904 matches
-
moarte, moartea viață și realul ireal. Mă închin în fața dumneavoastră, onorată audiență... Aprinse o lumânare și se instală pe canapea. Își fixase ochii asupra flăcării. În seara aceea, știa că va tremura, căci va primi un mesaj. Privea fix, stând aplecat înainte, scăldat în bucuria răzbunării duse la îndeplinire, legănându-se hipnotizant înainte și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o mulțime de alte filme și cărți se uneau cu amintirile reale. În curând, unchiul Karei, la fel ca și impresia de coerență, dispărură cu totul. - E undeva afară, spuse femeia sentențios. Știu că e afară. Închise ochii. Kara rămase aplecată înainte în scaunul ei, odihnindu-și lin mâna pe brațul fin al mamei, până când aceasta adormi. Se gândea că fusese în mintea ei mai devreme. Jayene nu i-ar fi trimis mesaj pe pager dacă nu ar fi fost așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
curioasă. Dădu din cap către Rhyme și, cu un accent hispanic, îl întrebă pe Bell: - Ai cerut să fie transportat un prizonier, domnule detectiv? Bell aprobă din colțul încăperii. - E acolo. Am „mirandizat-o”. Femeia privi în colțul camerei, spre silueta aplecată a Karei și spuse: - Am înțeles, spuse ea, o duc la secție. Apoi ezită. - Dar, mai întâi, am o întrebare. - O întrebare? rosti Rhyme, încruntându-se. - Ce vrei să spui, agent? întrebă Bell. Ignorându-l pe detectiv, polițista îl abordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
zborul ei mai avu timp totuși să se mai gândească puțin. Îi reveniră în minte doar câteva crâmpeie: tulpina hrănitoare, mirosul florilor de mai, cântecul melodios al păsărilor, zilele fericite de vară. Se clătină ușor, pentru ultima oară cu capul aplecat, făcând cea din urmă închinăciune și apoi atinse pământul... Un frăgar în liniștea toamnei Astrul de veghe al pământului păzește planeta surâzând pe bolta cerească. Nori albi adie ușor și acoperă întinsul nesfârșit al cerului, iar vântul călătorește peste întinsurile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
prietenie, Carmen Popa, Clasa a IV-a G Prietenul meu, Dyk Razele neiertătoare ale lui august străpungeau cu săgețile insuportabile totul în jur, așa încât aveai senzația că te topești. Nici un zgomot nu se împotrivea căldurii toride. Lanul de grâu stătea aplecat, meditând la apropiatul seceriș. În acest univers torid, urletul de durere al unui câine sfredeli depărtarea. Nu-mi venea a crede ca în această arșiță o vietate mai poate totuși grăi. Cu pași iuți mă apropiam de inima lanului, iar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu-și mai vorbiră. Alții ajunseră să se urască. Bassepin începu negustoria cu monumente. Unul din primele pe care le furniză fu, de altfel, pentru noi: un soldat cu steagul în mâna stângă și cu pușca în dreapta, cu tot trupul aplecat înainte, cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ei. El se duse la fereastra și privi de sus orașul învăluit în întuneric. - Ce mai vezi? îl întreabă ea. - Nimic. E doar un vagabont nocturn care scotocește prin gunoaie. Ea lua iarăși binoclul și privi cu atenție. Așa cum stătea aplecat, scormonind, pălăria îi proteja față, dar părea să fie un om inițiat, judecând după grația cu care mânuia brațele prin grămezile de gunoaie. - O fi vreun agent secret străin, zise ea. Știi, am studiat schemele tuturor agențiilor de spionaj din
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
