761 matches
-
abilitare a comunităților sărace sau vulnerabile pentru noi segmente sociale, pentru noi tipuri de comunități. Gradul sporit de instituționalizare în practica dezvoltării comunitare la nivelul FRDS, comparativ cu alte instituții românești - asociații, fundații sau agenții - este un factor cu relevanță ambivalentă pentru transferul de tehnologie spre alte instanțe de promovare a dezvoltării comunitare. Pe de o parte, acest spor de standardizare a practicii poate constitui o sursă de inspirație pentru asociații, sau fundații, aflate la început de drum. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
răspunde la aceste întrebări: masificarea și generalizarea practicilor; accesul crescând al straturilor sociale "neprivilegiate"; diversificarea practicilor și eclectismul cultural. Cercetările lui Olivier Donnat sunt de natură să aducă unele lămuriri asupra acestor probleme. Totuși, ele sunt dominate de o poziție ambivalentă: pe de o parte, DEP evaluează politicile culturale; pe de alta, se ferește să evalueze politicile publice, căutând doar să înregistreze practicile, să le înserieze și să le grupeze în "tipuri" de practici (pe baza unui eșantion național, fără nici un
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
modalitățile de luare a deciziei (tipuri de argumentație, valori, atitudini, ideologie). Problema principală care se pune este de a ști ce principii aplică aceste comisii. Cine sunt experții, sunt ei singurii care decid? Yves Aguilar (1999, pp. 142-143) critică jocul ambivalent al comisiilor: pentru el, nu ar exista o delegare a puterilor publice, ci mai degrabă o renunțare: controlul "birourilor" și deci al funcționarilor este atât de strict, încât ministrul în funcție nu mai trebuie să-și asume responsabilități, și delegându
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
pregătite de împărăteasă și astfel se pomenește însărcinată. După nouă luni, împărăteasa și roaba nasc doi feciori, Busuioc și Siminoc, ce seamănă ca două picături de apă. Se observă aici o abatere de la normalitate: peștele pescuit este din aur, semn ambivalent, al norocului și al perfecțiunii, dotat cu atribute apotropaice. În Trandafir și Busuioc [Oprișan, III], înghițirea peștelui cu "solzi de aur" (de către împărăteasă, țigancă, iapă și cățea) duce la nașterea a doi feciori, Trandafir și Busuioc, "cu soarili în piept
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
îi aparține. Preotul pare a fi în această privință o categorie privilegiată. De ce? Pentru că "tot ceea ce este insolit, singular, nou, perfect sau monstruos devine recipient pentru forțele magico-religioase și, după împrejurări, un obiect de venerație sau de teamă, în virtutea sentimentului ambivalent pe care-l provoacă statornic sacrul"207. Mentalul colectiv nu va înceta niciodată să producă "imagini" și reprezentări care să justifice și să argumenteze reacțiile contradictorii de teamă și atracție în fața misterului și necunoscutului. 9.2. Reprezentările sociale duale ale
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
acesteia. Totuși, la o atentă observație vom regăsi alte conotații ale focului ca simbol sexual, conotații care îi dezvăluie mai cu seamă latura negativă. Focul poate fi și o forță malefică, a tenebrelor, ascunsă în adâncuri. "Mircea Eliade notează caracterul ambivalent al focului: el e fie de origine divină, fie demoniacă (deoarece după anumite credințe arhaice, el ia naștere în mod magic în organul genital al vrăjitoarelor)"243. Or, vrăjitoarele, așa cum sunt ele percepute la nivelului mentalului colectiv tradițional, sunt cele
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
pentru a obține de la conștient revalorificarea ei rațională. Dar conștientul se poate dovedi rebel, în loc să revalorifice dorința sub controlul supraconștiinței, el se încă-pățînează să o refuleze pentru a o sustrage controlului. Sancțiunea se agravează. Dorința refulată este încorporată în dizarmoniile ambivalente ale subconștientului și suferă deformarea patogenică, cae poate ajunge pînă la renașterea energiei refulate, simbolic deghizată în simptom psihopatie. Justiția supraconștient imanentă persistă. Energia pervers stăpînită prin refulare și devenită motive pentru viitoarele acțiuni iraționale nu este niciodată complet absorbită
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
neagă misterul și nici nu-l explică, dar neagă existența Dumnezeului real, explicîndu-L prin Dumnezeul-simbol. Raționalismul combate credința moartă, sprijinind-o pe cea vie și înlocuind-o prin complinirea ei culturală, adevărata religiozitate. Dimpotrivă, îndoiala intelectului nu este decît complinirea ambivalentă a falsei religiozități. Vrînd să evite metafizica dogmatizantă, el eșuează, deoarece ajunge la o afirmație speculativă asupra misterului: afirmația nonexistenței acestuia. Intelectul susține că existența vieții nu este un mister. Sau pretinde cel puțin dat fiind că această afirmație este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
