884 matches
-
orice răspuns care vă trece prin cap. Se răsucește și scrie un titlu pe tablă: CE ÎNSEAMNĂ RASISMUL PENTRU TINE? Clell urlă primul: — Discriminare. Pipița gălbejită intrăn călduri și scrie asta concentrată și plină de zel pe tablă. Gillman o aburește, nu-mi place puțoiu, ’s sigur dasta: — Conflict, se răstește el. Pe când ea notează asta, Clell spune: — Poasă nu fie conflict. Poasă fie armonie. Gillman Îl ignoră. Gus Bain zice: — Te gândești la fixativul de păr. Mă bag și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
organizației. Lanțul conducerii. Le aruncă nou-veniților din departament vechea tâmpenie cu „ușa mea e Întotdeauna deschisă pentru voi“, da vai de mama puțoilor dacăs vreodată Îndeajuns de sonați Încât săncerce să-i pășească peste prag. Ar fi plăcut să-l aburesc pe Niddrie fără a fi nevoie să mă folosesc de atuul masoneriei. Știu că labagii ăia laburiști de sus din Consiliul local sunt amețiți de victoria electorală, se umflă-n pene ca păunii și se iau puternic de Niddrie et
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
îndur remușcările..." De altminteri, trecutul i se părea mort și se ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. Nu-l vedea încă lămurit, dar ceața care-l aburea avea sclipiri trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
el pleacă jignit fără să spună o vorbă, aud apoi hârșâitul tălpilor ce răsună în toată casa și iar mă chinuie gândurile, asta îți dorești, să trăiești într-o astfel de singurătate, asta ți se va întâmpla dacă îl părăsești. Aburi acri de alcool suflă către mine gura lui deschisă, iar eu mă strâng lângă el sub pătură, îi pun brațul adormit în jurul umerilor mei, în iluzia unei îmbrățișări, încerc să îi mângâi trupul, să îi trezesc dorința. Cum să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cum trece vara, să acumulez tot mai multe dezamăgiri, să îmi înfig unghiile gălbui în ochi, să stau la soare și să-mi înnegresc pielea de pete care nu vor mai dispărea niciodată, să îmi fierb sângele până ce vor ieși aburi din mine, aburi necunoscuți mie, de invidie și ură. Pentru că acum sunt geloasă pe aproape toată lumea, mă învârt prin magazin ca o somnambulă, vorbesc singură printre rafturi și fiecare femeie care trece prin fața ochilor mei mi se pare a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
purtând în mâini o tavă de argint pe care se găseau patru farfurioare cu faguri tăiați doi în cruce simplă, iar doi - ca o binevoitoare aluzie la cultul răsăritean al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe tavă mai abureau patru pahare cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Prut, după 1812, mai mult decât În oricare ținut românesc aflat, ținut, căzut sub jug străin: dorul frumos, acel dor special care te prinde, cuprinde, străprinde; te năpădește, te copleșește; bate, răzbate, străbate - atunci când (de sus, din calidor), cu privirea aburită de duroare, cați Încolo, -spre-Asfințit, unde bănuiești Prutul, râu blăstămat, care-n două ne-a tăiat, despărțind frați de surori, ciuntind grădina de flori - de când procleții de moscali, afurisiții de ruși, păgânii de provoslavnici ne-au sfârtecat Țara, furând jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ce ne-a făcut duminica trecută... - și-și arătau buzele umflate... - Exagereeezi. Aveau, de la mamele lor, buzele așa - ca toți muzicanții... - Nu erau toți muzicanții țigani! Și tu nu-i lăsai să răsufle... - Exagerezi, măi omule, protestează mama cu privirea aburită de plăcere. Dar nu le făceam nimica rău... - Cum, nu? Dansai fără muzică, În pauze - bieții de ei, nu-și puteau odihni buza, fiindcă nu te puteau lăsa așa, fără muzică... - Hai să trecem la Inspectorat! Când am cerut noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
