947 matches
-
politețe stinsă ce se cuvine de obicei disciplinelor răposate. De ce pînă și oamenii cu înclinație oratorică simt că înzestrarea lor nu mai are astăzi nici o trecere? Sînt cel puțin patru cauze care fac ca oratoria să fie privită ca o anacronică îndeletnicire. Prima ține de spiritul epocii în care respirăm, un spirit pătruns de o vădită accelerare a ritmului vieții, dar o accelerare care nu este defel prielnică largilor desfășurări orale. Pur și simplu repeziciunea nu face casă bună cu perorația
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
primul și singurul laureat al Premiului „Sburătorul" pentru poezie (1947) iese din „exilul interior"4. Numai că puțini își aminteau de baladele ce alcătuiau o parte din proiectatul volum de debut, Alfabet poetic. După ideologia oficială, versurile din studenție erau anacronice, fiindcă nu ilustrau „ura de clasă" și „omul nou". Reîntoarcerea în câmpul literar reprezenta o acomodare cu regulile jocului. Totuși, scriitorul căuta să plătească un tribut redus. Cu toate că teatrul fusese parazitat de maniheism (exploatații împotriva „dușmanilor poporului"), repertoriile nu excludeau
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
trece la lectura după „cuvintecheie”, la lectura unor paragrafe, în locul unor cărți. Dacă va fi așa, înseamnă că - fie spre bine, fie spre rău - criticii literari vor fi ultimii cititori după conceptul vechi. Vor fi, așadar, niște arătări de tot anacronice. Lectura, ca act critic, nu e altceva decît interpretare/relaționare și evaluare (am văzut că sînt de acord cu mine cam toți criticii care m-au precedat). Și cum, vorba lui Nietzsche, nu există decît interpretări, devine că ea e
Al. CISTELECAN: „Criticul nu-i doar o mașină de citit, ci și un stil, o fascinație, un seducător” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5098_a_6423]
-
Bilciurescu sînt mai degrabă cei ai interbelicului tîrziu, decît cei ai anilor de după război. Pentru a ajunge în Bucureștii de ieri, cititorul trebuie să coboare, odată cu amintirile autorului, încă șaptezeci de ani în urmă. Și ceea ce descoperă e un oraș anacronic: "Pavaj nu se pomenea în Bucureștii din vremea aceea. Două-trei străzi cu bolovani de rîu pe la centru, iar în restul orașului și mai cu seamă pe la periferie, șosele cum azi ar fi cele județene, poate chiar mai rău întreținute decît
LECTURI LA ZI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13681_a_15006]
-
în virtutea acelei metempsihoze în care credea neabătut craiul Pașadia? - în așa măsură încît pînza dreptunghiulară a lui Mignard părea o oglindă în care se privea și se vedea, costumată ca-n secolul al XVII-lea, pentru a-și face un anacronic autoportret. Prin analogie, și ținînd seama de opoziția structurală masculin/feminin care informează nu numai paragraful din care am citat (pp. 36-37), ci întreaga nuvelă, am putea spune că și tînărul narator-personaj (Mateiu avea 22 de ani în 1907) își
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
ținînd seama de opoziția structurală masculin/feminin care informează nu numai paragraful din care am citat (pp. 36-37), ci întreaga nuvelă, am putea spune că și tînărul narator-personaj (Mateiu avea 22 de ani în 1907) își face un autoportret la fel de anacronic văzîndu-se ca-n oglindă într-un soi de portret generic de lord tînăr și "zvăpăiat" din picturile lui Van Dyck (1599-1641) și ale succesorului acestuia la curtea lui Carol al II-lea al Angliei, sir Peter Lely (1618-1680) alias Pieter
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
-lea. Într-o paralelă între Remember și Craii de Curtea-Veche, ar trebui observat că trecutul ideal în nuvelă e secolul al XVII-le, în timp ce în roman e "suta a optsprezecea". Cînd spun că Aubrey de Vere e un autoportret (elegant anacronic) și poate o mască, sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic, lipsit de
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
deprinderi. Disprețul față de acțiunea practică, satanizarea capitalistului, după vechile scheme consacrate ale fostei propagande de partid, autismul demiurgic al creației ca singură alternativă la prozaismul realului nemijlocit și încă multe alte rezduuri filosofice și educaționale, nu numai că sînt astăzi anacronice și puțin ridicole din punct de vedere teoretic, dar ele devin factori de blocaj moral și de inhibiție a existenței profesionale. Extrem de mobil ca artist, cu o mare capacitate de a trece de la o expresie la alta și de la un
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
a majestății morții. „Căutăm o urmă vie a lui Goethe? La locuința sa de vară”, ne sfătuiește un cunoscător. Trebuie să trecem pe lângă palatul ducilor de Weimar, a căror proprietate încă este acest mic, foarte mic Versailles. Cu un colț anacronic: un turn și un rest din burgul medieval acoperit de iederă, silueta întortocheată și încântătoare, decor ideal pentru o comedie de Shakeaspeare, de pildă „As you like it”: iedera. Rusalind, prințul fugit în pădure... Și Goethe care se înconjura de
