645 matches
-
un blindaj frontal gros de 35 mm și 25 mm în lateral. Producția a fost oprită în septembrie 1942. În 1943, treizeci și patru de tancuri T-60 capturate au fost modificate la Atelierele Leonida. Proiectul, denumit oficial TACAM T-60 (Tun Anticar pe Afet Mobil T-60), a fost condus de lt. col. Constantin Ghiulai. Vehiculele care au supraviețuit evenimentelor din preajma zilei de 23 august 1944 au fost confiscate ulterior de Armata Roșie.
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
pentru tancul greu T-35, a cărui construcție era mult prea complexă în raport cu performanțele tancului. În plus, evenimentele din timpul Războiului Civil Spaniol au demonstrat faptul că T-35 era un model depășit, fiind greoi și vulnerabil la atacurile tunurilor anticar de 37 mm. Două prototipuri au fost propuse în luna mai a anului 1938 pentru a înlocui tancul T-35: modelul T-100, propus de birourile de proiectare OKMO, și tancul SMK, propus de echipa locotenent colonelului Zh. Kotin. Inițial
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
prototipuri, T-100, SMK și KV, au fost testate în poligonul de la Kubinka de lângă Moscova în septembrie 1939. Tancul KV s-a dovedit a fi superior: avea o mobilitate mai bună decât celălalte prototipuri și era mai rezistent la tunurile anticar. Cele trei tancuri au fost trimise pe front în timpul Războiului de Iarnă, pentru a fi testate în luptă. Prototipul KV a fost ales de către Consiliul de Apărare ca succesor al tancului T-35. Începând cu anul 1942, odată cu introducerea tunurilor
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
de 105 mm. Tancurile germane nu puteau să avarieze un blindat KV decât printr-o lovitură de la câțiva metri în spatele vehiculului. În practică, această poziționare era extrem de greu de obținut pe câmpul de luptă. Infanteria germană avea la dispoziție tunul anticar de 3,7 cm PaK 36 care era complet ineficient, fiind poreclit de trupele germane "ciocănitorul de uși". Majoritatea tancurilor KV erau distruse de soldații germani prin avarierea șenilelor folosind tunul antitanc de 3,7 cm, apoi detonarea unei mine
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
ca Aristotel și Thucydide, Virgiliu, Seneca, Cicero și Ovidiu. Scriptoria mânăstirilor nu erau însă, nicicum, unicele locuri în care s-au copiat scrieri mai vechi sau mai recente în perioada dificilă a Evului Mediu: în ciuda obstacolelor au existat continuu copiști, anticari și vânzători de cărți, așa cum știm din mărturiile lui Cassiodorus în secolul al VI-lea, ale lui Isidor și Benedict de Wearmouth în secolul VII, ale lui Gerbert (Papa Silvestru al II-lea) în secolul al X-lea, ale lui
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe minut. Tancul avea și o mitralieră MG34 montată coaxial cu tunul. Tunul anticar de 2
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe minut. Tancul avea și o mitralieră MG34 montată coaxial cu tunul. Tunul anticar de 2 cm s-a dovedit a fi ineficient împotriva blindajului tancurilor Aliaților. Experimentele cu un tun de 3,7 cm nu s-au concretizat. Montarea unui tun de 5 cm nu era fezabilă, fiindcă tancul era depășit deja. Tunul
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
tungsten, dar această muniție era într-o cantitate limitată din cauza resurselor. Șasiul tancului Panzer II a stat la baza unor vânători de tancuri. Aceștia erau echipați inițial cu un tun de 5 cm PaK 38, înlocuit apoi cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta de bază folosea însă puternicul tun antitanc 7,5 cm PaK 40. Șasiul a fost folosit și pentru tunuri autopropulsate Wespe. Acestea erau echipate inițial cu un
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
tancuri până în luna septembrie a anului 1944. Panzer III a fost proiectat special pentru luptele dintre tancuri; din acest motiv, tunul inițial trebuia să fie de calibrul 50 mm, turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost echipat cu tunul antitanc
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
noul vehicul a intrat în producție. Acesta a fost numit oficial Sturmgeschütz IV. Armata Roșie a transformat tancuri Panzer III și StuG III în vânătorul de tancuri ȘU-76i. Acestea erau complet diferite de ȘU-76 și erau echipate cu un tun anticar de 76.2 mm S-1. În total, 1200 de vehicule au fost transformate.
