KorAP: Find »[drukola/base=arghezian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...45 >

1,120 matches

Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843

nu se reduc numai la probleme de atelier. Privilegiul creatorului de a pătrunde în inaccesibil, de a trimite sonde dincolo de orizont, sfârșește prin a da inefabilului dacă nu un corp și o carnație, cel puțin o vibrație de neuitat. Tehnicile argheziene sunt, în fapt, interferente, împletite, complementare, făcând ca incandescența vizionară (sau în accepție demiurgică logosul) și slova făurită, adică travaliul artistic, să acționeze convergent, amplificând la maximum forța de reprezentare. Înainte de a ne referi pe scurt la I. Barbu, să

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
1966), întâia sa carte semnala o prezență fastă, de evidentă forță expresivă. Preocupa ideea de destin, fără plonjări în metafizic, fără întrebări și poncife; motiv de modulații libere încorporabile unui ceremonial zâmbitor. Într-un Destin cu cioburi se întâlneau sonuri argheziene din Testament: "S-au așezat strămoșii mei și tac. / Știu ați venit pe drumuri cristaline / Cerșind din târg în târg până la mine". Imaginarul cu tangențe suprarealiste din Destin cu boabab urmărea, deliberat, uimirea: "În piața cu celebru nume șvab / Creștea

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
pe care nu l-ai găsit"; că, în fapt, "semantica precede cuvântul" (Respirări). Ideea nichitiană nu era inedită; printre precursori, Edgar Poe, Baudelaire și alții. Autorul Florilor răului lăuda pe Victor Hugo pentru "descoperirea" universalei analogie". Nu vom confunda sintagma argheziană Cuvinte potrivite cu fetișizarea cuvintelor în sine; Arghezi avea în vedere exorcizarea acestora, asocierea lor în reprezentări ficționale relevante, în măsură să ducă la explorarea misterului cosmic, la ascensiuni în invizibil și impalpabil. Și tot Arghezi: "Ruga mea-i fără

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

urmează, să definim limitele tradiției în procesul creației individuale raportate mai ales la motive, teme, stil, ritmică, tipare, imagini sau asociații de imagini a căror existență în timp confirmă, cum s-a mai spus, valoarea estetică. Poeții încearcă experiențe barbiene, argheziene sau variațiuni pe teme cunoscute în poezia lui Blaga, Arghezi, Bacovia; desfac, refac, trezesc mituri, reînvie global sau parțial momente din istorie în simboluri cu sensuri multiple, generate de un conținut nou și o formă nouă, în care descoperim supraviețuind

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Blaga și, din când în când, a lui Arghezi. Dragostea și nunta sunt invocate în incantații biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era gata de nunta.". Dumnezeu răspândit în univers ne amintește de panteismul arghezian: " Cineva trece prin oameni și arbori". Ca și la Blaga, omul devine o prelungire a peisajului. Tot universul tradiției se subordonează în poezia lui sentimentului iubirii, al morții, al trecerii timpului: "Copaci fiind, ne-om inunda de muguri,/ ne vom

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de neliniște: "O, ce durere/ neînțeleasă se întinde/ Peste chipie, peste burlane, peste tinde/ De ce doamne, de ce domnule, de ce/ S-a ivit în poartă" ("A. B. C."). Indiferent de formula în care-și proiectează orgolios imaginile: un fel de "hore" argheziene ("Vârcolacul și Clotilda" sau "Ospeție"), Leonid Dimov a înțeles că poemele trebuie să aibă unitate, a subordonat imagini desprinse din lumea naturală sau din cea artificială, purități și viziuni burlești, atracții sexuale așezate în ornamente mozaicale,cărora, așa cum spuneam, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Dimov, obiectele se metamorfozează ca la suprarealiști; dar fără să-și piardă, parcă, determinările reale. Asistăm, mai ales în volumul "A. B. C.", volum de selecție la o evoluție de la formula barbiană, de la simbolistica încifrată, la formula alegorică a horelor argheziene; de la lumea interioară a propriului eu la "cea exterioară a adevărului", cum spunea Apollinaire. Fără să facă cronică, poetul știe să ne sugereze într-un context fantezist sau fantastic faptele existenței, fără să uite trăirile sufletului: " Și începe să ningă

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
în vedere grafia cu spații largi ce impune o anumită diferențiere: "Pădure, Și nor, cer, și iad, și câmp, și rai, și loc și dor și Mare pier, voce" ("Dimensiuni") În "Bazarul cu vești" apare un personaj, "Glafira", o "Duduie" argheziană, boită, urâtă și ridicolă prin mondenitate. "S-a sfătuit cu doctorul Pepelea:/ Din șold, din fese-o să-i grefeze pielea." Tudor George face poezie din orice, și nu fără har, chiar dacă descoperim gestul și muzica minulesciană în poezia lui

