1,168 matches
-
schimbă, cu aplomb bineînțeles, câteva vorbe de clacă, el se retrase în camera de alături, unde, așezat în fotoliu, rămas singur, deschise unul din cele două ziare de Capitală din ziua aceea și începu liniștit lectura, dar după zece-cincisprezece minute ațipi, neavând ce citi. Cumpăra ziarele, cel de Capitală și cel local, din obișnuință, - înainte de război era abonat, chiar în timpul războiului, dar cele „mai interesante” ziare au fost cele dinainte de război; câte partide politice atâtea ziare. Aveai ce citi, și altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a întors, a deschis ușa și s-a dus. Îmi era cald, perdelele erau lăsate și stăteam tolănit pe pat, învăluit de umbră ușoară, prin care răzbăteau firele de argint ale soarelui. Așa stăteam, nici nu mă gândeam la nimic. Ațipisem fără dorinți, fără cugetări, copleșit de somnul plăcut de după masă. Cât am stat așa nu știu. Deodată am deschis ochii. Parcă mă chema cineva. Dar nu mă chema nimeni. Nevasta lui Dragoș sta lângă ușă și aștepta să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș, la vatră, aprinzând încă o țigară? Cățelușa s-a sculat din ungherul ei și a venit să-și puie botul pe genunchiul lui. Nana Floarea s-a culcat lângă prunc. Ana ațipise. Când s-au petrecut acestea? Câtă vreme a întârziat pe-afară? De când a venit aici? Îi lipsește o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să fie acolo. Scări pe care trebuia să le urci și să le cobori la tot pasul; genunchiul mă durea mult mai rău decât mă duruse în Dublin. Luasem doar jumătate din doza obișnuită de analgezice ca nu cumva să ațipesc în timpul ședințelor și a fost un șoc să descopăr intensitatea durerii pe care o amorțiseră până acum medicamentele. Dar cum altfel să ajung la lucru? Nu mă simțeam în stare să iau un taxi. Fusesem capabilă să iau unul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Mă mărit cu tine. Capitolul 23tc " Capitolul 23" M-am trezit brusc, în întuneric, cu inima bătând să-mi sară din piept. Am aprins lumina înainte să-mi dau seama și mă simțeam foarte conștientă și alertă. Eram pe canapea. Ațipisem acolo în hainele de lucru pentru că tot amânasem momentul în care ar fi trebuit să merg la culcare singură. Mă trezise ceva. Ce auzisem? O cheie care se răsucise în broască? Sau cineva chiar deschisese și închisese ușa de la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
privind-o chiorâș. În timp ce băieții s-au concentrat pe jocul de scrabble și beau bere, noi ne-am cuibărit pe canapea într-un colț cu lumină difuză, și Rachel a început să-mi maseze mâna teafără. Eram pe punctul să ațipesc când s-a auzit din nou soneria. Spre uimirea mea, era Jacqui. A țâșnit înăuntru, emanând luciri și scânteieri și având chef de vorbă: dinții placați cu aur fuseseră readuși la normalitate, cineva îi dăduse nu știu ce chestie Louis Vuitton și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
toată frumusețea: mă trezeam cu noaptea în cap, îl sunam pe Aidan pe celular, mergeam la lucru pentru cel puțin zece ore, veneam acasă, îl sunam iar pe Aidan, țeseam fantezii elaborate în care nu murise, plângeam câteva ore, apoi ațipeam, mă trezeam și o luam de la capăt. Plânsul devenise o mare alinare, dar era greu să găsesc momentul potrivit pentru asta pentru că îi trebuia atât de mult feței mele să revină la normal. Era riscant să o fac dimineața pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să fie Kevin, era scris să fie Angelo. Capitolul 2tc " Capitolul 2" M-a trezit soneria - fiecare celulă mi-a tresărit așa de tare încât am crezut că o să fac o criză. Mă întinsesem, cu fotografia băiețelului în brațe, și ațipisem. M-am ridicat, clătinându-mă pe picioare, și s-a auzit iar soneria. Dumnezeule mare! Cât era ceasul? De-abia trecuse de opt. Așa devreme putea să fie o singură persoană: Rachel. Angelo o sunase în ajun, când se lămurise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
