3,543 matches
-
oferea. Doamne, cât de însetați de învățătură mai eram după loviturile de strujan! Însetați și înfometați. În câteva secunde era o liniște în clasă, de puteai auzi bâzâitul muștelor din curte. Iar școlarii? Cadre de icoane, scoși din ramă și așezați îngeri în bănci. Blânzi, cuminți și drăgălași, de-ți venea să-i săruți. Cine putea crede că, în urmă numai cu câteva clipe, drăgălașii de îngeri se păruiau reciproc, își cărau pumni în nas, se mușcau de urechi și țipau
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
În revistă acele fețe inexpresive, de care părea să se fi lipit o mască a indiferenței. S-ar fi așteptat la un gest de milă, de Înfiorare. Măcar de stupoare. Acel zid al nimicului era, oare, dovada vie a netulburării așezate a Înțeleptului, ori un indiciu că știau ceva? Oamenii aceia aveau cunoștință de cele Întâmplate. Iar unul dintre ei, mai mult decât ceilalți. La un moment dat, vraja se rupse, iar chipurile celor de față se Însuflețiră dintr-o dată cu expresiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante simțea o notă falsă În emoția lui. — Bargello și oamenii lui bâjbâie prin beznă, spuse. Așteptă o clipă Înainte să continue, fixându-i rând pe rând pe bărbații așezați În jurul mesei. Era din ce În ce mai convins că erau la curent cu asasinatul și că se prefăceau din cine știe ce pricini nebănuite. Cu siguranță, ideea că acei Înțelepți ar fi putut avea de a face cu o crimă atât de cumplită părea absurdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera cu un gest vag. Ar fi dorit să se scoale În picioare, dar se părea că gambele nu voiau să i se supună. Rămase așezat, În timp ce femeia făcu un pas către el. — Aici... zise iar. Sau poate că doar se gândise să spună, iar sunetul se oprise În aerul dens. Într-un bordel, asta voia să spună. Târfa. Și cum se făcea că era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Închidă prăvălia. Așa, pur și simplu. — Prin urmare, intenționați să vă Întoarceți În orașele voastre? Totuși, orașul e În plină expansiune, noua Împrejmuire de ziduri va adăposti mai bine de o sută de mii de suflete. Au fost deja așezate fundațiile unor lucrări imense, din toată Italia sosesc echipe de lucrători care vor concura la construirea acestei noi Atene. Comuna vă va susține planul. Se pare că Încă doi meșteri din Como au intrat ieri pe la Porta di Tramontana. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ar fi fost frumos - prea frumos să poată fi adevărat - ca banchetul de la Opis să se fi constituit Într-o variantă antică a Cinei cea de Taină pictată de Cranach cel Bătrân, cu participanți animați de idealul Înfrățirii universale și așezați democratic În jurul unei mese rotunde, nu dreptunghiulare, așa cum ne-a obișnuit iconografia creștină tradițională. Admirabilă imagine, dar și realistă În context istoric? De discutat... Mă Întreb uneori dacă nu cumva, În judecarea faptelor lui Alexandru, spiritul nostru critic nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
neobositului călător îi șade bine cu drumul, molcomului „povestitor îi șade bine cu șezutul. Ca atare, nu vom mai urmări peripețiile pline de neprevăzut ale vioilor călugări Metodiu și Iovănuț pe drumul lor spre Cetatea de Scaun a Moldovei, ci, așezați undeva la umbră pe dealul Copoului, îi vom aștepta să intre în urbe, aruncându-ne asupra orașului o blândă, pioasă privire. Vă leato șapte mii și ceva, Iașul, poreclit de tătari „Târgul de foc” din cauza deselor incendii, de cazaci „Târgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Hi! Hi! - chicoti brusc Ximachi - păi atunci o să ți le tăiem! De ce să mi le tăiați, luminăția-ta? - întrebă cu sfială Metodiu. — Ce? Cum? - făcu Ximachi ca trezit din somn. Ce spuneai? Continuă, rogu-te. — Vorbeam despre urechi - zise Metodiu. Așezate, cum se cuvine, de o parte și de cealaltă a capului, ele ne ajută să auzim sfaturile duioase, povețele înțelepte, vorbele pline de duh ale celor pe care Cerul, în milostenia lui, i-a așezat peste noi, să ne glăsuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
