756 matches
-
majore generale conducătorilor civili. Forțele armate se simt de obicei nepregătite și cer în continuu mai multe resurse pentru a atinge capacitatea de reacție pe care care o consideră necesară și care totuși nu este atinsă niciodată (Huntington, 1957: 66). Ambivalența este generală. Este deosebit de pronunțată în lumea contemporană cu privire la armele nucleare. Se consideră că acestea reprezintă un factor de descurajare: cu alte cuvinte, ele există pentru a nu fi folosite; potențialul de apărare este desfășurat la o asemenea scară încât
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
lumea contemporană cu privire la armele nucleare. Se consideră că acestea reprezintă un factor de descurajare: cu alte cuvinte, ele există pentru a nu fi folosite; potențialul de apărare este desfășurat la o asemenea scară încât războiul devine imposibil. Câte ceva din această ambivalență se poate observa și în cazul războiului convențional. Astfel, o mare parte a personalului armatei se pregătește aproape în permanență pentru o activitate care se întâmplă rar sau poate să nu aibă loc niciodată. În timp ce alți funcționari publici sunt numiți
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
ritualul iluminării: "Mă vor recunoaște// Mă vor alege/ să intru în sistemul de vase comunicante,// atunci vadurile îmi vor fi pline", mărturisește ea fără echivoc. La fel ca în Venezia profundis, Jocul cu cercuri se nutrește din aceeași obsesie a ambivalenței, grefată la rândul ei pe certitudinea Bivalenței universale: alfa omega, animus anima, real ireal ș.a. ("În caleidoscop,/ două cioburi diferit colorate:/ Eva și Adam// Rotind cilindrul cu oglinzi/ imaginile lor multiplicate/ trec dincolo de planul real/ Nu e întâmplătoare linia de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
autohtonist-izolaționist, "prin noi înșine". Polemica Paler-Andréescu, cu toate intervențiile din jurul ei, începută în revista "22" și devenită o întreagă carte, i-a dat ocazia antropologului Vintilă Mihăilescu să descifreze mitul recurent al "strămoșului", o "înțărcare ratată", bazată pe o pornire ambivalență; pe de o parte etnicist-istoristă, pe de alta cosmopolită. Dar pentru că a întovărășit întreaga dezvoltare a societății românești, îmbrăcînd diverse haine politice în epoci diferite, îmi voi permite să mai revin la acest mit încă o dată, în cursul acestei prefețe
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
la cartea lui Raoul Girardet, trebuie de la început menționat că "profitul" pe termen lung al lecturii stă mai ales în sugestiile nebănuite pe care ea le oferă pentru înțelegerea societății, pentru istoria mentalităților, pentru istoria civilizației. Aș vrea să subliniez ambivalența stilistică, exactitatea și sugestia, prin care sînt definite miturile politice, aceste construcții fluide și polimorfe ce exprimă mediat adîncul neliniștilor sociale. Astfel încît, în urma lecturii, cititorul rămîne cu întrebări care pot sau nu să găsească răspuns, dar care îi îmbogățesc
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
același profil. Originea sa stranie, ascensiunea rapidă, amploarea dezastrelor e tot ceea ce într-un caz contribuie la modelarea imaginii măreției sale, în celălalt caz îi marchează infamia. Referințele tematice sînt aceleași, dar tonalitățile afective și morale sînt deodată inversate. Dincolo de ambivalență, dincolo de fluiditate, există totuși ceea ce avem dreptul să numim o logică un anume fel de logică a discursului mitic. Acesta, într-adevăr, nu depinde nici de ceea ce este neprevăzut, nici de arbitrar. Așa cum imaginile pe care le proiectează visele noastre
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
universul nu mai este o mașină deterministă perfectă, ci un proces de organizare / dezorganizare în care ordinea și dezordinea lucrează împreună. Micro-fizica și cosmofizica ne fac să atingem limitele rațiunii umane. Începem astăzi să privim aventura Rațiunii europene din perspectiva ambivalențelor și a complexității sale și să pătrundem multiplicitatea eterogenă și uneori contradictorie a semnificațiilor cuprinse în cuvîntul Rațiune. Astfel, putem înțelege că raționalitatea se opune raționalizării, cu toate că ambele provin din aceeași sursă. Am văzut cum mitul și religia s-au
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
politic, viitorul nu pare prea surîzător pentru eurocomunism (1975) și eurodreapta (1979). Pe de altă parte, noul termen de eurocentrism (1970) este mai curînd centrifug decît centripet. Pe parcursul anilor de început, identitatea europeană nu este întru totul eliberată de vechea ambivalență. Națiunile coloniale n-au încetat încă să fie astfel. Anglia slăbește frîiele asupra Indiei și Pakistanului (1947), apoi asupra Birmaniei (1948), însă se cramponează de Malaysia și alte regiuni. Țările de Jos sînt nevoite să cedeze Indonezia (1949), în schimb
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