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
fie 20.000-30.000 de euro. "Salariul premierului ar trebui să fie cât salariul premierului în orice țară civilizată, evident, undeva la 20.000-30.000 de euro. Suferim de un populism atât de contraproductiv, specific unor mentalități demult vetuste și anacronice", a declarat joi Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, la ZF Live. El a răspuns astfel la întrebarea directorului editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hostiuc, despre cât crede că ar trebui să fie salariului primului ministru în România. Borza a
Remus Borza, Hidroelectrica: Premierul ar trebui să aibă salariul de 30.000 de euro () [Corola-journal/Journalistic/51737_a_53062]
-
de o inocență și o puritate ce frizau, uneori, naivitatea. Și dăruită, o dăruire totală, caldă și tandră, în tot ce făcea, în poezia ei - marea ei poezie despre care nu vorbea niciodată - ; în prietenie - o generozitate aproape incredibilă și anacronică în pragmatismul nostru cotidian - ; în fericirea ei de a descoperi, de a năși, noi tinere talente. Bucuria vibrantă cu care m-a anunțat acum cîtva timp că a descoperit un nou tînăr de mare talent! S-a dăruit, s-a
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
estetice, cum crede autorul articolului. În fapt, lucrurile s-au petrecut astfel: în 1965 s-a adoptat o nouă Constituție, denumirea statului schimbîndu-se în "Republica Socialistă România". Refrenul imnului ("Puternică, liberă,/ Pe soartă stăpînă,/ Trăiască Republica/ Populară Română!") devenise așadar anacronic. Și tot anacronic - mai drastic spus: stînjenitor - devenise, încă din aprilie 1964, textul strofei a 2-a: "Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic eliberator" etc. O soluție provizorie, prelungită timp de doisprezece ani, a fost intonarea
Trăiască Patria! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14434_a_15759]
-
autorul articolului. În fapt, lucrurile s-au petrecut astfel: în 1965 s-a adoptat o nouă Constituție, denumirea statului schimbîndu-se în "Republica Socialistă România". Refrenul imnului ("Puternică, liberă,/ Pe soartă stăpînă,/ Trăiască Republica/ Populară Română!") devenise așadar anacronic. Și tot anacronic - mai drastic spus: stînjenitor - devenise, încă din aprilie 1964, textul strofei a 2-a: "Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic eliberator" etc. O soluție provizorie, prelungită timp de doisprezece ani, a fost intonarea imnului exclusiv de către
Trăiască Patria! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14434_a_15759]
-
în capete aplecate pe care nu le mai taie nicio sabie, - dar poți oare să-i spui triunghiului „mă, boule!", fără să fii trăsnit de fulgerele lui Dumnezeu? Și ție, fereastră iubită, supapă a bietei mele singurătăți și melancolii cronice, anacronice, cum să-ți înjur, tocmai eu, fragilul, statornic pătrat, despre care am, totuși, nu rareori, cele mai groaznice bănuieli? Și, Doamne, dreptunghiul, - știu eu de ce de dreptunghi mi-e teamă, trebuie să-l las neatins, în cartea de Geometrie. Foarte
După atâtea ocoluri by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/5981_a_7306]
-
la care s-a referit autorul. Am început cu capodopera lui Musil, pentru că ea constituia restanța care mă obseda cel mai mult. Faptul că îi lipsește epicul strîns al unui roman axat pe aceeași lume dominată de ierarhii rigide și anacronice, cum este Procesul ( care se citește cu sufletul la gură, în pofida faptului că spune cu totul altceva decît ar putea să pară la prima vedere și că nu poate fi înțeles în toată profunzimea sa fără să ai pregătirea și
Lecturi paralele by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11098_a_12423]
-
de varii texte preexistente, vocea autorului este mereu gravă, încărcată de responsabilități, de multe ori vehementă și permanent sfîșiată de o melancolie surdă. Poet în esență, contemplativ în manifestare și moralist în atitudini, Ion Lazăr a scris o carte rară, anacronică și vie în același timp, enervantă și seducătoare în aceeași măsură. O carte încărcată în subsidiar de viziuni edenice, marcată stilistic de o amplă retorică sapiențială și conturată vag, asemenea versurilor autoreferențiale prin care pictorul își extinde semnificativ cîmpul de
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
lui morale; banii nemțești l-au îngropat cu desăvârșire". Dezavuarea era totală, dar încă nu atât de dură ca într-o scurtă recenzie la volumul Închisorile mele, publicată în februarie 1922: "Lipsită de orice interes literar, din cauza stilului prolix și anacronic, și aproape chiar de orice interes documentar, cartea - ca și tot ce a făcut autorul ei de vreo zece ani încoace - pornește din aceeași tragică nevoie materială. Nu reținem din ea, ca epilog, decât seninătatea resemnată cu care autorul amintește
