, alergînd după sîni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
in, costumația lui ar fi putut părea la fel de normală și cu câteva mii de ani în urmă, și astăzi, în vreun cătun de munte; avea părul lung, până peste umeri, alb-gălbui, zâmbea înfiorător de blând, clătinând întruna din cap, și țopăia în zăpadă, țopăia mereu, poate de frig. I-am poftit în scorbură și ei au intrat, cu masă cu tot, abia încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ar fi putut părea la fel de normală și cu câteva mii de ani în urmă, și astăzi, în vreun cătun de munte; avea părul lung, până peste umeri, alb-gălbui, zâmbea înfiorător de blând, clătinând întruna din cap, și țopăia în zăpadă, țopăia mereu, poate de frig. I-am poftit în scorbură și ei au intrat, cu masă cu tot, abia încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi nu i-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ei au intrat, cu masă cu tot, abia încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi nu i-am răspuns, ne uitam la Dragoș cum clătina din cap și țopăia, cămașa lui de in se freca de zdrențele noastre, încercam să-i descifrez dansul, un fel de bătută pe loc cu salturi extrem de line, ca niște plutiri de fulgi, la abia câțiva centimetri deasupra solului, urmate de izbiri brutale cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totdeauna cu călcâiul drept, în pământ, însoțite de ușoare chicoteli. „Ce faci ?“, l-am întrebat, punându-i cu blândețe mâna pe umăr. „Bufnesc“, mi-a răspuns el clătinând din cap, pierdut parcă de fericire, dar fără să se oprească din țopăit. „Bătrânul e cretin ?“, l-am întrebat atunci pe domnul Sima. „E senil“, mi-a răspuns acesta. „La vârsta lui, nici nu poate fi altfel; dar te ajută cu vasta lui experiență, mișcându-se în luminosul întuneric al minții îngropate în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Numai să stea cuminte acolo, pe masă, și să nu ne tulbure.“ L-am ridicat pe Dragoș de subțiori și m-am întors cu el spre masă, era nemaipomenit de ușor, ai fi zis că e umplut cu aer și țopăia în aer; domnul Sima dăduse jos ierburile și celelalte, în locul lor l-am instalat pe Dragoș și el a închis ochii, nu s-a mai clintit. „Vezi ce cuminte e ?“, l-a admirat domnul Sima; „Nici n-o să-i mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de noi; mai mult ca sigur, clătina din cap și țopăia acolo, ascultând gânguritul Zenobiei; în plus, poate vedea tot ce vedeam noi în centrul peliculei, poate că ne rodea și ierburile, ne murdărea mica latrină sau, ce era mai grav, se încălzea în cele mai intime cârpe ale noastre. „Ascultă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]