1,383 matches
-
fântână, Pierre a exprimat corect dureroasa contradicție dintre ceea ce trăiește și ceea ce și-ar fi dorit. El justifică însă această opoziție printr-un motiv fals (dorința mulțimii). În aceste ultime două exemple, raționalizarea le-a permis subiecților să evite conștientizarea afectelor neplăcute - ilustrare a remarcei făcute de Widlöcher (1971-1972), care semnalează că în testele TAT și Rorschach subiectul poate utiliza raționalizarea pentru a legitima interpretarea pe care o dă unei planșe, fără a face legătura cu o anumită situație pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o dă unei planșe, fără a face legătura cu o anumită situație pe care planșa riscă să o evoce în el. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Raționalizarea poate întări izolarea, justificând absența unor afecte prin explicații doar aparent raționale. Astfel, Anny Duperey (1992), a cărei autobiografie este citată în legătură cu izolarea și refularea, mărturisește că, pe când era mai tânără, vorbea cu nepăsare despre moartea părinților, utilizând următoarele argumente pentru a-și justifica lipsa de emoție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acest mecanism nu este decât unul dintre numeroșii factori „care contribuie la apariția unei slăbiri a memoriei sau unei deficiențe a amintirii”. Widlöcher (1971-1972) rezumă principalele caracteristici ale refulării, precizând că este o falsă uitare, selectivă, intenționată, care nu elimină afectul și nu este definitivă. Cuvântul „intenționat” nu trimite la voința deliberată, conștientă, de a refula, ci subliniază că refularea nu se face la întâmplare și că ea îi permite subiectului să evite o conștientizare dureroasă. Este vorba de o falsă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
forcludere, mecanismul de apărare originar al psihozei, veritabil „bastion de apărare” psihic și adesea corporal pentru unii pacienți. După el, ar fi vorba de un refuz primar, în care eul, expulzând printr-o acțiune brutală reprezentarea insuportabilă a castrării și afectul atașat ei, face în așa fel încât ceva anume din cadrul realului să nu fie perceput imediat, să nu se poată integra și deci să nu facă obiectul unei refulări. Astfel, ceea ce a fost abolit în interior revine din exterior sub
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vorba de un procedeu prea recomandabil. Exceptând această scurtă aluzie la o izolare defensivă, nu regăsim în opera lui Freud nici o urmă a unei descrieri a acestui mecanism de apărare. Freud a remarcat însă la el însuși o amorțire a afectelor, într-o împrejurare foarte dureroasă: moartea nepotului său preferat, Heinele. În momentul când copilului nu i s-a mai dat nici o șansă, Freud le scrie unor prieteni maghiari: „Lucrez constrâns și forțat; în fond, totul mi-a devenit indiferent” (1960
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a suferit o mare durere și face un efort epuizant, se poate observa „un fel de apatie, de insensibilitate la durere și de frigiditate emoțională. Acest lucru pare că ține de un mecanism similar (izolarea), destinat să protejeze Eul împotriva afectelor sau senzațiilor care ar risca să-l copleșească”. Fairbairn (1952/1974) subliniază faptul că există puține persoane „normale” care, în fața unei crize majore, să se poată sustrage „unei stări anormal de calme și detașate”. În sfârșit, în timp ce DSM III-R (1987
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Aceeași apatie este observată de Thomé (1990) la Daniel, un pacient seropozitiv care mărturisește că nu mai are chef de nimic și că nu mai are prieteni. „Se pare că subiectul a recurs la o hibernare globală pentru a distruge afectele care riscau să-l sufoce”, scrie Thomé. Toate aceste exemple ilustrează faptul, evidențiat de Levi (1958/1987), că individul poate „să-și sape o vizuină, să secrete o cochilie, să înalțe în jurul lui o fragilă barieră de apărare, chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în reverie poate fi apropiat de retragerea apatică, prin faptul că evadarea într-o lume imaginară antrenează o scădere a interacțiunilor cu lumea înconjurătoare. Alte două mecanisme de apărare au puncte comune cu retragerea apatică, întrucât implică o eliminare a afectelor. Acestea sunt izolarea și intelectualizarea. Putem nota însă că, în izolare, activitatea subiectului nu este câtuși de puțin diminuată, spre deosebire de ceea ce se observă în retragerea apatică. Remarca este valabilă și în cazul intelectualizării; printre altele, în acest mecanism se produce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
