661 matches
-
silită să se smulgă". Rezistă ispitelor, iar apoi se condamnă că le-a rezistat. Vreme îndelungată, universul ocrotit al copilăriei o cruță pe Catherine de alegerile dificile. Într-adevăr, pe lângă numeroasele prilejuri de apropiere, joaca puștilor oferă în același timp alibiul inocenței. Am crescut înconjurată de băieți, numai de băieți, scrie Catherine în jurnalul său, la 20 decembrie 1896. Însă băieții aștia nu uitau niciodată, pentru o clipă măcar, că nu eram una de-a lor. Mă iubeau enorm, nu era
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
flirtând, flecărind, râzând și ciondănindu-se. Din fiece nimic ajung să se bată, să se apuce strâns, să se pună la pământ, să se silească unul pe altul să îngenuncheze. Însă joaca nu era deloc așa de nevinovată cum părea. Alibiul copilăriei nu mai era valabil. Dacă mama Catherinei nu vede în aceste manifestări decât impulsivitate, servitoarele din casă încep să clevetească. Bârfelile se mută în scurt timp în gospodăriile din vecinătate. Catherine, copleșită dintr-odată de remușcări, se mustră cu
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
păstra ani de-a rândul o "amintire dezgustătoare" despre acesta. Totuși, de obicei aceste flirturi îi provoacă tinerei Marie o plăcere pe care nu și-o ascunde. Își începe curând ucenicia în arta atingerilor echivoce, pe care ea le botează "alibiuri mondene". Senzualitatea sa este atât de exaltată, încât uneori resimte un "șoc electric" atunci când un bărbat îi atinge mâna sau o strânge de mijloc în timpul dansului. Și cel mai neînsemnat contact chiar și unul efemer și fugar cu trupurile, cu
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
lui la un ceai, unde urmau să vină îmbrăcate în alb și cu chipurile ascunse de măști... Ajunsă acasă la tânărul deputat împreună cu prietenele sale, Marie, pradă unei mari emoții, face greșeala să se demaște. Descoperită, nu mai are nici un alibi. Dându-și fără îndoială seama de extravaganța gestului său și cuprinsă de amețeală la vederea bârlogului de burlac al lui Cassagnac, tânăra ajunge din nou să-și piardă complet controlul. Sare pe pat, se cocoață pe scaune, se suie pe
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
soția, crezându-se batjocorită, apelează desigur la instrumentul său de răzbunare. Amorezul Horace se înfățișează în fața ei în pijamale, cu fața îmbujorată, roșu de dorință și trepădând de nerăbdare. Însă Henri, soțul Genevièvei, nu făcuse altceva decât să servească drept alibi adulterului săvârșit de soțul Suzannei. Înțelegând că soția sa era pe punctul de a pune în aplicare planul pregătit cu minuțiozitate, o imploră să-i acorde o oră pentru a-și dovedi nevinovăția. Horace se vede așadar amânat pentru moment
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
riscant... "Mama, continuă Stefan Zweig, întârzie o vreme cu baronul în sala de mese, însă acesta nu mai vorbea nici de elefanți, nici de vânătoare. O ușoară apăsare, o stinghereală subită domnea în conversația lor de când copilul plecase". Paravanul, acel alibi al amândurora prezența băiețelului căzuse. Nimic nu îi mai lega acum în afară de atracția lor dovedită unul față de celălalt. De unde și fâstâceala amândurora. "Într-un târziu, merseră în hol și se așezară într-un colț. Aici baronul se arătă din ce în ce mai sclipitor
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
douăzeci de ani mai devreme. Louise d'Espard, tânără a anilor '20, își concentrează întreaga senzualitate, îndrăzneală și dorință în gestica mâinii. Din afară, această mână pare doar "ostenită", odihnindu-se pe o margine de masă. Louise are astfel un alibi care îi apără onoarea, păstrează aparențele. Însă adevărata semnificație a acestei mâini întinse este că așteaptă să fie atinsă, prinsă, apucată. Cum acest contact nu are loc, "animalul ostenit" devine treptat, de la atâta așteptare, "mut ca o mănușă", lipsit de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
pe care îl găsește foarte seducător. Oare o place și el? Fără îndoială, de vreme ce în mașina care îi duce spre imensa mină de sare Wieliczka, pe care profesorul insistă să i-o arate, dr. Dürrfeld recurge la mica stratagemă a alibiului monden pentru a o atinge ușor. În vreme ce străbat câmpurile înverzite, câmpiile "bogate ce strălucesc de flori sălbatice primăvara poloneză ce se răsfață în toată strălucirea voluptuoasă a frumuseții ei [...], Sofia simte apăsarea brațului său lipit de al ei, dându-și
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
duce � contrar a?tept?rilor � la constituirea unei societ??i mai juste. Ea devine, dimpotriv?, un mijloc de a justifica ra?ional inegalit??ile naturale �ntre indivizi, �n timp ce scoaterea �n fă?? a �interesului personal� serve?te adesea de alibi exprim?rîi egoismelor celor mai �nguste. Din acest punct de vedere, Revolu?ia francez? ap?rea detractorilor s?i că prevestirea unui r?u foarte profund care cerea cele mai ample comentarii. Curentul tradi?ionalist Este remarcabil faptul c?, de la
