875 matches
-
dă seama că are în fața lui pe unul care simte. Următoarele două obiecții, tot de ordin artistic, îi întăresc convingerea că nu s-a înșelat; puterea de analiză a lui Mateianu merge la esență. Să fim serioși! rîde directorul, sorbind alene din cafea. Filmul se vrea altceva. În profunzime, el pune în discuție curajul și lașitatea vizavi de o situație, oricare ar fi ea. Să se mai știe că există și cercetători, de care depinde bunul mers al treburilor de mîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Ar trebui să mai aștepte, dar nu are astîmpăr. Face iar socoteli în gînd; ar putea asigura plata meditațiilor lui Adrian pînă la toamnă... Mai dă și el un rînd celor doi poeți, le ascultă cîteva glume și pleacă. Umblă alene din magazin în magazin, să vadă ce mai poate cumpăra. Cele cincisprezece mii din buzunar îi dau un sentiment de confort sufletesc. Trei mii le lasă la Romarta, pentru o haină de blană, mult mai ușoară ca paltonul, mai elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
-i dintr-o revistă de modă. E fericit; de mult nu și-a mai cumpărat și el ceva; îi va spune Anei că a luat-o mult mai ieftin de la un magazin cu circuit închis, din București. Apoi se plimbă alene, anume să se vadă în oglinzile vitrinilor pe lîngă care trece. La un moment dat, cum merge pe marginea trotuarului, cu pachetul în care ține paltonul vechi sub braț, e ajuns de cineva, luat cu putere de umeri și întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
e decis să se sustragă Teonei. Face cîțiva pași pe bulevard, apoi se întoarce în cofetărie și mai comandă o cafea. Sfatul conferențiarei este exact ce-i trebuia: să-și revadă cartea în liniște și-abia apoi să hotărască. Străbate alene, pe jos, drumul pînă la hotel. Caută pretexte să-și alunge gîndurile, care nu-i dau pace. Romanul, în noua formă, îl așteaptă pe masa rotundă, trasă lîngă pat. Se apucă de citit. Zorii zilei de luni îl găsesc refăcînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mai amintit de noi. Adrian s-a întors cu programul de radio și o scrisoare de la regizorul de film. Și celălalt plic? a întrebat Mihai, privindu-l pe Adrian cu un surîs. Stăteau amîndoi în camera cu bibliotecă: Mihai, lăsat alene pe spate în fotoliu; Adrian, rezemat de colțul biroului mare. Care? a încercat băiatul să pară surprins. Erau două. Ia să-mi dai înapoi cheia de la cutia poștală! a întins Mihai palma. Aa... și-a amintit băiatul. Era de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mai e, să mă ajute la o adică iar de vine madam Barbu directoare, mă aruncă imediat pe post de inginer simplu și-mi ia o mie de lei din salariu. "Ioane, Ioane, toată lumea doarme..." începe Mihai să cînte, plimbîndu-se alene prin încăpere. Ia spune! se întoarce el spre prieten, arătîndu-l cu degetul. Tu nu-ți brevetezi ideea? A fost a ta... Nici măcar! începe Mihai să rîdă. Ceea ce-ai făcut tu are la bază brevetul unor cercetători ieșeni privind tratarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ușă, luîndu-și din mers haina de blană de pe cuier. Acum, Mihai observă că privirea fetei s-a intersectat cu a lui pentru o secundă și nu înțelege de ce a fost nevoie de asta. Parcă l-ar căuta pe dracu! Trece alene pe lîngă portar, care își face de lucru cu covorul de pe jos, aranjîndu-l mai bine. Aude ușile închizîndu-se cu zgomot înfundat în spatele său și rămîne pe loc, sus, în capul scărilor, așteptînd retras într-o parte. După un timp, cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că stă să rezolve probleme pentru apropiata fază pe țară a Olimpiadei de Fizică; n-a mai avut timp să caute adeverințele falsificate de tatăl său; a luat dosarele cu totul și le-a fărîmițat, aruncîndu-le în veceu. Se ridica alene și recitește ce-a scris; trebuie sa fie mai explicit, să se înțeleagă că asta s-a întîmplat demult, în "obsedantul deceniu" că se poartă! Iar cînd, ostenit, se afundă în scaun și privește spre masa plină cu paginile manuscrisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lîngă dulapurile cu medicamente și-și fac de lucru. Mihai se simte de prisos. Murmură vorbe de rămas bun, dar nimeni nu-i răspunde. Cînd ajunge la poartă, refuză să privească spre stația de autobuz. Își tîrîie pașii din nou, alene, pe drumul spre stațiune. Ciorile acoperă iarăși zgomotul mării. Nu mai are chef să le sperie. Niciodată vreun loc nu i s-a părut mai pustiu ca acesta. Doar el și mulțimea de corbi degenerați. Ajuns pe mal, îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
