1,211 matches
-
editorilor sau retragerea lor pentru a lăsa loc celor ce vor conduce editurile în spiritul vremii. Nici corespondenții de război nu au scăpat de torentul epurării. În ediția din 26 octombrie 11, apare o listă cu "agenții care au făcut apologia războiului de jaf și cotropire dus de clica trădătoare împotriva popoarelor pașnice ale Uniunii Sovietice". Ofensiva împotriva corespondenților de război va continua în ediția din ziua următoare 12, în care lista respectivă va fi completată cu lucrarea Prozatori germani contemporani
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
contemporani caută să epateze pe cititori cu un vast material faptic, cu aparența de obiectivitate. Aceasta nu înseamnă că metodele folosite de ei urmăresc cunoașterea esenței capitalismului, ci, dimpotrivă, ele slujesc unei false interpretări a datelor, a faptelor, în scopul apologiei capitalismului. Aceasta este caracteristica metodelor cercetării burgheze și ea se verifică pe deplin și în sociologia gustistă (...). În cercetarea realității, independent de forma sub care aceasta are loc, orientarea științifică, marxist-leninistă este hotărâtoare. Pierderea din vedere a conținutului ideologic al
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
regulă, intelectualii care, anulându-și spiritul critic, devin servanți ai puterii, asumând statutul unor "funcționari" ai politicii devin lesne incriminabili, în special în cazurile în care puterea politică se manifestă abuziv în raporturile cu societatea în care se exercită: Făcând apologia puterii - democratice sau totalitare (în fapt, toate puterile tind să devină totalitare, mai devreme ori mai târziu) un intelectual se descalifică, își pierde principalul său atu, principala sa armă și chiar condiția de intelectual - libertatea, fapt care îl descalifică din
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a lui Ion Barbu. Amândoi serviseră atât Securitatea, cât și pe Nicolae Ceaușescu, prin intermediul hebdomadarului Săptămâna, unde publicaseră sistematic articole infamante la adresa opozanților și disidenților politici. Dacă Vadim Tudor nu urmase o carieră politică sub Ceaușescu - remarcându-se doar prin apologiile sale la adresa național-comunismului -, Barbu făcuse parte din Comitetul Central Între 1969 și 1979, fiind ales și deputat În Marea Adunare Națională În 1975. Mircea Mușat, prim-vicepreședinte al partidului În momentul constituirii, fusese unul dintre istoricii oficiali ai CC al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
un nou concept de critică. O primă expunere a ideilor sale este făcută în Asupra criticei (în „Contemporanul”, 1887, apare cu titlul Critica criticei). El respinge de la bun început critica literară curentă, căreia îi reproșează superficialitatea, caracterul parazitar, tendința spre apologie sau denigrare, spiritul de gașcă literară sau politică, exclusivismul și, mai ales, absența unui crez literar și artistic. Orientării reprezentate de Maiorescu, numită aici „critica judecătorească”, i se recunosc mari merite istorice, în promovarea valorilor și în respingerea nulităților din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
Dacia Traiană, vol. I, Iași, 1888, p. 307. 6. Ioan Bogdan, Istoriografia română și problemele ei actuale, București, 1905, p. 21; Însemnătatea studiilor slave pentru români, București, 1894, pp. 17-19 și 25; Românii și bulgarii, București, 1895. 7. Marc Bloch, Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, Paris, 1964, p. 15. 8. Lucian Boia, Istorie și mit În conștiința românească, capitolul „Continuitatea“; În ceea ce urmează, am preluat, cu unele modificări, câteva fraze din acest capitol. 9. Cu privire la diversele interpretări ale
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
arici. Au fost sancționați pentru torturare de animale. Johan e de părere că a fost o chestie "barosană" (!) Nu m-am putut abține, i-am tras puștiului un perdaf zdravăn. N-avea rost să mă ambalez, dar nici să facă apologia unui sport scârbos! Îmi amintesc că Johan a aruncat anul trecut o pisică în ghena de gunoi. "Să vadă ce se întâmplă". Tendințele astea trebuie suprimate! P. S. Azi-noapte am avut o senzație ciudată în piept, palpitații, sudori reci. Să tot
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
și sentimente apar și la personajele lui Liviu Rebreanu din romanul Pădurea spânzuraților. Locotenentul evreu Gross, din multinaționala armată austro-ungară, este acuzat de locotenentul ungur Varga de „pacifism”, „umanitarism”, „internaționalism” și „anarhism”. Și asta pentru că, fiind „străin”, Gross ar face „apologia trădării”, n-ar avea „În suflet un pic de iubire de țară” și n-ar avea de apărat - cum are Varga - o „patrie” și o „moștenire strămoșească” <endnote id="(731, pp. 41-46)"/>. Reacția unei părți a populației românești a dublat
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
12 septembrie 1997. Sunt câteva indicii că autorul real al acestei cărți ar fi Radu Theodoru ; cf. 545, VI, p. 48. 635. Ernest Renan, Le Judaïsme comme race et comme religion, Paris, 1883, p. 25. 636. În 1762, Într-o Apologie pentru națiunea evreiască, filozoful evreu Isaac de Pinto (originar din Portugalia și trăitor În Olanda) a luat poziție Împotriva defăimărilor lui Voltaire, susținând că evreii sefarzi (spre deosebire de cei așkenazi) sunt cultivați și iluminați (612, I, p. 69). 637. Călin L.
