4,667 matches
-
regizorul din umbră al vechiului scenariu al cavalerilor Mesei Rotunde, conduși de un Arthur căruia contactul cu neființa nu-i provoacă nici oroare, nici spaimă, nici teamă, ci o stranie indiferență. Substanțial diferit de ipostazele sale de până acum, Marlowe arborează drapelul neimplicării, al indiferenței și lipsei de entuziasm. Trist, având o proastă relație cu sine, bântuit de coșmaruri, îmbătrânind sub privirile cititorului, Marlowe și-a pierdut nu doar cheful de viață, ci și minima motivație profesională. Ar merita o analiză
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
frumoase care venea de la scăldat și mergea de-a lungul terasei. Iar când grupul de tineri în costume de baie se năpusti spre valuri, strigându-se unii pe alții în goană și aruncându-și o minge mare pe deasupra capetelor vilegiaturiștilor, arboră un zâmbet indulgent, explicându-mi că scandalagiii ăia erau din păcate inevitabili, în perioada de spring break. Rosti cuvintele cu o plăcere evidentă. — Asta e o schimbare, față de ploile pariziene, nu-i așa? Și față de europenii anemici. Mi-aduc aminte
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de sufocare, de exemplu, poate evoca începutul unei angine); fie ca probleme afective sau psihice, în legătură cu simbolistica diferitelor părți ale corpului. Barbă Barba este simbolul autorității și al puterii. Este motivul pentru care numeroși zei, dar și regi și conducători, arborează o barbă stufoasă. Barba falsă pe care o purtau faraonii era destinată să le sporească puterea și suveranitatea. În imaginarul popular, Moș Crăciun este și el reprezentat cu o barbă albă și lungă, semn al vârstei sale înaintate și al
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
impunându-se în primul rând ca tălmăcitor al pătimirii românilor din Transilvania și totodată ca o expresie vaticinară a suferințelor și aspirațiilor întregului popor. B. argumentează că Octavian Goga a cântat pătimirea neamului său nu pe un ton clamoros, ci arborând calmul aparent al îndurării, în sonorități de vibrație psalmodică; suferințele și năzuințele semenilor săi au fost astfel exprimate în ritmuri de copleșitoare gravitate, cu inflexiuni stilistice de tulburătoare atmosferă religioasă. Cu aceeași devoțiune, s-a aplecat și asupra lui Aron
BALAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285571_a_286900]
-
din Sydney, Australia) ș.a. Placheta de debut, Epistolele tânărului Theodosie, vădește un temperament poetic vitalist, cu exprimare viguroasă, uneori frustă, încă necizelată. Cele 19 „epistole” care alcătuiesc placheta (referirea la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu
BARGAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
ei se clătina, pe trupul nevăzut, o ceafă cu șuvițe mânate de la o tâmplă la alta ca să ascundă țeasta goală și care acum erau căzute în bernă, scuturându-se marțial la fiecare pas. Nărăviți la pomeni, săracii purtători de prapori arborau un aer profesional. în biserică fiecare găsi ceva de făcut. Cu fața brăzdată de riduri, un omuleț stingea din când în când lumânările arse. Când, cu glas înalt, preotul cântă „Veșnica pomenire”, toți dădură năvală să salte masa plină de
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
soldat care nu s-a supus, care a lipsit nemotivat... ...care a fugit ca Lefty de la Lucille Kafkalis, Înapoi la sora lui. Desdemona Îi auzi pașii grăbiți chiar când Își punea la loc fusta. Își șterse ochii cu basmaua și arboră un zâmbet exact În clipa În care acesta intră pe ușă. ― Ei, pe care ai ales-o? Lefty tăcu, cercetându-și sora. Dormise În aceeași cameră cu ea de când se știa, așa că putea să-și dea seama când plânsese. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se pregătea nici o mâncare, unde nimeni nu râdea și nici măcar nu vorbea, camere Întunecate, pline de chipuri istovite și câini hămesiți. Dintr-o asemenea verandă Îi vorbi În cele din urmă cineva. O femeie, slavă Domnului! ― Te-ai rătăcit? Desdemona arboră o expresie neutră, de statuie. ― Caut fabrică. Fabrică de mătase. ― Nu-s fabrici pe-aici. Dacă ar fi, ar fi Închise. Desdemona Îi Întinse adresa. Femeia o Îndrumă de cealaltă parte a străzii. ― Ai ajuns. Și, Întorcându-se, ce văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cine știe ce Înotătoare, spuse Gaia, zâmbind. ― Ia o prăjitură, Miltie, Îl Îndemnă Desdemona. Milton se uită În jos, la cutie, și luă o prăjitură. ― Gaia le-a făcut, Îi spuse Desdemona. Îți plac? Milton mestecă, absorbit de gânduri. După un timp arboră salutul Tinerilor Cercetași: ― Nu pot să mint, spuse el. Prăjitura asta e ca naiba. Există ceva mai neverosimil ca povestea de dragoste dintre proprii tăi părinți? Ceva mai greu de acceptat decât faptul că acei jucători trecuți, aflați permanent pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