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
să nu se lovească/ drumul să-l afle/ și buha se-așază pe-acoperișul părăsit/ fluturele păros întinde aripile pe scoarța văruită/ gândacul cel negru mișună/ și-asemeni lui întregi mărunte seminții/ de apă de aer și de uscat.” Sub alibiul polarității tutelare, P. își desfășoară textele după un ritm de sistolă și diastolă, vertebrând dublul regim (nocturn/diurn) al ființei prin dublul regim al poeziei, disputată în egală măsură de vizionarism, teratologie, oniric și grotesc, ca și de prozaism, naturalețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
nesocotințele lui Aristotel pentru a se împăca cu realitatea și a intra în joc în întregime? Am îndoielile mele; pentru a nu lăsa neexplorată nicio cale, voi scrie și o Poetica în limba latină, așa că nu vor fi cu putință alibiuri". Dăruindu-se poeziei și chestiunilor ei, se trezea în afara acelor locuri. Aceasta era o problemă importantă: să izbutească să treacă dincolo de zoduri, fie doar cu cugetul, și să se regăsească pe câmpii, pe străzi, în naosurile Catedralelor, în odăi pline
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
omni potența guvernamentală și intimidarea administrativă. Extinderea votului împinge în plan secund efectul neintenționat al schimbării: odată cu lărgirea numărului de votanți, puterea de influențare a cabinetelor asupra voinței naționale va crește. Masa rurală, neprotejată împotriva acestor intervenții brutale, va furniza alibiul care să justifice coruperea reprezentării politice. Logica lecturii lui P.P. Carp îl plasează cu un pas înaintea contemporanilor săi. În afara asanării climatului electoral, reforma generoasă este cărămida pe care se așază tirania electivă a guvernelor care se succedă. Vasăzică, dacă
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
patriotice este vorba de grupul condus de Eugen Barbu, de câțiva scriitori ale căror nume nu sunt deloc secrete: Ion Lăncrăjan, Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, care au pledat foarte mult pe ideea națională, folosind-o de fapt, ca pe un alibi"231. O zonă parțial liberă de comunism o constituie Uniunea Scriitorilor. "Opoziția activă, față de ideile protocroniste și. în general, față de megalomania naționalist-comunistă este asigurată de gruparea de la "România literară", adevărata elită a intelectualității românești, de unele reviste din provincie (printre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
În general, ci numai legate de un domeniu lingvistic național. În raport cu această limitare, studierea literaturii În general relevă de o perspectivă internaționalistă, de tipul „literaturi din toate țările, uniți-vă!” sub stindardul teoriilor formaliste. Chiar și așa, Însă, sub acest alibi internaționalist, fiecare teoretician va Încerca să promoveze autori conaționali sau măcar foarte apropiați cultural. Barthes n-a studiat poezia americană a anilor 1960, Todorov i-a tradus În 1965 pe formaliștii ruși, etc. Concluzia mea e alta: studiul formalist al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Aici, acestea sunt înlocuite de inovație, nonconformism sau, dacă extraterestrul e mai tolerant din fire, sclipiri de geniu. Iar gusturile sunt „exotice“ sau „fantezi“. De ce aprofundăm conceptul de fantezie defensivă acum, înainte de a reveni în bucătărie? Simplu: pentru orice nereușită alibiul trebuie pregătit încă din piață. „N-a ieșit ciorba bună? Vai, iubi, dar nu e adevărat, e o ciorbă fantezi... Ce ciudă îmi e... Dacă-mi spuneai la piață că nu-ți place, nu mai cumpăram produsul X!“ Aici puteți
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
acolo pentru a vedea (și pentru a-l face pe cititor să vadă, se găsește într-un loc ce se pretează observației (loc public deschis) și pe cale de a îndeplini o acțiune (vine mai devreme la o întîlnire) care este alibiul clasic pentru o pauză descriptivă... Descrierea este deci încadrată de două pasaje narative, unul care o determină, celălalt care o întrerupe...)". Observația 2: Să ne imaginăm că alegem C2. Scriptorul va avea la dispoziție mai multe soluții: fie nimic din
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și Wacquant, 1998)? În această perspectivă, cercetarea asupra violenței ar fi legată de o opinie publică manipulată de media și de puterile politice. "Violența în școală" ar fi un val mediatic pe care ar surfa cercetătorii sau, mai rău, un alibi pentru tentațiile represive la justificarea cărora ar contribui lumea "experților". Aceasta este, cu privire la violența în școală, una dintre tezele susținute de Poupeau (2002), referitor la "experții școlii". Va trebui să răspundem la aceste întrebări, oricât de sâcâitoare ar fi. Într-