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
viață și, obsesiv, despre moarte. Fără multă filozofie, I. Nicolescu lunecă pe panta emoției mascate sub semnul unui intelectualism confirmat într-o formulă cunoscută în poezia noastră începând cu anii 1910-1912 în revista "Simbolul", continuând cu poezia ludică până la horele argheziene. Iată-l dadaist: " e în toate-o bicicletă/ în toate-un cavaler/ cavalerul nu regretă/ bicicletele din cer". Devine și eminescian, în formulă soresciană, și îl mimează pe Creangă la modul sentimental: "vei fi nebun după o cupă/ în parc

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
a participat efectiv la cosit: "Și mai departe, miriștea de lan cosit/ și grâul de sămânță/ în camera cea mare adunat". Sentimentul iubirii pierdute și un întreg univers supus nunții se situează în afara harului, deși intuim frecvent influențe blagiene și argheziene: "și totul face dragoste sub ochii mei măriți/ cum se-mpreună-acum securea cu butucul" (imagine argheziană). Gheorghe Tomozei "Pasărea albastră",E. S. P. L. A., 1957; "Steaua polară", E. S. P. L. A.,1960; "Suav anapoda", E. P. L., 1962; "Vârsta sărutului", Editura Tineretului

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
sămânță/ în camera cea mare adunat". Sentimentul iubirii pierdute și un întreg univers supus nunții se situează în afara harului, deși intuim frecvent influențe blagiene și argheziene: "și totul face dragoste sub ochii mei măriți/ cum se-mpreună-acum securea cu butucul" (imagine argheziană). Gheorghe Tomozei "Pasărea albastră",E. S. P. L. A., 1957; "Steaua polară", E. S. P. L. A.,1960; "Suav anapoda", E. P. L., 1962; "Vârsta sărutului", Editura Tineretului, 1963; "Noapte de echinox", E. P. L., 1964; "Poezii", ", E. P. L., 1965; "Patruzeci și șase poezii

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ideile și-l ajută atitudinea sentimentală: "Vai, primitiv se-ndrăgostise cerul/ posomorât, prin junglele de ploaie/ și nu știam că osul mă va pierde/ ca-ntr-o legendă veche cu Danae" ("Tors în ploaie"). "Restituirea jocului" ne amintește de jocul arghezian în care sunt invocate construcții rămase memorabile: "acolo șezum și plânsem", "ala bala portocala", dar din poemul "Peste picioare", sensibile rămân doar ultimele versuri: "și-a venit pe vânt o mirare/ de ne-a-ncurcat, ne-a răsturnat,/ grele poveștile

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
li-s aproape,/ și totuși străină și surdă chemării". Volumul " Oricine și ceva" încearcă, la nivelul sugestiei, să creeze sau să ascundă probleme: Am văzut împreună ceva/ Smuls anotimpului:/ îmbrățișați,/ eram un singur ochi de lumină..." "Jocul de fetițe" este arghezian, la fel și poemul "Sub oră": Nu pot, frate, nu pot soră/ Scobitură sunt sub oră." Un ușor univers balcanic, universul mărunt, fac din volumul Mariei Banuș o înmănunchere de căutări încrâncenate de formule, de parcă poeta nu s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
transcrise după sugestiile picturii, ale expresionismului, suprarealismului sau tradiționalismului, în funcție de impetuozitățile dictate de spirit. Ion Gheorghe este un colorist cu armonii încântătoare, într-o diversitate contradictorie de stiluri de la un volum la altul. În "Zoosophia", procedeul este cel al jocului arghezian în care ca și la autorul Tabletelor din "Țara lui Kuty", este vizat absurdul. Pornește din folclor, adăugându-i istoria, geografia, zoologia, științele naturii. Oaia năzdrăvană explică originea poporului român, așezământul mănăstirii se face prin sacrificiu, răscoala lui Tudor și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-l tulbură. El rămâne însă vital cu o imensă putere de voință. "Dar poate că lirica poetului ar cădea într-o mai clară lumină dacă am situa-o, pentru a-i determina mai exact reperele, la confluența dintre poezia dură argheziană și aceea, mai ceremonioasă, a lui Goga sau Lucian Blaga. Căci oricine poate observa caracterul în ultimă instanță ezoteric al acestei poezii ce-și găsește echilibrul într-o ceremonializare a suferinței, după depășirea etapei juvenile a freneziei vitaliste, așa cum apare

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
numai râuri de iubire/ Sunt numai cel care va fi/ cum aș putea opri această lumină,/ Această slavă și această zi.". În drum spre ființă și jertfa neființei Am constatat, în nenumărate rânduri, identificarea poetului cu divinul, dar și spaima argheziană că va fi suspectat în tot ceea ce face "truda mea sute de ani în șir/ va fi această spaimă necurmată/ al treilea să se trezească/ Ce coace-n el în nefires cu-i chip/ să-mi suspecteze asprele porunci?" Poetul

