839 matches
-
nava, Gosseyn se duse cu gândul la ceea ce spunea Leej când alergau prin hățișurile insulei Discipolului: "Rulotă", spusese. O aerulotă. Își reprezentă viața ușoară dusă de acești prezicători de atâția ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare dintre ființele inferioare pe care vrei să o domesticești, să iei oricare obiect pe care-l poftești - o parte din firea omului aspira la acest fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
fiindcă îi zise repede: - Nu-ți face probleme, bruiajul va reveni acum că te-ai trezit. - Când? Se gândea să acționeze. - Cam într-un sfert de ceas. Gosseyn se grăbi să se îmbrace. Timp de cinci sau cincisprezece minute făcu alene înconjurul camerei. Apoi se odihni un minut; timp de două minute acceleră, balansându-și ritmic brațele. Se opri în sfârșit și se uită la Leej. - Așa deci, nava s-a rătăcit în spațiu? întrebă. Ochii lui Leej se întristară. - Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
săgeta sfârâind în direcția lui Thorson. Uriașul se prăbuși cu capul aproape în întregime carbonizat și vâlvătaia de flăcări explodă în spatele lui în lungul coridorului. De peste tot răsunau urletele oamenilor în agonie. Un glob de foc coborî din tavan, plutind alene, și înghiți vibratorul. Apoi explodă într-un nor de flăcări, sfârtecându-i pe soldații care-l manevrau. Instantaneu, greutatea vibrațiilor încetă să mai apese pe nervii lui Gosseyn. "Grăbește-te, Gosseyn! Nu-i lăsa să-și revină. Nu le da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și în lume, fie că vrei, fie că nu vrei, eu nu mai trebuie să citesc gazeta. Costache o aprobă din cap, era și părerea lui, iar doamna Movileanu zâmbi uitându-se la Liza, care se apropiase și-i amușina alene poalele rochiei. — Or, nu-i adevărat că portmoneul a dispărut. Dacă am îndrăznit să profit de lipsa domnului-soț de-acasă - n-a stat cu mine nici măcar ieri, de Crăciun - și să vin la dumneavoastră e pentru că portmoneul e la mine
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să profite de rara ocazie în care bărbatul ei nu părăsește din zori domiciliul conjugal, și-i îmbrățișase umerii cu spătarul scaunului cu tot, plină de toată tandrețea unei dimineți intime de iarnă, cu căldură în casă, lemne care pocnesc alene în sobă și aromă de cafea în încăpere. Dar soțul ei era într-o stare care nu-i permitea visarea. Îi desprinse ușurel mâinile, sărutându-le în căușul palmei, și se cufundă în recitirea știrilor despre Mitropolitul Ghenadie. Doamna, desigur
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
În ciuda nasului puțin deviat, a gurii prea subțiri și a obrazului asimetric, emana un farmec deosebit. Ochii, deschiși, aveau un zâmbet al lor, plin de lumină. Valerica Scurtu îi aruncă o privire de otravă. Tânărul, doar în slip, se apropie alene cu o curiozitate amuzată. Mirosea ușor a lavandă și a încă ceva, nedeslușit. ― Trebuie să chemăm pe cineva, gâfâi Panaitescu îndreptîndu-și spatele. ― Cine-ți vine la 2 noaptea? ― Să închidem în orice caz apa, propuse Grigore Popa. Când vorbea deschidea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cam mult pentru un salariu? întrebă sever Hedrock. Royan încuviință din cap: ― Nu cred că domnul Triner se considera salariat, ci mai degrabă proprietar. Hedrock văzu că Triner și-a ațintit privirea asupra biroului și că mîna lui se îndrepta alene către o statuetă ornamentală. Hedrock zise: ― Royan, vino încoace. Făcu un gest cu mîna stîngă, așteptînd pînă ce tînărul luă poziție în stînga lui Triner. Apoi manipulă inelul propriului său aparat de mărit. Augmentarea obținută era mică, cam de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
CĂ NU CONTASE ÎN MOD CERT PE O IZBÎNDĂ. CONTINUA SĂ ȘADĂ PE SCAUNUL MULTIFUNCȚIONAL DE LA PANOUL DE COMANDĂ PENTRU CĂ RELAXAREA ERA SINGURA LUI METODĂ DE ÎMPOTRIVIRE; ȘI DE ACUM ÎNCOLO AVEA INTENȚIA SĂ SE ÎMPOTRIVEASCĂ. ÎN TIMP CE AȘTEPTA, SE UITĂ ALENE LA TELEECRANELE STRĂLUCITOARE. TREI DINTRE PLĂCILE VIDEO ARĂTAU UN SPAȚIU ÎNSTELAT, DAR ÎN CEA RETROVIZOARE ERA IMAGINEA UNEI NAVE. CIUDAT, I SE PĂRU. BARCA LUI DE SALVARE NU MAI PUTEA FI ÎN INTERIORUL MAȘINII STRĂINE, SE GÎNDI ÎNCRUNTÎNDU-SE UȘOR LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