strînsă între Orfeu și Iisus, încît cele două personaje au fost uneori chiar confundate. Conform fabulei mitice, Orfeu a fost la început un adorator al lui Dionysos, simbolul freneziei dezordonate, al setei insațiabile de dorințe, al dezlănțuirii instanței subconștiente, contrar ambivalent al refulării (Hades). Într-adevăr, Dionysos devine o figură centrală a misterelor eleusine; el sfîrșește chiar prin a-l înlocui pe Hades, înlocuire făcută posibilă de complementaritatea semnificației simbolice. Or, se spune că Orfeu s-a împăcat în cele din
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
armoniei, și pe recompensa imanentă a acesteia, bucuria, legea dizarmoniei și angoasa patologică care derivă din ea neconstituind decît aspectul negativ, sancțiunea imanentă. Sancțiunile imanente împotriva funcționării psihice sînt psihopatiile: nervozitatea și banalizarea. Nervozitatea și prea bunele intenții moralizante sînt ambivalent legate de intențiile agresive și dușmănoase ale banalității. Nenumăratele variațiuni psihopatice au drept cauză esențială (oricare ar fi motivele externe) plîngerea patetică și patogenică împotriva lumii și a vieții: consecința auto-disculpării fiecăruia și a inculpării implicite a tuturor. Justiția este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ușor justificabilă prin faptul că toți oamenii sînt motivanți falși, de unde rezultă că vanitățile vexate caută obsesia obținerea triumfului vanitos asupra celuilalt, fie prin meditațiile neputincioase ale nervozității, fie prin explozia revanșei lipsite de scrupule, caracteristică banalizării. Vina comună deși ambivalent contrastată duce la sancțiunea comună. Fiecare participă la vină și la sancțiune în măsura exactă a plîngerii sale excesive sau a triumfului său, dovezi ale justificării lui vanitoase. Sancțiunea nu se adaugă vinii, ea este imanentă acesteia: vina și sancțiunea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără îndoială includerea în maladile spiritului a contrapolului ambivalent al nervozității inhibitive: banalizarea triumfantă, flagel
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără îndoială includerea în maladile spiritului a contrapolului ambivalent al nervozității inhibitive: banalizarea triumfantă, flagel al vieții sociale, cauza principală a domniei nedreptății în lume. Înțelepciunea mitică o exprimă prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Dumnezeu", începînd cu simbolurile "Dumnezeu-Fiul" (sanctificatul) și "Dumnezeul-Judecător" (justiția imanentă). Opoziția față de imanența justiției este bazată mai ales pe sărăcia materială, acuzată ca fiind o nedreptate flagrantă. Cu toate acestea, nu sărăcia constituie o nedreptate în sine, ci descompunerea ei ambivalentă în două extreme: mizeria și luxul, consecințe ale luptei înverșunate pentru posesia de bunuri materiale, făcînd din om dușmanul omului și din popoare inamicele popoarelor, ceea ce scoate în relief istoria Vechiului Testament, profetic pentru istoria omenirii pînă în zilele noastre
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a vieții pămîntești, ea ajunge să creadă într-o justiție compensatoare după moarte sau, invers, să caute o compensație prin intermediul revanșei agresive,ceea ce ar duce la desființarea imediată a tuturor nedrepăților. Cele două superstiții înrădicinate în stratul mitic ancestral sînt ambivalent legate și susceptibile să se transforme una în cealaltă. Justiția imanentă sub forma sancțiunii implică raporturile exterioare dintre oameni (nedreptatea lumii) tocmai din cauză că se referă în primul rînd la raportul esențial al fiecărui om cu sine însuși, la raportul dintre
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un pretext devalorizării bruște a oricărui efot de sublimare, imposibilă în absența forței combative a acceptării și respinsă de confuzia cu manifestarea ei caricaturală, care este resemnarea, lipsa oricărei combativități. Cele două excese combativitatea brutală și resemnarea inacceptabilă sînt contrapolii ambivalenți ai descompunerii forței de acceptare. Carența forței sublimante a Occidentului este totuși contrabalansată de forța ei de spiritualizare, care a reușit să creeze spiritul științific. Occidentul nu poate atinge nivelul sublimării decît prin spiritualizare, iar idealul numai prin intermediul ideii. Va
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de asemenea să nu fie pierdut printr-o viziune falsă a sublimării, curajul aflat la baza agresivității instinctive, reziduu al animalității. Pericolul inerent vieții umane nu provine din acest fond inconștient, ci din deformarea lui subconștientă sub cele două forme ambivalente și exaltante ale sale: violența intimidantă și suavitatea, blîndețea ipocrită, care nu sînt decît forme ale angoasei vitale, ale lașității. Salvarea constă în curajul de a aborda și a revalorifica tendința spre pervertire, motivația subconștientă, în combativitatea spirituală și sublimă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
