KorAP: Find »[drukola/base=adaptativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...60 >

1,484 matches

Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449

de împerechere și amorsează structuri care ne ajută să facem față prădătorilor. Patologie Comportamentul alimentar Obezitate. Obținerea hranei a fost o problemă adaptativă fundamentală pentru strămoșii noștri în EEA. Consumarea a cât mai multă hrană odată obținută era o strategie adaptativă în EEA. În mediul post EEA, accesul la hrană este mai simplu și mai facil (de exemplu, nu mai trebuie să vânăm, ci mergem la magazin!). Această combinație poate duce la apariția obezității. A) Anorexia nervoasă. Anorexia (individul refuză să

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
magazin!). Această combinație poate duce la apariția obezității. A) Anorexia nervoasă. Anorexia (individul refuză să mențină un minimum de greutate normală) a fost asociată cu mecanismele evolutive. Astfel, în EEA, în cursul perioadelor dificile, când hrana era puțină, nu era adaptativ să mănânci tot ceea ce era disponibil, fiindcă trebuiau făcute rezerve și hrana se distribuia întregului grup. Prin urmare, capacitatea de a „nu mânca” putea fi importantă pentru supraviețuire într-o astfel de perioadă și, trăind în grupuri sociale, este posibil

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
citire a minții este fundamentală în interacțiunile umane și, în consecință, ea este rezultatul unui proces evolutiv. În cazul copiilor suferinzi de autism, această structură este afectată. C) Tulburările de personalitate Tulburările de personalitate sunt considerate efectul unor structuri cognitive adaptative pentru EEA (prin strategiile generate - vezi tabelul 3.2. - se favoriza rezolvarea unor probleme adaptative) care produc probleme în mediul post EEA. Aceste probleme apar din cauza nepotrivirii dintre mediile EEA și post EEA și/sau din cauza afectării respectivelor structuri cognitive

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
proces evolutiv. În cazul copiilor suferinzi de autism, această structură este afectată. C) Tulburările de personalitate Tulburările de personalitate sunt considerate efectul unor structuri cognitive adaptative pentru EEA (prin strategiile generate - vezi tabelul 3.2. - se favoriza rezolvarea unor probleme adaptative) care produc probleme în mediul post EEA. Aceste probleme apar din cauza nepotrivirii dintre mediile EEA și post EEA și/sau din cauza afectării respectivelor structuri cognitive (de exemplu, supraactivare). Tabelul 3.2. Strategiile primare de relaționare și tulburările de personalitate corespunzătoare

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
sau funcția (expresia genică poate fi alterată, penetranța poate fi modificată - Hunter, 2005) datorită interacțiunii cu alte gene sau datorită condițiilor de mediu. Deci genele nu sunt entități fixe, bine definite, independente de context. De aici și ideea de modificabilitate adaptativă a genelor, ce se poate chiar transmite la generațiile viitoare, după cum sugerează unii autori; 4) Genele nu sunt unități independente de informație - nici o genă nu operează singură de aceea, în cazul patologiei nu există decât foarte rar boli monogenice, caracterizate

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
mediu (Sandovici, Ștefănescu și Covic, 2004). De asemenea, există diferențe de ordin genetic și în susceptibilitatea organismului la diferite infecții, și în reactivitatea sistemului imun. Galon et al. (2006) au arătat, din această perspectivă, că în cancerul colorectal răspunsul imun adaptativ al organismului, mediat de celulele T, este mult mai predictiv pentru evoluția clinică a pacientului decât stadiul tumorii, iar acest răspuns imun este sub controlul unui cluster particular de gene comodulate; dacă expresia genelor inflamatorii și imunosupresoare este, conform acestui

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
clinică a pacientului decât stadiul tumorii, iar acest răspuns imun este sub controlul unui cluster particular de gene comodulate; dacă expresia genelor inflamatorii și imunosupresoare este, conform acestui studiu, necorelată cu recurența tumorii, în schimb expresia omogenă a genelor imunității adaptative corelează pozitiv cu cel mai bun prognostic. Domeniul testării genetice este, așadar, unul foarte dinamic, presupunând actualizarea permanentă a informației, inclusiv în cazul celor care se implică în consilierea genetică. 6.2. Tipuri de teste genetice În general, testele genetice

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
de exemplu, optimism) la boală. Puține constructe aduc ceva în plus față de acestea, atunci când sunt puse într-o ecuație de regresie, în explicarea, descrierea, predicția și organizarea răspunsurilor subiectului uman. Așadar, modificarea unui stil cognitiv disfuncțional/irațional în unul rațional/adaptativ se face în primul rând utilizând principii cognitiv-comportamentale. La nivel comportamental, stilul de viață (de exemplu, fumatul, comportamentul alimentar) este un factor etiopatogenetic cu implicații pentru boală (de exemplu, tulburări cardiovasculare, cancer, SIDA etc.). Așadar, modifcarea unui stil de viață

