881 matches
-
Rudolf, pe care îl cunoscuse în 1888 la o cursă de cai din Freudenau. Gabriel Dubray, profesorul ei de franceză, a scris într-un articol în „Paris Matin” despre entuziasmul cu care tânăra i-ar fi povestit această întâlnire cu arhiducele. În continuare, apar în presă fotografii și comentarii scurte, care vor schimba radical viața tinerei Maria, ea devenind obsedată de figura prințului și începând să colecționeze toate articolele din ziare ce se refereau la acesta. Observând comportarea ciudată a Mariei
Maria von Vetsera () [Corola-website/Science/315065_a_316394]
-
fost tratată ca o fiică. O dată regina a declarat că Berlinul devenea un "deșert" atunci când Caroline pleca din când în când la Ansbach. Electoarea Sophia a numit-o "cea mai agreabilă prințesă din Germania". A fost luată în considerare pentru Arhiducele Carol de Austria, care era candidat la tronul Spaniei și mai târziu a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman. Caroline a refuzat partida în 1704 nevoiind să se convertească de la luteranism la catolicism. La începutul anului următor, regina Sophia Charlotte
Carolina de Ansbach () [Corola-website/Science/318738_a_320067]
-
Anna Maria van Schurman în Olanda. În august ea a ajuns în Țările de Jos de Sud și s-a stabilit la Antwerp. Timp de patru luni Cristina a stat la conacul unui negustor evreu. Ea a fost vizitată de Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria, de Prințul de Condé, ambasadorul Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg. La 24 decembrie
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
a stat la conacul unui negustor evreu. Ea a fost vizitată de Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria, de Prințul de Condé, ambasadorul Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg. La 24 decembrie 1654, ea s-a convertit la catolicism în capela arhiducelui. generalul italian Raimondo Montecuccoli și Pimentel, care i-au devenit prieteni apropiați, au fost prezenți. Nu și-a
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg. La 24 decembrie 1654, ea s-a convertit la catolicism în capela arhiducelui. generalul italian Raimondo Montecuccoli și Pimentel, care i-au devenit prieteni apropiați, au fost prezenți. Nu și-a făcut publică convertirea, pentru că Consiliul ar fi putut să refuze să-i mai plătească venitul. Suedia se pregătea de război cu Pomerania
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
ea a plecat în Italia cu anturajul ei de 255 de persoaane și 247 de cai. La 3 noiembrie 1655, Cristina le-a scris Papei Alexandru al VII-lea și vărului ei Carol al X-lea despre convertire. Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, deja cu dificultăți financiare, a fost aproape ruinat de vizita ei. Călătoria spre sud prin Italia a fost planificata în detaliu de către Vatican și a avut un triumf strălucit în Ferrara, Bologna, Faenza și Rimini. În Pesaro, Cristina
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
(astăzi Znojmo, în Cehia, la aproximativ 90 km nord-est de Viena) a avut loc pe 10 și 11 iulie 1809 între forțele austriece ale arhiducelui Carol și armata franceză a generalului Marmont. Înfrântă la Wagram pe 7 iulie, armata arhiducelui Carol se retrăgea spre Moravia. Marmont, în fruntea „Armatei Dalmației”, care devenise între timp Corpul XI al „Armatei Germaniei”, se vedea în seara zilei de
Bătălia de la Znaim () [Corola-website/Science/316252_a_317581]
-
(astăzi Znojmo, în Cehia, la aproximativ 90 km nord-est de Viena) a avut loc pe 10 și 11 iulie 1809 între forțele austriece ale arhiducelui Carol și armata franceză a generalului Marmont. Înfrântă la Wagram pe 7 iulie, armata arhiducelui Carol se retrăgea spre Moravia. Marmont, în fruntea „Armatei Dalmației”, care devenise între timp Corpul XI al „Armatei Germaniei”, se vedea în seara zilei de 7 iulie însărcinat de Napoleon I cu misiunea de a tăia calea de retragere a
Bătălia de la Znaim () [Corola-website/Science/316252_a_317581]
-
ajuns până la suburbiile orașului Znaim, care au devenit miza unor lupte violente. Către ora 19, Marmont a reușit în sfârșit să facă joncțiunea cu Masséna, însă centrul francez nu progresase deloc. Generalul Guyot a notat în jurnalul său: Între timp, arhiducele Carol a propus un armistițiu care a fost acceptat de Napoleon, considerându-și armata ca fiind prea slăbită pentru a mai purta o nouă bătălie. Bătălia a reprezentat sfârșitul campaniei din 1809, însă nu și al Războiului celei de-a
Bătălia de la Znaim () [Corola-website/Science/316252_a_317581]