până În Filipine. Alta izbucnește din Insulele Solomon și alta din Mariane. Tessie n-a mai auzit niciodată de locurile acestea. Dar iată că săgețile se Întind, avansând spre alte insule de care n-a mai auzit niciodată - Iwo Jima, Okinawa -, fiecare arborând Soarele-Răsare. Săgețile converg din trei direcții Înspre Japonia, care, la rândul ei, nu e decât un grup de insule. Tessie se străduiește să priceapă coordonatele geografice, iar buletinul de știri Începe să prezinte imagini filmate. O mână trage manivela unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
așa ceva, cum fac eu În unele zile, când vechiul meu sânge grecesc e la cote Înalte. Părinții mei s-au căsătorit În iunie 1946. Dând dovadă de noblețe, Michael Antoniou a venit la nuntă. Cum era deja preot hirotonisit, a arborat o expresie demnă, binevoitoare, dar În a doua oră a recepției a Început să se vadă că e distrus. A băut prea multă șampanie la masă și, când orchestra a Început să cânte, s-a Îndreptat spre cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și un sandviș cu șuncă În cealaltă, Milton se uita pe geam afară, ca să vadă ce se Întâmpla În stradă. În ultimele două nopți nedormite cearcănele lui Milton se Întunecaseră constant cu fiecare ceașcă de cafea băută. Pleoapele Îi erau arborate În bernă, deși sprâncenele Îi erau umede de transpirația neliniștii și a vigilenței. Îl durea stomacul. Trebuia neapărat să meargă la baie, dar nu Îndrăznea să se ducă. Afară, ăia o luaseră de la capăt: lunetiștii. Era aproape cinci dimineața. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Milton, dezvăluindu-și dinții albi În hățișul des al bărbii Întunecate. Dar deja se retrăgea, călcând pe pahare de plastic și pe alte gunoaie și strângând servieta la piept ca pe o parașută Împachetată. Făcu trei sau patru pași Înapoi, arborându-și zâmbetul acela blând, apoi se Întoarse și o rupse la fugă. Era mic, dar sprinten. Dispăru ca din pușcă pe niște trepte care duceau În cealaltă parte a peronului. În lumina roz, Milton Îl văzu cum traversează liniile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
preocupat cu colega din spate cu care bârfea ceva. Zi și mie, flăcăule, ce ați făcut prima oră? am întrebat eu în timp ce mă așezam în bancă cu multă lene și cu câteva rămășițe ale somnului în oase. Nimic, zise Filip, arborând un zâmbet neașteptat. Cum, adică, nimic? Glumești, nu? Aia de geografie nu ratează nici o oră, indiferent cât de dimineață e. Nu glumesc, bătrâne. Am stat degeaba. Nu a venit nimeni și nu am făcut nimic. Tu cred că ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-te că ușile sunt bine închise și oamenii stau fiecare la locul lor. Eu mă duc pe acoperiș să-i văd cu ochii mei!" "Ai grijă să nu cazi!" termină el cu un zâmbet pe care mi-l imaginam că arborează pe fața sa. Am pornit încet spre scări. Vladimir? Ce-i? Incidentul din cameră? Nu... Tu unde ai învățat până să vii aici? Adică... ce trecut ai? Întrebarea mea îl luase complet pe nepregătite. Îmi răspunse pe măsură ce urcam spre primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Au găsit un coridor ce fusese doar astupat de pământ. N-avuseseră prea mult de muncă. Foarte bine. Voi coborî acuși. Duceți-vă la posturile voastre sau ajutați-l pe Mihail. Ajungând în pod, ne-am întâlnit cu Soliteraj, care arbora un zâmbet cât toate zilele. Fii binevenit, zise el bucuros. Privește! spuse arătând spre o bucată de acoperiș care se sprijinea doar în patru șuruburi firave. Ce-ar trebui să văd? Chiar nu înțelegeam. Ce trebuia să văd? Băieți, deschideți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
chiar să le forțeze mâna. Dar pe măsură ce ascultă este din ce în ce mai nemulțumită. De ce nu s-a consultat prostul cu ea? Versurile astea hazlii și săltărețe n-au cum să trezească interesul publicului. Cercetează figurile celor din dreapta și din stânga. Lângă ea, Agrippina arborează un aer plictisit și adormit. Ce mai, moțăie de-a binelea. Calpurnii Pisones discută între ei în șoaptă. Nici nu îndrăznește să privească în spate. Bănuiește ce se întâmplă. Mulți o șterg probabil pe furiș. O mai supraveghează o dată cu coada
