1,555 matches
-
lux sau cel puțin de muzeu. Într-adevăr, cratițele erau niște tingiri mari de aramă, cu capace conice ca niște scuturi. Numeroase tăvi de aramă, puse una într-alta, în ordinea mărimii, ibrice, căni, bizare piulițe, toate de aramă sau alamă, făceau din raft o vitrină de muzeu. Erau acolo, așezate în vrafuri, farfurii cu fine desene negre în tuș, semănând cu niște litografii. O serie înfățișa un soi de păuni zburători, amestecîndu-se cu fluturii în foile unor trandafiri. Marca de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare, hîțînîndu-și cu umor un picior. - Gabi, scumpete, ce-ai rămas așa, cu capul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de obiectele metalice, pendulul se porni să alerge pe suprafața hărții voios ca un caniș. Repezindu-se ață deasupra Uliței Vergului. În jurul căreia execută 17 cercuri armonioase, de la stânga spre dreapta. Iar când se plictisi de atâta învîrtit, vârful de alamă ciocăni, într-un anumit punct, de trei ori, hârtia, ca un arătător. 323 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI O mai ambeta promițîndu-i că o să scrie despre ea o povestire de un milion de dolari. Eu cred că n-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de mult. - Aici? întrebă, în aceeași dimineață, pe palier, un bărbat înalt și albit timpuriu, adresîndu-i-se unui borțos care, după ce biruise cu osteneală treptele până la etajul meu, ținea suspendat, la capătul unui fir din păr de cal, un pendul de alamă, deasupra unei hărți ferfenițite și mânjită cu valuri succesive de grăsime, începînd de prin 1683. - Habar n-am, răspunse borțosul, trăgând cu ochiul către pendulul ce atârna bleg, ca un vrej uscat, deasupra cursului schițat al unei ape. Rămâne nesculată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
orice înșelătorie era, cu desăvârșire, exclusă. Picioroange, nu. Sandale cu tocuri de optzeci de centimetri, nu. Toate membrele inferioare ale apariției îi erau descălțate. Și, în plus, de sub cămășoiul de noapte, i se ițeau, de-a dreptul surprinzător, apăsate pe alămurile pedalelor instrumentului, tălpile dezgolite. Tînără! Din două mișcări, uriașa abandonă la preclasici. Nici una, nici două, i se tolăni pe genunchi. Și se porni sălbatecă să pupe și să sufoce la Sinistrat. - Strungarul meu!... Nu e strungarul meu?! Nu e el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stambă prinse în pioneze amestecîndu-și culorile ca un curcubeu; mătăsuri lucioase, haine țepene pe manechine de lemn; pantofi lungi și unduiți ca niște pești; cuie subțiri ca acele sau groase cât luminările, hamuri și șei de cal, cu stele de alamă; cafea cu bobul cât gândacul, prăjită și mirosind frumos, rahat tăiat felii, cu nuci la mijloc; portocale în foiță; pâini rumene, cuțite de oțel cu prăsele de sidef; plăcintă julită; covrigi, clești, săpun, munți de făină, rachiuri și sticle, tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Grigore și nevastă-sa plecară spre casa dogarului, că acolo era petrecerea. Nunii porniră la fotograf. Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare și apucară spre gară. Caii săltau în galop, mișcîndu-și cu mândrie spinările pieptănate și împodobite cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roșcate și lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte și-n alta cozile tăiate scurt, aruncând 29 copitele înainte, zvâcnind în același timp