-
după Campania din 1913. Aliații au forțat intrarea României în război, într-un moment în care înzestrarea armatei române încă nu se finalizase. Dotarea armatei cu tehnică modernă de luptă s-a accelerat dupa evenimentele de la Sarajevo, când Francisc Ferdinand, arhiducele moștenitor austriac și soția sa, ducesa de Hohenberg, au fost asasinați la 28 iunie 1914, de studentul bosniac Gavrilo Princip (1894 - 1918), care era membru al unei societăți secrete numită Mâna Neagră și care aparținea mișcării naționaliste iugoslave. Generalul Dumitru
Înarmarea României () [Corola-website/Science/320186_a_321515]
-
(1701-1714) s-a dat între mai multe puteri europene, în principal spaniolii loiali arhiducelui Carol, Sfântul Imperiu Roman, Regatul Marii Britanii, Republica Țărilor de Jos, Portugalia și Ducatul de Savoia pe de o parte, respectiv spaniolii loiali lui Filip al V-lea, Franța și electoratul Bavariei pe de altă parte, și a fost cauzat de
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
puțin periculos decât cei provenind direct din familiile Bourbon sau Habsburg, în pofida disponibilității lui Leopold I și Ludovic al XIV-lea de a delega la tron un membru al altei ramuri a dinastiilor lor: Leopold pe fiul său mai mic, Arhiducele Carol, iar Ludovic pe fiul mai mic al Delfinului său, Filip, duce de Anjou. Astfel, Iosif Ferdinand a devenit alegerea preferată a Angliei și a Țărilor de Jos pentru a preveni dominarea Europei de Bourboni sau de Habsburgi. Când a
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
Problema a devenit și mai gravă după ce Iosif Ferdinand a murit de variolă în 1699 la șase ani, redeschizând chestiunea succesiunii spaniole. Anglia și Franța au ratificat la scurt timp tratatul de la Londra, prin care tronul Spaniei era lăsat moștenire arhiducelui Carol. Teritoriile italiene aveau să fie anexate de Franța, în vreme ce arhiducele avea să primească restul imperiului Spaniol. Austriecii, care nu erau parte a tratatului, au fost nemulțumiți, în primul rând deoarece doreau să obțină întreaga Spanie și posesiunile ei, și
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
de variolă în 1699 la șase ani, redeschizând chestiunea succesiunii spaniole. Anglia și Franța au ratificat la scurt timp tratatul de la Londra, prin care tronul Spaniei era lăsat moștenire arhiducelui Carol. Teritoriile italiene aveau să fie anexate de Franța, în vreme ce arhiducele avea să primească restul imperiului Spaniol. Austriecii, care nu erau parte a tratatului, au fost nemulțumiți, în primul rând deoarece doreau să obțină întreaga Spanie și posesiunile ei, și în al doilea rând erau interesați mai ales de teritoriile italiene
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
Delfinului Franței, ducele de Anjou. Carol a luat măsuri de a împiedica o unire a Spaniei cu Franța; dacă Anjou ar fi moștenit cumva tronul francez, Spania ar fi trecut la fratele lui mai mic, ducele de Berri, și astfel arhiducele Carol ar fi fost următorul în linia de succesiune. Când curtea Franței a aflat pentru prima oară de testament, în pofida victoriei pe hârtie a Bourbonilor, consilierii lui Ludovic al XIV-lea au susținut că este mai sigur să se accepte
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
termenii testamentului lui Carol stipulau că lui Anjou i se va oferi de ales între întreg Imperiul Spaniol și nimic; dacă refuza, întreaga moștenire ar fi mers la fratele mai mic al lui Anjou, Carol, duce de Berry sau la arhiducelui Carol al Austriei. Știind că puterile maritime (Anglia și Provinciile Unite) nu vor fi de partea Franței într-o luptă pentru a impune tratatul de împărțire austriecilor și spaniolilor, Ludovic s-a hotărât să accepte moștenirea nepotului său. Carol al
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
și Kölnului au fost de partea Franței și a Spaniei. Portugalia, inițial aliată cu Franța, a întors armele de la început, semând tratatul de la Methuen. În Spania, cortesurile Aragonului, Valenciei și Cataloniei (regiuni ale Coroanei de Aragon) s-au declarat în favoarea arhiducelui austriac. Deși William al III-lea a murit în 1702, succesoarea sa în Anglia, regina Ana, a continuat cu hotărâre războiul, sub îndrumarea miniștrilor ei Godolphin și Marlborough. În 1702, Eugen a luptat în Italia, unde francezii erau conduși de
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
