647 matches
-
Copoiul ardelenesc este un câine de vânătoare de origine maghiară, din categoria: copoi, limier; grupul VI., secțiuna 1.2 după sistemul FCI de clasificare a raselor canine. Caracteristicile rasei s-au format de-a lungul secolelor în condiții specifice de climă, relief
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
și un urs vânat. Prima descriere a acestei rase îi aparține lui Dénes Pák, în lucrarea "Știința vânătoarei" (1829). Avea mai multe denumiri: până în 1729 era numit "copoi unguresc" și "copoi de pădure" (erdei kopó), copoi roșcat (vörös kopó), "copoi ardelenesc" cu picioare lungi și cu picioare scurte, "copoi unguresc negru" etc. Schimbările structurale din Ungaria în sec. XIX., desecările, diminuarea suprafețelor silvice au restrâns vânătoarea cu copoi din zonele montane ale Transilvaniei și Slovaciei. Prima înregistrare oficială datează din 1886
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
László Bodor, medic în Sighet au ajuns la Petru Nistor din aceeași localitate, care avea 7-8 copoi ardelenești rasă pură. De la el au fost cumpărați doi căței și duși la grădina zoologică din Budapesta. Ulterior au găsit și alți copoi ardelenești de rasă pură. De exemplu, cu ajutorul doctorilor Attila Kelemen și Géza Bóka au găsit în 1962-1963 exemplare la Jeica, Bistrița-Năsăud. Așa a început revitalizarea rasei, coordonată de dr. Csaba Anghi și dr. Ákos Szederjei. În 1966, FCI a recunoscut oficial
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
în 1968 i l-a schimbat: 241. Standardul a suferit modificări ulterioare, dar de fiecare dată se vorbea de două varietăți. În 2004 guvernul Ungariei a declarat patrimoniu național rasele considerate a fi de origine maghiară, între care și copoiul ardelenesc (Decizia OGY, anexa 32/2004 (IV. 19)). Cea mai detaliată descriere a rasei, din secolul al XIX-lea, se datorează ornitologului și vânătorului brașovean Ede Czynk (1851 - 1899). Întru-un articol în limba germană, cu titlul "Die Siebenbürger Bracke" ("Bracul
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
se datorează ornitologului și vânătorului brașovean Ede Czynk (1851 - 1899). Întru-un articol în limba germană, cu titlul "Die Siebenbürger Bracke" ("Bracul transilvănean"), apărut post-mortem în 1901 pe paginile revistei germane de vânătoare "Waidmannsheil!", el afirma: Caracteristicile copoiului sau bracului ardelenesc i s-au format în condiții specifice de climă, de relief și condițiilor de vânătoare. Mână și oprește excelent. Simțul mirosului este dezvoltat. Caută perseverent pe urmă rece, pe urmă proaspătă, lătratul scurt, intermitent, este caracteristic. Răpitoarele mai mici cu
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
apuseană, copoii prind vânatul, scopul principal fiind sportiv, de divertisment. Vânătoarea în stil răsăritean se desfășoară cu unul până la trei copoi. Scopul este stârnirea vânatului, care ziua nu se mișcă, și gonirea lui spre vânătorii la pândă, la trecători. Copoiul ardelenesc nu e bun pentru vânătoarea apuseană, în haită. Rasa e adecvată la ținerea urmei fără abatere și căutarea rapidă pe întinderi mari. Copoiul ardelenesc este un câine independent: de multe ori lucrează la kilometri de stăpânul său si trebuie să
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
vânatului, care ziua nu se mișcă, și gonirea lui spre vânătorii la pândă, la trecători. Copoiul ardelenesc nu e bun pentru vânătoarea apuseană, în haită. Rasa e adecvată la ținerea urmei fără abatere și căutarea rapidă pe întinderi mari. Copoiul ardelenesc este un câine independent: de multe ori lucrează la kilometri de stăpânul său si trebuie să rezolve anumite situații. Însă dresarea este dificilă. Rănile serioase nu le sesizează, dar o apostrofare minimă îl afectează puternic, încât mai multe zile devine
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
sesizează, dar o apostrofare minimă îl afectează puternic, încât mai multe zile devine inutilizabil. Dacă este învățat cu îndemânare și răbdare, se poate ajunge la rezultate de calitate. Măsurile dure sunt contraindicate. Este prăsit în două varietăți. Una a copoiului ardelenesc cu picioare lungi, cealaltă cu picioare scurte. Cele două varietăți diferă la mărime, culoare și păr. Copoiul cu picioare lungi are înălțimea la greabăn de 55-65 cm, culoarea de bază este negru catifelat cu semne roșii-galbene închise și albe. Copoiul
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
în anii 1930, tot în revista "Carpați" dădea detalii despre varietatea roșiatic cu picioare scurte: Standardul conform Federației Canine Internaționale (Fédération Cynologique Internationale): Hungarian hound "(câine de vânătoare unguresc)" - Transylvanian scenthound "(câine de vânătoare de urmă transilvănean)" - Erdélyi kopó - "(copoi ardelenesc)" Țara de origine: Ungaria Nr. standard FCI: 241 Data publicării standardului: 6 aprilie 2000 Utilizare: copoi capabil să vâneze singur, la distanță mare de stăpân. Este în mod deosebit capabil să depună muncă de limier și să urmărească vânatul de