jumătate adormit, sprijinit cu o mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de șale, după care ațipeam din nou. Deodată a răsunat vocea tatei: — Hassan, trezește-te dacă vrei să-ți vezi orașul! Ieșind din toropeală, mi-am dat seama că micul nostru convoi ajunsese deja la picioarele unei incinte de culoarea nisipului, înaltă și masivă, crenelată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zâmbet la fel la larg ca și al lui. De acum, nici o piedică nu mă mai despărțea de Cairo. Nu mai aveam decât să mă las dus de scurgerea inexorabilă a timpului și a Nilului. Eram pe punctul de a ațipi, când glasurile marinarilor se înălțară, iar discuția lor se însufleți. Ridicându-mă, am văzut o djerma care venea pe fluviu în sus și tocmai ajungea în dreptul nostru. Mi-a trebuit un lung moment ca să deslușesc ce anume era ciudat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acesta Că-i antic și plin de mister!... Nocturnă Nu e nimnei... plouă... plînge-o cucuvaie Pe-un acoperiș de piatră-n noapte cu ecouri de șivoaie, Vai, e ora de-altădată, umbre ude se-ntretaie, Și-n curentul unui gang ațipesc, plin de ploaie. Tabla tuburilor sună, aiurarea tuturor... O grăbită alchimie, fâlfâie o vâlvătaie, Vai, e ora de-altădată, dungi de ploaie se-ntretaie, Un oraș de piatră doarme... toate dor. Nu e nimeni... plouă... plînge-o cucuvaie. Poveste Îți aduci
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Ar trebui să intri tare în ei, frumușelule. Ca să nu mai vorbim de profeția bătrânei Livia. Chicotele lui Deggle s-au auzit mult timp după aceea. Mediterana era liniștită, întunecată și calmă. Nici o adiere. Un cer senin. Stele. Vultur-în-Zbor a ațipit o clipă. Când s-a trezit, a simțit o rafală de vânt izbindu-l în față, un nor năpustindu-se pe deasupra capului său, o descărcare electrică în aer. De-acum stătea drept, în picioare, și se strădui să-și împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Joe făcând ceaiul în camera amenjată special. Chiar atunci a sunat telefonul de pe biroul lui Joe și cât se poate de repede a alergat în cealaltă parte a coridorului să răspundă, enervat că oamenii vor crede din nou că a ațipit. — Este domnul Shaw, mi-a spus. Dorește să știe dacă ați ajuns deja. M-am dus la telefon. —Sam? zise Sebastian. Ai nevoie de o mână de ajutor acolo? Nu, mulțumesc. Deja am terminat. —La mine mai durează cam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spusese nimic, probabil din rușine, din prostie sau din oricare din motivele Întrezărite de Miquel. Prea puțin conta. Singurul lucru care conta era să păstreze secretul pînă duminică. În noaptea aceea, pentru prima oară după mai multe zile, izbuti să ațipească. Vineri dimineața, cînd Își făcu apariția la școală, părintele Romanones Îl aștepta la poartă. — Julián, trebuie să stau de vorbă cu tine. Cum doriți, părinte. — Mereu am știut că va sosi ziua asta și trebuie să-ți mărturisesc că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cum se perindau siluetele domnului Aguilar și soției sale. Era aproape miezul nopții cînd m-am Întors acasă, tremurînd de frig și cu universul În cîrcă. O să sune mîine, mi-am repetat de o mie de ori În timp ce Încercam să ațipesc. Bea n-a sunat a doua zi. Nici În următoarea. Și nici În toată săptămîna aceea, cea mai lungă, ultima săptămînă din viața mea. Peste șapte zile, aveam să fiu mort. 36 Numai cineva care mai are de trăit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
transmite cele mai sincere felicitări pentru căsătorie, a zis el Îndreptîndu-se spre ușă. Cuvintele acelea mi-au Înghețat inima. Miquel n-a vrut să spună nimic, Însă În noaptea aceea, În timp ce Îl țineam În brațe și amîndoi Încercam zadarnic să ațipim, am știut că Aldaya rostise adevărul. Eram blestemați. Au trecut mai multe luni fără să aflăm nimic de Julián sau de Aldaya. Miquel mai avea cîteva colaborări fixe cu ziarele din Barcelona și din Madrid. Muncea necontenit, așezat la mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asemănător unui fluierat. ASANA Studentul gnostic se culcă în poziția omului mort: decubitus dorsal (pe spate). Picioarele sunt desfăcute în formă de evantai și călcâiele se ating. Brațele de-a lungul corpului; întregul vehicul fizic trebuie să fie bine relaxat. Ațipind într-o profundă meditație, devotul va cânta de mai multe ori sunetele magice.” „....Este util să știm că mantrele sunt cuvinte cu putere. Vibrațiile acestor cuvinte, acestor litere, acestei multiple combinații de sunete, trezesc puterile latente ale ființei umane.”. Samael
