KorAP: Find »[drukola/base=aranja & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...331 >

8,255 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

cu aspect primitiv, pantaloni din catifea, lenjerie intimă de culoare roșie, ciorapi cu dantelă care mă scoteau din minți. M-am ridicat și eu și am început să o privesc posesiv în timp ce ea, încordată și conștientă de privirea mea, își aranja ciorapii țipători. Locuința lui Georgie, o încăpere mare, dezordonată, în același timp dormitor și cameră de zi, care dădea spre o alee nu departe de Covent Garden, era plină de lucruri pe care i le dăruisem eu. Duceam de mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am ridicat și m-am sprijinit de polița căminului privind în jos spre ea. Oare ce-am făcut să merit asta? am întrebat-o. Antonia zâmbi încordat. Își netezi părul, își trecu degetele lungi peste coc, își potrivi agrafele. Își aranjă gulerul bluzei. Avea oarecum aerul că momentul cel mai greu trecuse. — Detest ceea ce se întâmplă, Martin, spuse ea. Am trecut prin chinuri groaznice. Tu ai fost fără cusur. Dar eu nu mai caut să mă justific. Sunt absolut disperată. — Ah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
stare de profundă frământare. Mi-am încuiat biroul și mi-am pus în servietă lista clienților cărora le promisesem că îi voi vizita în ianuarie, precum și ciorna capitolului privitor la tactica adoptată de Gustav Adolphus în bătălia de la Leuthen. Îmi aranjasem lucrurile în așa fel încât să nu mai trebuiască să trec pe la birou câteva zile. Clienții urmau să primească o înștiințare că îi va vizita domnul Mytten, mai tânărul meu subaltern, întrucât nu mă simțeam prea bine. În momentul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După o clipă, când m-am simțit în stare să vorbesc din nou, am zis: Îți dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de masă din porțelan de Minton și încă vreo câteva lucruri care, după părerea ei, nu trebuie lăsate în seama celor ce se vor ocupa de mutare. I-am spus că ar putea face asta, dar că deocamdată n-am aranjat nimic în privința mutării. Mi-a răspuns că bine am făcut deoarece ea cunoaște o firmă foarte serioasă care va face toată treaba în locul meu. Peste o jumătate de oră Rosemary a sosit și într-o discuție foarte practică am căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
zvâcnit cu putere și am înțepenit ascultând liniștea și întrebându-mă ce auzisem. Sunetul se repetă. După câteva clipe de groază mi-am dat seama că era soneria de la ușă, pe care n-o mai auzisem până atunci. Mi-am aranjat halatul și am ieșit în holul de la intrare, lăsând ușa deschisă în urma mea ca să am puțină lumină. Am bâjbâit până să deschid ușa - îmi tremurau mâinile - și în cele din urmă am deschis. Pe palier lumina era aprinsă. Era Antonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
era al meu și ce era al tău? am spus. Am să ți le dau înapoi. Nu, nu, nu le vreau, zise Antonia. Trebuie să-ți păstrezi lucrurile tale. — Bine, dar va trebui să vii să mă ajuți să le aranjez. Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
le vrei drepte sau cu falduri și m-am gândit că e mai bine să te întreb și să mă mai uit o dată la ferestre. Bun, văd că ți-au sosit deja lucrurile. Putem să ne apucăm imediat să le aranjăm puțin. — Intră, bobocule, i-am spus și am invitat-o în sufragerie. Antonia își ștersese lacrimile și acum își pudra nasul. O salută pe Rosemary. Cred că nu mai e cazul să ne batem capul cu draperii, i-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
convingător. S-au așezat amândoi. — Peste puțin timp n-o să mai arătăm atât de vinovați, spuse Alexander. Ne bucurăm grozav că ți-am spus. Unde este Antonia? I-ai spus și ei? Sigur că da, e încântată, am răspuns. Se aranjează un pic. Coboară imediat, am spus, în speranța că așa va fi. Georgie se uita la Alexander. Își întinse picioarele lungi încercând să se relaxeze. Respira rar și adânc. Era mai slabă și mai palidă, purta un sarafan din stofă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