războinice. Noua identitate este identitatea pluralistă a unei unitas multiplex. Vechea identitate europeană se întemeia pe convingerea deținerii exclusive a Rațiunii și Civilizației. Noua identitate ar trebui să se întemeieze pe tradiția critică și autocritică a rațiunii și să înțeleagă ambivalența civilizației născute în Europa, pentru a se deschide spre pluralitatea culturilor lumii. Intelectualii au misiunea / funcția de neînlocuit de a pune public problemele fundamentale ale culturii, ale cetății și, mai mult chiar, ale eticii. Ei au jucat un rol istoric
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
diferență absolută. • Artificialitatea "declarațiilor de practici" (efectul de legitimitate) Nu trebuie niciodată să pierdem din vedere faptul că "declarațiile de practici" sunt centrale în metodologia cantitativă și în cea a sondajelor. Ce valoare au ele? La un autor ca Bourdieu, ambivalența este radicală: pe de o parte, le utilizează intens (1964, 1965, 1966, 1970, 1979...), iar pe de alta, este printre puținii care exprimă o critică îndreptățită a procedeului: "Ancheta prin chestionar fix nu este niciodată decât cazul cel mai rău
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
cultură populară; cultură burgheză/cultură muncitorească. Universalismul cultural maschează, prin decizie voluntară, distanțele sociale, diferențele de adaptare și pe cele legate de utilizările bunurilor și serviciilor culturale. Ceea ce înseamnă că omogenizează, în reprezentări, diferențele sociale. Școala este în centrul acestei ambivalențe: ea se reclamă oficial, prin laicitate, de la acest universalism, reînnoind totodată, de fapt, anumite inegalități. Politizarea culturii înseamnă, apoi, postularea unei ideologii a "dezinteresului cultural" ca ferment al consensului social. Ideologia dezinteresării consolidează postura universalistă. Ea este o "credință" care
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
acest universalism, reînnoind totodată, de fapt, anumite inegalități. Politizarea culturii înseamnă, apoi, postularea unei ideologii a "dezinteresului cultural" ca ferment al consensului social. Ideologia dezinteresării consolidează postura universalistă. Ea este o "credință" care constă, în schimb, în a nega existența ambivalențelor sau a opozițiilor precedente. Dacă, într-adevăr, cultura generează un consens, cum ar putea fi ea traversată de clivaje diferențiatoare și sursă de inegalități? "A cultiva sau a se cultiva, acesta poate fi considerat principiul unificator pentru toți actorii implicați
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
ale cărui alegeri estetice vor supraviețui durabil falsurilor modei și ale snobismului". Raymonde Moulin, 1967, p. 432, și 2001, p. 288. Este acesta rezultatul unui "efect întârziat" al formației lui Raymonde Moulin, care a absolvit istoria? Oricum ar fi, această ambivalență apasă asupra coeziunii proiectului. Regăsim această ezitare între convenționalism și obiectivism în opțiunea de a adopta categoriile actorilor, tipică lucrărilor la comandă ale economiștilor culturii. Acest fapt îi determină să-și interzică orice întrebare despre categorii, orice anchetă asupra muncii
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
cum sugerează Heinich, poziția lui Bourdieu nu urmărește oare să reducă lumea culturală la două dimensiuni, în loc să vadă în ea un pluralism de valori și o multitudine de puncte de vedere? • Poziția cercetătorului: obiectivitate superioară sau normativitate comună? Există o ambivalență în poziția lui Bourdieu, care, pe de o parte, afirmă obiectivitatea și reflexivitatea cercetătorului și, pe de altă parte, multiplică luările de poziție, ba chiar și judecățile de valoare. În dialogul său cu Hans Haake (Pierre Bourdieu și Hans Haake
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
stîng închis"). Morfemelor ca unități minimale dotate cu sens le corespund kinemorfemele (de pildă gestul "a face cu ochiul" ca element al unei serii de gesturi ce caracterizează conduita complicitate, convivialitate etc.). Chiar dacă abordarea sa a fost ținta unor critici (ambivalența termenului kinem care pare a fi similar fonemului în prima etapă -1952dar comparabil morfemului ulterior -1970), este neîndoielnic faptul că noua disciplină a furnizat impulsuri euristice semnificative, propunînd moduri noi de analiză a comportamentului nonverbal ca sistem semiotic și alimentînd
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
mai multe subtipuri (metamorfoza unui pește, o mreană de aur, o căpățână de cal, un rac, un porc). Prin metamorfoza unui pește apare deseori viitorul erou în narațiunile populare românești. Peștele, simbol arhetipal cu substrat sexual pronunțat, prezintă semne de ambivalență: el apare atât ca simbol feminin (îl aflăm în imaginea monstrului marin), cât și ca simbol falic (prezent în basme, unde eroinele rămân însărcinate mâncând un pește întreg, sau numai un os). În planul simbolismului cosmic, peștele se asociază cu
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
