11,066 matches
-
Bărzăun de mînă și strîngîndu-1 cît putu de tare, fără să-și dea nici el seama de ce. Cineva a aruncat în noi cu... Vru să spună "cu o piatră", dar nu o auzise căzînd. Atunci cu ce se aruncase ? Se aplecă spre urechea Bărzăunului și-l întrebă încet: Tu cu ce crezi c-a aruncat? Bărzăunul se gîndi doar o clipă și răspunse cu o siguranță și un curaj care treziră admirația tuturor: Nu cred c-a aruncat nimeni, cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cînd nu-l mai înfricoșa nimic. Chiar de-ar fi văzut un lup, tot nu s-ar fi temut. De ce să se teamă? Trecu de lac și se apropia de rîul din munți. Se opri lîngă un izvor și se aplecă să bea apă... Era o apă așa de limpede și de lină!... Deodată îi făcu impresia că din seninul apei îl privesc ochii Ilincăi. Stătu cîteva clipe nemișcat, pentru a nu speria imaginea dragă din luciul apei, trăind tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
împliniri pe care n-o putea avea decît în vis. Dar ce frumos știa să viseze Bărzăunul! Iar oglinda apei îl chema cu o forță irezistibilă, pentru că acolo înfloreau tot mai ispititori, ca niște nuferi de întuneric, ochii Ilincăi... își aplecă buzele spre chemarea apei, închise pleopele și sorbi cu nesaț, odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dau repede cu tămăie pe mormănt, aprind o lumănare, dau ceva de pomană unui cerșetor și pleacă grăbiți. Evelin: Am văzut și eu în cimitir mai mulți cerșători decăt morminte și cruci. Am văzut și auzit bocetul unei femei care, aplecată asupra unui mormănt, stropea cu apă dintr-o sticlă și blestema: „Bea Niki și apă, că toată viața ai băut tone de Wisky și m-ai bătut lua-te-ar dracu, să te ia!”. Darwin: La fiecare sărbătoare Niki era
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
face mic și se închide "în foi, ca o zăloagă". Vântul atârnă de sânul unei femei, țara toată încape la fereastră, steaua se face așa de mică încât poate să treacă prin veriga unui lacăt. Poetului îi place să-și "aplece" eternitatea și să rămână ca o simplă "dantelă" lângă iubita care nu cunoaște "otrava gândirii". Căci, spune Arghezi: "Dar de stai să te gândești,/ Mai bine să fii cum ești,/ Să te-nțepi, să te strivești / Prin bucate omenești". Infinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îl cheamă ca pe mama. Așa a vrut el. S-a dus și și-a făcut buletin cu Hriavu, după divorț. — N-am știut. — Nu multă lume știe. Eu, David. Eu, David și omul cu cravată. Are ceva de medic, aplecat pe microscopul lui. Nas lipit de laptop. Niciodată nu m-aș fi gândit că editorul lui Alex e un tip cu cravată. Unul cu moacă de om serios... Omulcucravată. — Fata care a găsit folderul e studentă la Franceză, la Univer
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
adunate sub tine și făcute nod, parcă, îmi amintesc cum ascultai muzică, mereu cu ochii închiși, de parcă viața ta ar fi depins de o notă, mereu următoarea, mereu, mereu, mereu, cum turnai ceaiul în cană, cum spălai vasele, cum te aplecai, din senin, pe stradă, după o floare pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o mai văzuse și cum mă opreai, - nu! Să nu calci! E vaca Domnului! - și nu călcam, nu fiindcă era vaca Domnului, fiindcă erai acolo tu și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
trecea degetele prin părul meu, îmi mirosea ceafa și-mi șușotea ușor, la ureche... — A fost odată un prinț rus... — Și mama ne spune o poveste cu un prinț rus! — Da? Îmi amintesc privirea ei galbenă, amuzată, brusc stingheră, cumva, aplecată asupra mea, cald și, totuși, din senin, metalic. — Și ce se întâmplă în povestea voastră? — Se întâmplă... mâncare! sărea David dintre camioane de plastic și vagoane desperecheate de trenuleț niciodată funcțional, mâncare muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuultă! Ne prăvăleam toți trei pe canapeaua
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu? Începem. Continuăm până când te stoarcem complet de puteri, până când plăcerea cea mai mare e amintirea de-a dreptul preistorică a unui timp în care te întindeai până-ți pârâiau oasele, în care zvâcneai, dimineața, din pat, în care te aplecai neimplicat să culegi o scamă de pe covor, aproape inconștient de complexitatea mișcării, de mușchii, oasele, nervii, tendoanele care funcționează, pardon, care funcționau perfect sau, mă rog, atât cât să traducă intenția în gest, simplu, poate, pe-atunci, dar de-acum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