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
Asta chiar că era amuzantă. —O, Philip. Las-o! Nu ai vrut să te culci cu mine de la Înc... —Relaxează-te, păpușă, calmează-te puțin. Leo a apărut acum câteva minute și a leșinat pur și simplu. Probabil că am ațipit și eu. Am fost niște proști că am băut așa de mult, dar măcar am dormit și ne-am revenit. Deja nu-mi mai puteam stăpâni râsul. —Vorbești serios? Vrei să-mi spui că n-am văzut ceea ce tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
spus: ― Poftiți documentele și mergeți la domn locotenent. ― Unde îl găsim? - a întrebat Todiriță. ― În primul vagon de lângă turn. Au urmat drumul indicat de soldat... Locotenentul, un bărbat tânăr, ședea lungit pe o banchetă. Era învelit cu mantaua. Probabil că ațipise, fiindcă, la zgomotul pașilor celor doi, s-a ridicat, cu ochii cârpiți de somn. ― Să trăiți, domn’ locotenent - a salutat Dumitru. ― Dați hârtiile și voi mergeți în vagonul patru. Aveți grijă să nu faceți murdărie. Să nu vă îmbătați sau
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
avea, care îi ferecase sufletul și orice alt gând! Nu a putut face un pas până când lampa nu a fost stinsă... În acea seară, lotrul nu s-a trezit din vedeniile nebune decât atunci când a ajuns la bordeiul lui... A ațipit abia către ziuă. La primul licăr de lumină, l-a trezit galopul unui cal... Și-a pus pistoalele și durda la îndemână... După câteva clipe, galopul s-a oprit. Nu a trecut multă vreme și a auzit chemarea știută: un
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a început să-i vâjâie ca o furtună. Involuntar, a strâns pușca la piept. Cu gândul nebun: „până aici v-a fost!!!”, a pornit glonț spre inima codrului... Irinuța, lipită ca un copil de pieptul lotrului, era gata gata să ațipească. La un moment dat, lotrul a auzit un zgomot mărunt. „Poate a căzut vreo crenguță sub greutatea omătului de pe ea” - și-a zis el ascuțindu-și auzul. După câteva clipe, s-a auzit scrâșnet de omăt sub călcătură de om
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ne iau de odihniți - și a spus gândul unul care până atunci a stat cel mai retras. De această dată, nu a mai răspuns nimeni. Fiecare a căutat să se așeze cât mai bine pe locul lui, pentru a putea ațipi măcar o frântură de ceas... Prin geamurile pâcluite se strecura o lumină cenușie. Oamenii au început să se foiască, fiecare în felul lui. Unul își întindea picioarele, altul își rotea capul ca să-și dezmorțească gâtul, un altul își desfăcea brațele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pește. Auzi colo: cică au doi copii și cine o să-i crească? Tu, măi Nătăfleață! Tu! Cine altul?” - gândea Dumitru, gata parcă să sară de la locul lui și să i-o spună verde în față!... În cele din urmă, a ațipit. Când s-a trezit, noaptea devenise biruitoare. Întunericul înghițise peisajul, lăsând doar umbre care treceau ca o părere prin fața ochilor, grăbindu-se parcă să rămână în urma trenului. Todiriță, cu brațele încrucișate și, bărbia în piept, ședea cu privirea pierdută. Fără
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
știind că doctorul putea avea nevoie de patru ore sau chiar mai mult pentru examinarea cadavrelor. Somnul nu voia să-i vină. Se anunța o zi toridă: mașina începea să fiarbă, iar tapițeria mașinii deveni lipicioasă. Danny era gata să ațipească. Apoi își aminti de minciunile lui, de ceea ce putea și ce nu putea să-i spună cuiva. Reușise să mintă cu nerușinare în fața polițiștilor în uniformă, apoi o dăduse cotită, spunând că fusese într-o gogoșerie la șase dimineața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
da totul în vileag ca să scape? Sau rivalitatea dintre LASD și LAPD va reduce întreaga încurcătură la ceva ce-l va afecta numai pe el? Căldura reflectată de parbriz și numeroasele scurtcircuite iscate în creierul lui Danny îl făcură să ațipească. Crampele și strălucirea soarelui îl făcură să se trezească - transpirat și cu mâncărimi pe piele. Piciorul lui atinse claxonul și un somn negru, fără vise, se transformă într-un torent de zgomote ce se izbeau de toți cei patru pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]