Valorile morale au fost întotdeauna concepute în raport cu acest simbol. Declinul culturilor, adică deprecierea valorilor morale, a avut tot timpul aceeași cauză: tendința dogmatizantă de a elimina profunzimea simbolică a imaginii mitice, trasformînd-o într-o simplă realitate, ceea ce a constituit cauza ambivalenței dintre credință și îndoială. În culturile antice, simbolizarea implica divinități multiple, în zilele noastre, cultura se bazează pe mitul creștin, în care simbolismul reprezentat de "Dumnezeu" este concentrat în trei simboluri: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Sfîntul Duh și Dumnezeu-Fiul. Nimeni nu se va
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
față de spirit și de efortul acestuia de a învinge inexplicabilul, care în ceea ce privește motivele, este inavuabil, înseși motivele care nu pot fi mărturisite, fiind penibile și ascunse mai mult sau mai puțin voit, sînt și ele legate prin analogie de contrastul ambivalențelor. Culpabilitatea refulată este, de exemplu, polul opus al vanității. Aceasta din urma nu reprezintă nimic altceva decît tendința de refulare a culpabilității. Cu cît este mai mare vanitatea, cu atît mai profundă va fi culpabilitatea, orice culpabilitate, refulată. Vanitatea este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lor culpabilă comună, la rîndul lui, subconștientul rămîne în totalitatea sa legal și dinamic legat de ansamblul motivațiilor supraconștiente, cele două instanțe extraconștiente constituind, una principiul formării sănătoase, iar cealaltă principiul deformării maladive. Pentru a o distinge net de legăturile ambivalențe ale subconștientului, putem considera ca fiind "antitetică" această legătură dinamică și legală dintre supraconștientul etic și subconștient. Antiteza supraconștientă se referă la diferența dintre spaima subconștientă față de adevăr și față de bucuria supraconștientă a cunoașterii de sine, problemă esențială a vieții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este legată de dorința exaltată și o inhibă. Energia dorinței, exaltată pe de o parte și inhibată-refulată pe de altă parte, poate fi transferată asupra unui obiect în sine care nu prezintă nici o atracție și este adesea chiar angoasant(datorită ambivalenței "atracție-culpabilitate", adică exaltare-inhibare). Dorința a devenit subconștientă, pierzînd din vedere nu numai adevăratele ei motive, ci și obiectul ei real. Dar obiectul înlocuitor al dorinței subconștiente -, obiectul fals rîvnit, oricît de angoasant ar fi el (din cauza culpibiltății), nu este mai
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dorința esențială. Sensul real al vieții constă în capacitatea da deliberare lucidă, adică în fluctuarea liberă a energiei între dorința esențială și dorințele multiple neexaltate, conform exigențelor situațiilor schimbătoare. Contrasensul vieții constă în întreruperea oscilației libere sub cele două forme ambivalențe: încordarea energiei pseudospirituale (inhibiția moralizantă) sau dezlănțuirea fără scrupule a dorințelor materiale și sexuale exaltate (etalarea banală). Datorită autodeterminării motivante, atît efortul de eliberare, cît și stagnarea implică răspunderea individuală. Individul este răspunzător pentru forma determinată a vieții pe care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
acest fapt caracterul excesiv al falsei sale justificări. Justificarea falsă colectivă este principiul psihopatiei: fobia față de introspecție. Sancționarea ei imanentă este ignorarea problemei esențiale a vieții umane. Imanența justiției punitive devine pe deplin manifestă dacă ținem seama de faptul că ambivalențele patologice (exaltarea-inhibarea proprie tuturor motivelor perverse) se extind asupra tuturor dorințelor materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Imanența justiției punitive devine pe deplin manifestă dacă ținem seama de faptul că ambivalențele patologice (exaltarea-inhibarea proprie tuturor motivelor perverse) se extind asupra tuturor dorințelor materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
materiale, sexuale și preudo-spirituale ceea ce duce treptat la incapacitatea satisfacerii lor. Aceasta datorită faptului că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
esențiale: forța sublimantă a egoismului conscvent cu intenții armonizante (care nu este altceva decît dorința esențială) care acoperă cele mai mici detalii ale vieții cotidiene și mai ales cortegiul resentimemelor dizarmoni-zante. Grație eliminării succesive a egoismului pervers de către resentimente și ambivalenței lor restrictive (vanitatea culpabilă și acuzația tînguioasă) a fost restabilită căldura sufletească, unirea armonioasă a dragostei ego-ului și a alter-ego-ului, dragostea obiectivă diametral opusă sentimentalismului altruist (contrapolul pervers al egocentrismului vanitos). Obiectivarea dragostei implică dragostea față de adevărul în privința sinelui și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]