coada ochiului. Înțepenise de parcă-l lipise cineva de scaun. O voce ca de copil, acompaniată la chitară, cînta o melodie suavă: Ce bine ! Ce bine ! Ce bine că Te-am visat! TÎnărul Tashiro oftă din rărunchi și apoi șterse geamul aburit cu palma. Aveam impresia că vrea să spună ceva. Nori plumburii se adunaseră undeva dincolo de calea ferată. Locul din mașină părea atît de strîmt, Încît n-aveai nici măcar cum să te miști. Îi auzeam parcă bătăile inimii reverberînd În propiu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a lungul pereților. Soția mea s-a sprijinit cu ambele mini de brațele fotoliului, stînd cu spatele la draperie. S-a uitat la mine și a zîmbit cam ciudat. În asemenea momente Îi indiviez pe cei care poartă ochelari, pentru că aceștia se aburesc și astfel mai cîștigi timp bătîndu-ți capul cu ei ca să-i ștergi și să-i așezi la loc. Neavînd așa ceva, am luat-o, aparent nepăsător și tăcut, spre canapea. M-am așezat În colțul dinspre ușă. Un arc gemu sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ca o bucată de sticlă fărîmițată? Oare este chiar atît de insuportabilă lumea aceasta, Încît trebuie să Încerci să evadezi tot timpul ca să poți suporta viața? — L-am văzut. Tashiro mă privea neliniștit, dintr-o parte. Ochelarii Începuseră să se aburească pe cînd mă uitam la el. Era prea cald În mașină. Simțeam că mă cuprinde amețeala pe măsură ce tensiunea Îmi părăsea obrajii amorțiți de frig. Cu siguranță că cele două sticle și jumătate de bere pe care le-am băut Începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și pot pune în pericol orice tentativă de eliberare. În spațiul imploziv pe care cabina îl propune, între pereții sonorizați, mânjiți de degetele care îi amprentează, Carmen Coțofană, Mihaela Dancs și Adrian Stoian sunt urme care se șterg. Urme care aburesc pereții până când nu se mai văd, într-un performance care îl face pe spectator să reflecteze la propriile blocaje. P.S.: Cvartet pentru o lavalieră a fost realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și sponzorizat de cel care a conceput
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Maica Domnului l-a așteptat pe Teodor Pantea ca să se lase fotografiată: „El a trăit cu soția lui ca frații, în curăție. După ce a realizat el aceste icoane, Maica Domnului s-a lăsat fotografiată de toată lumea”, spune părintele Antonie. Icoanele aburite La intrarea în biserica mănăstirii te întâmpină, de o parte și de alta, două icoane ce parca au fost aduse la Giurgeni special pentru a întregi armonia acestui loc binecuvântat. În partea stângă se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
fiecare an, în ziua Înălțării Domnului, aceste icoane sunt duse în procesiune la troița eroilor martiri din sat. Amândouă au atras atenția prin întâmplări neobișnuite, despre care părintele Antonie mărturisește: „Când sunt scoase pe poartă, dincolo de pământul mănăstirii, icoanele se aburesc și devin din ce în ce mai grele. În urmă cu doi ani epitropul bisericii, Ioan Gherla și ceilalți băieții au mărturisit că nu mai puteau să le ducă de grele ce erau. Și asta numai după se îndepărtau de mănăstire. Chipul Maicii Domnului
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
numai după se îndepărtau de mănăstire. Chipul Maicii Domnului cu Pruncul rămâne alb intact, iar restul icoanei se închide într-o ceață. De abia după trei-patru ore de la revenirea în biserică, icoana își revine. Și Icoana Domnului Iisus s-a aburit de două ori în cei cinci ani, de când se face această procesiune. Acestea sunt niște taine. Dincolo de pământurile mănăstirii este lumea voastră, lumea laică. Am dedus că anii ce vor urma, vor fi grei, până se vor întoarce oamenii la
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
ten pe față. Îmi împing lentilele de contact în ochii roșii și trag pe mine niște dresuri maro, urâte. În mai puțin de zece minute sunt în taxi, cerându-mi în mod exagerat scuze pentru întârziere, îngrozită că îmi ies aburi de alcool prin toți porii. — Fii fără grijă, spune, spre surprinderea mea, taximetristul. Am noroc. Am dat peste unul drăguț în dimineața asta. De obicei se enervează rău dacă nu îi aștepți răbdător la ușă. Am gâtul uscat acum, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ar fi bun. O să alegi tu distribuția? — Nu știu. Sper că o să mă lase să am un cuvânt de spus. Cine e producătorul? Nimeni încă, pentru că nu l-am trimis la toate studiourile. —Aha. Privirea lui Amy începe să se aburească un pic. Îmi dau seama că nu mai are chef de conversația asta. Poate o să joace Adam Kirrane în filmul ăsta, spun eu sugestiv. —Poate. Se uită în altă parte. Ce naiba încearcă să ascundă? De ce nu-mi spune secretul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