să își trăiască durerea, locul acesta mă trage spre el cu brațe puternice, mă învârt printre femeile legănându-se mândre și sigure pe ele, nu voi mai fi niciodată ca ele, niciodată nu mă voi mai târî pe coridorul acesta aplecată și fericită, niciodată nu voi mai avea un copil. Au fost ani în care crezusem că încă mai aveam o șansă, că Udi se va îndupleca în cele din urmă, dar acum îmi este foarte clar că nu, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în fața ei, trebuie să îi găsesc scrisoarea, să o ascund de ea până ce îmi revin, mă îndrept împleticindu-mă spre camera ei, din pricina faptului că stătusem prea mult aplecată peste balustradă, îmi este greu să îmi îndrept spatele, așa că merg aplecată, asemenea omului primordial, prin peșteri, intru încordată în cameră, îmi fac loc printre grămezile de haine, printre caietele împrăștiate pe covor, unde este scrisoarea aceea blestemată. O aud suspinând, se întoarce pe partea cealaltă, fața ei frumoasă este acum îndreptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trezesc din somnul binefăcător. Versetele liniștitoare pe care le citisem toată noaptea și care se lipiseră de mine se trezesc acum împreună cu mine, asemenea unor morți în clipa învierii, spatele meu se chinuie să se îndrepte, mă grăbesc spre ușă, aplecată, inima îmi bate sălbatic, iată că s-a întors la mine, Udi al meu, nu se poate îndepărta cu adevărat, suntem un singur popor, chiar dacă avem două regate diferite, un nou legământ stă acum între noi, pentru că îi voi ierta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
plângând amarnic, jelind după silueta care se îndepărtează în susul străzii. Stânjenită, mă uit prin camere, una după alta, până când descopăr într-una dintre ele, lângă geam, o grămăjoară de membre adunate cu durere în jurul delușorului unei burți ascuțite, un cap aplecat acoperit de păr roșu, scurt, ochii de căprioară rănită se lărgesc surprinși la vederea mea, iar eu mă așez șocată pe marginea patului ei și șoptesc, Yael, ce faci aici, când ai ajuns, nici nu mă gândeam că ai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl văd când iese, poate că voi reuși să îl mai rețin, sunt încordată din cap până în picioare, mă uit fără chef prin hârtiile care se adunaseră pe biroul meu, până când îl aud ieșind. Iată-l trecând prin fața mea, puțin aplecat, profilul său de vultur e trist, de parcă tocmai a primit niște vești rele, dar în clipa în care se întoarce spre mine fața lui se înmoaie și îmi spune cu un zâmbet micuț, în orice caz, te prefer pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
numai de nu m-ar recunoaște, de n-ar spune, aceasta este Naama. Iată și strada aceea, lungă și curbată, ani de zile nu îndrăznisem să trec pe aici, nici măcar în gând, și exact în fața clădirii în care locuiește el, aplecată asemenea unui turn construit de copii pe covor, opresc, privesc bulevardul întunecat, asfaltul a fost înlocuit de numai o lună, acoperind urmele pașilor mei alergând speriați, doar înăuntrul meu nu îi acoperise nimic, întreaga mea existență rămăsese de atunci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru a o observa de mai aproape, o copilă înaltă, neglijentă, frumusețea nu îi este pusă în valoare, tălpile ei calcă strâmb asfaltul, dar imediat se scutură și își reia drumul obișnuit, iar eu îi privesc spinarea îndepărtându-se, puțin aplecată, nu s-ar crede că suntem atât de legate una de cealaltă, că locuim împreună, uneori chiar dormim în același pat, dar abia în timp ce se îndepărtează îmi amintesc să o strig, un strigăt îmbibat de vin iese din gâtul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de pe partea patului pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea, aplecate, scoțând un scârțâit gol, îmi strangulez un țipăt, acolo va muri, în îndepărtatul Tibet, nu va odihni alături de părinții săi, nu îl vom mai vedea niciodată, o profeție mincinoasă și rea îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