și ne-am apropiat cu precauție de ușa de la intrare, dincolo de care începuse să se audă un sforăit de toată frumusețea. Intrăm și, spre mirarea noastră, facem prima “constatare”: pe canapeaua din sufragerie dormea profund un tip, cu țigara, fumegând alene, între degete , cu “sonorul”dat la maxim, iar în jur o adevărată recuzită: o sticlă de Metaxa, bine văduvită de conținut, niște resturi de pastramă, frumos rânduite pe un platou, pachetul de kent, din care fusese extrasă țigara care fumega
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
trebuit să înoate mai repede. Timp de câteva minute, au înaintat în aceeași cadență și cu aceeași vigoare, singuratici, departe de lume, eliberați în sfârșit de oraș și de ciumă. Rieux s-a oprit cel dintâi și s-au întors alene, până într-un moment când au intrat într-un curent înghețat. Fără să zică nimic, și-au grăbit amândoi mișcările, biciuiți de această surpriză a mării. După ce s-au îmbrăcat, au pornit înapoi fără să fi rostit un cuvânt. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la primul borcan, din care Goriancikov îl fixa, cerându-i ajutor cu gura și cu rana din frunte rânjind a răzbunare. ă Cineva i-a ținut o pernă peste față, spuse Porfiri. Capitolul nouă Sub magazinul de pălării Virginski mergea alene prin zăpada umedă de-a lungul malului sudic al Fontankăi, îndreptându-se spre nord est. Peste râul înghețat, Piața Apraxin i se întindea înainte, iar gheața îi intra în suflet de la picioare, prin cizmele sparte. I-ar fi așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Internetul? Cui ce-i pasă? El a avut Internet de la Începuturile timpului și nu-l supără absolut de loc că Îl folosesc acum și oamenii. Nu vor ajunge niciodată la viteza sunetului, oricît de sofisticată le-ar fi tehnologia. Scanează alene undele sonore și prinde, aproape din Întîmplare, conversația telefonică a lui Wakefield cu Zelda. Convorbirea Îl Îngrijorează. Poate că a făcut pact numai cu coaja, fără să atingă deloc miezul nucii. Nuca descojită este un obiect simbolic, drag Diavolului, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu capul către desenele de pe pereți. — Da. Mi-aduc aminte de coperțile vechilor romane polițiste. — Bingo! Femeia se oprește din desenat și Îi Întinde o mînă plină de cărbune. — Noir. Așa mă cheamă. Arată către modelul ei, care se mișcă alene și se Întinde după o țigară Încă fumegînd Într-o scrumieră pe podea. Rose, modelul meu. Wakefield o vede pe Maggie Îmbrățișîndu-se cu o balerină Înaltă, purtînd un tutu roșu și papuci de blană. Orchestra cîntă mai tare, boxele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
familiile; aparatele lor de taxat măsluite merg prea repede. După o plutire lungă și visătoare În cada cu picioare de leu, Wakefield coboară În hol să bea ceva. Găsește un loc liber Într-un separeu adînc de piele și examinează alene fresca Deco ce Împodobește pereții și oglinda uriașă din spatele lungului bar de mahon. Sorbind din whiskey, Îl sună pe Zamyatin pe mobil. Ivan e la volan, ducînd „o Încărcătură prețioasă“ la aeroport. În limbajul lui Ivan, o Încărcătură prețioasă Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pastila din mîna lui Susan. Este exact lucrul de care are nevoie capul lui bubuitor. Ziua este cenușie, cerul e plumburiu, greu de zăpadă gata să cadă, dar nu este frig deloc și Wakefield Își duce pardesiul pe braț umblînd alene pe aleile Parcului Arhitectural Internațional, alături de Mariana. Numai că nu sînt la plimbare, Mariana ține strîns o servietă care nu se potrivește deloc cu ia ei lungă și cojocul de oaie cu marginile Împodobite cu broderie manuală. Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
considerat de Șerban Cioculescu o „piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Domnești. Spătarul devenise nespus de jovial, atmosfera era destinsă și poate că s-ar fi ajuns în cele din urmă la o înțelegere, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva imprevizibil. Ioniță stătea năucit lângă roata trăsurii, iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
