1,678 matches
-
o nevindecabilă naivitate artistică. Simpatizând, prin obârșie, dar și dintr-o convingere „luministă”, cu omul simplu, muncitor al ogorului, S. proiectează o lumină idilică și difuz-sacramentală asupra vieții de la țară, gestul milenar al semănătorului, de pildă, fiind încărcat de semnificații alegorice. Dar iradierea poetică se stinge în formularea convențională, uzată, diminutivele, determinanții banali, detaliul șters, nesemnificativ („Afară-i cald și liniștit”) imprimând lirismului un aspect mediocru, atenuat, „decorativ”. Ecouri diminuate vin dinspre erotica lui Mihai Eminescu, într-o rostire sentimentală, cu
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
alți autori clasici. Ideile morale ale lui Teofrast vor fi reluate de La Bruyère. În secolul al XIX-lea, În plin Romantism, Th. Carlyle face un interesant studiu al modelelor exemplare de personalitate și al vieții acestora, În perspectiva unei „morale alegorice”, dacă ne putem permite să o numim astfel, vorbind despre eroi, cultul eroilor și rolul acestora În istorie. Secolul XX aduce precizări importante În domeniu, separând practic tipurile psihologice de tipurile morale de indivizi. Primele se referă la trăsăturile de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existenței într-un spațiu marcat de ficțiune, care face însă ca jocul să devină halucinație și suferință crispată (Sonia Larian). Spre sugestia artei și jocului vine și subtitlul Requiem, urmat de indicația părților genului („Introitus”, „Kyrie” etc.) care vizează nota alegorică: în Dies irae o ședință constituie rama tematică a existenței în totalitarism; Acrobatul este „Agnus Dei”; „Libera” corespunde morții („eliberării”) în zăpadă a unui bătrân, în Dumnezeu și zăpezile care au nins în iarna aceea. Mozaicul de imagini cuprinde mai
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
scris în 1975 și editat în 1990 la Tel Aviv) S. crede că este cel mai sincer text al său, adică cel mai direct și cel mai „citeț”, privind aluziile la perioada trăită în România. Într-o construcție liniară și alegorică, protagonistul, un funcționar care se ocupă cu „organizarea muncii”, își redactează manuscrisul pe propria-i piele; acest fapt nefiind acceptat de autorități, Izidor Mânecuță va suporta consecințele. Autorul îi împrumută personajului multe elemente autobiografice: spitalizarea, drumul la Moscova, întâmplarea de după
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
de realitate. Scriitorului nu îi rămâne decât soluția, valabilă dintotdeauna, de a-și salva arta prin propria-i viață: el și opera lui devin o singură entitate, idee regăsită și în „hemografia” inventată de Nichita Stănescu în Respirări. În perspectivă alegorică, păstrarea sincerității („goliciunea”) se obține cu sacrificii, și anume cu morți succesive: „În ultima vreme deceda din ce în ce mai des...”. Motivul mortului rămas între cei vii va fi reluat în Funérailles à Bucarest (2000), unde un mort bântuie fantomatic prin oraș, deoarece
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
se continuă până în secolul al XVIII-lea, istoria românească fiind urmărită până în epoca fanariotă. Manualul, învechit ca metodă, este mai mult o juxtapunere de date ale istoriei dinastice. S. se integrează literaturii beletristice prin volumul Fabule în versuri sau Poezii alegorice (1835). În prefață se face și o încercare de teoretizare asupra fabulei, punându-i-se în valoare scopul educativ. Fabulistul critică vicii generale (Avarul sau zgârcitul și bețivul), falsele judecăți (Mâțele și cașul) etc. Ca o localizare pitorească a motivelor
SAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
manuscris s-a păstrat o transpunere din Shakespeare, Șeiloc evreul. SCRIERI: Abețedariu românesc sau Întâile cunoștințe, Iași, 1832; Gramatică românească sau Observații gramaticești asupra limbei românești pentru școalele normale și ghimnaziale, I-III, Iași, 1833-1834; Fabule în versuri sau Poezii alegorice, Iași, 1835; Hronologhia și istoria universală prelucrată pe scurt, I-II, Iași, 1837; Descrierea istorico-gheografică a cetăței Caput Bovis, Capul Boului sau Ghertina, Iași, 1837; ed. îngr. și pref. Silviu Sanie și Vasile Cristian, București, 1991. Traduceri: [Boileau, Homer], în
SAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
universală prelucrată pe scurt, I-II, Iași, 1837; Descrierea istorico-gheografică a cetăței Caput Bovis, Capul Boului sau Ghertina, Iași, 1837; ed. îngr. și pref. Silviu Sanie și Vasile Cristian, București, 1991. Traduceri: [Boileau, Homer], în Fabule în versuri sau Poezii alegorice, Iași, 1835. Repere bibliografice: Mănunchiu din manuscrisele lui Gh. Săulescu (Raporturi despre ele de domnii S. Fl. Marian, N. Ionescu, T. Maiorescu și Iacob Negruzzi), București, 1883; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 162-172; Densusianu, Opere, IV, 540-542; Călinescu, Ist. lit.
SAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
O piesă ambițioasă, complexă în intenție, este Președintele, „mister social tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică alegorică”. Sumedenie de personaje, „personaje corale și speciale”, „personaje reci” („voci”, „umbre” ș.a.), personaje-măști, balerini. Toate, slujind un proiect dramatic orgolios, dar fără o deosebită percutanță în plan valoric. Talentul, la S., nu-i pe măsura gândirii lui teatrale efervescente. Într-
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
artistice, incursiune a cărei premisă ar fi că actul artistic presupune totdeauna un „celălalt”, un adresant. Premisa este falacioasă, dar poate funcționa în limite rezonabile: arta modernă occidentală, determinată de un capitalism alienant, este expresia imposibilității comunicării, scrie S. ipostaziind alegoric prima paradigmă. Citând cazul entropiei în artă, prin Norbert Wiener sau prin Max Dvořak, eseistul o deduce pe a doua, cea a supralicitării patrimoniului existent (academism, naturalism, formalismul lui Paul Klee, manierism), și invocă o serie de teoreticieni ai artei
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
descrie Catastrofa Brussei la 1855 și povestirea lui versificată se încarcă de o anume tensiune. Referirile, prin analogie, la Țările Române sunt stăruitoare. În 1872 publică un Catehism român și creștin. După trei ani iese de sub teascuri un lung poem alegoric, România și Mihai Viteazul (1875), care, în violența lui pamfletară, consună pe alocuri cu Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu. Verbul e congestionat, autorul, inventiv în imprecații, indignându-se, retoric, de fățărnicia clerului sau de nepăsarea tinerilor cu inimi bătrâne
SERRURIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
Mihai Ungheanu, „Crisalide”, LCF, 1977, 25; Aureliu Goci, „Crisalide”, RL, 1977, 41; Ardeleanu, Mențiuni, 172-176; Artur Silvestri, Parabola barocă, LCF, 1979, 26; Val Condurache, „Coroana Izabelei”, CL, 1982, 11; Dana Dumitriu, „Coroana Izabelei”, RL, 1982, 52; Cristian Livescu, Un roman alegoric, ST, 1983, 3; Nicolae Mecu, O parabolă a puterii, VR, 1983, 11; Ion Cristoiu, Înzestrarea și prelucrarea, RL, 1989, 41; Valentin Tașcu, „Marmură neagră”, ST, 1989, 11-12; Alex. Ștefănescu, Roman cu cheie și alegorie, RL, 1995, 9-10; Monica Spiridon, Apă
TUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290302_a_291631]
-
simboluri și aluzii mitologice sau livrești, explicate într-un Cuvânt înainte: Arcadia, „țară mitică a armoniei idilice, aici - expresie a spiritului bucolic frivol și calofil”, Ababua, „oraș imaginar, e o sugestie a absurdului unei civilizații inumane”, Lemuria „are un sens alegoric adecvat celui originar mitologic - tărâm al duhurilor rele”. Ț. cultivă lirismul dominat de imagini apocaliptice sau proiectând nostalgia după paradisul inaccesibil, imaginat ca „o necontenită uitare de sine,/ o contopire continuă cu floarea/ de măr, cu izvorul, cu fuga/ mieilor
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
literaturii noastre la evoluția literaturii moderne universale”, contribuie prin propriile scrieri - publicate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului al șaptelea - la această sincronizare. Opțiunea lui este la începuturi proza poetică, antirealistă. Formula nu poate fi redusă la modalitățile prozei fantastice, alegorice sau simbolice și nici asimilată avangardei istorice (suprarealismului, de pildă), căci, deși se raportează implicit la avangardă, relația nu este de continuitate, ci de contestare, de ruptură. E vorba de o modalitate prozastică nouă, asemănătoare și convergentă (fără să reprezinte
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
foarte devreme operă de pionierat în materie de textualism. Culegerea Exerciții conține proze scurte, descifrabile ca mici alegorii difuze, dar pregnante, ordonate după un scenariu biografic ilustrând vârstele omului. Ultimele trei piese pot fi citite ca pledoarii pro domo, manifeste (alegorice) în favoarea asumării riscurilor experimentului artistic novator. Texte asemănătoare, onirice, cu miză metafizică, grupate în mici cicluri, vor fi adunate în Frig (1967). Aici naratorul, confruntat cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
social-profesională, destituirea pentru imoralitate, pe când oaia năzdrăvană e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vinovate ș.a. -, mitul e revitalizat pe coordonatele actualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o nuntire cosmică tulburătoare, construită în registrul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte bilingvă (textul începe în limba română, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în limba franceză), este jurnalul textualist și autoreferențial
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
fundalul unei lumi absurde, cu diferența că de data aceasta subversiunea mimesisului e asumată de la început (când naratorul primește vizita unui necunoscut enigmatic) până la finalul ce proclamă distincția între „fapt” și „imaginație” ca „nesemnificativă și inutilă”. Interesante prin potențialul lor alegoric sunt și povestirile „de deșteptat copiii”, care încheie cartea și care se vor transforma, odată cu Povești din pădurile fanteziei (1998), în feerie pură. În schimb, o miză mult mai ambițioasă are romanul Ridicarea în genunchi (1999), ce se deschide cu