am grăbit și m-am urcat aproape cînd se punea În mișcare. Controlorul, o veche cunoștință, a acceptat monedele bombănind În sinea lui. M-am așezat Înăuntru, ceva mai la adăpost de zăpadă și de frig. Vilele sumbre se perindau alene Înapoia geamurilor acoperite de gheață. Controlorul se uita la mine cu acel amestec de neîncredere și de sfidare pe care frigul părea să i-l fi congelat pe chip. — Numărul treizeci și doi, tinere. M-am Întors și am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pretinde ca vorbitor. Cel puțin în ceea ce o privește. Întoarce din nou capul să se uite după întârziați. Pufnește mânioasă pe nări. Uite-i cum se mișcă, de parcă ar fi niște mormo loci. Abia se îndeamnă între ei, și încă alene, tot codindu se. Iar alții pleacă fără să mai aștepte sfârșitul. Cei cu o fărâmă de decență se furișează discret. Nesimțiții o fac pe față. Câteva șoapte ajung până la ea. — Când a început? — Du-te, du-te, i se răspunde
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe Lygdus. Simplul gest de a întinde mâna după cordonul clopotului i se pare extrem de anevoios. Găsește însă puterea să surâdă. Un nărod și Cocceius Nerva! Să-și mănânce ficații din cauza prostiilor îndrugate de un astrolog. Șarlatani patentați! Se răsucește alene pe o rână. Îl învăluie o toropeală plăcută. Închide mulțumit ochii. Și el s-a perfecționat în mantica astrală, în timpul șederii la Rhodos. L-a avut alături pe Thrassylos, versat în tainele astrologiei. Datorită lui a înțeles sensul existenței. Altminteri
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a zilei, când sunt ucise victimele. Să-l fi auzit cumva Iulia? Ca din întâmplare, aruncă o privire spre grupul format de el și Velleius Paterculus. Se pare că nu i-au scăpat ocheadele focoase trimise spre ea. Își aranjează alene panglicile pe umeri. Rotunjește apoi din guriță și spune tare: — Până la noapte o să dureze împărțitul... Face un gest circular: Vedeți și voi că toți au venit cu câte un coș după ei, să ia o bucată acasă. Un nou fluturat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la culcare devreme, dar fără să ne fie somn. Amparo se culcușise pe o pernă În poziție fetală și se prefăcea că citește printre genunchii ușor depărtați unul dintre micile mele manuale despre ritul umbanda. Când și când se Întindea alene pe spate, cu picioarele depărtate și cu cartea pe burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o atrag În descoperirile mele. Seara era plăcută, dar, cum ar fi scris Belbo În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
toată cana. Trebuie să mă duc și la toaletă. — Să vin cu tine? — La toaletă? — La bar! Fraser rîse. — Nu, stai aici. Altfel o să ne ia altcineva locul. Nu stau mult. Începuse deja să traverseze plaja În timp ce vorbea, lovindu-și alene cana goală de coapsă. Duncan Îl urmări cum urcă treptele și dispare după ultima. Era adevărat, cîrciuma era mai aglomerată ca Înainte. Oamenii Își luaseră băuturile afară, la fel ca Fraser și Duncan, și stăteau pe stradă sau pe plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fără să ridice privirea - poate că Patridge Își prindea acele pe tipare mai repede, iar profesoara de dans, după o clipă, se duse să-și pună din nou pantalonii. Mickey Își scosese ghetele, iar acum și le trase la loc alene și Începu să-și lege șireturile. Kay Își aprinse o țigară de la mucul alteia. În acel moment simțea că merita să fumezi mai multe țigări decît doreai cu adevărat, pentru a recupera perioada de activitate frenetică, atunci cînd lucrai ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