treapta de sus a scării strâmte și înalte, o prințesă de marmură privea cu tristețe spre musafiri. Astrologul era un bărbat grăsuliu, aplecat peste o hartă desenată pe piele și țintuită pe masa de brad. Îl chema Xenopol și vorbea alene, ca omul care n-are nici o treabă. - Și numele adevărat care-ți este? începuse Ghighina interogatoriul. - De botez? Pârvu, domnița mea. Apoi îl mai întrebase una-alta, despre Sfântul Munte, despre drumul pe corabie spre Valahia și dintr-odată atacase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
gâtul cu o singură palmă. În acest moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria ta, măria ta! Am terminat treaba. Apoi, oprit brusc în ușa salonului, încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor spre pivnița în care îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Antonie din Popești. Era o noapte cu lună albă, când au trecut podul, de curând reparat, spre stejarii bătrâni care se aflau acolo încă de pe vremea în care dintre trunchiurile lor tinere, Talpă privea înghețat spre umbra ce aluneca alene peste luciul lacului. Ioniță și Stroe au mers pe potecile știute până în locul în care murise Pampu și unde îi așteptau oamenii de încredere ai lui Ioniță, împreună cu tot ce trebuia pentru drum: cai iuți, merinde și pături groase. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
neamul lui Iscru, într-o zi de iulie, în care a și pierdut legătura cu el, după o noapte petrecută la Balcic. Când s-a trezit, era din nou la Comoșteni, în anul 1959, iar pe drumul bine știut treceau alene câțiva bivoli negrii, ultimii pe care i-a mai văzut. Gică venise de câțiva ani din lagăr, era strivit, ca și când ar fi trecut un tanc peste el, și absent. Singurul loc ce îi dădea siguranță era casa părintească, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre dormitor cu inima strânsă, că îi încalcă intimitatea. Giulia era într-adevăr în mijlocul patului, cu picioarele împletite covrig și cu laptopul deschis. Părea transfigurată, iar degetele se mișcau repede și silențios pe tastatură. Zogru s-a uitat uimit, trecând alene în spatele ei: era pe Yahoo Messenger, într-o conversație cu Andrei Ionescu. 31. Giulia scria de zor, cu ochii fixați pe ecranul alb, de parcă s-ar fi așteptat din moment în moment ca Andrei Ionescu să-i apară acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de râs. Nu apucase să spună mai nimic din ceea ce-și scrisese pe hârtie. Avea nevoie să stea cu cineva de vorbă, cu Giulia în mod special. Așa că a venit la ea. Zogru îl privea de pe bibliotecă, fâlfâindu-și alene aripioarele, pe lângă raftul lui Balzac. - Vasăzică aici stai! Bobo era stingerit de tavanul apăsător, de obiectele îngrămădite și de geamul deschis, dincolo de care se vedeau vecinii, stând la o masă pătrățoasă, în fața casei, sub becul aprins. Giulia și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se pregătise amfiteatrul, fusese anunțată toată lumea. Urma să vină Culturalul să filmeze, iar informația era deja dată pe Mediafax. Pe la prânz, Andrei trecuse pe la terasa Gropii. Salutase amabil în stânga și în dreapta, zâmbind cu obrazul stâng la înaintare și rulându-și alene șuvița pe după urechea țeapănă. Apoi se îndreptase cu brațele deschise spre Florentina Bârză, o femeia ca un cocoloș de unt: - Flori, dragă, nu te-am mai văzut de-un veac, arăți superb, ce-ai făcut de arăți atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acesta de final își făcuse apariția Bobo. Flori urcase pe scenă și-l îmbrățișase pe Andrei, care privea pe lângă ea în direcția Giuliei. Figura lui Bobo i se părea cunoscută. Îl impresionase, devenise curios și, după un timp, se apropiase alene de Giulia: - Iartă-mă, nu știu dacă s-a înțeles când am spus că tu ești autoarea filmului, a început el, ignorându-l total pe Bobo. - Da, s-a înțeles, dar mă așteptam să mă și prezinți. - Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]