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
mare distanță. Harțuiește vânatul și îl îndreptă pe linia de tir. În general lucrează singur sau în cuplu. Clasificare FCI: grupa 6 "Copoi și rase înrudite", secțiunea 1.2: "Copoi de talie medie". Cu probă de lucru. Scurt istoric: Copoiul ardelenesc este o rasă veche ungurească, care a fost determinată de particularitățile speciale ale climatului, teritoriului și condițiilor de vânătoare. Perioada de glorie a trăit-o în Evul Mediu, într-un timp în care a fost câinele favorit de vânătoare al
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
a fost câinele favorit de vânătoare al curților nobiliare. Datorită dezvoltărilor în agricultură și silvicultură, a fost trimis în trecut în pădurile greu accesibile, din munții Carpați. Ca rezultat al influenței condițiilor de teren, au evoluat două varietăți de copoi ardelenesc: varietatea cu picioare lungi și varietatea cu picioare scurte. Aceste două varietăți în general au fost păstrate împreună. Varietatea copoiului ardelenesc cu picioare lungi a fost folosită pentru vânat mare precum zimbrii și mai târziu urșii, porc mistreți și râșii
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
pădurile greu accesibile, din munții Carpați. Ca rezultat al influenței condițiilor de teren, au evoluat două varietăți de copoi ardelenesc: varietatea cu picioare lungi și varietatea cu picioare scurte. Aceste două varietăți în general au fost păstrate împreună. Varietatea copoiului ardelenesc cu picioare lungi a fost folosită pentru vânat mare precum zimbrii și mai târziu urșii, porc mistreți și râșii, iar copoiul ardelenesc cu picioare scurte a fost folosit pentru a vânat mic precum vulpi și iepuri, pe teren deschis, și
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
picioare lungi și varietatea cu picioare scurte. Aceste două varietăți în general au fost păstrate împreună. Varietatea copoiului ardelenesc cu picioare lungi a fost folosită pentru vânat mare precum zimbrii și mai târziu urșii, porc mistreți și râșii, iar copoiul ardelenesc cu picioare scurte a fost folosit pentru a vânat mic precum vulpi și iepuri, pe teren deschis, și capra neagră în zone stâncoase. La începutul secolului XX, copoiul ardelenesc a fost pe cale de extincție, creșterea și selecționarea au fost reluate
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
zimbrii și mai târziu urșii, porc mistreți și râșii, iar copoiul ardelenesc cu picioare scurte a fost folosit pentru a vânat mic precum vulpi și iepuri, pe teren deschis, și capra neagră în zone stâncoase. La începutul secolului XX, copoiul ardelenesc a fost pe cale de extincție, creșterea și selecționarea au fost reluate în 1968. În prezent, în afara Ungariei, are un fond important în Transilvania. Aspect general: forma și portul capului, proporțiile, membrele puternice și musculoase, precum și inserția cozii corespund tipului de
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
se află la Băile Olănești în județul Vâlcea și datează din anul 1752. Biserica a fost ridicată în satul natal al lui Horea, erou al iobagilor din Ardeal. a fost prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România. Ea a fost adusă în anul 1907 din Albac, atunci în fostul imperiu Austro-Ungar, și salvată la conacul familiei Brătianu din Florica, în Regatul României. Biserica are o valoare cultural istorică de unicat în
Biserica de lemn din Albac () [Corola-website/Science/316497_a_317826]
-
cu nasturi metalici, cu laibăre și căciuli, cu chipuri hotărâte de oameni care știu să-și apere drepturile lor. Toate aceste portrete au devenit prin tematica lor documente de necontestat ale acelor vremuri și, mai sunt încă răspândite prin satele ardelenești din Țara Bârsei: Toderița, Cernat, Arpătac, Satulung, etc. O realizare fără echivoc în portretistica românească este portretul haiducului legendar Radu Anghel, împușcat de către poteră în anul 1860 în comuna Moșteni - Greci. Portretul acesta relevă sensul social pe care Mișu Popp
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
de oțel, fiind preot paroh atunci Petru Ivan. Arzând și această biserică, credincioșii din Stejărel se hotărăsc să-și construiască propria casă închinată Domnului, și în anul 1851, fiind preot paroh Agheu Trifu, edifică această biserică din lemn, în stil ardelenesc, cu tindă, pronaos, naos și altar, cu un turn înalt, care ține loc și de clopotniță, cu un coif svelt, cu zvâcniri de săgeată spre infinitul cerului, simbolizând tendința sufletului românesc spre înaltele idealuri. La început biserica a fost acoperită