foarte aspră. Dar asta, se gîndi Helen, făcea albastrul cerului și mai frumos. Toată lumea era mai veselă, de parcă Își amintea de vremuri mai bune. Un soldat Îmbrăcat În kaki Își sprijinise rucsacul și pușca de dubița cantinei și-și rula alene o țigară. Fata din fața lui Helen și a Juliei purta ochelari de soare. Bătrînul din fața ei avea o pălărie Panama crem. Dar și el, și fata aveau pe umăr cutiile cu masca de gaze: oamenii le scoseseră, remarcă Helen, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un șarpe alunecând pe lespezile pavajului, cu detașare și o undă de repulsie. Da, este mâna ei, însă numai acum și numai pentru o clipă. Amrita știe că nu e trupul ei. Mâna, acest obiect asemănător unui crab, întinzându-se alene după o cutiuță și o cheie, apoi după pastilele din rășină neagră lipicioasă, e a ei doar pe moment, așa cum i-ar aparține un șal sau o bijuterie. O smucitură. S-au oprit. De-afară se aud voci. Amrita se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-i ducă la gară; urma un drum de trei zile. Vânzătorii așezați pe marginea șanțului lângă cântare scuipau betel, arătând cu degetul la bogățiile pe care le adunase cămătarul Kashmiri, cel care fusese ucis: covoare lui, balanțele lui... Boii dădeau alene din coadă, cărăușii se scărpinau în cap a mirare, totul era pregătit de plecare, însă fata nu voia să plece. Moti Lal a bătut-o din nou, iar ea a zăcut pe podea, amenințând că se va sinucide. Atunci Moti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-și drumul pe care ea i l-a întrerupt cu câteva ore în urmă. Pagină separată În 1918, Agra era un oraș de trei sute de mii de locuitori, încleștat în jurul unei meandre a râului Jamuna. Mare și leneș, râul curgea alene spre sud-est, unde, în cele din urmă, întâlnea Gangele și se vărsau împreună în golful Bengal. Acest oraș, unul dintre multele întemeiate pe malurile râului, era un furnicar de comercianți și meșteșugari, ivit brusc din obscuritate cu 500 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o fac numai din iubire, nu pentru bani. Las tineretu să siocupe dasta. Acus numa a unui bărbat. — Ray ăsta și-a făcut o oareșce reputație darmăsar n poliție, zâmbesc eu, țuguindu-mi buzele și băgându-mi și scoțându-mi alene pixul din mâna pe care mi-am strâns-o Într-un pumn. — A da? zice ea cu o privire pofticioasă. Asta-l pune la punct pe domnul Lennox. Și Încă n-am terminat. — O da, dacă tioi Îndupleca vrodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
abține - eu și predicile mele. Dacă aduni câțiva oameni în jurul meu, nu mai scapi de mine. - Să mergem, îl îndemnă gardianul. - Bine, să mergem, răspunse acesta. Făcu apoi câte un semn din cap către fiecare din cei prezenți. Porni apoi alene pe hol, urmat de zgomotul slab lăsat de cătușele care îi înlănțuiau picioarele. Avocatul său îl salută din cap pe procuror - doi adversari care se respectau, dar erau circumspecți unul față de celălalt - și părăsi la rândul său zona securizată. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vârful bățului și o luai la picior pe drumul cel mare. Mergeam astfel printre câmpii cu holde... Holdele miroseau și se coceau de arșița soarelui. Eu îmi pusesem pălăria în vârful capului, astfel încât fruntea rămânea liberă și goală și fluieram alene un cântec monoton.” Mihai Eminescu - O zi de vară Furtuna ,,Furtuna, odată, m-a prins la căsuța din poiană. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din pământ, așa se frământau plopi cenușii de la marginea poienii. Fagii bătrâni se cutremurau mânioși
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
căreia bat aripile fanteziei. În tot cuprinsul României, nu există un munte, un pârâu care să nu aibă legenda și cântecul său. Aici, peste aceste culmi unice în blânda lor arcuire, ursul se plimbă ca un domn stăpânitor, bivolul dormitează alene, iar turma de oi urcă sau coboară de pe munți, în clinchetul tălăngilor. Când toamna bogată și sonoră pune stăpânire pe aceste meleaguri, noaptea devine neagră și rece, iar culorile vii ale vegetației alpine se sting treptat, treptat, în vâlvătaia de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
spre necunoscut. Țânțarii își făcuseră apariția în roiuri mari, cu trompele însetate de sânge. O fâșâire aspră s-a auzit deasupra noastră: era un bâtlan grăbit care a trecut repede spre asfințit. În întunecimea stufărișurilor, feriți de privirile cuiva, dormitau alene porcii mistreți. În profunzimi misterioase și întunecate ale apelor, peștii de diferite mărimi și specii își creau cărări cu înotătoarele prin apele acelea care erau pentru ei imense întinderi dătătoare de viață. Licăririle amurgului se stingeau încet făcând loc înserării
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]