liniștită. Atunci când ștergea praful, ridica flaconul cu grijă ca pe un bibelou de porțelan și-l așeza apoi în același loc.Elena își ura grozav pistruii, avea impresia că ei reprezintă o piedică, se apropia mult, mult de oglindă, respirația aburea suprafața lucioasă, se cerceta în amănunt și, nemulțumită, scotea limba la figura pistruiată ce-i răspundea la fel. Venea în pat cu nasul și pomeții obrajilor îmbâcsiți de cremă, nu dispăruse nici un pistrui de când începuse tratamentul, dar ea spera că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe toate reci... Viorel Angelescu își scoase batista, o duse la nas. Când suflă simți o înțepătură alarmantă în inimă, un semnal scurt, strident, care-l făcu să se strângă de teamă, se congestionă, simțea că-i ies pe urechi aburi. S-a întâmplat ceva? l-a întrebat îngrijorată Monica. Inima, îi spuse și duse brațul către piept, apoi văzând mimica alertată a musafirilor, făcu a lehamite din mână. Lasă, că nu mă sperii eu dintru-atâta. Dar rămase cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o alarmă, chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide, deschide fereastra, ai aburit cu respirația geamul, nu mai vezi nimic, hai repede, repede, trage de mâner, cât încă nu e prea târziu. Abia așteptau, săracele, ca ea să-și isprăvească cercetarea și să le lămurească, gesticulând a lehamite: Nu v-am spus eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cam un metru și douăzeci Înălțime și o lumină roșie În vârf. — Te văd, Norman. Văd ce vrei să faci. Pe con scria ceva: niște litere galbene, imprimate pe suprafața cenușie. Norman se aplecă să citească. Deși vizorul i se aburise ușor, reuși să distingă cuvintele. PERICOL - EXPLOZIBIL TEVAC U.S.N. - NUMAI PENTRU CONSTRUCȚIl/DEMOLĂRI DURATA SECVENȚEI DE DETONARE 20:00 CONSULTAȚI MANUALUL U.S.N./VV/512 -A NUMAI PERSONAL AUTORIZAT PERICOL - EXPLOZIBIL TEVAC Mai scria ceva dedesubt, dar literele erau prea mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
geamurile erau atât de aburite încât nu puteam vedea nimic prin ele. Răzbătea însă până la noi o hărmălaie devălmășită pe care o cunoșteam prea bine. Am deschis ușa și am intrat: Flora cel dintâi, apoi eu. Mie mi s-au aburit pe loc ochelarii, așa că m-am mulțumit să aud cum brusc, ca și cum am fi apăsat pe-un buton, s-a făcut liniște. Deplină. Cu un alt simț valid am sesizat un miros greu, de țigară ieftină. Mâna lui Flora mi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
aia cu...". O mai ziceam. Noaptea aluneca mai departe. Când s-a întors, cârciumărița a venit însoțită de o copilă, amândouă cu brațele încărcate: într-o strachină odihnea în propria grăsime un cocoș bine rumenit, pe un fund de lemn aburea o mămăligă, iar în altă strachină lucea mujdeiul. Ritualul continua: în vreme ce unul dintre noi se înfrupta din cocoș, celălalt le vorbea, citea sau recita mesenilor. Apoi primul trecea la poezie și celălalt la cocoș. Și tot așa. Asta a durat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
primisem nici un răspuns. Adesea gândeam că numai cu pâine și apă, o să mă îmbolnăvesc de oftică și o să mor. Eram chiar încredințat dar nu făceam nimic. Proprietarul avea altă idee: că, zise el odată în fața ciorbei de fasole care îi aburea în față, "cine mănâncă mereu numai pâine goală, se tâmpește la cap". Am râs de această idioțenie și am intrat în odaie cu pâinea în mână, s-o mănânc și să-mi văd de scris. Dar parcă avea dreptate, scrisul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zarzavaturile lui. Rămăsei cu bătrânul și cu mortul. Soarele se scufundase; la asfințit crescuse o întinsă roșață purpurie. Prin lumina aceea, prin singurătatea țărmurilor, venind pe lângă lunca tăcută, apa trecea într-o liniște și într-o tăcere de moarte. Nu aburea vântul; tălăngile de peste ape nu se auzeau; împrejurimile încremeniseră în lumina cu luciri sângeroase. Deodată, departe, cine știe unde, pe dealuri, un chiot lung începu să tremure și să se desfășoare în lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]