momentul când sunt capabili să gândească. Răbdarea era arma care-i ajutase să supraviețuiască acolo unde atâtea alte popoare ar fi pierit; răbdarea era ca un fel de genă adăugată genelor rasei sale, atât de diferită de alte rase. Acum, așezat acolo, privind puținul ce rămăsese din ceea ce fusese căminul său, Gacel Sayah demonstra încă o dată că pentru cei din stirpea lui timpul nu avea nici o importanță întrucât, în ciuda faptului că stătea liniștit și aproape absent, mintea sa se agita ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în aer și-l lăsă să cadă, fără nici cea mai mică intenție de a-l lua de jos, arătându-i în acest fel că trebuiau să se întâlnească la jumătatea drumului. Jumătate de oră mai târziu, își beau ceaiul așezați unul în fața celuilalt, ca și cum pe sute de kilometri împrejur ar fi domnit o pace absolută. — Nu înțeleg un lucru... - zise Suleiman nedumerit, după ce vorbiseră despre întâmplările din acea zi. De ce l-au asasinat pe băiatul ăla...? Nici eu nu pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întâmple nimic. Îl trezi urletul vântului. Peștera se afla în întuneric, dar o timidă semilună, a cărei lumină se lupta să străbată milioanele de firișoare de nisip care zburătăceau în toate părțile, lăsa să se întrezărească silueta lui Gacel Sayah, așezat chiar la intrare ca o statuie. Se apropie târându-se până la el, privi atent îngrijorătoarea panoramă și întrebă cu un glas abia auzit: — Harmatanul? — Nu - îi răspunse calm. Vântul din est, bate cu putere, dar încă nu pare a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
slab, n-are voință și mîndrie În el. Îl trage toți pă sfoară. Să mă iertați, da, cum Îl văz eu, Îi și fraier. Și mai Îi și muieratec și nici nu duce la băutură că nu ajungea el om așezat și cu familie de miru lumii ca un flentăr. Tot natu se mai distrează, la salar Îi bună o bere cu tovarășii de muncă sau o pălincă sara la șină cînd vizionezi progamu la televizor, da nu să te Îmbeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Inocent, la alegere, dar aveam și o rochie albă de dantelă, pentru doamne, cu o bicicletă, pentru poza de mare succes „Muțunache o fugărește pe domnișoara cu bicicleta“. În curte, toate își aveau locurile marcate cu pietre, ce, unde trebuia așezat, să nu ne pierdem timpul compunând cadrele. Asta ar fi fost o pierdere de vreme, iar cei mai mulți lăsau inconștienți fotografiatul pe ultima zi și, tot așteptând, zâmbetul s-ar fi crispat și atunci puteam să ne apucăm de retușat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
minte cine și de ce. M-am întors în living. Acum că mă uitam și după alte indicii că i se umblase prin lucruri, am observat că într-adevăr cineva căutase și în bibliotecă. Cărțile erau înghesuite una într-alta; majoritatea așezate invers. Dar, ca și în cazul celorlalte detalii, la prima vedere păreau destul de aranjate. Chiar și eu trecusem direct pe lângă ele când am intrat. Nu m-ar lua nimeni în serios dacă aș cita cutiile de cereale, vederile lipsă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
roze - albă și murdară -, această luptă în care toți vedeam superioritatea categorică a lui Burkeviț se termină imediat ce clasa își spuse părerea cu voce tare. Ocazia a fost dată de o întâmplare. Pe la începutul lui noiembrie, într-o dimineață, când, așezați cu toții în bănci, îl așteptam pe profesorul de istorie, a intrat în clasă un elev din clasa a opta. A făcut-o cu atâta hotărâre și grabă, încât toți s-au ridicat în picioare, luându-l drept un profesor. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ai aflat deja că o mulțime de oameni s-au făcut nevăzuți de pe fața pământului în ultima vreme aici, la Baia de Sus, spuse Calistrat către Cristian, fără să-l privească. Vorbea încet, ca și cum și-ar fi căutat cuvintele. Stătea așezat, sprijinindu-se cu amândouă mâinile în toiag. Inspectorului i se păru ciudat faptul că bătrânul era la curent cu aceste cazuri pe care poliția încerca să le țină în cel mai desăvârșit secret. Deveni dintr-o dată atent și îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o facă. Le puseseră cătușele și îi forțaseră să se alinieze lângă peretele clădirii. Doi subofițeri în uniformă de luptă și chipul ascuns sub cagule îi păzeau, să nu facă nici o mișcare. Ceva mai departe, lângă o grămadă de arme așezate una peste alta, stătea agentul Aniko Szabo. Le găsiseră la cei de la Pinforest, polițiștilor nevenindu-le să creadă cât de multe erau. Două persoane lipseau la apel, Boris Godunov și Cristian Toma. Pop îl