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu? spuse Diego în timp ce-l servea pe misionar. Acesta se mulțumi doar să zâmbească, dar în sinea lui gusta din plin un sentiment de satisfacție și de mândrie. Dar nu japonezii m-au eliberat, parcă îi predica el lui Diego arborând o expresie ce putea însemna și umilință, dar și semeție. Domnul vrea ceva de la mine și a binevoit să mă elibereze ca să-I îndeplinesc lucrarea. „Oh, Doamne”, se ruga în gând misionarul în timp ce mânca, „lucrările Tale nu sunt în van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
puțin! spuse unul dintre înalții oficiali. Când constructorul se pierdu din vedere însoțit de slujitor afară din sala mare, seniorul Shiraishi îi mulțumi misionarului pentru tălmăcire și pe chip îi înflori un zâmbet binevoitor, diferit de cel pe care-l arborase în prezența constructorului. E adevărat ce-a spus? Neștiind la ce anume se gândea seniorul Shirashi, misionarul nu știa ce să răspundă. Zicea că și Nueva España speră ca vasele japoneze să ajungă pe țărmurile sale. Crezi că e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deja, iar de acum și până seara îi așteptau câteva ore lungi și plicticoase. Haideți în cabina cea mare! îl invită Nishi pe samurai în timp ce coborau scara. Nu vreți să învățați spaniolă? Velasco apăru în cabina cea mare și zgomotoasă arborând surâsul lui dintotdeauna. Semăna cu zâmbetul plin de sine al omului în toată firea care privește la ogloată de copii ce nu pot să se descurce singuri. Surâsul lui Velasco spunea mereu că fără el japonezii de pe corabie nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
știa că ei nu-l ascultau cu adevărat. După cum spunea Matsuki Chūsaku, negustorii învățau câte ceva despre povestirile creștine doar pentru că se gândeau că acest lucru avea să le prindă bine în negoțul lor din Nueva España. Velasco închise Biblia și, arborând din nou același zâmbet de mai înainte, își trecu roată privirea peste negustori ca să vadă ce sentimente le stârnise povestirea lui. Printre chipurile lor cuminți, găsi unul care-l privea parcă înfuriat. Era Yozō, servitorul samuraiului. După ce Velasco ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tratați grosolan de către străini și îl ocărî pe Velasco spunând că era vina lui. Pesemne că Velasco nu le-a spus nimic despre planurile Sfatului și nici despre gândurile Stăpânului. N-are rost să-l sudui pe Velasco, zise Matsuki arborând expresia lui atotștiutoare dintotdeauna. Eu știam de la bun început. — Ce știai? — Ce e în sufletul lui Velasco. Ia gândiți-vă! Lui nu i-ar conveni ca lucrurile să meargă ca unse. Pentru că n-ar mai avea multe de făcut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
picioare erau goi și negri. Nu se vedea nici țipenie. — Voiam să vă duc până în satul Taxco, le spuse Velasco japonezilor uitându-se la priveliștea aceea pârjolită. Însă, cred că e mai bine să tragem peste noapte în următorul reducción. Arboră din nou zâmbetul său încrezător. Din trupul său se răspândi iarăși un miros puternic. — Cred că fumul de adineauri era un semn de-al indienilor care ne sunt potrivnici nouă, spaniolilor. Ar trebui să ajungem în Mexico peste șapte zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
spus că... vă veți întâlni cu regele Spaniei. Rege... ce înseamnă rege? întrebă Tanaka. Rege înseamnă împărat. De pildă, în Japonia rege ar fi Măria Sa naifu. Noi o să-l putem întâlni pe acest rege al Spaniei? — De ce nu? Velasco își arboră obișnuitul lui zâmbet încrezător. Doar sunteți solii Japoniei... Pe chipurile celor trei soli sleiți de puteri se așternu o expresie de uluială nespusă, de parcă ar fi fost loviți din senin. Niște ostași ca ei care nu aveau voie să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șoaptă cu colegii din stânga și din dreapta și apoi primiră propunerea. În tot acest timp, Velasco i-a privit cu încrederea lui obișnuită, iar părintele iezuit Valente a rămas neclintit cu mâinile împreunate pe genunchi. Auzindu-se strigat, Velasco se ridică arborând dinadins un surâs încrezător. Respectuos, își arătă recunoștința pentru că i se dăduse onoarea de a vorbi despre întâmplările prin care trecuse în Japonia și de a-și spune părerea despre munca de propovăduire din această țară. — Vreme de o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]