biserici, moschei, a interzis religia cu desăvârșire. M.I.: Iar acum Islamul este din nou foarte prezent acolo. S.A.: Dar ce religie sau ce religiozitate se întoarce acum, după ce a fost reprimată și refulată? Este una mai virulentă, este una mai aplecată spre exces și fundamentalism, cum vedem în Orientul Mijlociu, este o religie colorată, așa cum mi se pare mie în Europa de Est, cu elemente New Age? Ce fel de religie revine? M.I.: Eu cred că în fiecare loc revenirea nu este o revenire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Episodul 1 DESPRE CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se vădea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu sufletul la gură, atenți să nu scăpăm nici o nuanță, nici un amănunt nelalocul lui. Pe coridoarele înalte, pâsloase, unde, cum spuneam, nu zăreai picior de eunuc fără picior de cadână, însuși viziriul, cât era el de viziriu, umbla parcă mai aplecat, mai adus spre podea și ținea dreapta. Pe stânga, în sens invers, trece când vreun sol prăfuit, când vreun pașă beștelit, când vreo cadână urmată de un parfum amețitor în care descopereai insensibilul eunuc. După ce, spre mirarea moldovenilor, trecu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
părea ceva natural, eu gârbovindu-mă oricum prin forța vârstei, pe când încârcându-l pe el, lucrul se va vedea îndată și în asemenea poziții încovoiate un suflet tânăr, ispitit de Satană, începe să se-ntrebe cu ce drept îl ții așa aplecat și ce-ar fi să încerce să-și îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia hârșâind gâtul unui cocoș, când tânărul haiduc, întinzând mâna după colierul jupâniței prinse în sfârșit după luni de inactivitate în codru, uită scopul mișcării și pătruns de frumusețea firii își trece palma sfielnic pe după umerii domniței, în răcnetele boierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și Ximachi își ridică anteriul, desprinzând de la brâu o legătură de chei. Numără cheile de la dreapta la stânga și pe-a șaptea o scoase din mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și nu te Încălzește decît flacăra roșie de la soba cu gaz care fumegă undeva sub arborele de cauciuc cu frunze Îngălbenite. În plus, am fost singurul lor client cît m-am Învîrtit pe acolo. Fata cea ursuză stătea dincolo de tejghea, aplecată reviste săptămînale, iar proprietarul, cu o față buhăită de parcă deasupra prinsese o răceală zdravănă, abia se mișca de colo-acolo, ștergînd mesele. Și ori de cîte ori termina cîte o masă, arunca o privire celor pe care le ștersese Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fapte nu mă alegeam cu altceva decît cu disperarea clientei. Mă tot Învîrt de la distanță În jurul unor fapte, fără sens, Încercînd să explic inexplicabilul. Deodată, studenta din stînga mea se lăsă mult peste pupitru, pînă dincolo de despărțitura dintre noi și, aplecată mult În față, Începu să decupeze o fotografie cu o lamă de ras. Fără să vreau, m-am aplecat și eu mult să văd ce face și apoi, jenat, mi-am văzut mai departe de raport... ...dar nu există nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
faci să mă simt prost dacă Începi să pozezi acum În victimă... — Dar trebuie să recunoști că și tu gîndești că n-am ce căuta aici, nu-i așa ? Soția mea Își apropie picioarele și, cu arabele mîini pe genunchi, aplecată mult În față, zise: — Ei bine, atunci... Pune-te În locul meu. Ce-ai face atunci ? Să presupunem că tu ai fi avut un succes răsunător Într-o afacere la care eu m-aș fi opus și că din cauza aceasta eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
grijuliu. Grigore. Grigore Emilian... Vă salut! În tot acest interval de timp, cel căzut pe caldarâm trăia în altă lume, la mare distanță de tot ce se întâmpla pe șosea în jurul său. Era departe, pe un povârniș lipsit de vegetație, aplecat mult din mijloc pentru a susține greutatea rucsacului prins bine pe spate și a putea urca prin minim de efort. Aerul cald era împrăștiat ușor de o boare ce abia punea în mișcare vârful puținelor fire de iarbă aproape îngălbenite
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]