1,853 matches
-
nou la încheierea că fonetica, formele și cuvintele limbii române indică „locul de obârșie al poporului român” care este „teritoriul romanizat din peninsula balcanică”. Cea mai mare greutate în rotunjirea, cum necum, a concepției sale o reprezintă pentru Philippide limba albaneză, principala piedică a limitării spațiului romanizat în favoarea grecizării. Urmărind un scop anume, el modifică istoria evoluțiilor etnolingvistice din Balcani. Mai întâi el declară că „albanejii în actualele lor teritorii sânt de curând veniți, emigrați de la nord de undeva. De altfel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer, autorul unui dicționar etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer, autorul unui dicționar etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide încerca să dezmintă concluzia lui Gustav Meyer, autorul unui dicționar etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etimologic al limbii albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice grece, împrumutate din antica greacă, aceasta nu se cheamă grecizare” (II, 773). Iar în încheierea aprecierilor sale sentimentale arată că „albanejii thraci nu sânt, căci deosebirile dintre limba românilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au fost supuși numai romanizării, iar grecizării de fel? De grecizarea antică nu se pomenește în limba albaneză. Chiar dacă se vor fi găsind în limba albaneză câteva cuvinte antice grece, împrumutate din antica greacă, aceasta nu se cheamă grecizare” (II, 773). Iar în încheierea aprecierilor sale sentimentale arată că „albanejii thraci nu sânt, căci deosebirile dintre limba românilor, al căror element principal constitutiv l-au format
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de articulație și de la cea psihologică, sânt prea mari pentru ca să putem admite la amândouă popoarele același fond etnic. Illyri iarăși nu pot fi, căci caracterele fonologice specifice grupului illyro-romanic, care-și au obârșia în baza de articulație illyră, lipsesc limbii albaneze, iar apropierile pe baza cuvintelor sânt contrabalansate de apropieri analoage dintre limbile albaneză și thracă... Dacă nu sânt nici thraci, nici illyiri, nu pot fi altceva decât panoni. Poate chiar portul lor, îmbrăcămintea lor ni-i arată ca panoni...” (II
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a limbii române, ci cu „învățăturile pe care ni le dă limba românească prin formele și cuvintele ei asupra istoriei poporului român din timpul originii acestui popor” (II, 569). În al treilea rând, zona iliră, unde s-a constituit limba albaneză, care prezintă cele mai mari afinități cu româna, a fost desființată de Philippide ca spațiu romanizat. Astfel s-a încercat minimalizarea rezultatelor celorlalți cercetători care au analizat în manieră neogramatică limbile balcanice. Iorgu Iordan, elevul excepțional care a putut prelua
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
avem un mijloc mai puțin nesigur [față de cel din epoca romantică a filologiei române când se considera că este autohton orice cuvânt care nu și-a găsit altă explicație]. E asemănarea pe care o prezintă adesea vocabularul nostru cu limba albaneză. Când cuvântul românesc prezintă aceeași formă și același înțeles cu cel albanez, iar originea lui nu e nici latină, nici slavă sau grecească, avem a face, foarte probabil, cu un împrumut din limba albaneză”. Și mai departe: „Când cuvântul albanez
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prezintă adesea vocabularul nostru cu limba albaneză. Când cuvântul românesc prezintă aceeași formă și același înțeles cu cel albanez, iar originea lui nu e nici latină, nici slavă sau grecească, avem a face, foarte probabil, cu un împrumut din limba albaneză”. Și mai departe: „Când cuvântul albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
albaneză. Când cuvântul românesc prezintă aceeași formă și același înțeles cu cel albanez, iar originea lui nu e nici latină, nici slavă sau grecească, avem a face, foarte probabil, cu un împrumut din limba albaneză”. Și mai departe: „Când cuvântul albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în românește fonetismul vechi al elementelor latine”: a amăgi, urgie, mărgea, a mângâia, spân, azimă, zeamă, broatec, a căsca, a cuteza, mic, mutră, martur, papură, proaspăt, trufie, farmec etc., multe dintre ele neacceptate ulterior ca grecisme. Apropierile dintre română și albaneză au în concepția lui S. Pușcariu mai multe explicații. Mai întâi sunt abordate „cuvintele moștenite de la strămoșii noștri daco-geto-traci” pentru identificarea cărora „un mijloc mai puțin nesigur decât reconstrucțiile tipurilor indoeuropene îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și albaneză au în concepția lui S. Pușcariu mai multe explicații. Mai întâi sunt abordate „cuvintele moștenite de la strămoșii noștri daco-geto-traci” pentru identificarea cărora „un mijloc mai puțin nesigur decât reconstrucțiile tipurilor indoeuropene îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p. 168 urm.). În totalul cuvintelor care prezintă aceste asemănări Pușcariu încearcă să distingă două grupe. Mai întâi el vorbește de cuvinte trace „moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cuvinte de origine iliră