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
pe câmpul de luptă și nivelul de instrucție al echipajelor. Fiabilitatea era maximă: un batalion a parcurs 160 de kilometri în Rusia fără ca nici un Hetzer să se cedeze. Fiindcă scopul lui Jagdpanzer 38(t) era să acționeze precum un tun anticar mobil, batalioanele de vânători de tancuri s-au achitat bine inițial de sarcina lor, ele nefiind folosite decât defensiv. Spre finalul războiului însă, lipsa cronică de tancuri din armata germană a făcut ca Hetzer să fie folosit ca substitut al
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
este al șaselea episod al serialului de desene animate Samurai Jack. Jack străbate un pitoresc oraș arab și intră într-o prăvălie de obiecte mistice. Anticarul este minuscul de statură și foarte vorbăreț. Dar când Jack îi arată manuscrisul antic al blănoșilor, pe care figura același simbol ca pe fațada prăvăliei, anticarul îl conduce către Lumina Eternității, un fascicul luminos în care își fac apariția diverse
Jack și războinica () [Corola-website/Science/319260_a_320589]
-
Jack străbate un pitoresc oraș arab și intră într-o prăvălie de obiecte mistice. Anticarul este minuscul de statură și foarte vorbăreț. Dar când Jack îi arată manuscrisul antic al blănoșilor, pe care figura același simbol ca pe fațada prăvăliei, anticarul îl conduce către Lumina Eternității, un fascicul luminos în care își fac apariția diverse viziuni. Undeva în deșert se află o bijuterie magică, ce îi poate ajuta pe cei cu inima pură. Jack va trebui să urmeze direcția indicată de
Jack și războinica () [Corola-website/Science/319260_a_320589]
-
la vâlvătaia focului, Ikra își spune povestea. Tatăl ei se ridicase împotriva lui Aku și fusese închis de acesta într-un inel de foc. Ca atare, pornise și ea în căutarea acelei bijuterii magice, cu ajutorul căreia să-și elibereze tatăl. Anticarul ar fi fost ultimul supraviețuitor al unei vechi rase de locuitori ai deșertului, singurul care mai știa unde se află bijuteria. Cei doi pornesc iar la drum și înfruntă o furtună de nisip. Apoi un monstru răsare din nisip și
Jack și războinica () [Corola-website/Science/319260_a_320589]
-
de la egal la egal și îl învinge. Ikra smulge bijuteria din fruntea Gigantului prăbușit și îl sparge. Iese la iveală adevărata identitate a Ichrei: era Aku deghizat! Pe parcursul tovărășiei dintre Jack și Ikra, adevărata natură a acesteia fusese simțită de anticar (dar nu mai apucase să-l avertizeze pe Jack) și de un șoricel (care nu vrusese să mănânce din mâna ei, ascunzându-se în pământ). Iar la un moment dat, Ikra îl numește pe Aku lord și stăpân.