am știut, gândi el. Nu m-am gândit că o să te intereseze, articulă, tresă rind din nou la auzul tonului sigur, atât de rar și de exotic în preajma ei. O auzi râzând, îi simți răsuflarea caldă pe gât când se aplecă, din exterior, peste pervaz, să-l sărute și o strânse puțin de încheietura mâinii, ca într-o complicitate a intimității care, cine știe, poate că era pe punctul de a se inventa chiar acum/atunci, ce mai contează un banal
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mereu acoperită de un praf negru și zgrunțuros care trăda trecerea unui sac cu semințe de flori. Bucătăria mare și friguroasă iarna, cu geamuri multe, ca de seră, în care domneau mereu ghivece și jardiniere interioare, asupra cărora Lea se apleca așa cum ți ai fi imaginat-o aplecându-se asupra unui pătuț de copil. Camera mea „de vizită“, improvizată chiar de mine într-o fostă cameră de serviciu, poate cea mai îngustă dintre toate („Știi că aici, pe vremuri, se călcau
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
zgrunțuros care trăda trecerea unui sac cu semințe de flori. Bucătăria mare și friguroasă iarna, cu geamuri multe, ca de seră, în care domneau mereu ghivece și jardiniere interioare, asupra cărora Lea se apleca așa cum ți ai fi imaginat-o aplecându-se asupra unui pătuț de copil. Camera mea „de vizită“, improvizată chiar de mine într-o fostă cameră de serviciu, poate cea mai îngustă dintre toate („Știi că aici, pe vremuri, se călcau rufele?“), cu fotoliul-pat vechi de un veac
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
părăsească, lăsîndu-vă incapabili de altă reacție, abia după ce criza s-a stins? ... Dacă da, atunci veți înțelege ce s-a petrecut cu Lupino la vederea puiului aflat în pragul pieirii. Nu și-a amintit, mai tîrziu, cum anume s-a aplecat înspre hăul nemilos; cum l-a apucat pe Dakota de după cap, cu dinții, așa cum își cară lupoaicele puii nou-născuți; de unde a avut puterea să-l smulgă apelor învolburate și să-l readucă, în siguranță, pe malul rîului... Era complet ud
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
apoi spre dreapta, apoi reveni de unde plecase. Trebuia să-și găsească puiul. Trebuia să se adune și să judece limpede. Puiul fusese aici acum cîteva clipe. Încotro putuse să se îndrepte? Ridică nările în vînt. Mirosi cu înfrigurare văzduhul. Se aplecă apoi, căutînd urmele micuțului ei. La cîțiva pași zări o crenguță ruptă. Se îndreptă într-acolo. Încordă auzul. Departe, printre copaci, un zgomot surd de animale în mișcare îi atrase atenția. Se năpusti cu viteză înspre acolo, repetînd strigarea deznădăjduită
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de sonerii. Este mai eficient, mai economic și chiar mai democratic, comunicând, adică, direct cu masele. Cum spuneam, bat în ușă și intru fără să mai aștept. Știam lecția! Fac vreo câțiva pași către biroul lui și mă opresc. Stă aplecat peste masă, revărsat cu totul, cu pieptul, cu umerii și mâinile. Citește mișcându-și ușor buzele, iar din când în când bate cu un capac de stilou în blatul de sticlă al mesei. Pentru orice eventualitate, mă înarmez cu răbdare
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
l-am tradus eu, și m-am așezat pe scaunul din fața mesei. Îl observ mai de aproape: cu părul des și ondulat, sârmos, adus spre spate fără drept de apel, cu unele smocuri rebele întoarse peste urechi, pare un mistreț aplecat cu pasiune asupra unei băltoace. Stă așa, nemișcat, apăsat, desigur, de povara răspunderii, ca un Atlas modern, încadrându-se la modul onorabil în mitologia timpurilor noastre. Aș putea merge mai departe cu analogiile, dacă nu m-ar interpela pe neașteptate
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
considerase că e un moment cum nu se poate mai potrivit să se întoarcă acasă la două dimineața. Duhnind a alcool. — Ai ceva să-mi reproșezi? i-o întoarse ea din hol, canonindu-se să se descalțe fără să se aplece. — Poate că am..., zise el în continuare, accentuând destul de inoportun pe „poate“. Încerca, de fapt, să-și dea răgaz pentru a drege busuiocul. — Ești complet lipsit de imaginație! Lipsit de ima ginație și anost! i-o trânti ea. — Ce dracu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