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pădure și pyll (lat. palus, -udis), a ura și urój (lat. oro „a vorbi, a spune”) etc. (p. 261 urm.). Toate grupele lexicale împreună cu minuțioasele și complicatele analize fonetice care însoțesc cuvintele discutate ca dovadă a raporturilor dintre română și albaneză sunt superflue. Ele își pierd orice valoare cognitivă dacă privim evoluțiile etnolingvistice din spațiul est european ca rezultat al suprapunerii fenomenului lingvistic flexionar adus de latini pe formula lingvistică aglutinantă a autohtonilor din jumătatea de est a Europei. Toate limbile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi zonale specifice dar unite prin continuitate globală a materialului lingvistic, la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spațiu, fenomene explicate de tradiția neogramatică prin invazii, transhumanță și nomadism, dar pe care astăzi suntem în măsură să le explicăm prin gradul diferit de romanizare și indoeuropenizare: 1) limba română este cel mai pregnant rezultat al romanizări; 2) limba albaneză, adusă în pragul romanizării, a rămas limbă aparte; 3) limbile slave reprezintă nivelul de indoeuropenizare slab romanizată a substratului; 4) limba maghiară, atinsă de indoeuropenizare, prezintă trăsături pregnante de limbă aglutinantă. 14. Istoria și preistoria limbii române o integrează pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
determinanți adjectivali: carus, cara, carum „drag”; unus, una, unum. Modelul a fost asimilat de limbile slave: bg. nos „nas”, glava „cap”, lițé „față”; pron. pers. 3: toi, tea, to, pl. te; determinanți adjectivali: drag, draga, drago; edin, edna, edno. Limbile albaneză și română au renunțat, ca și celelalte limbi romanice, la genul neutru: gardh, faqe - gard, față; aí, ajo „el, ea”, ata, ato „ei, ele”; madh, madhe - voinic, voinică; një „un, o” nu are forme de gen: një laps „un creion
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
culturală greco-latină. Trebuie avut în vedere faptul că din opoziția care s-a creat între spațiul tracic, aflat în evoluție etnolingvistică, și civilizația grecolatină a rezultat, ca primă formulă de replică la cultura antică, limba Pe de altă parte, limbile albaneză și română, simplificând neutrul și eludând constituirea formelor cazuale sugerate de latină și susținute de materialul aglutinant autohton, au dezvoltat pentru ambele genuri (masculin și feminin), la singular și plural, opoziția nedefinit - definit: (një) mal, (un) munte - male, munți și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care a dezvoltat, pe baza materialului propriu, un sistem complex de terminații pentru marcarea sensurilor de subiect obiect, de posesie și apartenență, de obiect indirect, de direcție și de loc, de asociere și instrument, de ablativ și de cantitate. Limbile albaneză și română au dezvoltat paradigme substantivale pentru valorile de subiect-obiect nedeterminat și determinat, valorile circumstanțiale fiind preluate de prepoziții. Totuși albaneza mai folosește ablativul atât fără prepoziții cât și cu prepoziții, fapt care diferențiază paradigma substantivului albanez de cea a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cantitate. Limbile albaneză și română au dezvoltat paradigme substantivale pentru valorile de subiect-obiect nedeterminat și determinat, valorile circumstanțiale fiind preluate de prepoziții. Totuși albaneza mai folosește ablativul atât fără prepoziții cât și cu prepoziții, fapt care diferențiază paradigma substantivului albanez de cea a substantivului românesc. În latină, ca și în greaca veche, paradigma cazurilor era o categorie istorică apărută în urma simplificării formale și abstractizării semantice a lexemelor finale din sintagmele nominale, lexeme care au devenit morfeme cu rol de terminații
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cercetarea îl constituie recunoașterea bazei sociale traco-latine rezultate în urma cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. De aici decurge necesitatea luării în considerație a întregului peisaj lingvistic rezultat în această parte a continentului în întrepătrundere cu romanitatea orientală: limba albaneză, limbile slave, limbile baltice, maghiara sunt expresii individualizate ale mediului comun în care s-a constituit limba română. Cea de a doua treaptă a cunoașterii este dată de unitatea devenirii fenomenului lingvistic: substratul tracic înfige rădăcinile limbii române în unitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latine pomenesc preparate asemănătoare drobului. Grecii cunosc două feluri de drob: sarmas, cel mai asemănător rețetei românești, și kokkorets, care presupune înfășurarea măruntaielor în intestinele mielului și apoi frigerea lor la proțap. Originea cuvântului kokkoreți și a turcescului kokoreç este albaneză, mai precis provine din dialectul arvanitic (vorbit în câteva regiuni din Grecia, este un idiom foarte asemănător unui dialect albanez, dar puternic influențat de limba greacă), în care kukurețu înseamnă fus (slavii au preluat cuvântul și astfel kukuruza a ajuns
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]