căutase pe inspector peste tot. Răscolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca-n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stînjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dea lungul văilor, până la capătul culmilor de deal, care dădea în altă vale: de pe Valea Dunavățului în Valea Berheciului pentru a ajunge din Lunca până la Tarnița sau Oțelești. Zona este lipsită de orașe, centre economice, administrative și culturale, acestea fiind așezate la extremități: Bacăul, dincolo de Siret, Bârladul și Vasluiul la limita estică, iar în sud Tecuciul și Galațiul. Comuna Filipeni este așezată în partea de nord-vest a Colinelor Tutovei, având, din punct de vedere geografic, caracteristicile zonei: dealuri - cu puține păduri
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de neam.” Această formă de organizare a continuat să existe și după cucerirea Daciei de către romani. Continuitatea obștilor pe teritoriul țării noastre, de la geto-daci până la întemeierea statelor feudale românești - spune P.P. Panaitescu - înseamnă continuitatea poporului român în Dacia ca popor așezat, teritorializat, permanent legat de pământ.” După abandonarea Daciei de către stăpânirea romană, de fapt o retragere strategică la sudul Dunării a armatei și administrației, viața economică și socială pe teritoriul fostei provincii a continuat în forme modeste, dar nu poate fi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
stâne au putut evolua, unele dintre ele, spre cătune, un grup de case așezat într-o poiană (prisacă) obținută prin defrișare. Caracteristica principală a societății românești din secolele al IX-XI, ca și pentru următoarele, până la întemeierea statelor românești, este viața așezată, cu locuințe modeste care puteau fi mutate în cadrul unor hotare stabilite, având ca repere elementele naturale veșnice în timp, și denumiri stabilite pentru principalele elemente de relief. Aceste repere puteau fi „zarea dealului”, „valea pârâului”, „pe sub pădure”, „pe lângă deal”, „la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au convins că libertatea fără mâncare și loc de dormit nu valoreaz mare lucru. Atunci s-au așezat unde au fost primiți, ca slugi boierești, ca argați, văcari, dar și ca lucrători ai pământului, devenind, la rândul lor, agricultori, oameni așezați, cu gospodării întemeiate. S-ar putea ca stră-strămoșii țiganilor din Valea Boțului să fi fost robi ai schitului sau mănăstirii „unde a fost Costea Călugărul”, să fi locuit apoi pe Runc, apoi să se fi așezat cu loc de casă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
după nume, rudenii și locul de origine 36: familiile venite din Udești, Pârhăuți și Todirești (Chetroasa) s-au așezat în dreapta pârâului, pe deal, într-o poiană care s-a numit apoi „Șipotul lui Ghica” (Boghean) și dealul „Sub pietre”. Familiile așezate aici erau: Boghian, Tabarcea, Hodoroabă, Vraciu, Trandafir (Ciubotaru), Teleagă, Pintilescu, 80 Ignătescu, Nuțu și altele. După cum spune bătrânul Costică Vasile Luca Bârgăuanu, grupul de case unde locuiau cei din Pârhăuți s-a numit „Părhăuceni”, iar pentru cei veniți din Chetroasa
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și în șările Române cultura porumbului care a înlocuit meiul în hrana oamenilor, folosit și în hrana animalelor. Românii au făcut din porumb făină, după o operație mai greamăcinatul la moara de apă, mai desă la râșnița cu două pietre așezate orizontal (vezi subcapitolul „Meșteșuguri și instalații”), din care au făcut o fiertură pe care au numit-o tot mămăligă. Dintre toate popoarele europene care cultivă porumbul pe suprafețe întinse, numai românii și italienii consumă mămăliga din făina de porumb, ei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
căruțe sau coviltir sau fără, aveau posibilitatea fizică să coase pe pânăză motive întâlnite în cale, sau să cresteze pe lemn semne cu semnificații magice; soarele neînvins, pomul vieții, coloana cerului. Dimpotrivă, pot înțelege asemenea manifestări artistice la un popor așezat, sedentar, legat de pământ, de strămoși. în ce-i privește pe răzeșii din Fruntești și pe cei din Filipeni, dispăruți la începutul secolului al XVIII-lea, portul lor, trebuie să se fi bazat pe „stofa” din lâna de oaie, dată
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]