[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257

corporal a individului; 4 ) activități recreative, utilizate în scop de deconectare, divertisment în diferite ocazii (De Meur, Staes, 1988). Buzdugan (2007) consideră că activitatea este o relație între organism și mediu unde are loc un consum energetic, cu o finalitate adaptativă. Esența activității umane poate fi exprimată corect doar când corelăm interiorul cu exteriorul, înțelegând mecanismul filtrării cauzelor externe prin intermediul condițiilor interne. Activitatea umană este o realitate psihică de mare complexitate ce cuprinde ca elemente structurale mișcări, operații și acțiuni, organizate

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
de altă parte, ca acțiune complexă (structuri operaționale potențiale) aplicabilă la orice situație nouă. Dat fiind caracterul general și în continuă dezvoltare în anii de creștere a acestei structuri operaționale, inteligența poate fi considerată operativitate nespecifică, generativă, încărcată de energie adaptativă. În copilărie, această formă de orientare operațională a gândirii nu este încă formată, motiv pentru care copiii au tendința de a divaga (spre exemplu, tendințe spre logoree; ulterior, în perioada școlară dispar). În funcție de valoarea coeficientului de inteligență, putem opera următoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
de iubire din partea părinților. Într-o familie unită, aceste complexe vor fi ușor depășite dacă părinții, în colaborare cu educatorii, vor utiliza metode adecvate (Popescu-Neveanu, 1978). COMPORTAMENT (< fr. comportement, cf. lat. purtare - a purta, cum - cu; engl. behavior) - Sistemul reacțiilor adaptative ale organismului cu o anumită organizare, fiind orientat spre îndeplinirea unor solicitări, prin care el răspunde în funcție de stimulările mediului, dar și de tensiunile interne. Întregul sistem de acte umane are la bază manifestări afective (emoționale), care au rol de sursă

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
mișcările voluntare inhibă hipertonia de tip extrapiramidal; reflexele cutanate și osteotendinoase nu sunt interesate. HIPERTROFIE (< fr. hypertrophie, cf. gr. hyper - peste, trophe - hrană) - Dezvoltare excesivă a unui țesut sau organ, consecința unei activități sau a unui metabolism ridicat, cu scop adaptativ sau compensator. Hipertrofia musculară este urmarea eforturilor intense depuse pe plan fizic. HIPOKINEZIE (< germ. Hypokinese, cf. gr. hypo - sub, kinesis - mișcare) - Scăderea funcționării motoare a diferitelor organe cavitare sau a mușchilor striați. Formă extremă a procesului de excitație, opusă hiperkineziei

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
sau parțială a posibilităților fizice, locomotoare, mintale, senzoriale, neuropsihice etc., consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unor activități. Indiferent de forma de manifestare (fizică, senzorială, mintală etc.), incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la un anumit comportament adaptativ care afectează, mai mult sau mai puțin, performanțele funcționale, nivelul de autonomie personală, profesională sau socială. Altfel spus, incapacitatea reprezintă perturbarea capacității de îndeplinire normală a unei activități sau a unui comportament; această tulburare poate avea un caracter reversibil sau

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
tulburări motrice care afectează calitatea și stilul gestului; dificultăți de stabilire a dominantei cerebrale; tulburări praxice referitoare la execuția actelor intenționale complexe. A cincea teză: prin ameliorarea motricității se operează și o serie de schimbări în plan psihologic, crește potențialul adaptativ și se îmbunătățesc performanțele, atât în plan școlar, cât și social. A șasea teză: analiza domeniului complex al motricității se poate face în trei direcții: a considera motricitatea ca „sistem de mișcări coordonate cu complementele sale tonice și clonice” - acest

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
corespunzătoare particularităților individuale ale pacientului. Învățarea mișcărilor de substituție parcurge patru stadii: învățarea dirijată se bazează pe mișcările pasive conduse de către kinetoterapeut (se solicită pacientului să perceapă fiecare moment al mișcărilor, să înțeleagă și să pătrundă mecanismul de bază); învățarea adaptativă - prin repetarea mișcărilor pasive, pacientul se obișnuiește cu structura noilor mișcări, formându-și o reprezentare corectă asupra modului în care va acționa voluntar; învățarea operativă este stadiul în care pacientul a reușit să-și formeze engramele motoare ale noilor acte

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
o acțiune prin care corpul pacientului este așezat în acele poziții care asigură un aliniament corect al corpului și o normalizare a tonusului muscular. Poziționarea poate fi realizată dinamic, prin mijloace active de manevrare a pacientului, sau static, cu ajutorul echipamentelor adaptative. Schimbarea poziției pacientului în timpul zilei este efectuată de către membrii familiei. Ea are un rol benefic, deoarece: stimulează orientarea în spațiu, datorită modificării relațiilor spațiale dintre corp și mediul înconjurător; asigură unele poziții în care tulburările de motricitate sunt limitate; permite