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ghiftuiți, cu obrazul plin, duhnind și înjurîndu-se. Tot Cațaveiul, Ggîrlea, Buzeștii, din Dealul Spirii, de la Mandravela, Zece Mese, din Rahova și Foișorul de Foc. Slugile hangiului cărau băutura în ulcele de pământ ars, smălțuite pe afară, cu toarte vechi de alamă. Împrejur, se adunaseră vreo câțiva câini trăiți bine, flocoși și obraznici, tîrîndu-se pe sub mese, chelălăind și apucând oasele aruncate. Jos, la picioarele stâlpilor verzi, decolorați, stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiții, schilozii și pociții, așteptând pomana negustorilor. Li se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe bătătura din fața șopronului și se pipăiseră prin buzunare. Ei luau inima târgului. Erau toți înalți, croiți pe picioare groase, cu spete de bivol și brațe puternice. Tocmașii aveau cizme de lac și nuiele scurte de trestie de mare, cu alamă în capete, pe care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînă-mică și-i arătă starostelui un negustor. Acesta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăiase un drum nou spre Grivita. Se scurtase și timpul. Lăsau în urmă calea negustorilor, pustie la ora aia, și se despărțeau. Unul o lua spre Revizie, unde erau niște porți de fier, 76 Înalte și late, ridica marca de alamă, saluta pe portar și se îmbrăca în hainele de lucru; celălalt se îndrepta spre atelierul de tâmplărie, unde se reparau scaunele trenurilor, tot la muncă, limpeziți de drumul făcut. Ziua trecea repede, la patru suna sirena de schimb și plecau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu creionul chimic pe hârtie 89 $i să dea restul. Se deprinsese. Era frumos cârciumăritul. O îmbăta și pe ea sunetul pieselor galbene de cinci lei, adunate în tejgheaua cea nouă de tablă. Câteodată își uita mâna în bani, mângâind alama sunătoare. Până vorbeau lucrătorii, îi așeza frumos, fișic după fisic, apoi îi răsturna pe o parte, să zdrăngăne. Îi era ușor acum să toarne țuica în cinzecuri și să umple litrele cu vin. Gunoierii deschideau ușa, desupra căreia Stere atârnase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
saltele, pe unde-i aveau ascunși. - S-a răit lumea, zicea a lui Matei. Poate ne-o vedea Sfântul și pe noi... Au dat toate, a lui Gogu, a lui Spiridon, vecinele. Funcționarul scria în registrul lui, băga piesele de alamă în buzunar, pleca mai departe. La câte o curte a nimerit pe bărbați. Ăștia erau ai dracului. Veniți atunci de la munci de noapte, osteniți, fără gând la Dumnezeu. - La ce ne trebuie nouă biserică? Avem una, la domnu Stere. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că trăim... Adică dumneata ce-ai vrea să facem? - Să le cumpărăm, taică... - Le cumpărăm, dar cu ai cui bani? Preotul se ridica, mîhnit: - Văd eu că în casa asta stă Diavolul! Totuși, după câteva săptămâni primise niște sfeșnice de alamă. Stere cumpărase o cădelniță de argint, o cruce și o masă pentru altar. Asta în afară de odăjdiile tivite cu cruci, sfințite, să nu pui mâna pe ele, și două icoane, poleite, cu rame scumpe... Cu cei săraci a fost mai ușor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tăcură. - Caii, mă, caii! o îndulci comisarul. Avea niște ochi galbeni, de motan. Îi privea parcă pe dinăuntru. Paraschiv nu mai putu să rabde și se uită afară. Palma celui din față îi căzu grea, peste gură. Avea inele de alamă pe degete și-i clănțăniră dinții. - Nu da, dom' șef! scrâșni. Sergentul apucă bastonul lui de cauciuc și închise ochii. Comisarul se repezi și la ăl bătrân. Îl cârpi de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
colacii de sărbătoare. Perdele de atlaz roș înșirate pe-un fir de ață și singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferință, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur - Sionul ruinat - de jur împrejur proptit de bârne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri cari nu se pot spune decât în românește. Limbagiul era parte acela al cucoanei Chiriței, parte acela a filozofiei lui Gane - dacă cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștele de ceai împărțite dădeau minții și vorbirei acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând alături, pe un divan turcesc, lîng-o masă lunguiață încarcată cu cești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cum urma să fie, dar m-am hotărât să analizez mai profund problema. Într-o zi, a trebuit să merg la magazin după niște vopsea. În timp ce o amestecau, m-am plimbat printre rafturi. Am dat peste un clopot mare de alamă agățat pe perete. „Asta e!”, m-am gândit. L-am cumpărat și l-am adus la birou. Cei din departamentul de Întreținere au montat clopotul, În timp ce angajații curioși se uitau și se Întrebau pentru ce-o fi. După instalarea clopotului