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
temătoare În privința descentralizării și cerea, dimpotrivă, un control mare direct din partea statului, veșnicul mare deținător de resurse și Împărțitor de privilegii. Medicii, argumentează Maria Bucur, căpătau puteri de viață și de moarte asupra oamenilor. Ei nu au scăpat de ispita apologiei intervenției statului, singura modalitate prin care „românitatea” sănătoasă poate să fie conservată. Cetățenii deveneau biologic superiori sau inferiori, iar statul avea prerogative de control asupra oricui. Bărbații români educați trebuiau să se Înmulțească semnificativ. Femeile nu trebuiau să fie autonome
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
acești istorici au considerat că mișcarea eugenistă este indisociabil legată de un program politic cel puțin conservator, dacă nu chiar reacționar. Lucrarea de față continuă abordarea propusă de Stepan, care Încearcă să „normalizeze” eugenia. A normaliza nu Înseamnă a face apologia eugeniei, fiind mai degrabă o Încercare de a evalua fiecare mișcare În propriul context istoric și „În mod prospectiv mai degrabă decât retrospectiv”17. Stepan și istorica germană Atina Grossman au subliniat faptul că mișcarea eugenistă s-a concentrat de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
să reflecte nesiguranța unui observator străin, martor al Începutului politicilor antisemite ale celui de-al Treilea Reich. În același timp, o astfel de atitudine Îl situează pe Moldovan În contrast cu contemporanii săi Cuza, Manoilescu sau Codreanu, care În lucrările lor făceau apologia lipsită de orice comentariu critic a acelorași teorii. În 1943 Însă, Moldovan avusese deja suficient timp și era În posesia unor informații suficiente pentru a propune o perspectivă mai bine articulată și mai fermă asupra antisemitismului mișcării eugeniste germane, deși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
Medicină au Înaintat o propunere Primăriei Cluj de a denumi o stradă a orașului cu numele lui Moldovan. O ediție recentă a memoriilor lui Moldovan (1996) Încearcă să ofere o perspectivă mai complexă asupra operei sale, dar sfârșește Într-o apologie a contribuției sale științifice extrem de importante și a presupusului său umanism. Volumul conține câteva eseuri despre viața și opera lui Moldovan, unul dintre ele aparținându-i cunoscutului istoric al medicinei, Gheorghe Brătescu. În evaluarea critică pe care Brătescu o Întreprinde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
singur", "că în mine niciun lucru vreadnic de cinste nu știu", mărturisește Damaschin, Episcopul Buzăului, în prefața deschizând Apostolul din 1704. De aceea, textul său se transformă, pentru a celebra reușita scoaterii în lumină a noii tipărituri, într-o smerită apologie a mulțumirii ca sinteză a tuturor virtuților: bunătate, milă, purtare de grijă, facere de bine etc. A da mulțumire, sugerează prelatul, este echivalent cu aducere de jertfă și de aceea predoslovia, și cartea deodată cu ea, devin și ele, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
efecte se realizează dialogic, spectacolul lor actualizându-se prin opoziție, implicită sau explicită, cu discursul oficial al Bisericii despre ea însăși. *** a. Cine citește Damian Stănoiu este imediat contrariat de o extraordinară valorizare a materiei într-un spațiu care face apologia valorilor suprasensibile, eterne, spirituale. Descrieri de mese îmbelșugate așezate în culori și aglomerări flamande ocupă pagini întregi. Cu "saramură de plătică și de obleț, rasol de raci, ciulama de lin, crap umplut cu nuci, șalău și somn prăjit", "ciorbă de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
valorizării superlative a lumii de aici și căutarea împlinirii hic et nunc. Aceste date aruncă în derizoriu orizontul eshatologic în care, prin proiectul ei fundamental, instituția mănăstirii e ancorată. Departe de a fi o împărăție a spiritului, aici se face apologia exteriorului și a libertăților sale. O anchetă, Păcăința starețului, Dragoste și smerenie, Jalba cuviosului Pitirim, Amintiri din mănăstire, Pustnicii de sub stâncă ș.a. ilustrează perfect această contradicție. Astfel, mănăstirea definește un spațiu insular în care desfătările trupului, tocmai pentru că sunt interzise
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
o promovează intens, Filosoful reprezintă tipul uman a cărui superioritate Platon o elogiază în termenii cei mai entuziaști. Acest aspect al gândirii lui Platon a fost pus în evidență de E. Rohde, care identifică în platonism, în ultimă instanță, o apologie a tipului uman al filosofului - „Puțini sunt cei care pot trăi la asemenea înălțimi. Doar zeitatea și, dintre muritori, un mic număr se pot ridica în gândul lor pur la Ființa eternă, unicul obiect al cunoașterii sigure, clare, imuabile. Filosofi