Jack și războinica () [Corola-website/Science/319260_a_320589]
-
comedia de moravuri, povestea gotica și eroul byronian. Limbajul românului parodiază stilurile de scriere ale secolului XIX, așa cum sunt cele ale lui Jane Austen și Charles Dickens. Clarke descrie supranaturalul cu detalii lumești și combină istețimea spiritului cu ciudățeniile de anticar. Autoarea a suplimentat textul cu aproape 200 de note de subsol ce povestesc lucruri din trecut și adaugă citate dintr-o enormă bibliotecă fictiva de cărți de magie (inventate de autoare). Clarke a început să scrie Jonathan Strânge & Mr Norrell
Jonathan Strange amp; Mr Norrell () [Corola-website/Science/315559_a_316888]
-
(Tun Anticar pe Afet Mobil Ț-60) a fost un vânător de tancuri folosit de Armată Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
țancului Ț-34, dar industria română, aflată încă în faza embrionara, nu avea resursele necesare dezvoltării acestui proiect. În urmă luptelor din anii 1941-1942, în stocurile armatei se aflau 175 de tancuri sovietice și 154 de tunuri (de câmp sau anticar) calibru 76,2 mm capturate. Statul Major a decis utilizarea acestor materiale de captura pentru proiectarea unui tun antitanc autopropulsat, după modelul vânătorului de tancuri german Marder. Proiectul a fost încredințat locotenent colonelului Constantin Ghiulai. Tancul sovietic Ț-60 a
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
rusesc de captura". Motorul acestor tractoare blindate era fabricat sub licență Ford. Întrucât la București există "Fabrică de autocamioane Ford", mentenanță și recondiționarea au fost relativ simple. Șeniletele au fost dotate cu un cârlig de remorcare pentru a tracta tunul anticar german de calibru 50 mm PaK 38. Tractoarele blindate au fost distribuite astfel: câte 12 bucăți au fost trimise diviziilor 5 și 14 de Infanterie, șase au fost livrate Regimentului 2 Care de Luptă și patru au fost trimise diviziei
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
Panzer, 25 și 26 SS. 21 de tancuri R-2 au fost transformate în vânători de tancuri la Atelierele Leonida între luna iulie a anului 1943 și luna iulie a anului 1944. Denumirea oficială a acestor autotunuri era TACAM R-2 (Tun Anticar pe Afet Mobil R-2).
Panzer 35(t) () [Corola-website/Science/317368_a_318697]
-
1936 a fost proiectat pentru a înlocui în cadrul armatei franceze tunul de 75 mm model 1897 ("Canon de 75 modèle 1897"), care era mult prea voluminos și depășit din punct de vedere tehnic. Conducerea armatei franceze a ales însă modelul anticar propus de Puteaux, denumit "Canon antichar de 47 mm modèle 1937". Acesta, deși era mult mai greu decât modelul Schneider (1,070 kg, spre deosebire de cele 628 kg ale modelului M1936), avea performanțe balistice superioare. Casa Schneider s-a reorientat spre
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
mm modèle 1937". Acesta, deși era mult mai greu decât modelul Schneider (1,070 kg, spre deosebire de cele 628 kg ale modelului M1936), avea performanțe balistice superioare. Casa Schneider s-a reorientat spre piața de export și a vândut proiectul tunului anticar Regatului României. Contractul prevedea livrarea a 40 de baterii de tunuri și înființarea unei fabrici de armament și muniții în România în cadrul uzinelor Concordia. Tunul antitanc Schneider model 1936 avea un afet de tip bifleș (termen militar franțuzesc al epocii
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
pentru a mări protecția echipajului, o trăsătură unică la tunurile antitanc ale epocii. Țeava tunului, lungă de 44 de calibre, beneficia de o frână de gură. Câmpul de tragere vertical era de 15°, iar cel orizontal era de 45°. Tunul anticar M1936 avea o greutate relativ redusă, de 628 de kilograme, având o mobilitate superioară în zonele greu accesibile. Greutatea proiectilului perforant era de 2,3 kilograme, iar a celui percutant era de 1,48 kilograme. Bătaia eficace era de 1
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
mai mică, de doar 675 metri pe secundă. Cadența tirului era de 18 lovituri pe minut. Echipajul era format din șase servanți (un subofițer și cinci soldați). În cazul în care era folosită șenileta Malaxa tip UE pentru tractarea tunului anticar Schneider-Concordia, servanții erau transportați cu ajutorul unei remorci șenilate, fiind însă expuși intemperiilor. Necesitatea unei fabrici care să producă tunuri de calibrul 47 mm cu tot cu munițiile necesare a fost menționată încă din 31 august 1931 de către inspectorul general tehnic al armatei
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]