început, nu se înregistrează o patologie mentală (deportați, persoane confruntate cu apropierea morții proprii sau a cuiva din anturaj), o regăsim și ca simptom al schizofreniei, al depresiei și al demenței subcorticale. În schizofrenie, izolarea socială și retragerea în sine, afectul erodat sau impropriu, lipsa de inițiativă, de interese, de energie, toate acestea figurează printre sindroamele prodromice sau reziduale ale maladiei, enumerate în DSM III-R (1987/1989). Descrierea experienței depresive dată de Widlöcher (1983) este și ea foarte apropiată de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
focului, măcelarul rămâne fascinat de sânge, avocatul se ocupă de cei învrăjbiți, iar polițistul, de criminali etc.”. Definiția pe care o propune DSM-IV (1994/1996) pentru sublimare este apropiată de ideea de socializare, întrucât evocă o canalizare a pulsiunilor sau afectelor prost adaptate înspre comportamente acceptabile. Exemplul oferit în această lucrare se referă la derivarea pulsiunilor agresive înspre sporturile de luptă. Dar de ce să ne limităm la sfera profesională? De ce să nu includem în discuție și activitățile nevalorizate, precum un hobby
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-i în considerare doar aspectele cognitive, cu detașare și obiectivitate, ca și cum ar fi vorba despre o problemă de ordin general. Astfel, individul fuge de o conștientizare intolerabilă a ceea ce reprezintă, pentru el însuși, problema în cauză: „Intelectul este calmat în detrimentul afectului” (Ruszniewski, 1995). Spre deosebire de ceea ce intră în joc în sublimare, intelectualizarea nu comportă nici cea mai mică activitate de creație. Cât despre comparația dintre refulare și sublimare, ea ne rezervă surprize! Teoretic vorbind, sublimarea exclude refularea. Ultimul mecanism citat poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. Numai în acest caz (umor aplicat sieși) umorul poate fi considerat un mecanism de apărare. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Aspectul defensiv al umorului se poate explica astfel: el cruță persoana aflată în dificultate de afectele dureroase pe care situația sa ar trebui să le antreneze și-i permite, grație glumei, să evite chiar și exprimarea acestor afecte, adică a anumitor plângeri care ar fi justificate. În opinia lui Freud (1905/1988), umorul „evită consumul de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
definițieitc "Discutarea definiției" Aspectul defensiv al umorului se poate explica astfel: el cruță persoana aflată în dificultate de afectele dureroase pe care situația sa ar trebui să le antreneze și-i permite, grație glumei, să evite chiar și exprimarea acestor afecte, adică a anumitor plângeri care ar fi justificate. În opinia lui Freud (1905/1988), umorul „evită consumul de sentimente”, „surâde printre lacrimi” și „se naște din înăbușirea unei emoții”. Pe scurt, reușind să se amuze pe seama circumstanțelor defavorabile, subiectul evită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trebuie făcută între umor și ironie. Ele ar putea fi confundate, însă „ironia înseamnă rea-voință” (Zazzo, 1983), o batjocură dirijată împotriva celuilalt, pe când umorul-apărare se aplică propriei persoane. Bergeret (1973) face aceeași remarcă: „Sarcasmul, care nu operează o protejare împotriva afectului, nu poate fi confundat cu umorul”. Capabil de umor, Freud se putea dovedi și de o ironie caustică, Jones dându-ne două asemenea exemple: Când Stekel, gândind că a mers mai departe decât Freud cu anumite descoperiri, se scuza pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o mare plăcere agresiunii (un alt fel de apărare, întrucât este dirijată împotriva celuilalt), dar în acest caz nu mai vorbim despre umorul-apărare. Ne putem întreba, de asemenea, dacă umorul nu este cumva legat de izolare, de vreme ce blochează apariția unor afecte dureroase. În realitate, cele două apărări sunt diferite una de alta: în cazul umorului, persoana sesizează perfect neplăcutul situației, dar se distanțează în mod voluntar de el; în izolare însă, afectul nu ajunge în conștiința subiectului, dar rămâne activ, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este cumva legat de izolare, de vreme ce blochează apariția unor afecte dureroase. În realitate, cele două apărări sunt diferite una de alta: în cazul umorului, persoana sesizează perfect neplăcutul situației, dar se distanțează în mod voluntar de el; în izolare însă, afectul nu ajunge în conștiința subiectului, dar rămâne activ, deși este deconectat, iar nocivitatea lui nu este eliminată. În schimb, umorul poate favoriza suprimarea unor sentimente sau amintiri dureroase, întrucât presupune evitarea unei emoții impregnate de neplăcere. De altfel, Freud (1927a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pot deveni nocive. Umorul, în schimb, nu prezintă nici un risc, deoarece nu se sprijină pe refulare (1905/1988). El nu este numai eliberator, precum cuvântul de duh, dar și „grandios și exaltant” (1927a/1985), și permite obținerea unei plăceri în ciuda afectelor deranjante. Spre deosebire de glumă, umorul nu are deloc nevoie de un interlocutor pentru a se dezvolta: oricine poate beneficia de bucuria prilejuită de plăcerea umoristică fără a fi obligat să o comunice. Grație umorului ne putem detașa de iritare, dezgust, suferință