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
segregarea absolută (căci e netransgresabilă) a claselor, focalizarea exclusivă asupra clasei dominante care e închisă în interiorul unui perimetru determinat de controlul total asupra educației și formării membrilor săi, accentul total pus pe statul autarhic în defavoarea individului. Într-un cuvânt, o apologie - seducătoare și subtilă, și tocmai de aceea primejdioasă - a totalitarismului; apoteoza unui Creon deopotrivă tiran și sofist. A doua obiecție este cea enunțată de Denis de Rougement într-un text exemplar: „Les options fondamentales de l’Europe” (publicat întâia dată
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu necesitate într-o comunitate în care domnește o asemenea concepție asupra dreptății” (p. 124). Privită sub raportul beneficiilor, al avantajelor și al recompenselor, tematizarea dreptății chiar (și poate mai ales) dacă recurge la sprijinul tradiției - se transformă într-o apologie a nedreptății. Avantaje, recompense etc., toate țin de o percepere exterioară a dreptății, de opinia comună (sensibilă la aspectul imediat vizibil al lucrurilor), de părere - de doxa. Ce poate fi opus acestei stări de lucruri? O examinare a dreptății pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
arta regală. Ei nu sunt mulți. „Oare nu știi, iubite Criton, că-n fiecare îndeletnicire cei mulți sunt pleavă și lipsiți de har, iar cei de soi ales și dăruiți din plin sunt doar o mână?” Indubitabil, aici descoperim o apologie discretă a elitei. Platon reafirmă ideea, ușor paradoxală, că stăpânul cetății este poporul, dar numai încredințând puterea celor vrednici și înțelepți. Elita la care se referă Platon nu e o elită clasică pentru că „nimeni nu e înlăturat de la ele șdemnitățiț
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai ușor de controlat. Intransigența politică a contemporanilor se leagă, într-o anumită măsură de revoluția extraordinară de la nivelul controlului maselor și a progresului armelor electronice. Binele public este leit-motivul care revine constant în retorica puterii. Pentru Platon, începând cu Apologia și Gorgias și terminând cu Republica, obiectivele politice invocate sunt aceleași: cel mai mare bine posibil pentru cetățeni. Dar cetățenii nu sunt egali (cel puțin nu în sens pur aritmetic, așa cum concepe egalitatea Aristotel) și binele nu este același pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aceasta sunt filosof”. Cât de mult seamănă fragmentul din Iustin cu locurile subînțelese din Banchetul și Phaidros! Nici nu mă mai miră (și nu știu dacă e bine!) că Iustin este cel dintâi dintre filosofii creștini care va susține (cf. Apologia a II-a, X; XIII), de luat aminte, despre Cristos, că a fost „în parte cunoscut și de către Socrate” și că el, Iustin, este creștin „nu din cauză că învățăturile lui Platon ar fi străine de cele ale lui Cristos, ci din cauză că
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
XIII). Iustin este aici un profet preerasmian: Sancte Socrates, ora pro nobis. Formula aceasta, pentru Iustin, Ambrozie, Toma și Erasmus înseamnă că orice adevăr, oriunde ar fi spus, dacă este adevăr, este al Duhului Sfânt (vezi Iustin Martirul și Filosoful, Apologia a doua în favoarea creștinilor, în Apologeți de limbă greacă, EIBMBOR, București, 1997, pp. 111, 114-115). Cf. Kenneth J. Dover, op.cit., p. 149. Problema este tratată de Aristotel, foarte atent, în Etica Nicomahică, VII, IV, 1148b. Aristotel face în acest text
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
altă parte căuta să învrăjbească populația, denigrând autoritățile, desigur pentru a înlesni operațiile lui Teodorovici. Acest ingenios bandit prinsese rădăcini în Cernăuți și pentru izbânda ideilor sale își organizase ziarul „Luptătorul” unde grupase oameni de teapa sa spre a face apologia banditismului și școalei crimei... ...După prinderea faimosului asasin Teodorovici și a celor trei membrii din banda sa, poliția a arestat astăzi alt complice, care este Iancu Procopovici, redactor principal la Luptătorul.” Cronica Românească la Cernăuți apare la 29 martie 1931
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
3 sau încasatorului periodicului - Francisc Matușec. De la 19 septembrie 1926, cu numărul 54, Gazeta Poporului, în cel de al doilea an de activitate, renunță în a-și menționa apartenența politică, lăsând părerea că ar fi independentă. Ea însă cade în apologia Ligii Apărării Naționale Creștine care îl are ca președinte suprem pe A.C. Cuza, susținător „al eroului neamului nostru Ion Zelea Codreanu, devenit deputat de Rădăuți al L.A.N.C..” De altfel, începând de la 23 ianuarie 1927, Gazeta Poporului cu cel de al
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]