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
curent al revistei "Vatra", 11-12/2004, Al. Cistelecan semnează un scurt articol intitulat Poezia leneșă (postmodernească), care ar merita dezvoltat și din care voi cita un fragment semnificativ pentru discuția de față: "Procesele de transgresie sunt tratate ca eminentă alienare anacronică... Vechea poezie e blamată pentru emfază, pentru că-și simboliza actele biografice și le selecta după importanța lor semnificativă. Structura slabă, modestia de azi a biografiilor pre versuri tocmite, aceste biografii en gros și en detail care pun în cronică rimată
Ultimul bip al lirismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11897_a_13222]
-
expresie a unei direcții spiritualiste, de maximă importanță". Dan Botta îi apărea în amintire ca un ins "simpatic în felul său", iar provocarea la duel pe care i-a făcut-o l-a "amuzat". Botta arbora "un aer de cavaler anacronic". Cînd i-am amintit o propoziție pamfletară la adresa acestuia, care suna cam așa: "sîngele meu de român nu stă de vorbă cu un sînge amestecat", mi-a răspuns, ușor stînjenit, că "așa se scria în acele vremuri". Am impresia că
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
o sinteză despre poezia română modernă de după Eminescu. Spunea Gaëtan Picon: La poemele pe care le iubesc mă întorc mereu, așa cum ascult de nenumărate ori o simfonie". Dumneavoastră de cîte ori ați ascultat Traviata sau Aida? Sigur că e puțin anacronic, puțin desuet, să mărturisești în anul 2001 că îți place muzica de operă. Îmi place muzica de operă, fără discuție, cum îmi place muzica clasică, în general, și asta îmi completează în mod fericit fisurile care există, cîte există, în
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
arhivată, editată, clasificată și lămurită. Poetul adolescent, elev al liceului din Năsăud, e subiect al aproximărilor și al speculațiilor insuficient motivate. Era de datoria celor de dinaintea noastră să îndeplinească o astfel de misiune de istorie literară. Astăzi e o datorie anacronică, bizară, cum a devenit datoria financiară a României față de Suedia, achitată abia după șase decenii de uitare. E o ocupație de tot vetustă să mai zăbovim acum asupra începuturilor poetice ale lui Coșbuc din vremea când era elev la Năsăud
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
care i-au premers. Și își definește, totodată, în raport cu ele, limitele propriei direcții de cercetare. Fiecare dintre partițiile astfel trasate e plauzibilă. Avem, prin Henri Coulet, un tip de "istorie naturală" a genului, desprinsă din rigorismul pozitivist și avansând, oarecum anacronic, ideea unor momente de ruptură foarte clar marcate. Sau, apoi, prin Mihail Bahtin, o "istorie a tehnicilor romanești", cu siguranță sclipitoare, dar amendabilă prin impermeabilitate. Nimic exterior - context cultural, emancipare socială, mutații cognitive - nu pătrunde în instrumentarul specific acestui tip
Gândirea romanului cea de pe urmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8137_a_9462]
-
mai rar un muzician a cărui gîndire să dea o impresie atît de francă de rupere de lume, ca într-o ignorare voită a convențiilor în vigoare. La prima vedere ai spune că la mijloc e o sfidare cu tentă anacronică, o dorință de frondă care, încălcînd obișnuințele, nu mai e în pas cu epoca. Dar cînd vezi cu cîtă siguranță își susține ereziile nu se poate să nu te întrebi dacă nu cumva adevărul e de partea lui. Iar detaliul
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]
-
fiecare dată, pe durata mai multor ore), dar aproape ignorate de critica literară. Se poate spune că este unul dintre cei mai populari scriitori ai momentului și aceasta în condițiile în care scrisul său este unul atemporal, pe alocuri chiar anacronic, fără concesii stilistice sau tematice făcute modei timpului și în absența vreunui suport semnificativ din partea criticii literare. Format la școala stoicilor, fascinat de civilizațiile străvechi (Grecia antică este principalul său reper, dar de mare atenție în scrisul său se bucură
Confesiuni rivelatorii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12715_a_14040]
-
pocitoare pe care le mînuiesc. Neîndurîndu-se a recunoaște în Virgil Ierunca un herald al unui timp ce n-a trimis încă, de după linia orizontului, decît raze răzlețe, încearcă a-l înțărcui în perimetrul propriei lor concepții într-adevăr mărginite și anacronice. În realitate, "îngustul", "intolerantul" Ierunca se arată capabil de o comprehensiune iertătoare, relevînd meritul acolo unde crede că se află, chiar într-un context ingrat: "George Macovescu, soldatul cel mai docil și mai elegant al Partidului Comunist, activistul de lux
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]