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
speciale în domeniu. Astfel, pe site-ul Comisiei, există un motor de căutare a acestor parteneri, pe care se înscriu specialiști de acest soi, profitând de călătoriile oferite de program pentru reuniuni și alte vizite pedagogice care nu-s decât alibiuri. "Piața violenței școlare" nu este numai o piață pentru acest tip de asociații sau de paraziți. Aceasta ține, la urma urmei, de anecdotică, iar dacă în grămadă doi paraziți permit unui program bun să existe, vom putea respecta o tăcere
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
condițiilor sociale și economice în care apare violența din mediul școlar. Două critici sociopolitice Puneam problema în introducere: dorința de a ști cine se manifestă în jurul violenței din școală în particular și al delincvenței juvenile în general este oare un alibi științific mascând dorința de a-i pedepsi pe cei care agită opinia publică și oamenii politici? Vorbind pur și simplu despre această violență nu jucăm oare jocul periculos de a justifica o viziune surescitată care cere în gura mare toleranță
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
epuizați (Hargreaves, 1982). Cum spune Hargreaves: challenge-ul e să lucreze mai bine, nu mai greu. Adăugăm: fără asta, am avea programe frumoase, bine experimentate și evaluate pozitiv, dar ele n-ar fi decât programe de demonstrație, poate dătătoare de speranță, alibi sau îndoială, dar ale căror "bune practici" demonstrate riscă să aibă ca efect global doar o culpabilizare a dascălilor somați să le aplice. Două fapte complementare pledează în favoarea unei asemenea evoluții. Primul este că succesul acțiunilor de combatere a violenței
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
cel în cauză, care de multe ori reprezintă piste valoroase pentru justiție. Pentru a-și atinge scopul, infractorul adoptă mai multe strategii: fie își construiește discursuri prin care să susțină că e imposibil ca el să fie făptasul, își crează alibiuri care să dovedească că era imposibil ca el să fi săvârșit infracțiunea, înlătură probele care-l incriminează, pleacă de la domiciliu sau își înscenează unele infracțiuni ori comite infracțiuni mai puțin grave. Remușcările sunt specifice la infractorii de ocazie și uneori
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
este un savant american de origine română, specialist în mitologie și religie, cu un trecut politic reprobabil (legionar, chiar nazist) de care nu s-a delimitat niciodată, deși frecventează evrei („Abe” sugerează că îi folosește pe aceștia ca paravan și alibi); soția lui „Grielescu”, „Nanette” (evident inspirată de Christinel Eliade, poate cu adaos de Lisette Perlea, sora acesteia măritată cu Ionel Perlea), fostă figură mondenă în Balcani („franțuzită”, potrivit stereotipului, dar în fond cam țoapă), e acum decrepită, evită lumina zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
asta a și vrut „Chick”. În concluzie: e normal ca Bellow să-l condamne pe Eliade pentru episodul său legionar și pentru tăcerea sa, indicată și în roman; să-i poarte ranchiună pentru faptul că românul l-a folosit drept alibi; să nu-și ierte că, poate influențat de Alexandra, nu l-a presat destul pe Eliade să-și explice „păcatele tinereților”; dar nu e normal să facă trecerea de la acuzația morală la cea de omucidere, de participare activă la Holocaust
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
din Spania, precum și alte asemenea revelații nu reușiseră să submineze decisiv fascinația exercitată de comunismul de stat asupra intelectualilor și artiștilor occidentali. Bine finanțați și sprijiniți logistic de Moscova, „tovarășii de drum” aveau după război un avantaj moral nesperat, un alibi etic greu de demontat: antifascismul. Mulți dintre intelectualii occidentali și est-europeni fuseseră actori sau simpatizanți ai organizațiilor și guvernelor de dreapta sau extremă dreapta, deci nu puteau reapărea prea ușor în public, iar responsabilitatea lor pentru dezastrul războiului și Holocaustului
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
vestică, în special cea nord-americană, s-a separat tot mai net de societate, eșuând în irelevanță. Deși inginerii, medicii, avocații, economiștii, informaticienii și alții continuă să fie evident necesari, utilitatea socială a științelor umane (și chiar sociale, dincolo de iluzia - și alibiul - unor aplicații practice mergând de la sondajul de opinie la propunerile de politici publice) este și astăzi contestată vehement. În această tranziție rapidă - pe durata unei generații istorice - de la centralitate simbolică (în Statele Unite, un statut încă recent în anii ’40-’50
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]