renega afirmația sau de a muri pe rug. I s-a acordat un răgaz de două săptămîni ca să reflecteze, dar, decît să jure strîmb, a preferat rugul. În privința ezoterismului, acesta a marcat în toate culturile decadența misticismului sub două forme ambivalente: speculația teozofică și satanismul, eșuarea eticii în banalizarea excesivă. Aceste două forme de ambivalență nu sînt deloc absente în epoca actuală, ba chiar cunosc o nouă perioadă de înflorire. 4) ACTUALITATEA PROBLEMEI ESENȚIALE În fiecare moment al cursului istoriei, starea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nenumărate nuanțe operează conform celor patru categorii tipice: vanitate, culpabilitate refulată, acuzație dușmănoasă și sentimentalism tîngui-tor. Cu alte cuvinte autodisculparea vanitoasă a sinelui prin tendința de a refula orice greșeală, agravată de inculparea vanitoasă a celorlalți, a lumii, a vieții. Ambivalenta dintre disculpare și inculpare constituie legea funcționării dizarmo-nizante a subconștientului. Imaginația evazionistă, constă într-un spectacol interior în care sîntem în același timp protagonist și spectator, cînd angoasat, cînd triumfător. În schimb, imaginația justificatoare este un fel de dialog interior
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Maladia psihică sub forma nervozității constă în a nu ști nici să modifici, nici să accepți în mod rațional. Incapacitatea de a schimba situațiile variabile duce în principiu la eșecuri, a căror acumulare descurajează forța de acceptare și o scindează ambivalent în accese de resemnare care alternează cu o iritabilitate agresivă, și care, reținută la nivelul imaginației exaltante, se descarcă în meditații ce nu fac decît să intensifice furia neputincioasă. Sub forma banalizării, maladia psihică constă într-o sarcină exaltată de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
rațional valorificator. Nonvalorile nu sînt promisuni autentice de satisfacere, ci tentații mincinoase falsificate de falsele promisiuni de satisfacție ale vanității. Este suficient ca vanitatea să se grefeze pe un motiv valid, pe o valoare pozitivă, pentru ca să se producă potrivit legii ambivalente a subconștientului descompunerea maladivă a valorii prin scindarea ei în două non-valori contradictoriu legate, una vanitos exaltată, iar cealaltă culpabilă și inhibată. Oricît de dăunător ar fi acest dinamism al pervertirii, el este din fericire și pe drept cuvînt condiția
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
viziuni cuplate o perspectivă sociologică și politologică asupra ființei umane care există și acționează în spațiul virtualității, adică spațiul care se creează la interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană. Această perspectivă social-politică are la bază conceptul ambivalent de putere și derivatul acesteia, împuternicirea, resptectiv cadrul ideologic prin care discursul devine practică existențială în spațiul virtualității. În cadrul acestui spațiu tehnocultural, virtualitatea își păstrează conotațiile etimologice (din rădăcina indo-europeană wir „curaj, virtute, valoare, voință, virtuozitate”, în măsura în care acestea atribuie virtualului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Haraway, iconul țesătoarei la Sadie Plant, paradigma subiectului nomadic la Rosi Braidotti sau tropul zeiței la Elaine Ghraham. În același timp, sunt expuse criticile din interiorul cyberfeminismului, în special critica de tip Judith Squires. O atenție specială este acordată modului ambivalent de raportare la utilizarea Internetului: rețeaua ca posibilitate de împuternicire a femeilor și ca mediu al violenței, al hărțuirii și al ignorării femeilor. În ultimă instanță, întâlnirea dintre cyberfeminism și postcolonialism este evidențiată, prin vocile lui Chela Sandoval sau Radhika
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al sensibilității, transformând-o pe aceasta în producție; la rândul ei, subiectivitatea productivă are o funcționare mașinică, fiind deconstruită ca raport între deteritorializare (a fluxurilor simțurilor individualeă și reteritorializare (a fluxurilor simțurilor conectate la altă mașinăă. Mașinile dezirante sunt definite ambivalent prin producție și prin antiproducție: subiectivitatea în sine se află sub semnul obișnuinței, însă, ieșită din sine în cadrul fluxului mașinic, se transformă, se cuplează, se generează mereu în altă formă într-o perspectivă în care interiorul corpului este penetrat de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
multiple, în practică, modificările umanului, pot fi ireversibile și fatale pentru umanitate. Înlocuind adesea determinismul organic sau genetic cu un determinism tehnologic al inevitabilului, medicalizarea vieții și asistarea în laborator a reproducerii (de la fertilizarea in vitro la clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția metafizică naturală a datului în favoarea apariției unei metafizici artificiale, a constructului uman cibernetic. Încă o dată, în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]