considerați răutăcioși, „tolstoiana răzbunare a contelui rus“. Ce procedee a urmat autorul în darea spre ființă a acestui personaj este prea puțin interesant și nesem nificativ din perspectiva noastră și, de aceea, nu vom insista asupra acestui aspect. Ne vom apleca însă cu o conștiinciozitate religioasă peste filele vieții Annei, onest, în încercarea de a găsi, pe de o parte, mobilul abominabilului gest și, pe de altă parte, modalitatea în care a fost comisă această crimă. Vom reveni, de asemenea, ceva
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
umplea timpul petrecut în metrou cu imagini fierbinți și tulburătoare pe care oricum nu ar fi avut curajul să le povestească nimănui. De nevastă-sa să nu mai vorbim... Seara, când se întorcea de la birou, o găsea în capul străzii, aplecată pe geamul unei mașini oprite pe marginea șoselei sau aranjându-și sutienul care îi strângea sânii să-i crape și mai multe nu. Ba odată chiar a văzut-o suin du-se într-o dacie albastră și plecând în trombă. L-
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
până se făcu ora să se întoarcă acasă. Petele, între timp, se înfrățiseră și formau o hartă imensă, de nu se mai știa unde începe și unde se sfârșește. În noaptea ce urmă, nu mai reuși nici să ațipească. Fumă aplecat pe geamul de la bucătărie sperând să o vadă venind ori plecând. Mama lui Răducu însă nu se sinchisea câtuși de puțin să apară și parcă înadins își trimitea tot felul de reprezentante ale sexului frumos care îi semănau perfect. Până
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
într una a unui destin prietenos. Plictiseală mâncase ciorba în picioare, înmuind bucățile de pâine în zeama incoloră, și lăsase la final zgârciul de care atârna și o minunăție de fâșie de carne moale. E drept că i se cam aplecase și făcea eforturi să păstreze îm bucăturile ce i veneau înapoi pe gât, dar, trântit în parcul Ioanid pe o băncuță și ferit de soare, gândi că viața este minunată. EXERCIȚII DE ELUCUBRISTICĂ Nu-mi amintesc exact cu ce simțăminte
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
să mai doară, dar dacă voi suferi mai mult lăsând-o să prindă rădăcini în inima mea? Iar el... Karina tresări simțind o mână pe umărul ei, scuturând-o ușor. Deschise ochii și se sperie de șoferul care era ușor aplecat asupra ei. - Se pare că v-a furat somnul și v-a adus la capăt de drum. Cred că ați ratat stația la care trebuia să coborâți. - Am adormit? O, Doamne... se pare că da. Îmi cer scuze! spuse Karina
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
acesta: Chundala, ce bună ești; chundala, ce rea ești, a mâncat plantă, a băut apă, și pentru asta are burta umflată. Când Carrascal, de tot alarmat, povestește asta lui don Fulgencio, încruntă maestrul fruntea, înclinând capul gânditor, contrariat pentru că Avito, aplecându-se peste masă, îi mișcă lucrurile care îi umplu biroul. Le pune în ordine filosoful, pentru că fiecare obiect, călimara, creioanele, ceasul, chibriturile, tocurile au locul lor și exclamă: Forțe pentru a se ieși din scenariu, pentru a se scutura de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
materia primă educativă, masa pedagogizabilă... Trebuie specializate funcțiile... Dragostea... dragostea! Dar, Avito, ce ai iubit odată la Marina...? Ai iubit-o? Și ce e asta a iubi?" Ajuns în acest punct al meditațiilor sale, își împiedică privirea de un copil aplecat peste o groapă pe care a făcut-o. "Ce înseamnă asta? De ce face asta? Și dacă m-aș fi căsătorit cu Leoncia? Cum ar fi fost Apolorin, Apolodor al meu? Și dacă acest Medinilla care urmează să se căsătorească cu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
trecând, aproape plutind, fără a face zgomot, în penumbră, o nălucă de fecioară. Altă dată, a descoperit printr-o ușă întredeschisă, acolo în fund, lângă un balcon închis, învăluită într-o blândă lumină pe care perdelele o cerneau, un chip aplecat asupra lucrului de mână, ceva ca eternizat în ramă, și o mână ingenuă, ceva ca floarea acelui spațiu în penumbra domestică, violetă și liniștită a căminului. Lumina marca cu luminos tiv contururile feței în plumbuita pictură de vitraliu; gura sa
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]