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Doamne, Tu știi că te iubesc." "Imnele bucuriei", sunt poeme ce par a fi rodul unei experiențe poetice singulare în peisajul literaturii contemporane. Vibrează în poezia lui Ioan Alexandru ecouri din poezia lui Coșbuc și Blaga, precum și din Goga. Neliniștea argheziană își face loc și aici. Pe când la Arghezi dominantă era dorința de cunoaștere, nevoia de certitudini, iar tensiunea poetică lua naștere tocmai din această puternică aspirație și imposibilitatea înfăptuirii ei totale, la Ioan Alexandru zbaterea este între o formă sau

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
un bun prieten să povestești/ Despre iubirile de altădată" ("Cântec de primăvara"). Această întoarcere la un principiu vitalist nu se face cu entuziasmul acela dezmărginit, dionisiac, din poemele de tinerețe ale lui Lucian Blaga, nici cu gingășia miniaturală a panteismului arghezian. Tentativa ridicării la cer e intuită de Ioan Alexandru ca și de T. Arghezi ("Cărticica de seară"), în principiul formativ al individuațiilor din toate regnurile; el se declară mai explicit în cel vegetal. Verticalitatea florilor și a plantelor învederează năzuința

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Faraoanca, Zimbrul, Pasărea măiastră, Grifonul, visează întemeierea Țării Românești, vremile lui Vlad Țepeș, Ion Vodă, războiul de in-dependență, dezvoltate în personificări ciudate, cu onomastică neobișnuită până la manieră. Cărțile populare, cronicile, atmosfera cultică sunt concentrate într-o formulă de joc gratuit, arghezian, sau în decantări abstracte barbiene. Astfel, poetul vorbește despre întemeierea Moldovei pornind de la întemeierea Romei, implicând motivul biblic al lui Moise, " Capra cu trei iezi" de Ion Creangă și legenda lui Ion Neculce. Bogdan plânge semnificativ, pentru că pe masă vin

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
nouă, trăind alte legi morfologice și sintactice, realizează sintagme noi: rapiți papiți, nerudă, nefrate. De asemenea, vine cu construcții arhaice tot atât de frecvente ca în volumul "Zoosofia". Limba poetică capătă o înfățișare spectaculoasă,dar familiară nouă, formula este cea a "Horelor" argheziene, universul este infantil, burlesc, dar mai ales folcloric-creștin, sacralizat; apar Dumnezeu, Isus, Iuda, apostoli, sfinți. Dimensiunea e tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în jocurile sale prime și primordiale " Va suci capul lui Adam

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Nichita Stănescu se definește deschis înțelegerii și receptării noastre, în cele cu altă tematică este mai abstract, uneori prolix, încărcat, poate prea dens în idei și prea puțin elaborat. Nichita Stănescu își dezvoltă arta poetică în limitele celei blagiene și argheziene; ipostaza creatorului este expresionistă, este cea a tăcerii "gură cu limba smulsă, mută"/ ("Luptele"). Versurile ne trimit la Blaga: "Lucian Blaga e mut ca o lebădă". și harul este divin, poetul va întârzia sub aripa protectoare ("La tine, Doamne sub

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
și harul este divin, poetul va întârzia sub aripa protectoare ("La tine, Doamne sub aripă") și va cere dreptul la porc, la câne, la ocară, la cultul strămoșilor, dar și la perlă, smarald, înger, șarpe, otravă, elemente cunoscute în lirica argheziană. O primă ipostază este similitudinea cu divinul: "toți mă credeau el, chiar și eu însumi" ("Odă bucuriei", "Necuvintele"). Aceeași idee apare și în poemul "Construcție" în care contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o stea care A/ Degeaba curgeți voi, le-am spus/ celor care erau" ("Măreția frigului"). Iconoclast și contradictoriu, înfometat de perfecțiunea unei lumi de vis, iată-l divin, arghezian ca atitudine, compunând o muzică rafaelită: " Deci în visul, visul visului/ doarme lupul Cristului/ creieru-ametistului,/ și ninsoarea tristului/ El mănâncă/ numai stâncă" ("Lupul singuratic"). Izolat, cu un anume sentiment de singurătate, plângându-și propria absență într-o lume mereu schimbată

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
floare, frunză, iarbă. Universul metamorfozat pe plan fizic și spiritual dă sentimentul pierderii echilibrului, generând desprinderi și întrupări, împerecheri concretizate în diverse atitudini poetice. Distingem la N. Stănescu o anumită ținută clasică, contemplativă; alteori este sentimental și liric, mimând jocul arghezian sau pe Geo Dumitrescu din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
propune alte căutări, ajung în cele din urmă sa-i fixeze condiția de creator în raport cu lumea de cuvinte: când neputincioase, când esențe supreme, când forme perfecte, când embrionare, informe. Formula estetică variază de la volum la volum, în ele simțim jocul arghezian, sfâșierea lăuntrică din psalmul lui Blaga într-o meditație sobră, fără ostentație, chemări avangardiste și totuși, dincolo de ele, rămâne Nichita Stănescu care a continuat procesul de modernizare al limbajului poetic, într-un fel propriu. Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]