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
dur. Au dispărut efectele căutate de stil, luciul de oglindă al poeziei de dragoste, și în general înfățișarea minoră din poeziile anterioare. Poezia se apropie acum de formele discursului și ale prozei zilnice, e neglijentă, batjocoritoare, declarativă, dialogată, epică, directă, alegorică, nervoasă și enervată. Sarcasmul vizează în special două categorii de fenomene: manipularea individului în unele din societățile moderne, distrugerea personalității, domesticirea, îndobitocirea; și rolul poetului, cu lupta lui, adesea disperată, contra celor care-l disprețuiesc sau ucid. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
proaste, adecă temăndu-te de lupi să nu mergi în pădure”. Într-unul din miscelaneele cu texte ascetice în slavonă copiate de V., pagini ce au nu doar o mare valoare spirituală, ci și una literară, a fost inclus și romanul alegoric Desiderie, de origine spaniolă, tradus în slavona rusă prin intermediar polon. Repere bibliografice: Paul Mihail, Schitul Poiana Mărului. Un centru ortodox cărturăresc, în Spiritualitate și istorie la Întorsura Carpaților, I, coordonator Antonie Plămădeală, Buzău, 1983, 355-384; Mitropolitul Serafim [Romul Joantă
VASILE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290445_a_291774]
-
mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.) în opusul lor. Protagonistul-narator are o existență ce adună simboluri cu valoare alegorică, privind, dincolo de umorul imediat, dramatismul condiției umane. Un bărbat care își amintește că este căsătorit și are șapte copii poposește într-o seară în fosta casă a părinților săi, ce va fi reconstituită cu ajutorul unei vecine, Sibi (posibil avatar al
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
etc. Chiar mama protagonistului ilustrează același proteism: este bătrână sau tânără, bună sau rea, frumoasă sau urâtă, cârnățăreasă, farmacistă, cântăreață etc. Obsesie mai veche a autorului, motivul „viața este vis” se răstoarnă și el în „visul este viața”, favorizând valențele alegorice ale narațiunii. Secvențele dau impresia unei curgeri cinematografice a faptelor, ca într-un film de factură onirică. Orizontul preocupărilor lui V. e completat, prin orientarea tematică și organizarea ideilor, de interpretările asupra operei și gândirii lui Constantin Brâncuși, întreprinse constant
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
recunosc în Primăvara Amorului, cea mai cunoscută piesă lirică a sa, lungă și heteroclită poemă în care fiorul trăirii directe, senine, a iubirii, cum și percepția sentimentului și a naturii fruste ca măsură a universalului dau preț multor pasaje. Maniera alegorică și mitologizantă duce la o amplă și retorică paradă de nume sau de epitete mitologice, menite să plasticizeze, prin personificare, atotputernicia erosului. Înfrângerea lui Amor de către o „tânără copilă”, răsărită din români, oferă prilejul dezvoltării poemului pe linia motivului „Amor
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
care doreau izgonirea clerului grec din țară, dar și sporirea privilegiilor proprii în dauna micilor boieri. Ajuns domn, Alexandru Suțu continuă nedreptățile, vânzând rangurile boierești și cinurile bisericești. Lamentațiile cronicarului nu sunt însă copleșite de pesimism, căci speranța este sugerată alegoric printr-o viziune - o corabie cu steagul Țării Românești înfruntând furtuna - ce conotează salvarea națiunii. În Jalnica cântare a lui Zilot, întru care să cuprind revuluția românilor, supt Tudor slugerul Vladimirescul, i zavera, supt Aleco beizadea Ipsilant (1823) prezintă evenimentele
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
al mortului vesel, într-o spumoasă șaradă parodico-fantastică, care mizează pe ironia morbidă și pe aluzia politico-morală la contemporaneitate, alcătuind un fel de basm modern în decoruri de halima. Viitorul e maculatură, Creierul și Sărută-mă își plasează nu doar alegoric acțiunea în România postdecembristă. Piesă de rezistență, Viitorul e maculatură rămâne, deocamdată, cel mai realist și mai dur text al lui Z., reluând problematica abordată anterior, dar fără mănușile alegoriei sau ale livrescului. Scrierea are un ritm alert, personajele, schematice
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
singura viață, singura fericire, singura înălțare”. Piesa, s-ar spune Peer Gynt a literaturii noastre, rămâne, în ciuda unor scăderi (parțiala nebulozitate a eșafodajului de idei), o amplă meditație de respirație modernă. Cu timbrul ei poematic, cu pigmentația simbolică a construcției alegorice și ambițioasele (prezumțioasele) punți aruncate spre sferele abstracte, Sam se apropie de „opera sintetică” a cărei fantomă îl vizitează pe Z. în asiduitățile lui de dramaturg. Dar piesa, acceptată inițial de Teatrul Național bucureștean, e declarată subversivă, devine un „caz
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]