nici un rost, câteva șuvițe din părul proaspăt tuns după urechi. (Poate nu avea acele trăsături pe care Filmwoche le considera „clasice“, dar, În mod ciudat, conformația ei osoasă părea atractivă, cel puțin În ochii mei, iar părul Îi era mereu aranjat. ) Și abia când mi s-a părut din nou că aud soarele cum strălucește la apus, strălucind În cerceii ei, ca niște scântei de lumină, am Înțeles că imaginația mi-o luase razna. Mi-am Întins gâtul - chiar dacă gulerul Înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
la fel de divine. Acum Otto atingea clapele așa cum l-am Învățat toamna trecută - scotea niște sunete ca de ploaie fină, rapidă - și, uitându-mă spre ecran, am văzut piloții de curse urcându-se În mașinile lor. Într-o clipă și-au aranjat ochelarii și au plecat În trombă, cu manevre bruște dar surprinzător de precise, În uralele dezlănțuite ale unui public aproape invizibil. Cel de-al doilea public putea să distingă steagurile fluturate frenetic și mâinile care intrau În cadru dinspre partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
deasupra audienței surprinse. Cinematorgraful era plin doar pe jumătate. Câțiva bărbați Își luară mâinile de pe spătarul scaunelor În care au stat partenerele lor - majoritatea infirmiere de la Miséricorde, marele spital pe care, de obicei, Îl numeam doar Mizeria. O femeie Își aranjă părul sub o pălărie În formă de clopot, o alta Începu să cotrobăie prin poșetă după ceva. Imediat, partenerul ei Îi Întinse o brichetă. Flacăra jucăușă dansa Încet, ca o zeiță a gazului În miniatură, dar femeia nu vroia decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am cercetat apartamentul, cuprins de o panică din ce În ce mai insuportabilă. În sufragerie, un disc se Învârtea În gramofon sub desenul kitschos cu femeia misterioasă În rochie roșie, executat de un maestru englez la care Dora ținuse cândva foarte mult. Scaunele erau aranjate la fel cum Îmi aminteam, obiectele decorative de pe rafturile cu cărți păreau neatinse și, cu excepția mucurilor de țigară din scrumieră și a banilor de pe masă, n-am găsit nimic care să fi indicat faptul că primise un musafir - și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
putea ca acea colegă de la omucideri să vrea să vă interogheze. Ar fi bine să mă contactați imediat ce ați terminat. Și arătă fotografia cu creionul. Dar numai la numărul acesta, domnule Knisch. E numărul direct de la Brigada de Moravuri. Și aranjăm noi o Întâlnire. Wickert se ridică și zâmbi. La fel și eu. Wickert Își luă servieta și se duse spre ușă: mi-am luat și eu cana și l-am urmat. — Trebuie să aflăm ce-a făcut această femeie cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să facă totuși avort, doctorul i-a reamintit că se afla Într-o fază a sarcinii din care nu lipseau pericolele. Și-n afară de asta, primea și compensații. În seara aceea Dora n-a adormit până când zarzavagii nu și-au aranjat taberele. Îl iubise pe tatăl copilului, Îmi explică, un tip care era chelner În restaurantul unde lucrase ea. Dar erau prea tineri ca să aibă un viitor comun sigur. Și dat fiind faptul că restaurantul aparținea tatălui băiatului, iar acesta risca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
călcâie, Röser aruncă o privire pe ceas. — Alf trebuie să apară din minut În minut. Vă poate arăta el Împrejurimile. Dacă ați fi amabili să așteptați aici... Cu palma Întinsă, bibliotecarul arătă spre o masă din fundal, cu niște reviste aranjate cu gust. — Mulțumim, nu va fi necesar. Dar cred că... Röser stătu pe gânduri, apoi se răzgândi. Desigur, doctore Karp. Îl anunț pe Kinkel când se Întoarce din pauza de masă. Vă simțiți mai bine azi? Zâmbindu-i colegului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