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
pe care le îndeplinesc nervii periferici: motoare, senzitivă și vegetativă. REEDUCARE (de la reeduca < fr. rééduquer) - Ansamblu de mijloace, metode și tehnici terapeutice (medicale, psihologice, pedagogice) folosite cu scopul de a recupera anumite capacități motoare și psihice, de a optimiza comportamente adaptative; proces sistematic de educare și compensare, de înlăturare a unei educații și adaptări defectuoase, negative. Prin reeducare se urmărește reintegrarea subiectului într-un sistem de activitate și de relații sociale normale; necesită instituții și servicii specializate și se adresează persoanelor

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
socială, afectând întreaga personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, adaptativ-comportamentală; statisticile OMS arată că deficiența mintală se întâlnește la aproximativ 3-4% din populația infantilă, având diferite grade de intensitate și variate forme de manifestare clinică (Gherguț, 2005). Limitarea funcției adaptative vizează posibilitățile de comunicare și autoîngrijire, utilizarea resurselor comunitare, performanțele convenționale, încadrarea în muncă și în societate. Aprecierea funcției intelectuale se face prin intermediul coeficientului de inteligență (IQ), ce reprezintă raportul dintre vârsta mintală și vârsta cronologică. Copiii al căror IQ

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
de o parte, și resursele, capacitățile și posibilitățile individului, pe de altă parte. Termenul a fost introdus de Hans Selye în anul 1950. El definește stresul ca fiind un sindrom general de adaptare pentru a desemna un ansamblu de reacții adaptative ale organismului la acțiunea nespecifică a unor agresori fizici. Diferiți agenți stresori produc nu numai un efect specific (leziuni, arsuri, reacții imunitare, maladii infecțioase etc.), ci și un efect nespecific, comun tuturor acestor agenți: starea de stres. Conform autorului, acest

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
Se produc, de asemenea, modificări morbide (hipertensiune, ulcere gastrice etc.). Există stres de suprasolicitare, dar și stres de subsolicitare; un stres moderat antrenează și stimulează vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci când degradările produse sunt prea ample, depășind capacitățile adaptative ale persoanei. STRUCTURĂ (< fr. structure, cf. lat. structura) - Ansamblu ordonat și autonom de elemente independente ale cărui raporturi sunt reglate de legi (Larousse, 2006). Se poate spune că, în psihologie, ca și în biologie, structura este ca un întreg constituit

[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583

fi traumatizați și ca urmare a ineficienței și a nedreptății perpetuate de alte instanțe cum ar fi sistemul legal sau cel al sănătății mentale. În ceea ce privește strategiile de burnout, specialiștii preferă strategiile ce se arată de altfel a fi cele mai adaptative: burnout-ul activ, căutarea suportului social și instrumental, umorul. Mai puțin folosite sunt strategiile asociate cu un nivel mai ridicat de distres emoțional cum ar fi de exemplu dezangajarea comportamentală. Pe de altă parte, Steed și Bicknell (2001) și-au orientat

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
formal în Manualul de diagnostic și statistică III (APA, 1980) a produs o explozie de teorii și investigații științifice despre răspunsul oamenilor expuși stresului traumatic. Formularea diagnosticului de tulburare de stres posttraumatic a marcat recunoașterea faptului că există anumite răspunsuri adaptative biologice și psihologice similare tuturor indivizilor în ciuda particularităților experienței traumatice. Definirea conceptului și date științifice Conform DSM IV TR (APA, 2000), există câteva criterii pentru diagnosticul sindromului de stres posttraumatic. Criteriul A se referă la expunerea persoanei la un eveniment

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
o consideră dimensiunea de auto evaluare a sindromului. Aceste dimensiuni structurale ale burnout-ului au fost ulterior înlănțuite între ele, sugerându-se astfel procesualitatea fenomenului. Astfel se consideră că burnout-ul debutează cu epuizarea emoțională, care induce depersonalizarea ce reprezintă un răspuns adaptativ atâta vreme cât alte forme de reacție au eșuat și încheindu-se cu reducerea implicării personale și scăderea sentimentului de autoeficiență în muncă. Cele mai mari controverse au fost stârnite de natura relațiilor dintre dimensiuni. Inițial cercetătorii au presupus că între acestea

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
optimist cu privire la riscurile viitoare asociat cu un control perceput scăzut, poate fi nerealist dacă astfel de expectanțe pozitive se bazează pe factori dincolo de controlul individului, nereflectând probabil realitatea riscurilor viitoare. Deși o perspectivă optimistă asupra riscurilor relative pare a fi adaptativă atunci când e asociată cu un control perceput puternic, un simț puternic al controlului poate fi prea puțin benefic dacă este asociat cu pesimismul comparativ al persoanei în cauză. Mai precis, același simț al responsabilității care servește optimismului comparativ, poate fi

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
asociată cu un control perceput puternic, un simț puternic al controlului poate fi prea puțin benefic dacă este asociat cu pesimismul comparativ al persoanei în cauză. Mai precis, același simț al responsabilității care servește optimismului comparativ, poate fi mai puțin adaptativ când este asociat cu credințe pesimiste despre faptul că riscul personal ar fi mai ridicat decât cel al unei persoane similare. Indivizii aflați în aceasta situație, riscă a se angaja în autoculpabilizare, gândind că ei sunt mai expuși la elemente

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]