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
alunecă adesea spre orizontul luminos al unei lumi echilibrate și calme, În care versurile Își regăsesc „starea de grație”: Și veți vedea lumina universală, calmă, Umplînd ca o coroană de foi pădurea veche, Azurul ca un cîntec pe crengile de alamă, Și În torente ochiul pietrelor stînd de veghe, Veți auzi-n legumă clopote minerale, Veți auzi cum aripi cresc În huliții semeni, Și, cioburi, rîsul vostru rămas Între cristale, Vă vor răni gîtlejul și vocile de-asemeni. (Să Întîrzii la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri și de coarde. Imnuri religioase, fanfare sărbătorești, chiote lungi de podgorie. De la nord, păsări venind fermecate de lumina acestor muzici. [...] Așa, pămîntul legat de cer prin țevile marilor vegetații se acoperă de strălucire sau umbră”. Asemenea exemple sînt numeroase În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sinteză constructivistă: Feldspath fruntea și prin pupile sonerii Fulgeră, Ce cale ferată arterele tale cu sînge și gări, Un pas ca o cicatrice În argilă chemări, De la brîu cîmpul cu prepelițele În tolbă. (Invitație la bal) Sau: Supapă ora În alamă și disc, SÎngele face salturi de necrezut subteran, Aici pasul ca un cuvînt, geam deschis CÎmpul Între coaste plug sau pian. (Almanah) Cum a observat Încă Octavian Șuluțiu la apariția Invitației la bal, „Ilarie Voronca exprimă mișcarea prin static. Sau
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fanteziste și patru perechi de blugi originali și rochițe romanțioase de primăvară și un taior aproape bărbătesc de stofă ecosez pe care te-am văzut de zeci de ori purtându-l cu cravată și basmaua ta neagră cu bănuți de alamă și cele două eșarfe preferate, una plisată, portocalie, alta de un vișiniu foarte frumos și rochia largă de plajă, practic transparentă, făcută după neckermann și furouri, între care cel cu dantelă neagră în care te-am văzut și pălării, și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu vrei să te cauți prin el, făcut câlți ? Iadeș nu voia, dar privi spre Pârnaie, care nu zise nimic, și atunci împinse sacul și-l desfăcu. Din el se revărsară câteva vechituri alese cu grijă, râșnițe de cafea din alamă, fiare de călcat cu jăratec, un ceainic din cupru. — Ceva argintărie n-ai ? se interesă Calu, răscolind cu copita prin gura sacului. Apoi, luminat de-o idee : Da’ ceva verighete prin buzunare... ? Cum era lesne de bănuit, îi răspunse o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv Ionescu, Gaittany și, evident, Smărăndache și Smărăndăchioaia. O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dan Bogdan rămase totuși surprins, și cu dreptate, întrucît mozaicul cu lujerii și aurăria lui pe o suprafață așa de albă și cu antiteza rafturilor în tonul nucului luau ochii. Prin-tr-un lanț, atârna de mijlocul bolții un candelabru mic de alamă cu câteva lumânări. În ușa fără cadru de lemn și cu partea superioară curbată, ce conducea spre sufragerie, arhitectul introdusese de o parte și de alta doi mici pilaștri orientali, foarte brodați, pe care îi căpătase de la Manigomian și pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arhitectonice, din descrierea mobilierului, a culorii, și indicarea așezării lui, salonul lui Saferian Manigomian se transformă într-un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, iar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]