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unei rezistențe atunci când pacientul nu renunță la atitudinea sa de bună dispoziție. Unul dintre subiecții lui Lagache a arătat chiar că nu se întindea pe canapea decât după un fel de „rânjet interior”. Este vorba despre o operație defensivă contra afectului ce constituie, după Lagache, un „ecran afectiv”, de multe ori greu de pătruns. O altă apropiere se poate face între umor și expresia verbală a pacienților maniaci, bogată în glume, calambururi și jocuri de cuvinte. Dar aici avem de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
formulări ca: «lirism și explozie», «momente de emoție sufletească» (prilejuite de poeziile noastre valoroase) sau «foarte adesea eroul liric e doar sensul viu al unei creații lirice, forța sa de izbire, comunicativitatea sa, exprimând amploarea și tăria unor convingeri și afecte» etc. etc. Articolul alunecă în vechiul stil al criticii burgheze, îmbinând limbajul insolent cu formulări confuze. Cronica lui Dan Costa este un articol de jignitoare persiflare, nejust în cea mai mare parte a sa, scris de pe poziții de fapt cosmopolite
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
o continuitate a copilului. Tot ce trăiește încă din timpul vieții intrauterine se gravează, se înscrie în el: în conștient (amintiri, urme mnezice conștiente), dar mai ales în inconștient. Conștientul este limitat și nu poate conține cantitatea de emoții, experiențe, afecte percepute sau trăite în timpul vieții individului. Amintirile sale se vor organiza deci în așa fel încât să se evite o supraîncărcare, ceea ce ar genera haos și tulburări psihice. Memoria este obligată să opereze selecții. Ca urmare, este vorba de o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a realității (refularea elementelor negative legate de o situație anxiogenă), nu este deci decât o iluzie. Sentimentele negative nu pot să dispară ca prin minune; ele sunt doar date deoparte. Sunt plasate în inconștient. Refularea nu se referă doar la afectele penibile și neplăcute, ci și la gândurile, dorințele sau acțiunile nerealizabile sau interzise. Pentru a evita, în caz de frustrare, o stare permanentă de tensiune, refularea va acționa prin drenarea energiei respective spre inconștient. De aici, tensiunea va fi domolită
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
semne de toate felurile care circulă în acest spațiu de conexiuni; o axiologie sau un sistem de valori ce determină tropisme pozitive sau negative, calități afective asociate reprezentărilor sau zonelor spațiului fizic; o energetică având rolul de a specifica forța afectelor generate de imaginile corespunzătoare. Această ipostază a psihismului social poate fi imaginată, după autorul de mai sus (1995, p. 66), ca un hipertext fractal, un hipercortex ce transcende psihismele individuale sau ale grupurilor mici, care se recompun permanent, cunoscând o
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
arte, științe, tehnică, industrie, media etc.); creând, transformând sau menținând tropisme, valori, standarde sociale: binele și răul, utilul și neutilul, agreabilul și penibilul, frumosul și urâțenia etc. (în educație, religie, filozofie, morală, artă etc.); modificând, deplasând, suplimentând sau diminuând forța afectelor legate de una sau alta dintre reprezentările uzitate (prin media, publicitate, comerț, retorică etc.). Orice mare invenție cu impact social implică reverberații adânci asupra structurii și dinamicii sociale. Noile sisteme de transport și de circulație (naveta cu trenul sau cu
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
irealității imediate”. Instalat în prezentul fugos și inconsistent, naratorul supune analizei fluxul de date, amintiri, imagini, stări subconștiente. Operația are ca efect impresia de irealitate a eului, văzut ca o mixtură hibridă, incoerentă, incertă, o sumă haotică de percepții, gânduri, afecte, viziuni, rememorări. Ireală îi apare și lumea exterioară, cunoașterea oferind doar adevăruri aparente, subiective. Manifestările vieții sociale amplifică până la halucinație senzația de artificial, de spectacol bizar, dominat de habitudini și convenții stupide, eșuat în absurd. De aici, conștiința dramatică a
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
Eyolf), precum și Eugène Labiche și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în doliu”, „crivățul amar”, un amurg apăsător
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]