Biserica de lemn din Stejărel () [Corola-website/Science/316994_a_318323]
-
Sârba lui Pompieru" (Costică Pompieru), "Sârba lui Bârlan" (Ion D. Bârlan), "Hora lui Dobrică" (Ioan Constantin Dobrică) sau "Țiganul" de Stelian Mâță s.a., precum și propriile lucrări în stil țărănesc "Hora lui Moțoi", "Sârba lui Moțoi", "De la Brașov la Sibiu" - potpuriu ardelenesc, "Doine și jocuri din Ardeal" - potpuriu etc. Moare în ziua de 8 octombrie 1946, internat în Sanatoriul "Filaret", bolnav de TBC. Pe ultimul drum l-a condus propria orchestră, devenită „Barbu Lăutaru” și dirijată de Nicu Stănescu. Înregistrările violonistului Petrică
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
cel Mare și anume „"Birăești"”. Pornind de la însemnarea din hrisovul lui Ștefan cel Mare și de la această a doua atestare, Mihai Costăchescu afirma în „"Documentele de la Stefăniță Voievod”" pagina 124, nota 3, că denumirea satului își are originea de la numele ardelenesc „Biro”, al unuia dintre primii conducători ai comunității. Costăchescu își mai bazează afirmația și pe un alt document care consemnează că printre stăpânii din prima jumătate a veacului al-XV-lea, ai unui sat cu numele Birăești din Moldova, situat pe râul
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
(n. 18 iulie 1889, Jimbor, pe atunci în comitatul Odorhei, în prezent în județul Brașov - d. 16 octombrie 1953, Madrid) a fost un scriitor și politician maghiar (secui), deputat în Camera inferioară a Parlamentului din Ungaria, din partea Partidului Ardelenesc, între 1941-1945. S-a născut la Jimbor, fiind primul dintre cei patru copii ai lui Mihály Nyirő, directorul școlii generale din comuna. În anul 1900, după decesul tatălui său, s-a mutat împreună cu familia la Odorheiu Secuiesc. Acolo a absolvit
József Nyirő () [Corola-website/Science/326518_a_327847]
-
acestuia. S-a pregătit permanent în domeniul artei actoricești, interpretând zeci de cuplete, monologuri sau scenete cu caracter satiric și comic. A creat trei personaje celebre: “VASALIE”, “Văru’ SINIEDRU” și “SOFRONICA”, nelipsite din snoavele sau povestirile presărate cu umorul popular ardelenesc, cunoscute și îndrăgite în toată țara.Este atestat ca artist liber profesoinist în specialitatea actor, prezentator gradul I. Începând din anul 1959, a participat individual, sau împreună cu elevii săi, la toate concursurile artistice cu caracter național, obținând locuri fruntașe sau
Liviu Oros () [Corola-website/Science/322193_a_323522]
-
a Regimentului de Gardă cu gradul de sergent. În perioada 1940 - 1943 a însoțit trupele combatante române, cântând la spectacolele organizate pentru răniți sau pentru soldații combatanți din prima linie a frontului. A început activitatea artistică și promovarea muzicii populare ardelenești în Brașov, fiind angajat la restaurantele Aro, Amiciția și Transilvania, în perioada 1934 - 1937. În anul 1938 a fost angajat la restaurantul Parcul Ruxandra din București, iar după anul 1939 se reîntoarce la Brașov până în anul 1943 la restaurantele Aro
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]
-
și stimat de colegi și de public. Respecta foarte mult talentul autentic și a sprijinit foarte mulți tineri talentați, dar necunoscuți, să se afirme artistic. În anul 1963, mâhnit de lipsa de interes în promovarea și înregistrarea celor două suite ardelenești, Traian Lăscuț-Făgărășanu se pensionează la vârsta de 53 de ani, refuzând orice colaborare ulterioară ca solist instrumentist cu ansambluri renumite din București ("Rapsodia Română", Ansamblul "Doina" al Armatei etc.) sau din țară, inclusiv turnee în străinătate. Traian Lăscuț-Făgărășanu a fost
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]
-
Doina" al Armatei etc.) sau din țară, inclusiv turnee în străinătate. Traian Lăscuț-Făgărășanu a fost autorul a peste 20 de compoziții atât de inspirație folclorică (învârtite, hațegane, doine) cât și valsuri și romanțe, a cules și a promovat cântecele populare ardelenești și a fost recunoscut în toată țara ca fiind cel mai bun clarinetist al acestui gen de muzică. A avut numeroase înregistrări la radio și televiziune și multe discuri înregistrate la Electrecord. Tot el este autorul a două suite ardelenești
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]
-
ardelenești și a fost recunoscut în toată țara ca fiind cel mai bun clarinetist al acestui gen de muzică. A avut numeroase înregistrări la radio și televiziune și multe discuri înregistrate la Electrecord. Tot el este autorul a două suite ardelenești pentru clarinet și orchestră simfonică care au fost cântate și premiate în concursuri internaționale, dar care nu au fost promovate și nici înregistrate pe discuri pentru faptul că artistul a refuzat să devină membru al PCR. A fost căsătorit de
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]