trecerii de partea cealaltă ale Portugaliei și Savoiei. Între timp, englezii, care erau la până atunci de părere că Filip poate rămâne pe tronul Spaniei în anumite condiții, au hotărât că interesele lor comerciale vor fi mai sigure în mâinile arhiducelui Carol. În 1704, planul francez era de a utiliza armata lui Villeroi în Țările de Jos pentru a-l ține în șah pe Marlborough, în vreme ce Tallard și armata franco-bavareză condusă de Max Emanuel și de Ferdinand de Marsin, înlocuitorul lui
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
victorie răsunătoare pentru Marlborough și Eugen, care a avut efectul de a scoate Bavaria din război. În acel an, Anglia a obținut un alt succes important, cucerind Gibraltarul din Spania, cu ajutorul forțelor olandeze conduse de prințul George de Hessa-Darmstadt, în numele arhiducelui Carol. În urma bătăliei de la Blenheim, Marlborough și Eugen s-au despărțit din nou, primul plecând în Țările de Jos, iar al doilea în Italia. În 1705, nici francezii și nici aliații nu au făcut vreun progres pe niciun teatru de
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
al războiului; deși victorioși, aliații nu au putut finaliza invazia, suferind prea multe pierderi. În 1710, aliații au lansat o ultimă campanie în Spania, dar nu au avansat deloc. O armată condusă de James Stanhope a ajuns la Madrid împreună cu arhiducele Carol, dar a fost obligată să capituleze la Brihuega când francezii au primit întăriri din țară. Alianța începuse, între timp, să slăbească. În Marea Britanie Marlborough și-a pierdut influența politică: sursa acesteia era prietenia dintre soția lui și regina Ana
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
și regina Ana, iar aceasta din urmă a demis-o pe ducesa de Marlborough din toate funcțiile și a izgonit-o de la curte. În plus, guvernul Whig care susținuse războiul a căzut, iar noul guvern Tory dorea pacea. În 1711, arhiducele Carol a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman, în urma morții subite a fratelui său mai mare, Iosif. În acel moment, o victorie decisivă pentru Austria, cu unirea Sfântului Imperiu Roman cu coroana spaniolă ar fi creat un dezechilibru la fel de mare
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
a continuat apoi cu succes ofensiva. În același timp, trupele franceze ieșeau câștigătoare în Spania, cucerind Barcelona. Marea Britanie și Țările de Jos au încetat lupta împotriva Franței după ce s-a semnat tratatul de la Utrecht în 1713. Barcelona, care susținuse revendicarea arhiducelui și a aliaților în 1705, a capitulat în fața armatei Bourbonilor la 11 septembrie 1714 în urma unui lung asediu, punând capăt prezenței aliaților în Spania. Ostilitățile între Franța și Austria au continuat până în 1714, când au fost ratificate tratatele de la Rastatt
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
așa numitul "asiento". În ce privește organizarea politică a regatelor, Filip a emis "decretele Nueva Planta", urmând abordarea centralizatoare a Bourbonilor în Franța, punând capăt autonomiei politice a regatelor care alcătuiseră Coroana Aragonului; acestea erau teritoriile din Spania care îl susținuseră pe arhiducele Carol și care până atunci își păstraseră propriile instituții într-un context de autonomie largă, separate de restul pământurilor spaniole. Pe de altă parte, Navarra și Țara Bascilor, ambele susținătoare ale regelui împotriva pretendentului Habsburg, nu și-au pierdut autonomia
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
european al Spaniei a fost și el împărțit: Savoia, după ce a renunțat la acordarea de pământ și titluri familiei nobiliare Lombardo, a primit Sicilia și părți din ducatul Milanului, în timp ce Carol al VI-lea (împărat al Sfântului Imperiu Roman și arhiduce de Austria), a primit Țările de Jos Spaniole, regatul Neapolelui, Sardinia și mare parte din ducatul Milanului. Portugaliei i s-a recunoscut suveranitatea asupra teritoriului dintre fluviile Amazon și Oyapock, în Brazilia. În 1715, portughezii au recuperat și Colonia del
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
din Sicilia. Ei erau verișori primari atât pe linie paternă cât și pe linie maternă, toții bunicii lor fiind comuni. Uniunea lor a fost ultima din cele trei dintre familiile regale ale Austriei și Neapole, cele doua anterioare fiind între Arhiducele Francisc (fratele ei mai mare) și Maria Teresa de Neapole și Sicilia în 1790, și între Arhiducele Ferdinand (fratele ei mai mare) și Luisa de Neapole și Sicilia. La 19 septembrie 1790 a avut loc căsătoria prin procură. Era o
Arhiducesa Maria Clementina a Austriei () [Corola-website/Science/321278_a_322607]