proeminente, asta clar, și n-am reușit să disting nici bustul când se așeză la biroul său ordonat (stilourile, pe stânga; hârtiile, la dreapta; clamele, spatula și sugativa În față). Deși... Doctorul mă Întrerupse. — Ăsta nu e semn bun. Își aranjă vesta; atunci mi-am dat seama că era Încheiată mai mult decât ultima dată când ne-am Întâlnit - de parcă cineva i-ar fi vârât o țeavă de revolver Între coaste. — Vreau să zic, dacă Dora a murit, ar trebui informată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de deasupra. După ce am ajuns În dormitorul care dă spre curte și am zăbovit În lumina mătăsoasă, dar deloc defavorabilă a lunii, am descoperit că Dora se Îmbrăcase din nou. Stând pe pat În chimonoul ei de mătase artificială, Își aranja o eșarfă pe umeri. De ce... — Pentru că acum e rândul tău să fii dezbrăcat și al meu, să fiu Îmbrăcată. Ar fi timpul să Înveți ceva. Cu degetul Întins, nerăbdător, arătă pălăria. Jos, jos, jos. Apoi m-a rugat să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe un acordeon răblăgit. Mustața Îi zbura În toate direcțiile, ochii apoși nu i se odihneau niciodată. De fapt, arată puțin ca un doberman jerpelit, așa că eu l-am numit pentru mine Dabermann. Stând la birou, am Încercat să-mi aranjez În minte ultimele idei pe care mi le aminteam Înainte ca umbrele cu pumni de fier să scoată și sufletul din mine. Totuși, Încercările lui Dabermann de a emoționa cartierul indiferent până la lacrimi Îmi perturbau gândurile Într-un mod tulburător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ani, maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă, nici prea deschisă, chipul aspru, cu buze groase și sprâncene bine conturate. Privirea alertă, dar indiferentă, nasul proeminent, prefera să-și aranjeze cărarea Într-un stil sobru, ca bărbații. Dar cea mai impresionantă era cicatricea: pe partea dreaptă a feței, o linie aproape verticală se Întindea de la vârful nasului până la panta bărbiei. — Doriți să dați o declarație? Manetti părea mulțumită de superioritatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Mă Întrebam În gând dacă cioturile erau de aceeași lungime. Și dacă asta conta În vreun fel. Else, prefăcându-se că n-a auzit nimic, dădu din cap Înspre scări. Profitând de faptul că mă uit În altă parte, Își aranjă pătura. — Lech și Thaddeus, mă informă, dat raportul despre tip cu păr roșcat În drum spre noi. Numai Knisch poate fi. Unul din băieți trebuie să fi fost acea umbră care se strecurase prin crăpătura din grămada de scânduri. — În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-l născuse? I-am spus despre adopție. Personal, Începusem să cred că bebelușul pentru care Froehlich găsise părinți noi... — Te rog, Sascha, Încet. Colega mea Își ridică din nou mâinile. Acum Else Înțeles perfect. Film, prietenă, cauza la vizită. Își aranjă baticul pe cap. Un singur lucru nu. Numele lui Sascha chiar e Anton? În tramvai, pe drumul spre casă, am continuat să-mi fac proiecții despre relația mea cu Dora, pe fundalul unei memorii refractare. Până la urmă, am fost nevoit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
două. Totuși, eram curios dacă faptul că nu port bijuterii sau un cuțit În buzunar spune ceva despre opțiunile mele sexuale. Și, sincer să fiu, viața mea intimă era treaba mea, și numai a mea, sau nu? Întinzându-se și aranjând perna sun coada ei neargă, lucioasă, Dora mi-a spus că, de fapt, În ceea ce-o privea, „preferințele mele sexuale“ nu contau pentru ea. Și oricum, n-aveam nimic de ascuns, nu? Dacă ea, o bine-cunoscută minette era dispusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Credeam că ești altfel. Dar de fapt ești la fel ca orice alt bărbat. Nu sunt aici ca să mă complac În farse, să știi. Cum ai putea să fi sincer cu mine, dacă nu ești sincer nici măcar cu tine? Își aranjă boa În jurul gâtului. Și povestea aia despre iridescență sau cum s-o numi. Povești de adormit copiii, nu-i așa? Ai inventat-o. — Nu mă crezi? am Întrebat-o din abisul În care am descoperit că am fost aruncat. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
el o aprecia. Dar Înainte de asta, cred c-ar trebui să schimbăm două-trei vorbe. Doar tu cu mine. Și cu ofițerul Pieplack. ca Între bărbați, știi. M-am uitat la el. Fără restricții inutile, Îmi explică. Cine știe? Poate se aranjează să rămâi În orașul nostru, ce zici? Își frecă mâinile cu privirea optmistă a cuiva care tocmai a Împărtășit câteva vești bune. Nu sunt sigur... Dar o să fii, Knisch, o să fii! Și plesni din nou biroul cu palmele. Partenerul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]